A apărut Calendarul 2016 cu Părintele Justin, disponibil la Mănăstirea Petru Vodă şi Librăria Sophia

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Calendar 2016 Parintele Justin Parvu - Manastirea Petru Voda - Foto Cristina Nichitus Roncea

Cu ocazia Hramului Mănăstirii Petru Vodă ctitorită de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu a apărut astăzi şi Calendarul 2016 cu Părintele Justin. Acesta poate fi găsit la Mănăstirea Petru Vodă sau de la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă 19, la poalele Patriarhiei). Pentru comenzi puteţi scrie şi la office@photo-graphy.ro

Picturi după fotografii din albumul Părintele Justin Mărturisitorul la Centrul Militar Naţional

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Poza afis Adrian Stoenica expo Parintele Justin Parvu ian 2015O foarte frumoasă expoziţie de pasteluri, care cuprinde şi câteva lucrări cu Părintele Justin Pârvu reproduse după fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din albumul „Părintele Justin Mărturisitorul” (dar nu numai), poate fi vizionată la Centrul Militar Naţional – Casa Armatei.

Parintele-Justin-Parvu-de-Sfantul-Vasile-cel-Mare-2012-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Realizată de artistul Adrian Stoenică, expoziţia este deschisă până pe 29 ianuarie 2015. Lucrările sensibile ale pictorul înduhovnicit sunt însoţite de fotografiile cutezătoare ale fiului său, Ioan Stoenică, un călător temerar pe potecile munţilor României. Recomandăm cu căldură să vizitaţi expoziţia celor doi artişti, publicând şi propriile lor prezentări aici:expo-adrian-stoenica-cmn-ian-2015

Avem bucuria să vă invităm la expoziția de pictură și fotografie a familiei Stoenică, în centrul capitalei, la Cercul Militar Național (Casa Armatei), Bd Regina Elisabeta nr 1.

Pictorul Adrian Stoenică expune peste 100 de lucrări în pastel uscat pe carton (peisaje, natura statică, flori, portrete etc) iar fiul lui, Ioan Stoenică expune peste 70 de fotografii cu peisaje realizate în munții României.
 
Expoziția este „vie”, plină de culoare și oferă un posibil moment de relaxare în centrul gri și aglomerat al orașului București.
 
Intrarea este LIBERĂ. Expoziția este deschisă până joi, 29 ianuarie 2015 (inclusiv), în fiecare zi, între orele 11-19.
 
Va asteptăm!
Familia Stoenică – AdrianStoenica.Ro
Tel: 0748.078.577
expo-adrian-stoenica-cmn-ian-2015-1 - Parintele Justin Parvu

Expozitie Adrian si Ioan Stoenică – în Bucuresti! (CMN 2015)

Va invit la expozitia de la Cercul Militar National din Bucuresti, in perioada 12 – 29 ianuarie. Tatal meu, pictorul Adrian Stoenică, expune poate cele mai bune lucrări ale lui de până acum! (Cercul Militar este pe bd Regina Elisabeta, cum mergi spre vest, de la Universitate spre Cismigiu, pe dreapta, imediat dupa ce treci de Calea Victoriei).

Iar eu… vă aștept cu o selecție de imagini care să vă descopere… România, dincolo de șosele! 

Ieri, când am luat printurile de la atelier, am fost încântat să văd cât de frumoase au ieșit și cât de bine arată imaginile în acest format – mai ales că sunt mari! Această expoziție nu va fi doar o bună ocazie de a călători prin munții țării noastre, precum Cernei, Ciucaș, Bucegi, Retezat, Vrancei, Cozia sau Trascău și mulți alții. Va fi în același timp, o călătorie așa cum îmi doresc mereu sa ofer celor ce mă urmăresc: o călătorie prin care să te apropii mai mult de frumosul din jur, dar și de frumosul din noi și din tine.

Ioan Stoenică

Expo Ioan Stoenica - Centrul Militar National - 2015

O fotografie cu Părintele Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului pe coperta revistei THE ORTHODOX WORD. O Viaţă de Dragoste Jertfelnică. A Life of Sacrificial Love. The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu: One in Christ

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin in The Orthodox Word Vol 49 293 2013 - St Herman Press Father Justin Parvu by Cristina Nichitus RonceaDouă din cele mai recente numere ale prestigioasei reviste din Statele Unite ale Americii The Orthodox Word („Cuvântul Ortodox”), publicată din 1965 de Saint Herman Press, o lucrare publicistică duhovnicească a obştii Mănăstirii Sf. Gherman din Alaska, aflată în Platina, California, au fost dedicate vieţii şi învăţăturilor bunului Părinte Justin Pârvu de la Petru Vodă. Materialul, scris de Simona Irime, a fost publicat într-o prezentare fără precedent, în două numere consecutive ale revistei, consacrate integral reliefării personalităţii marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti, fost deţinut politic anticomunist timp de aproape 16 ani. Fotografia cu Parintele Justin de pe coperta celui de-al doilea număr al revistei The Orthodox Word a fost realizată de Cristina Nichituş Roncea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2009, la Mănăstirea Petru Vodă, şi este cuprinsă şi în Albumul de fotografii şi vorbe de duh „Părintele Justin Mărturisitorul„. Publicăm mai jos un extras din concluziile materialului omagial-memorialistic scris de Simona Irime pentru The Orthodox Word, însoţit de fotografii de la acelaşi moment, al slujbei susţinute de Părintele Justin împreună cu un sobor de preoţi, la Adormirea şi Înălţarea Maicii Domnului 2009.

From this day, from this hour,
from this minute, let us strive to love God
above all, and fulfill His holy will.
—St. Herman of Alaska

THE ORTHODOX WORD

For the Mission of True Orthodox Christianity
Established with the blessing of St. John Maximovitch, Archbishop and Wonderworker of Shanghai and San Francisco.

Vol. 49, No. 6 (293) November–December, 2013 ISSN: 0030-5839

Front cover: Archimandrite Justin Pârvu blessing the people. This photograph, as well as those on pages 286 and 287, is courtesy of Cristina Nichituș Roncea, from her book Părintele Justin Mărturisitorul (Father Justin the Confessor) (Bucharest: Mica Valahie, 2013).

A Life of Sacrificial Love

The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu

By Simona Irime

PART II (Conclusion)
Continued from The Orthodox Word, no. 292

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

10. The Exalted Spiritual Academy

The sixteen years of living “hand in hand with death” in prisons and labor camps—such as those in Suceava, Aiud, Sighet, Baia Sprie, Pitesti, Jilava, Periprava, and the Danube-Black Sea Canal—had been for Fr. Justin and many others a unique spiritual academy.
Reflecting on his prison years, Fr. Justin said, “There couldn’t have been a more profitable place for living an authentic monastic life as there. In prison I knew meekness, true humility, and the bodily detachment that can be attained only when you’re aware that there’s no escape. You would daily see your life drawing to an end, and the moment of death…. Prison forced you to learn asceticism, fasting, and prayer, as well as communion with, and love for, your neighbor.”1 There they experienced God’s constant presence in their midst: “God was closer to us in prison than in other situations. We saw His signs and miracles all the time. In prison, prayer seemed to receive a quicker answer. God was
there, with us. God was chased into prison by an institutional society that intended to exist without God.”2

That Fr. Justin greatly benefited from his time in prison can be seen from his own words:

“All that spiritual preparation made me earnestly determine
the rule of my monastic life, so that we [Fr. Justin and his brotherhood]
might be a true light, in union and oneness against the rulers of the
darkness of this world (Eph. 6:12), as the Holy Apostle Paul says.”3
Fr. Justin had been called to be a priest—a father for those cast into the
dark Communist prisons—and the governing regime could not make him
deny his calling. He decided to keep silent and descend into the depths of
humility and suffering for his brothers, especially the ill. He began to hear
their confessions, first of those in his own cell, mostly during the fasting
periods. Then he started to confess the people in other cells using Morse
code, since “everyone knew how to communicate by tapping on the wall.
We couldn’t talk with ease, especially when a conversation would be stirred
up by informers, who would record it and then use it against you.”4
Nothing could stop him from laboring for the salvation of others. Fr.
Justin felt responsible for helping them to transfigure their spiritual lives.
He said that this “became the fundamental joy of my life. Personally I
didn’t feel [physical] pain anymore. I was living according to my own vocation,
and was more joyful than I had been when I was free in the world.
This was also because our spiritual life deepened much more during imprisonment.
Those were extraordinary and unique days of sacrifice and
renunciation. It was painful to see a man dying before your eyes. This was
real suffering…. Those were days of light and joy, and life was abundant in
those moments. The prison was the best place for religious education….
The prisons formed character and taught people ethics.”5

The prisons were true universities of life. They enabled the prisoners to learn a great deal from each other in different disciplines, especially theology. As Fr. Justin recalled,

“We all learned from each other. That was how we kept the flame of life burning,
that was how we stayed alive…. We believed wholeheartedly that it was absolutely
wrong not to resist together, not to fulfill our duty—a sacrificial one.”6

Their youth, zeal, prayer, and love for God and neighbor helped the prisoners survive the dreadful circumstances they found themselves in. In the words of Fr. Justin,

“The [prison] cell was my kellion, in which I was able to conduct my
monastic rule in stillness. In a cell containing five to six people, prayer
went on without ceasing. We recited prayers and Akathists we knew by
heart. We memorized one Gospel in a week, and knew it as well as we
knew the Lord’s Prayer.”7

Since books were totally forbidden in prison, some were smuggled in, hidden in the seams of coats. Reading and learning a few pages or a chapter at a time, while tucking the book under a blanket so the guards would not notice anything during their rounds—which took place every ten minutes—gave the prisoners unspeakable nourishment, strength, patience, steadfastness, and endurance. Thus they knew the New Testament, the Psalter, and even the Philokalia by heart, and were able to remain human, to be truly free, even while behind bars.

Fueled by love and the grace of the Holy Spirit, Fr. Justin would serve the Divine Liturgy on his own chest, or on the chest of the gravely ill, as often as he could. A small piece of bread weighing less than an ounce, which he would tuck into the seams of his coat, was enough to prepare Holy Communion for a hundred people. When necessary, Holy Communion would be either hidden at a latrine or given in secret when someone passed by his cell. The hiding place would be communicated using Morse code. Physical suffering was not an obstacle in his continuous labor for others. As he recalled:

„For some time I had suffered from hepatitis, and I ended up in the
infirmary. I had consumed my last little particle of Holy Communion,
and didn’t have even a single fragment left. Constantin Șerban,
a twenty-eight-year-old man, with a wife and two kids at home, was
in the same cell with us. He was suffering from cirrhosis and was beginning
to decompose. He screamed, moaned, and wept, day in and
day out. He hadn’t received Holy Communion in four years. He was
spiritually burdened. What could I do? I confessed him at night or
early in the morning, between 4 and 5 am, for five minutes at a time.
The guards would check on us through the peephole while making
their rounds, peeking into each cell to see if you were on your knees
or if you were trying to pray over someone.
We were witnessing the degradation of our own bodies, their process
of dying. There was a point when we would become unable to feel
anything, except our spine. There was a deep peace…. Going beyond
this point would make us expect death and prepare for it. Constantly
living this reality and having it always before your eyes was a frightful
thing. You would not be astonished when your colleague in the next
bed didn’t respond to your call. He could have reposed. Many deaths
occurred that quickly.
Due to the advanced level of starvation, our bodies began to swell all
over: our legs, fingers, and head. We wondered why we were becoming so
fat. The doctors among us explained that when a body loses its normal
ability to function, it is unable to eliminate the water retained in its tissues.
If you pressed a spot on your skin with your finger, a hole would
form, and the skin couldn’t recede. This state meant death was a matter
of hours away. We were all very young, twenty-two to thirty-five years
old. When you entered that state there was a chance you would lose your
self-mastery and not know what you were saying or doing.
So, what did I do to commune in time this young man with
cirrhosis? I said to the others, “Boys, we have to ask to be seen by
the doctor. Since we’re so weak, we have the right to get some wine.”
And it was given to us. Then, in a corner, out of sight, I served the
Divine Liturgy alone, with a small piece of bread I had and all the
prayers I knew. This was how I served the Divine Liturgy whenever I
could. Thus, I was able to give Holy Communion to that man, who
died three days later.8

Something similar happened in the infirmary at the Gherla prison, where Fr. Justin served the Liturgy on a dying man’s body. As he recalled:

„I never served a Liturgy—wearing all my vestments and doing
everything according to the Typikon—with more fervent prayer than
I served there, on that body. I finished reading as much as I could from
the Psalms and the prayers, and we communed the more gravely ill
ones, holding a towel to their neck. The most grievously ill man was
all puffed up due to cirrhosis, and died two hours later. The other
three died that week…. While serving, I truly felt the warmth, the
fervor, of the Spirit.
There are many similar cases. People sacrificed themselves even
there. Their sacrificial state surpassed the magnitude of [their own]
suffering. If a sick man in your cell was in agony, living his last
moments, you would give him two or three spoonfuls from your ration
to get him back on his feet. There were healthy and strong men who
would give up their food [as Fr. Justin often did], fasting for two or
three days. Thus they saved other people’s lives…. The prisons taught
us one thing: that we’re one in Christ! It didn’t matter if you were
an intellectual or a simple man.9

(…)”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Full version at / Integral la The Orthodox Word (293), Editia electronica, care poate fi comandata de aici sau Editia print, care poate fi comandata de aici. Primul numar despre Părintele Justin (292) poate fi comandat de aici.

Note:

1 Florin Stuparu, Justin (Bucharest: Scara Press, 2009), pp. 10–11.
2 Graţia Lungu Constantineanu, Părintele Iustin Pârvu, Viața și învățăturile unui
mărturisitor (Fr. Justin Pârvu: The life and teachings of a confessor) (Iași: Ediția a doua,
2007), pp. 117–18.
3 Ibid., pp. 137–38.
4 Ibid., pp. 120–21.
5 Ibid., pp. 12, 128.
6 Ibid., p. 127.
7 Ibid., p. 138.
8 Ibid., pp. 90–91.
9 Ibid., pp. 118-20.

Source/ Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

THE ORTHODOX WORD is published bimonthly (except for a combined January–April issue) by the St. Herman of Alaska Brotherhood (www.sainthermanpress.com). Periodical postage paid at Platina, California. $4.00 per issue, $7.00 per double issue. Subscriptions: $19 for one year, $33 for two years, $46 for three years. Student subscriptions: $16 for one year, $29 for two years, $41 for three years. Foreign subscription rates: $30 for one year, $54 for two years, $75 for three years. Foreign student subscriptions: $25 for one year, $48 for two years, $67 for three years. Digital subscriptions: $16 for one year. Office of publication: 10 Beegum Gorge Road, Platina, California. Copies of some back issues available from St. Herman Press at www.theorthodoxword.com. Copies of back issues and of individual articles available from National Archive Publishing Co., P. O. Box 998, Ann Arbor, Michigan 48106-0998. Copyright 2013 by the St. Herman of Alaska Brotherhood. POSTMASTER: Send address changes to THE ORTHODOX WORD, P. O. Box 70, Platina, California 96076–0070.

The Orthodox Word Vol 49 293 2013 - Father Justin Parvu by Simona Irime - Foto Cristina Nichitus Roncea

O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituDeşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”

Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul. Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.

Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.

Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.

Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Remember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii.

Sursa: Petru-Voda.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Magdalena Popa Buluc despre „Parintele Justin Mărturisitorul”: „Fotografiile Cristinei Nichituş Roncea sunt o invitaţie de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone
Spiritualitate şi istorie: “Părintele Justin Mărturisitorul”
de Magdalena Popa Buluc
Spiritualitate şi istorie

Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul o are în lumina monahului

Părintele Justin a fost un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui asupra asupra răului absolut.

“Tradiţiile noastre populare vestesc Naşterea lui Hristos… Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată şi o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Betleem spre a se răstigni pe Golgota ca să ia asupra sa păcatele întregii omeniri. Nu se poate vorbi de Răstignire, de Înviere, dacă nu plecăm de la Naştere. Apoi putem admira frumuseţea unei familii sfinte, a lui Iosif şi a Mariei, ca un model de vieţuire creştină”.

“În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice, de la frezele pentru rocă, şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2.30. Acesta a fost momentul când am intrat în ascensor şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol. Era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând Hristos a înviat! Apoi, am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină, în locul nostru. Am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă”.

Înarmaţi-vă cu rugăciuni

“Tocmai atunci când e vorba să nu se vorbească, să nu se ştie, să nu se spună, monahul trebuie să strige mai mult. El e împotriva firii mereu. Asta-i viaţa monahală. Monahul stă de veghe acolo la miezul nopţii. Se aude un clopot, bate o toacă, se cântă Sfânta Liturghie şi e tot timpul treaz ca un apărător al vieţii noastre creştin ortodoxe”.

Albumul Cristinei Nichituş Roncea, “Părintele Justin Mărturisitorul”, apărut în condiţii grafice excepţionale, la Editura “Mica Valahie”, prilejuieşte o călătorie prin lumea ortodoxă românească, dar şi un elogiu adus Părintelui Justin, un elogiu adus frumuseţii divine.

“Mânăstirile sunt locuri care pentru mulţi par rupte de realitate. Dar nu este deloc aşa. În mânăstiri sunt oameni bine ancoraţi în prezent şi determinaţi pentru viitor mai ales pentru că îşi cunosc trecutul. Am văzut şi am trăit minuni. Sunt călugări – stânci de credinţă, sunt măicuţe – mlădiţe ale adevărului, sunt oameni care par a fi sfinţi coborâţi pe pământ. Priviţi la chipurile lor: câtă blândeţe, câtă căldură!”

Părintele Justin Mărturisitorul

Cristina Nichituş Roncea şi-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. Fotografiile ei sunt o invitaţie aşadar de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului.

După expoziţia “Precum în cer”, deschisă la Palatul Şuţu, în care autoarea ne-a propus să trăim într-o expoziţie de fotografii ce te înalţă şi care te duc spre o lume în care cuvintele sunt de prisos, ea mărturisea: “Pentru mine, vizita la mânăstirea Petru Vodă a fost o experienţă înălţătoare, o ocazie fără precedent de a învăţa că poţi să fii mai fericit prin simplitate, străduindu-te să îndepărtezi influenţele nefaste, să te bucuri de frumuseţea din jur, pe care o găseşti în natură, dar şi în oameni. Credinţa te învaţă să fii bun şi astfel ajungi să fii fericit prin tine însuţi, fără să aştepţi neapărat ceva de la cei din jur. Dincolo de situaţia politică, de agitaţia din oraş sau de problemele personale, oamenii pot afla că monahii din mânăstirile României se roagă pentru fiecare suflet de român, că există oaze şi fortăreţe ale credinţei şi că Dumnezeu nu ne lasă. Avem tendinţa să uităm asta din cauza greutăţilor care ne apasă, însă credinţa chiar ne ajută să depăşim situaţiile dificile şi mai ales ne învaţă să-i ajutăm şi pe cei din jur, atunci când putem. A fost o minune, în primul rând. În sensul că această poartă mi-a fost deschisă de Părintele Justin, într-o seară de Crăciun, când eram la uşa chiliei sfinţiei sale alături de pelerini, maici şi călugări, cântându-i colinde. Este şi prima fotografie făcută cu Părintele, cu care de altfel am deschis expoziţia.

Părintele Justin a mers cu Evanghelia în faţă, rămânând ochiul de veghe al creştinătăţii

M-am străduit să percep cu sufletul ceea ce vedeam în jurul meu. Mă bucur că obiectivul aparatului de fotografiat a reuşit să surprindă ceea ce eu vedeam cu ochii minţii, ceea ce atingeam cu sufletul, ceea ce simţeam cu inima în acele momente”.

În acest splendid şi impresionant album cu fotografii radiind frumuseţe şi emoţie şi cu texte pline de înţelepciune îl descoperim pe Părintele Justin – Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului, care într-o dimineaţă în zori şi-a ridicat uşor capul şi bunecuvântând în văzduh a rostit cu putere şi har: “Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară, apoi a rostit a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a rostit a treia oară: Doamne, bunecuvântează această ţară, România!”.

Cristina Nichituş ne descrie biografia unei biruinţe. Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă, la 10 februarie, într-o familie de români orotdocşi foarte evlavioşi. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mânăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică, întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica. Niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi pe cele de cultură, istorie, filosofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi deplin, de o seninătate milosârdnică ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative ale spiritului creştin al acestui popor.

Iubea animalele

“Şi-a făcut un ideal de a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire, fie a Cetăţii, fie a mânăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele trupului lui Hristos, Biserica”.

A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, Părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar din 1941, la Iaşi. Este hirotonit preot de Arhiereul Valerie Moglan, Vicar al Mitropoliei Iaşilor. În 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română în care slujeşte Sfânta Liturghie. Începând cu 1946 îşi continuă studiile la Seminarul din Roman. Faptul că nu a subscris niciuneia dintre iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 1948 şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris în 2008: “Legionarismul nu a fost o sectă. El s-a supus întru totul Bisericii Apostolice…”.

Părintele Justin

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, cu toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. “Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, Părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi”. Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor. A fost torturat şi anchetat până în august ’49 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. A rămas acolo până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie, apoi la Gherla şi în alte închisori. “Nu mai eram o persoană, eram un număr: 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face şi a răspuns: “O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”.

Mânăstirea Petru Vodă a devenit în 1992 o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească.

Minunile dumnezeieşti arătate prin Părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere.

Fiecare are datoria să mărturisească după puterea lui

Adeseori, Părintele Justin mărturisea: “Creştinul n-are de ce să se teamă dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Vor veni vremuri grele asupra ortodocşilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorile ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veşnice, la dragostea Mântuitorului care ne aşteaptă să fim alături de El în ceruri, alături de toţi sfinţii mărturisitori ai adevărului Lui. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe, de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a anului 2013 a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti. Părintele Justin a fost un Luceafăr între Părinţi. A strălucit cu sufletul, cu inima, cu dragostea, cu înţelepciunea, cu cuvântul atât de mângâietor şi plin de putere al lui Dumnezeu.

Magdalena Popa Buluc / Cotidianul

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Cartea cu Dumnezeu – de Magda Ursache. Un Omagiu adus Părintelui Justin Pârvu, la 10 luni de la plecarea sa la Domnul

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCartea cu Dumnezeu

de Magda URSACHE

Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.

Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.

Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.

Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.

În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea  cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.

Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro

Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.

Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” „Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.

Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.

Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.

Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?

Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!

Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.

Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Vedeti si: Parintele Justin Parvu, la aniversara. Un sfant in Dosarele Securitatii: “Un temperament impulsiv si mistic”

Scriitorul Grid Modorcea despre Albumul Cristinei Nichitus Roncea si viata Parintelui Justin Marturisitorul: „Părintele Justin Parvu face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUltimii creştini

Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea la Gaudeamus 2013La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.

Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.

Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.

Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.

Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.

Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.

Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.

În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.

În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!

Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.

Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.

În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Noiembrie 2013

Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia „Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.

Albumul poate fi comandat AICI

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro via ISSUU

Invitatie la neuitare prin fotografie. Prof. Ilie Badescu despre Parintele Justin, fotografiile Cristinei Nichitus Roncea si menirea albumului foto ce va fi lansat miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00, la Libraria Sophia

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

 

Lansare Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea la Libraria Sophia Nov 2013

Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfantul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.

Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Libraria Sophia

Str. Bibescu Voda 19

Extrase din Album la

ParinteleJustinParvu.Ro

Din umbrarul trupului în lumina icoanei

Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea

Prof. Ilie Badescu

 „Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)

 Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!

În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!

Ilie Bădescu pentru ParinteleJustinParvu.Ro

Citat de Cuvantul Libertatii – Din umbrarul trupului în lumina icoanei… Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituş Roncea

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea 09

Poeta Mariana Gurza despre Parintele Iubirii si Albumul Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Poeta Mariana Gurza

Poeta Mariana Gurza

Albumul Foto Părintele Justin – Mărturisitorul purtând semnătura Cristinei Nichituș Roncea,  Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2013, este o adevărată şi frumoasă mărturie de credinţă ortodoxă.

Prefaţat de doamna Aspazia Otel Petrescu cu ,,sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească”, răsfoindu-l, surprinzi frumuseţea divină, imagini unice a ,,locului” unde Părintele Justin ne-a dăruit şi încă ne mai dăruieşte har .

Doamna Cristina Nichitus Roncea surprinde din nou, viul prin imagini de excepţie, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, un loc de pace şi smerenie, unde însăşi autoarea a avut parte de trăiri binecuvântate.

Mângâi acest Album, unde IUBIREA Părintelui Justin se face simţită pentru cei care l-au cunoscut, pentru Neamul Romanesc. Vorbele de duh ale Părintelui îndulcesc firea noastră zbuciumată.

File de Pateric Romanesc… Vă recomand acest album ca pe un mic îndreptar spre cunoaşterea mirifică a frumuseţii ortodoxiei romaneşti, prin imagini şi cuvânt de folos.

Pentru ,,Buni”, pentru noi toţi, acest dar făcut de doamna Cristina Nichituș Roncea, ne conştientizează că,  ,,avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singura credință şi cu ea vom merge în faţa Judecăţii”. (Părintele Justin Pârvu)

Credinţa, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie mărturisitoare şi nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Pentru doamna Cristina Nichitus Roncea, fapta este revelatoare.

,,Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinți.” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Cu bucurie vă împărtăşesc aceste gânduri, fiind convinsă de puterea IUBIRII. “…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3.18).

Cristina Nichituș Roncea prin fapta sa ziditoare, ne-a adus acest dar…

Părintele Justin – Mărturisitorul, va rămâne în inimile românilor, un rugător în ceruri pentru Neamul Românesc… dar şi pentru toată omenirea.

Mariana Gurza

Timişoara, 16. 10. 2013

ParinteleJustinParvu.Ro

PDF: Cateva file din Albumul „Parintele Justin Marturisitorul” de Cristina Nichitus Roncea (Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2013, 200 pag) via ISSUU

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Cateva file din Albumul „Parintele Justin Marturisitorul”

Albumul „Parintele Justin Marturisitorul”, de Cristina Nichitus Roncea, in presa

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeti: Unde puteţi găsi Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea