Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

O nouă minune a Părintelui Justin Pârvu: viaţă pentru Maria, fiica doctoriţei Camelia Smicală, acum răpită de Finlanda

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

Mulţi români au aflat de cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, ai cărei copii minori au fost răpiţi de Finlanda şi încarceraţi în două case diferite de „reeducare”, exact acum doi ani, în mai 2015. Dar puţini ştiu că fiica cea mică, Maria (foto mai sus împreună cu sora sa mai mare, Andreea), s-a născut numai datorită sfaturilor şi rugăciunilor Părintelui Justin, după cum veţi afla de mai jos, ceea ce ne dă mari speranţe că, tot prin grija bunului nostru Parinte Justin, cu ajutorul rugăciunile Sfinţiei Sale, de-acolo din Ceruri de unde ne ocroteşte Duhovnicul Neamului, cei doi copii se vor întoarce acasă, la mama lor şi, sperăm, şi în România lor. Rugaţi-vă pentru Maria şi Mihail!

Interior Marturia Dr Camelia Smicala si copiii

În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. După Deva şi Piatra Neamţ, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook.

Interior Miting Piatra Neamt P Hariton Negrea - Protopop Piatra Neamt

Mai jos vă prezentăm un extras din mărturia doctoriţei Camelia-Mihaela Smicală despre minunea Părintelui Justin şi doar câteva din grelele încercări prin care a trecut în străinătate în ultimii 10 ani:

„(…) Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta (i-au fost lăsate resturi de placentă în uter, care s-au infectat – n.n.), sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.

Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.

2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioarele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.

Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, Maria, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nici o complicatie).

01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na, ca toate femeile!).

In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze… (…)”

Integral la interviul publicat de ActiveNews

Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Părinte Justin, miluieşte-i şi izbăveşte-i de tot răul pe robii tăi, Maria-Alexandra, Mihail-Johan, Andreea şi Camelia-Mihaela!

Mai jos, imagini cu bunicii copiilor, demonstrând în Piatra Neamţ, şi un apel la rugaciune din partea Prea Sfinţitului Macarie Drăgoi al Europei de Nord:

Bunica Smicala

Bunicul SmicalaFoto: Vestea.net şi News Allert Ro

Sursa: Părintele Justin Pârvu Ro

Video: Episcopia Scandinaviei

FB UPDATE:

Maria Lazar Doamne Iisuse Hristoase ai mila de noi toti si de acei copilasi despartiti de mama lor.Reunestele familia.

Camelia Smicala
Camelia Smicala Parintele Iustin a facut multe minuni cu noi.Practic,cu rugaciunile lui mai suntem in viață. Si Mihai a fost salvat de Parinte.Si eu

Dana Daniela
Dana Daniela Doamne ajută! L-ați cunoscut pe părintele?

Camelia Smicala
Camelia Smicala a fost duhovnicul meu si a ținut copiii de multe ori in brațe. Maria e una dintre minunile lui ca nu avea sanse sa se nască. Maria adormea doar cu poza parintelui in brațe

Dana Daniela
Dana Daniela Atunci aveți un mare rugător în cer! Acum înțeleg de ce toate puterile răului s-au dezlănțuit împotriva dumneavoastră si a copiilor! Acum stiu cum rezistați acestor încercări, prin rugăciunea tuturor celor care vă sunt alături în duh și prin credință.Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră, pe copii și pe bunici și să vă dea răbdare și putere să luptați în continuare!

Camelia Smicala
Camelia Smicala Doamne ajută!
petru-voda-iarna-2016

VIDEO: La căpătâiul Părintelui Justin în noapte de Crăciun, când “Hristos, Mântuitorul nostru, a luat trup omenesc, dar nu a încetat să rămână ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone


Parintele Justin la Nasterea Domnului… de ZiaristiOnlineTV

24 Decembrie 2016 la căpătîiul Părintelui Justin – Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin, la un alt Crăciun:

“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.

De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.

Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.

Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.

Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.

De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.

Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.

În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.

Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.

Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.

Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore  [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.

Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.

Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”


Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre romani… de VictoRoncea
Sursa: PărinteleJustinPârvu.Ro

parintele-si-un-copilas

„Mamele joacă rolul cel mai important în formarea copilului” – Părintele Justin într-un nou FILM DOCUMENTAR – STAREŢUL

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

parintele-si-un-copilas

Film realizat la clasa profesorilor Nuţu Cărmăzan si Petre Năstase de la Universitatea Media. Imagine: Gabi Munteanu. Montaj: Alex Rupa. Regia: Crina Asandei

Mai jos, Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, urmaşul la stăreţie al Părintelui Justin, despre Familie şi tinerii de azi:

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 2015 – Foto Cristina Nichitus Roncea

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă / Părintele Justin Pârvu.Ro

Părintele Justin plânge pentru România – VIDEO. 1 Iunie – Sfântul Justin Martirul şi Filosoful

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus RonceaPomenirea a 3 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu va fi anul acesta (2016) Sîmbătă, 11 Iunie. Liturghia arhierească va începe la ora 9 (ora României) şi va fi urmată de slujba Parastasului, anunţă Mănăstirea Petru Vodă.

Părintele Justin despre responsabilitatea fiecărui creştin faţă de Ortodoxie

Spune legenda că a adunat Dumnezeu toate popoarele la locul lor, pe germani, pe francezi, pe italieni, pe spanioli, portughezi; toate naţiunile. Şi românul, ca de obicei, vine şi el la urmă. Dar se terminaseră terenurile şi pentru români nu mai era loc. Şi atunci spune Sfântul Petru: „Doamne, au venit şi românii şi nu mai avem unde să-i aşezăm, unde să le dăm un loc.” Atunci Dumnezeu spune: „Dă-le din livada noastră!” Şi i-a dat, iată, livada aceasta, România Mare în hotarele ei, în ape, în munţi, în văi, în păşuni, în ogoare şi livezi, o bogăţie pe care o râvnesc cam toţi. În acelaşi timp ne-a dat şi cea mai mare bogăţie, credinţa în Dumnezeu, apostolică, de la Sfântul Apostol Andrei, sobornicească şi apostolească. Ne-a dat această Ortodoxie ca cel mai mare dar în neamul creştinesc pe care trebuie să-l ducem mai departe. Dar ca să avem în toată deplinătatea acest dar, să-l păstrăm aşa cum l-am luat. Pentru că la Judecata care va veni, particulară şi cea de obşte, vom fi întrebaţi ce am făcut noi pentru această ortodoxie. Fiecare, spunem că, episcopii, preoţii, mitropoliţii, patriarhii, ei au grijile. Într-adevăr, aşa este! Dar într-o familie numai tata are griji, numai mama are grijă de familie? Nu. Toţi sunt responsabili de bunul mers al acestui dar de la Dumnezeu. Avem însă în ziua aceasta nevoie de a forma copiii noştri ca să-şi iubească familia, să-şi iubească părinţii, să-şi iubească satul, judeţul, ţara. Pentru că acesta-i neamul nostru, aceasta este Ortodoxia, pentru noi care simţim, care vorbim aceeaşi limbă, care ne închinăm în aceeaşi credinţă; acesta este neamul. Fiecare suntem responsabili de bunul mers al acestui popor.

În etapa următoare, lumea va cădea mereu printr-o lovitură puternică, din lumea aceasta eretică, ca să nu spun direct păgână. Da, vor urma o serie întreagă de dispersări din lumea noastră, o slăbire din ce în ce mai mult a adevărului ortodox, un amestec tot mai mare în lumea noastră creştină al influenţelor străine. Ar mai fi nişte lucruri, dar noi trebuie să le privim cu dragoste, să le privim cu răbdare, să le privim cu seninătate, pentru că nu sunt noutăţi. Creştinismul nu înseamnă avantaje, lucruri satisfăcătoare ale limuzinelor şi ale vieţii noastre tehnice. În creştinismul nostru nu este îngăduit să umbli cu orice preţ după pâine. Nu! Noi ar trebui să ne regăsim, aici în sărăcia noastră, în lucrarea acestui pământ pentru care s-au jertfit cu sângele lor strămoşii noştri, să ne coborâm la simplitate, la o modestie de viaţă în care să lepădăm cu adevărat lumescul acesta cu toată tehnica lui care vine şi aduce peste tot numai moarte şi distrugerea vieţii noastre şi morale şi spirituale şi biologice.

(Fragment dintr-un interviu din anul 2008)

Sursa: Pr. Justin: “România, ţara care de la Apostolul Andrei până în secolul XXI mereu naşte sfinţi”

Preluare: PărinteleJustinPârvu.Ro

Despre Sfântul Justin Martirul şi Filosoful la DOXOLOGIA şi LUMINA

A apărut Calendarul 2016 cu Părintele Justin, disponibil la Mănăstirea Petru Vodă şi Librăria Sophia

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Calendar 2016 Parintele Justin Parvu - Manastirea Petru Voda - Foto Cristina Nichitus Roncea

Cu ocazia Hramului Mănăstirii Petru Vodă ctitorită de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu a apărut astăzi şi Calendarul 2016 cu Părintele Justin. Acesta poate fi găsit la Mănăstirea Petru Vodă sau de la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă 19, la poalele Patriarhiei). Pentru comenzi puteţi scrie şi la office@photo-graphy.ro

„Împotrivirea Părintelui Justin faţă de noile acte biometrice cu cip a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt”. Mărturisirea ucenicului Gurie

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea” – Cântarea Cântărilor, 2:4

Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

Dacă e să-l priveşti ca monah-nevoitor, îţi stârneşte uimirea pentru că eu, deşi tânăr ca vârstă şi în plină sănătate trupească, nu puteam să mă ţin de programul lui zilnic. Dragostea lui pentru asceză îl arunca în noi lupte duhovniceşti duse dincolo de limitele fiinţei umane. Cu duhul era atât de osârduitor încât trupul abia mai făcea faţă la cerinţele mari ale duhului.

Ca om iubitor şi pătruns de iubirea divină, nu stă în puterea iscusinţei mele să transmit ce am văzut la el. Iar jertfa lui, la tot şi la toate din dorul său pentru Hristos, închide gura oricărui cititor.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra lucrării sale de mărturisitor, după cum a fost numit în icoană. Şi de ce anume la acest aspect? Pentru că întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de duhul mărturisirii. Deşi era iubitor de linişte şi rugăciune, el nu a sacrificat adevărul pentru a-şi păstra liniştea cea mult dorită şi căutată. Fiind înzestrat cu o minte ageră şi pătruns de duhul înţelepciunii, şi-a dat seama că este timpul mărturisirii.

Dumnezeu cerea mai mult de la el decât mersul la slujbe, rugăciunea de chilie, cântarea la strană, ascultarea şi celelalte lucrări călugăreşti care îşi au menirea şi timpul lor. Ştim prea bine admiraţia călugărilor din mănăstirile prin care a trecut. La M-rea Secu, de exemplu, avea cinci ascultări şi în acelaşi timp îngrijea şi de părintele Antim Găină. La Bistriţa avea ascultarea de a vorbi cu oamenii care adeseori îl aduceau la epuizare. Iar în închisoare a fost supus faţă de regimul de muncă al închisorii, revoltânduse împotriva lui doar atunci când contravenea credinţei şi idealului său. A fost foarte atent şi a putut citi vremurile. Iar duhul său treaz a ştiut să discearnă exact până unde merge ascultarea faţă de ierarhie şi faţă de stareţ.

Parintle Justin si schimonah GurieNu şi-a adăpostit conştiinţa la umbra răcoroasă a ascultării înşelătoare. Iar când timpul a cerut-o a ieşit în arşiţa mărturisirii, ştiind prea bine care sunt urmările pentru cel care mărturiseşte adevărul.

Mântuitorul ne arată scara care ne urcă spre Dumnezeu sau ne duce la asemănarea cu Dumnezeu, expunând-o în nouă trepte, numite de El Însuşi Fericiri. În treptele a opta şi a noua ale acestei scări, Mântuitorul ne spune: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…” şi „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră minţind din pricina Mea” (Mt. 5:10-11). Da, dar dacă nu vorbeşti, nu te prigoneşte nimeni. Desigur, el ar fi putut să tacă precum unii dintre aşa-numiţii mari duhovnici, căci inteligenţa şi spiritul său diplomatic i-ar fi adus mare succes şi încredere din partea puterii statului, însă dragostea sa pentru Hristos şi adevăr l-au făcut să îmbrace haina mărturisirii.

Din păcate, acum, cei mai mulţi ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi s-au ascuns sub aşa-zisa ascultare, preferând să calce în picioare credinţa şi adevărul şi pe cei care mărturisesc credinţa, spunând că fac ascultare. Dar dacă ar fi tăcut părintele Justin şi miile de mărturisitori mucenici, ce s-ar fi ales din Biserica, ţara şi neamul nostru?

Este adevărat, ascultarea este o virtute, chiar una dintre cele mai mari virtuţi pe care ne-a transmis-o sau am învăţat-o de la Însuşi Mântuitorul Hristos: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2:8). Ascultarea este o virtute foarte mare, o coloană, un stâlp. Credinţa, însă, nu este o virtute, ci este temelia virtuţilor. Temelia este locul pe care se aşează şi se înalţă coloanele de susţinere ale unei case, adică toate virtuţile, ca să se clădească casa sufletului nostru şi doar aşa se va sălăşlui Dumnezeu, Treimea cea sfântă înlăuntrul nostru. Femeii păcătoase din casa fariseului Simon, îi laudă iubirea cu care Îl iubea pe Mântuitorul Hristos, dar la sfârşitul pericopei îi laudă credinţa, spunând: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” (Lc. 8:37-50). Vedem că totul se bazează pe credinţă.

Întreaga sa viaţă a fost o mărturisire. A început cu regimul comunist şi deşi a fost pedepsit cu 16 ani de temniţă pentru împotrivirea lui dârză faţă de regim, trecând prin focul temniţelor comuniste, nu s-a potolit după cum aşteptau puternicii timpului, ci s-a aruncat în a mărturisi credinţa şi idealul său împotriva ecumenismului şi a dictaturii biometrice. Dacă împotriva ecumenismului a avut ca susţinere anumite canoane ale Sfinţilor Părinţi care demonstrează că ecumenismul este erezie, împotrivirea sa faţă de noile acte biometrice cu cip, a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt, lucru susţinut şi de părintele Mihai Valică: „Şi vă mărturisesc că ceea ce eu am studiat ca teolog la Freiburg şi mă refer la tehnica RFID şi la biometrie, părintele Justin a primit prin viziune dumnezeiască” (Atitudini nr. 34/ 2014). Desigur problema fiind foarte importantă şi de foarte puţini înţeleasă, a fost descoperită

celor care se află în strânsă legătură cu harul Duhului Sfânt. Îmi amintesc că de câte ori îmi zicea să predic fie la mănăstirea de maici, fie la cea de călugări şi nu spuneam ceva împotriva ecumenismului sau a cipului, îmi zicea: „Ai pierdut timpul în zadar”. Puteam să explic lumii lucrarea tainică a harului sau să vorbesc pe înţelesul tuturor despre lumina necreată, dacă nu spuneam să se ferească de ecumenism şi de cip, totul era egal cu zero. De ce? Pentru că sunt problemele esenţiale cu care trebuie să ne preocupăm acum. Nu laşi să ţi se surpe temelia casei, iar tu te apuci să dai pereţii cu var sau schimbi geamurile cu cele de termopan pentru că ai auzit că sunt mai bune.

Desigur sunt probleme care incomodează şi cer un gram şi soi de nebunie. Pentru părintele nu a contat nimic. Prin dragostea sa mare pentru popor el a vrut să lase un popor liber şi după ce va pleca din această lume. Ştia că nu va ajunge să fie constrâns să accepte actele biometrice cu cip, dar s-a gândit la generaţiile viitoare. A vrut să lase o Românie liberă şi ferită de noua dictatură la care este supusă. Mai ales că peste tot se aşterne o tăcere cu mirosul morţii. Fiecăruia dintre cei ce i-au păşit pragul chiliei sale, părintele a încercat să-i transmită o parte din duhul său, din sufletul şi din iubirea sa. Nouă ni se cuvine să transmitem mai departe ceea ce am primit de la el. Să nu uităm că va veni o zi – şi negreşit că va veni – când va trebui să ne întâlnim cu el şi privirile noastre se vor întâlni.

Cu dragoste întru Hristos Domnul,
Schimonahul Gurie, mănăstirea Sf. Sava, Palestina
articol publicat în nr. 35 al revistei ATITUDINI

Sursa: ParinteleJustinParvu.ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

O minune la Mormântul Părintelui Justin şi alte mărturii despre o minune a Sf. Nectarie şi dragostea sfinţilor mărturisitori Justin Pârvu şi Gheorghe Calciu dincolo de hotarele ţării

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Minune Mormantul Parintelui Justin Parvu ianuarie 2015Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.

Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.

Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”

În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.

Integral pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă

Minune Mormantul Parintelui Justin ianuarie 2015

Totodată, revista Familia Ortodoxă ne-a permis republicarea unui foarte emoţionant interviu despre dragostea pentru români a sfinţilor mărturisitori Justin Părvu şi Gheorghe Calciu peste hotarele ţării, îngrijirea Sfântului Spiridon şi o mare minune a Sfântului Nectarie pentru familia binecuvântată a unor creştini-ortodocşi din Statele Unite ale Americii:

Parintele Justin Parvu si Familia Dianei si a lui Cristian la Petru Voda

Viaţa de creştin ortodox în America

„Dumnezeu nu dă cu jumătate de măsură”

Credinţa, nădejde, dragoste… Aşa s-ar caracteriza, pe scurt, familia Dianei din America, o familie care a înţeles că, oriunde te-ai afla, dacă Îl cauţi din tot sufletul pe Hristos, Îl găseşti; a înţeles că numai dacă Îl pui pe Hristos pe primul loc în inima ta poţi avea totul, poţi avea acea fericire şi mulţumire sufletească despre care ne vorbesc Părinţii cu viaţă sfântă.

În povestea despre felul cum îşi creşte cei patru copii împreună cu soţul ei, Cristian, impresionează atât minunile pe care le-a trăit şi felul în care Domnul i-a purtat de grijă, cât şi vieţile oamenilor pe care i-a întâlnit, unele demne de a fi puse într-un „pateric” al mirenilor…

– Diana, foarte mulţi dintre noi avem impresia că America este echivalentul unei vieţi uşoare şi consumiste – şi totuşi există creştini ortodocşi şi aici care-şi trăiesc puternic credinţa, fără compromisuri. Cum ai caracteriza Ortodoxia din America?

Continue reading

O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituDeşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”

Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul. Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.

Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.

Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.

Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Remember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii.

Sursa: Petru-Voda.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu