4 ani cu Părintele Justin la Ceruri. Relatări, Fotografii şi Filmări de la Slujba de Pomenire, primite de la Ziarul Lumina, Trinitas TV şi Mănăstirea Petru Voda

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Crucea Parintelui Justin Parvu cu o foto de Cristina Nichitus Roncea - Foto Adrian Sarbu la Pomenirea de 4 Ani

Mănăstirea Petru Vodă: “Cel mai iubit dintre sfinţii români”

„La pomenirea “celui mai iubit dintre sfinţii români”, vedem împlinit cuvîntul care tălmăceşte cauza iubirii noastre dumnezeieşti către Părintele Justin: “pentru că el ne-a iubit întîi” (cf. I In. 4:19). Şi a iubit mai blînd şi mai aprig decît toţi voievozii noştri. Unitatea, pe care a propovăduit-o cu fapta, şi milostenia pentru care a suferit atît, se oglindesc în inimile tuturor celor care cunosc pe Dumnezeu prin cuvintele şi pentru faptele, lacrimile şi rugăciunile apostolului, mucenicului, mărturisitorului Justin cel Mare de la Petru Vodă. A iubit România pentru raţiunea pentru care a creat-o Dumnezeu, aşa cum a creat toate neamurile, pe fiecare cu sublimul şi rostul său, care se va vedea limpede în Ziua cea mare şi aşteptată a Cuvîntului Dumnezeiesc ce va să vie. A iubit Biserica, în care se cuprind ca într-un singur sîn părintesc toate neamurile, de la Adam la ultimul om ce se va naşte şi va primi chipul şi asemănarea Făcătorului lumii. A iubit pe cuvîntătorii de Dumnezeu, de la Moisi la Ioan Botezătorul şi de la Andrei Apostolul la Ioan al Apocalipsei, de la Iustin Filosoful la marii mucenici ai prigoanei secolului din urmă. Iubirea, prin care via întru el Hristos dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt Cel ce Se purta deasupra apelor înainte de facerea lumii, este pecetea frumuseţii veşnice a chipului Părintelui Justin, cel care înaintea Sfintei Treimi veghează asupra mîntuirii tuturor celor ce primesc cu inimă dreaptă, cu cuget curat, cu vitejie de şoim român, cu smerenie de răstignit, cu strălucire de înviat, cu biruinţă de înălţat, cu plinătate de Duh, credinţa cea revelată a Ziditorului. Iubeşte acum şi pururea, Părinte, fără hotar, “fără spiţă de neam” (Evr. 7:3), fără gratii, fără lacăt, fără paznici, “fără pată şi zbârcitură” (Efes. 5:27), fără întristare şi suspin, fără timp, fără sfîrşit, în bunătatea cea preasfîntă a Domnului Iisus pe Care ni L-ai arătat în ochii tăi cei plînşi şi dragi, în mîinile tale izbăvitoare de păcat şi străpunse de dureri, în zîmbetul tău în care regăseam fericirea Raiului, în vorba ta adîncă şi tare, în care Dacii renăşteau în văzduhul cel liber de odinioară şi de mîine. Amin.”

Ziarul Lumina:  Patru ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Justin Pârvu

La Pomenirea de 4 ani a Parintelui Justin Parvu 2017

de Tudorel Rusu, 12 Iunie 2017

În jur de 1.000 de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 10 iunie 2017, la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, cu prilejul pomenirii marelui duhovnic român arhimandritul Justin Pârvu, care a trecut la Domnul la data de 16 iunie 2013.

Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului au fost oficiate de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat că a cunoscut personal una din virtuţile marelui duhovnic – iertarea vrăjmaşilor: „Unul dintre mărturisitorii perioadei comuniste este părintele Justin Pârvu, înmormântat la această mănăstire, cel pe care dumneavoastră îl cinstiţi ca pe un adevărat mărturisitor al credinţei creştine. Părintele Justin a mărturisit prin cuvânt şi prin pilda vieţii sale. După ce a ieşit din închisoare, l-am întâlnit la Secu; nu mi-a rostit nici un cuvânt de critică, de ură, faţă de cei care l-au chinuit. Am mers la Bistriţa şi acolo am stat împreună câteva luni şi, de asemenea, nu am auzit de la el nici un cuvânt împotriva vrăjmaşilor credinţei. În cele din urmă, s-a retras aici, la Petru Vodă, şi a făcut ceea ce vedem, şi a spus ceea ce aţi auzit şi v-a dat pildă de trăire creştină şi trăire călugărească”.

De asemenea, actualul stareţ de la Petru Vodă, părintele arhimandrit Hariton Negrea, a precizat că părintele Justin Pârvu a fost „omul lui Dumnezeu”:

10 iunie 2017 Manastirea.Petru_.Voda_Pomenirea. Parintelui. Justin Parvu

 

„Părintele Justin, părintele nostru duhovnicesc, iubitor de Dumnezeu, iubitor de ţară, iubitor de români. Se spune că părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să ştiţi că el a primit pe orice om care i-a bătut la uşă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne-a privit pe noi toţi ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne-a învăţat iscusinţa duhovnicească şi dragostea faţă de Dumnezeu, apoi faţă de oameni. Să nu se înţeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanţat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu şi un om al poporului român”.

Părintele Justin a fost unul dintre cei mai remarcabili pătimitori ai închisorilor din perioada comunistă, suferind aproximativ 17 ani de temniţă. După 1990, a întemeiat aşezământul monahal din comuna Petru Vodă, judeţul Neamţ, devenit loc de pelerinaj pentru nenumăraţi credincioşi din întreaga ţară. (Reluat şi în Doxologia, cu mai multe fotografii)

Trinitas TV şi Atitudini: Pomenirea de 4 ani a Părintelui Justin

Doxologia:


IPS Pimen – Cuvânt la Parastasul de 4 ani al Părintelui Justin Pârvu

Cum a fost anul trecut:

Mai multe fotografii de anul acesta, la Mănăstirea Petru Vodă

2017.06.01.Pomenirea.Parintelui.Justin.5513-1024x1024

Sursa: Părintele Justin Pârvu Ro

Vedeţi şi:  CALENDAR 2017 cu Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul. CADOU – FOTO/PDF. Descărcaţi de AICI

 

Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

O nouă minune a Părintelui Justin Pârvu: viaţă pentru Maria, fiica doctoriţei Camelia Smicală, acum răpită de Finlanda

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

Mulţi români au aflat de cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, ai cărei copii minori au fost răpiţi de Finlanda şi încarceraţi în două case diferite de „reeducare”, exact acum doi ani, în mai 2015. Dar puţini ştiu că fiica cea mică, Maria (foto mai sus împreună cu sora sa mai mare, Andreea), s-a născut numai datorită sfaturilor şi rugăciunilor Părintelui Justin, după cum veţi afla de mai jos, ceea ce ne dă mari speranţe că, tot prin grija bunului nostru Parinte Justin, cu ajutorul rugăciunile Sfinţiei Sale, de-acolo din Ceruri de unde ne ocroteşte Duhovnicul Neamului, cei doi copii se vor întoarce acasă, la mama lor şi, sperăm, şi în România lor. Rugaţi-vă pentru Maria şi Mihail!

Interior Marturia Dr Camelia Smicala si copiii

În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. După Deva şi Piatra Neamţ, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook.

Interior Miting Piatra Neamt P Hariton Negrea - Protopop Piatra Neamt

Mai jos vă prezentăm un extras din mărturia doctoriţei Camelia-Mihaela Smicală despre minunea Părintelui Justin şi doar câteva din grelele încercări prin care a trecut în străinătate în ultimii 10 ani:

„(…) Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta (i-au fost lăsate resturi de placentă în uter, care s-au infectat – n.n.), sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.

Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.

2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioarele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.

Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, Maria, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nici o complicatie).

01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na, ca toate femeile!).

In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze… (…)”

Integral la interviul publicat de ActiveNews

Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Părinte Justin, miluieşte-i şi izbăveşte-i de tot răul pe robii tăi, Maria-Alexandra, Mihail-Johan, Andreea şi Camelia-Mihaela!

Mai jos, imagini cu bunicii copiilor, demonstrând în Piatra Neamţ, şi un apel la rugaciune din partea Prea Sfinţitului Macarie Drăgoi al Europei de Nord:

Bunica Smicala

Bunicul SmicalaFoto: Vestea.net şi News Allert Ro

Sursa: Părintele Justin Pârvu Ro

Video: Episcopia Scandinaviei

FB UPDATE:

Maria Lazar Doamne Iisuse Hristoase ai mila de noi toti si de acei copilasi despartiti de mama lor.Reunestele familia.

Camelia Smicala
Camelia Smicala Parintele Iustin a facut multe minuni cu noi.Practic,cu rugaciunile lui mai suntem in viață. Si Mihai a fost salvat de Parinte.Si eu

Dana Daniela
Dana Daniela Doamne ajută! L-ați cunoscut pe părintele?

Camelia Smicala
Camelia Smicala a fost duhovnicul meu si a ținut copiii de multe ori in brațe. Maria e una dintre minunile lui ca nu avea sanse sa se nască. Maria adormea doar cu poza parintelui in brațe

Dana Daniela
Dana Daniela Atunci aveți un mare rugător în cer! Acum înțeleg de ce toate puterile răului s-au dezlănțuit împotriva dumneavoastră si a copiilor! Acum stiu cum rezistați acestor încercări, prin rugăciunea tuturor celor care vă sunt alături în duh și prin credință.Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră, pe copii și pe bunici și să vă dea răbdare și putere să luptați în continuare!

Camelia Smicala
Camelia Smicala Doamne ajută!
Strada Parintele Justin Parvu - Targu Neamt

O stradă din Târgu Neamţ va purta numele Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. VIDEO – Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ cinstesc memoria marilor personalităţi româneşti

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Strada Parintele Justin Parvu - Targu Neamt

„Prin hotărârea 30 / 31 Ianuarie 2017 a Consiliului Local Tîrgu Neamţ, privitoare la acordarea de denumiri unor noi străzi apărute prin extinderea oraşului Târgu Neamţ, una dintre străzi, în lungime de 1356 metri, primeşte numele Părintelui Justin Pârvu, stareţul şi duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin”, anunţă Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din codrii Neamţului. Părintele Justin este cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ din luna August 2014.

„Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii sale lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale, în care caută să facă cunoscută jertfa unei întregi generaţii”, se scrie în motivarea Primăriei şi Consiliului Local al orasului Târgu Neamţ.

„Fie ca această iniţiativă să sporească credinţa şi iubirea de neam şi în sufletele altor români din această ţară!
Pentru rugăciunile Părintelui Justin, Dumnezeu să le răsplătească evlavia domnilor consilieri, care au votat această hotărîre în unanimitate!”, transmite Mănăstirea Petru Vodă.

constantin-ciopraga

Între cei cinstiţi prin atribuirea numelor lor unor străzi din Târgu Neamţ se mai află Domnitorul Petru Muşat, Părintele Vasile Ignătescu (foto) şi academicianul eminescolog Constantin Ciopraga (foto dreapta jos la bustul lui Eminescu de la Putna).

Pr. Vasile Ignatescu

„Din anul 1964, Părintele Vasile Ignătescu a condus Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ şi parohia de Nemţişor, pe care o reconstruieşte, pictând-o şi dotând-o cu mobilier nou. I se acordă în trei rânduri Crucea Patriarhală pentru merite deosebite în slujba Bisericii Ortodoxe Române, timp de 56 de ani de preoţie, şi pentru vocaţia sa binecuvântată de ziditor de Biserici”, publică Ziarul de Târgu Neamţ.

Academician-Constantin-Ciopraga-dr-la-bustul lui Eminescu de la Putna, in spate Caramitru

Constantin Ciopraga a fost un model, fiind format în „umbra” unor personalităţi prestigioase din perioada interbelică. Născut la Paşcani, la 12 mai 1916, Ciopraga a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi în 1942, cu o licenţă în filologie modernă. În acelaşi an a fost luat prizonier de trupele sovietice. Până în 1946, când va fi eliberat, traversează o experienţă extrem de dură, ale cărei învăţăminte le va sintetiza, peste ani, în romanul „Nisipul”. La începutul anilor 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi director onorific al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”. „În timpul unei convorbiri (n-aveam de unde şti atunci că e ultima), Ciopraga a ţinut să sublinieze repetat dragostea lui nemărginită faţă de Eminescu şi şi-a amintit de eforturile pe care le făcea „pe timpul caznelor comuniste” pentru ca importanta sărbătoare de 15 ianuarie, efectuată alături de studenţii Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cărora le-a fost profesor, să fie cât mai reuşită”, se scrie într-un articol din Jurnalul Naţional.

Dumnezeu să-i ierte pe marii noştri înaintaşi şi să-i răsplătească pe edilii oraşului Târgu Neamţ pentru respectul lor faţă de adevăratele personalităţi romăneşti, faţă de cultura naţională şi credinţa strămoşească!

ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeţi şi:  CALENDAR 2017 cu Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul. CADOU – FOTO/PDF. Descărcaţi de AICI


HCL-30-din-31.01.2017_Parintele Justin Parvu Targu Neamt Strada HCL-30-din-31.01.2017_Page_2

petru-voda-iarna-2016

VIDEO: La căpătâiul Părintelui Justin în noapte de Crăciun, când “Hristos, Mântuitorul nostru, a luat trup omenesc, dar nu a încetat să rămână ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone


Parintele Justin la Nasterea Domnului… de ZiaristiOnlineTV

24 Decembrie 2016 la căpătîiul Părintelui Justin – Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin, la un alt Crăciun:

“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.

De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.

Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.

Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.

Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.

De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.

Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.

În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.

Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.

Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.

Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore  [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.

Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.

Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”


Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre romani… de VictoRoncea
Sursa: PărinteleJustinPârvu.Ro

Părintele Justin – Calendar luna Noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Şi o înregistrare de la un hram cu ÎPS Teofan. AUDIO/VIDEO

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

parintele-justin-parvu-de-cristina-nichitus-roncea-8-noiembrie-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil„Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic in viata este Parintele Justin Parvu de la Petru Voda. Este si cel mai puternic om duhovnicesc. Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el. As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucenicii sai de ispita mandriei de a-i fi ucenici.” – Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Părintele Justin Pârvu, ctitorul Mănăstirii „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Petru Vodă, Neamţ, l-a avut ca oaspete de hram, în 2011, pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Iată înregistrarea predicilor de la marea sărbătoare a Mănăstirii Petru Vodă şi a Ortodoxiei:

Sursa: Părintele Justin Mărturisitorul

parintele-si-un-copilas

„Mamele joacă rolul cel mai important în formarea copilului” – Părintele Justin într-un nou FILM DOCUMENTAR – STAREŢUL

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

parintele-si-un-copilas

Film realizat la clasa profesorilor Nuţu Cărmăzan si Petre Năstase de la Universitatea Media. Imagine: Gabi Munteanu. Montaj: Alex Rupa. Regia: Crina Asandei

Mai jos, Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, urmaşul la stăreţie al Părintelui Justin, despre Familie şi tinerii de azi:

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 2015 – Foto Cristina Nichitus Roncea

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă / Părintele Justin Pârvu.Ro

Părintele Justin: „În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”. Pomenirea de trei ani. FOTO/VIDEO

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone


Cantec pentru Parintele Justin Parvu de ZiaristiOnlineTV

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin: „În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”

Părintele Justin nu este numai al unuia sau altuia, nu este numai al unor ucenici sau al altora, este al tuturor românilor ortodocși. Și nu numai. Părintele a întins acoperământul dragostei sale pentru creștinii din întreaga lume. Dovezi ale evlaviei pentru Părintele vin din întreg spațiul ortodox. Părintele Justin este exemplificarea dragostei nemărginite, trăită la cea mai înaltă măsură.

Dimineața, când mă uit în ochii fetiței mele văd ceva din sclipirea ochilor Părintelui Justin. Sănătatea ei este rodul rugăciunilor acestui sfânt al lui Dumnezeu. Pentru asta, și pentru toate celelalte, îi sunt recunoscător Cuviosului Părinte Justin, pentru ale cărui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi, păcătoșii! (Florin Palas)

Notă: Acum ceva timp am cutezat a scrie câteva gânduri despre iubitul nostru Părinte Justin. Le redau mai jos, ca un modest semn de cinstire din partea familiei mele pentru cel care ne-a dăruit atât de mult, încât nu ne-a ajuns timpul ca să-i mulțumim pe măsură. Părintele Justin a suferit dramele fiecăruia, pe care le cunoștea în profunzime, mai bine chiar decât cei care le purtau. N-ar fi dormit ca să stea de vorbă cu oamenii, pentru a le aduce o alinare, o mângâiere. A dăruit tuturor, încălzind inimile românilor din prinosul sufletului său. În ultimele întâlniri, când ne uitam la Sfinția Sa, îl vedeam transparent, străveziu, aproape imaterializat. Suferința din ultimul timp al vieții sale pământești a fost o încununare a vieții Părintelui. Un sfânt al lui Dumezeu, cum este Părintele Justin, a trecut în Biserica Triumfătoare, de unde va mijloci în fața lui Dumnezeu să se îndure pentru poporul român, pe care l-a iubit precum puțini alții. Să avem parte de rugăciunile sale!

De când Dumnezeu mi-a îngăduit să-l cunosc pe Părintele Justin Pârvu, am fost învăluit de dragostea sa. Toţi cei care l-am cunoscut ştim că dragostea este principalul atribut care l-a caracterizat pe duhovnicul cu viaţă sfântă. Părintele nu ne-a judecat după legea dreptăţii, ci după cea a iubirii. A aplicat măsura iubirii tuturor, buni sau răi. Unii au reuşit să se ridice la exigențele sale, alţii nu. Funcţie de cât a ascultat fiecare. Dar noi avem oare dragoste adevărată? Care este măsura dragostei? A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt, fără a aştepta ceva în schimb. Dragostea noastră a slăbit atât de tare, încât nu ne mai putem înţelege unul cu celălalt. Fiecare ne îndreptăţim în argumentele, dar mai ales în mândria noastră. Spunea Părintele Justin că „în momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”. În acest context, ne amintim vorbele Mântuitorului: “Oare Fiul Omului, când va veni, va găsi credinţă pe pământ?”. Părintele Arsenie Boca ne atenţiona că atunci când nu vor mai fi poteci între oameni, când nu vor mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între oameni, va veni sfârşitul lumii. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), spune Hristos.

Din dragoste pentru poporul român şi pentru Hristos, Părintele a îndurat chinurile temniţelor comuniste. „Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul român, prin istoria lui, prin limba română, şi toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu”, spune Părintele.  S-a împrietenit cu suferinţa, dându-şi seama că aceasta face parte din iconomia lui Dumnezeu. A considerat că numai aşa îl poate îndura pe Dumnezeu să izbăvească păcatele neamului său. În temniţa Aiudului, într-o iarnă geroasă, după opt zile de Zarcă, un alt părinte, Iov Volănescu, îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să sufere puţin pentru El. Acesta a fost duhul celor din închisori. Vrăjmaşii au vrut să îndobitocească acest popor. Mucenicii închisorilor comuniste s-au opus din răsputeri. Acum sunt în Biserica triumfătoare şi sunt mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu. Despre viitorul neamului nostru, Părintele crede că “vom avea soarta unui popor de jertfă, după ce vor trece peste noi toţi apusenii şi răsăritenii”. Dragostea faţă de poporul său îl făcea să stea în scaunul de spovedanie de dimineaţă până seara târziu.

Ştiind că nerecunoaşterea jertfelor luptătorilor şi deţinuţilor din închisorile comuniste nu poate aduce împăcarea Neamului Românesc cu Dumnezeu, Părintele a considerat necesară canonizarea acestora. Deşi există un curent semnificativ pentru acest lucru, Sfântul Sinod nu a făcut încă această recunoaştere. În cel mai sfânt loc de pe pământul românesc, la Aiud, „Ierusalimul neamului Românesc”, Părintele a avut iniţiativa ridicării unei mânăstiri ortodoxe. A prezentat un proiect, întocmit de specialişti în arhitectura bisericească, dar a fost alungat fără prea multe explicaţii. A dorit să ridice o biserică, mai apoi un paraclis, dar nu a găsit ecou în sufletul ierarhului locului. Miza e mare: recunoaşterea jertfei mucenicilor din închisori. Părintele credea că se aşteaptă moartea sa şi a puţinilor supravieţuitori trecuţi prin această temniţă, pentru ca urmaşii torţionarilor să confişte acest spaţiu simbolic al martiriului românesc.

Mărturisitor al generaţiei 1948, Părintele a atenţionat că se pune la cale o nouă dictatură, cea biometrică. Puţini l-au înţeles, şi mai puţini l-au susţinut în acest demers. Părintele a suportat defăimările care au venit din toate părţile, din partea vrăjmaşilor, dar şi a unora din cei care pretindeau că sunt alături de Sfinţia Sa. A fost paratrăsnetul tuturor în această campanie de salvare, a noastră personală, dar şi a neamului nostru. Tuturor le-a răspuns cu dragoste, fără a face niciun rabat de la mesajul său. Bătrânul nu se joacă cu cele sfinte, nu poate spune azi una, mâine alta. De la înălţimea stării sale duhovniceşti, Părintele spune că generaţia noastră va trece pin ceva cu mult mai cumplit decât jertfelnica generaţie interbelică, că experimentul Piteşti va fi nimic faţă de cele prin care vom trece noi. „Va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului!”, spune Părintele. Şi cum vom putea depăşi aceste încercări fără dragoste şi fără îndelungă răbdare? În ce stare ne aflăm noi? Vrem să salvăm o ţară, dar ne afundăm în mocirla patimilor. Nu suntem în stare să participăm nici măcar la Sfânta Liturghie, la Proscomidie, când se pomenesc morţii noştri, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem români adevăraţi şi apărători ai ortodoxiei. Nu plecăm genunchii în faţa icoanei, dar îi plecăm în faţa lui Baal. Traian Trifan, unul din mentorii sfinţii închisorilor, îi spunea lui Gavrilă Ogoranu şi camarazilor săi că „brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au demonstrat-o cu prisosinţă, oferindu-şi viaţa lor pentru mântuirea acestui neam, pentru a-i spăla păcatele în faţa lui Dumnezeu. Martirii închisorilor de asemenea. Avem o pildă vie în Părintele Justin Pârvu, care a rămas drept în faţa tuturor, pentru că s-a plecat numai lui Dumnezeu. Fără a lucra la despătimirea noastră şi fără a dovedi cu adevărat dragoste pentru aproapele nostru şi pentru Hristos, misionarismul pe care ni-l propunem va rămâne o iluzie. Misiunea creştină nu se poate rezuma la mărturisirea virtuală. Dacă ar fi existat o cale virtuală, ar fi folosit-o Însuşi Dumnezeu. Dar Acesta L-a trimis pe Fiul Său să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca să ne scoată de sub robia păcatului.

Asistăm de ceva timp la căderi dureroase. Acesta e spiritul vremurilor. Părinţii îmbunătăţiţi atrag atenţia că trăim vremurile din urmă. Deci, să nu ne mirăm că oameni care au luat atitudine în faţa ofensivei antihristice au început să cadă. Ispitele pentru aceşti oameni or fi fost prea mari. Unii, poate, şi-au pus prea mult nădejdea în găsirea unor soluţii omeneşti, fără de Hristos. Nu există nicio justificare pentru a urma altă cale. Nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Ortodoxia este Adevărul, este calea spre mântuirea noastră. Ca români, nu avem a căuta altă cale. Toate celelalte sunt drumuri înfundate. Preocuparea excesivă de a învinge pe planul acestei vieţi ne duce spre compromisuri. Iar un compromis este urmat de altul şi de altul, până la prăbuşirea noastră în iadul fără timp. Trebuie să privim în permanenţă spre Hristos, să ne simplificăm viaţa. Să nu mai trăim atât de mult în secundar, ci să acordăm mai mult timp principalului, aşa cum ne-a cerut Părintele Atanasie Ştefănescu. Avem un model strălucit în generaţia interbelică. Dumnezeu ne-a hărăzit să mai avem în mijlocul nostru ultimii mesageri ai acestei generaţii mărturisitoare, crescuţi în şcoala Frăţiilor de Cruce.

Sunt convins că Părintele Justin suferă şi plânge pentru cei care cad, se roagă şi-i aşteaptă pe fiii risipitori să se întoarcă. Nu ştiu să fi osândit pe cineva vreodată. “Dacă e să ne judecăm unii pe alţii, nu mai rămâne niciunul”, spunea Părintele, la scurt timp după lansarea apelui prin care cerea creştinilor să respingă dictatura biometrică. Am auzit cu toţii spusele Bătrânului, dar nu le-am ascultat. Cu dragoste mâhnită, Părintele ne spune că orice păcat trebuie răscumpărat, că îl va răscumpăra cei care vin după tine. „Omul nu mai e om, când se ia numai după calcule de moment pe care i le bagă în gând diavolul. Sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate”. Fiecare dintre deţinuţii politic a avut căderile lui. Dar s-a ridicat. Părintele a cedat o singură dată în închisoare, tăgăduind că e preot. Mustrarea de conştiinţă a păstrat-o mulţi ani după aceea, chiar dacă după aceea a exploatat toate ocaziile de reabilitare. Poetul Radu Gyr a expus ca nimeni altul statornicia idealurilor tinerilor din închisori: „Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Iar visul este mântuirea. Să nu-l pierdem!

Florin Palas

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Părintele Justin: Calea românului este dragostea

Avem nevoie de modificarea lăuntrică a omului, şi modificarea omului vine într-adevăr şi din a merge pe urmele Domnului, dar a merge pe urmele Domnului nu înseamnă a merge numai cu trupul, a merge cu inima, cu sufletul. [Altfel] nu este săgeată lăuntrică, să facă comuniunea cu puterile cereşti. De aceea şi sunt momente de întristare şi pentru noi – icoane care lăcrimează, suspină… parcă ar fi şi o mângâiere, ar fi şi o mustare a Maicii Domnului asupra lumii creştine: întristare pentru păcatele noastre, mângâiere de Mamă a lumii întregi, a Mamei Mântuitorului Hristos care este îndurat şi mult-milostiv. Cam asta ar fi…

– Spuneţi-ne ceva despre comunicatul acesta recent – cel un milion de semnături…

Socotesc că ar avea un ecou puternic asupra conducătorilor noştri, asupra preşedintelui nostru, care este un urmaş al lui Petru Rareş, Vasile Lupu, Neagoe Basarab şi toţi Brâncovenii care s-au martirizat până la ultimul copil. Socotesc că aceste semnături care au plecat din durerile inimilor românilor vor îndupleca şi pe mai-marii noştri care au răspundere personală, răspundere a lor care se răsfrânge asupra copiilor lor, asupra nepoţilor noştri, asupra strănepoţilor noştri, că tot ceea ce facem noi astăzi ca individ în cadrul neamului facem pentru naţiunea de mâine. Noi nu facem nimic pentru noi, că dealtfel acesta e şi conceptul nostru creştin ortodox: lucrăm pentru binele aproapelui nostru, al fratelui nostru, şi care formează unitatea noastră. Rezistenţa noastră în asta ar consta – în dragostea unităţii şi a smereniei noastre faţă de Dumnezeu. Noi nu spunem „Tatăl meu”, spunem „Tatăl nostru”. „Precum în cer, şi pe pământ”. Trebuie însă mai multă rugăciune şi să ne pregătim de orice, să ne pregătim de moarte ca şi pentru viaţă, că dacă trăim – cum spune apostolul – ai Domnului suntem, dacă murim ai Domnului suntem. Aşa că noi trăim aceeaşi coordonate de veşnicie. Şi iată, trăirea care vine în viaţa omului ca să te convingi de aceste adevăruri scripturistice – dacă într-adevăr vrei să trăieşti. De aceea trebuie să ajungem cu rugăciunea şi noi la stadiul acesta de detaşare, de degajare, de lepădare (de sine), ca într-adevăr „care pe heruvimi cu taină închipuim” viaţa neamului nostru ortodox. Dar au ei grijă să ne spiritualizeze, că locuri de muncă nu sunt, posturi nu sunt, salarii nu sunt, mizerie peste tot, şi ei au grijă să ne aducă şi la dragoste (care) „toate le rabdă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, dragostea nu piere niciodată” – asta este a românului.

Citiţi şi: Apoftegme ale Părintelui Justin Pârvu: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”

Vedeţi şi: Semn minunat pe cer la Parastasul Părintelui Justin Pârvu. Predica Înalpreasfinţitului Teofan la Pomenirea de trei ani a Părintelui Justin. VIDEO



Cu dor în suflete de părintele Iustin Pârvu, mii de credincioşi din întreaga ţară au venit sâmbătă, 11 iunie la Mănăstirea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, jud. Neamţ, la prăznuirea de trei ani a celui care a fost duhovnicul neamului românesc.

Liturghia arhierească a început la ora 9.00, după care un sobor de preoți a oficiat slujba Parastasului la trei ani de la mutarea la viața cea veșnică a părintelui Iustin Pârvu.

Programul liturgic a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi PS Andrei Făgărăşanu, Episcopul Covasnei şi Harghitei. Alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, înaltele feţe bisericeşti au oficiat mai apoi slujba de Pomenire a Preacuviosului Iustin, cel care a fost duhovnic şi povăţuitor pentru mii de credincioşi din toată ţara. Rugăciunile pentru odihna sufletului său s-au rostit la mormântul părintelui, aflat lângă Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă. Solemnitatea evenimentului a fost completată de sunetul duios al clopotelor şi de numeroşii credincioşi îmbrăcaţi în straie tradiţionale, cu steagul tricolor în mână, care au înconjurat mormântul părintelui Iustin Pârvu. Un moment deosebit, considerat dumnezeiesc de cei care au văzut, s-a petrecut la finalul pomenirii arhimandritului, când, pe cer a apărut o aurelă în jurul soarelui, deasupra Mănăstirii Petru Vodă:


Autor: ; Operator imagine/ Editor montaj: Dacian Aniței

Sursa: Ziar Târgu Neamţ, Pr. Constantin Lupu şi Mănăstirea Petru Vodă

Preluare: MĂRTURISITORII

Pomenirea de trei ani a părintelui Justin Pârvu - Manastirea Petru Voda

Părintele Justin plânge pentru România – VIDEO. 1 Iunie – Sfântul Justin Martirul şi Filosoful

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus RonceaPomenirea a 3 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu va fi anul acesta (2016) Sîmbătă, 11 Iunie. Liturghia arhierească va începe la ora 9 (ora României) şi va fi urmată de slujba Parastasului, anunţă Mănăstirea Petru Vodă.

Părintele Justin despre responsabilitatea fiecărui creştin faţă de Ortodoxie

Spune legenda că a adunat Dumnezeu toate popoarele la locul lor, pe germani, pe francezi, pe italieni, pe spanioli, portughezi; toate naţiunile. Şi românul, ca de obicei, vine şi el la urmă. Dar se terminaseră terenurile şi pentru români nu mai era loc. Şi atunci spune Sfântul Petru: „Doamne, au venit şi românii şi nu mai avem unde să-i aşezăm, unde să le dăm un loc.” Atunci Dumnezeu spune: „Dă-le din livada noastră!” Şi i-a dat, iată, livada aceasta, România Mare în hotarele ei, în ape, în munţi, în văi, în păşuni, în ogoare şi livezi, o bogăţie pe care o râvnesc cam toţi. În acelaşi timp ne-a dat şi cea mai mare bogăţie, credinţa în Dumnezeu, apostolică, de la Sfântul Apostol Andrei, sobornicească şi apostolească. Ne-a dat această Ortodoxie ca cel mai mare dar în neamul creştinesc pe care trebuie să-l ducem mai departe. Dar ca să avem în toată deplinătatea acest dar, să-l păstrăm aşa cum l-am luat. Pentru că la Judecata care va veni, particulară şi cea de obşte, vom fi întrebaţi ce am făcut noi pentru această ortodoxie. Fiecare, spunem că, episcopii, preoţii, mitropoliţii, patriarhii, ei au grijile. Într-adevăr, aşa este! Dar într-o familie numai tata are griji, numai mama are grijă de familie? Nu. Toţi sunt responsabili de bunul mers al acestui dar de la Dumnezeu. Avem însă în ziua aceasta nevoie de a forma copiii noştri ca să-şi iubească familia, să-şi iubească părinţii, să-şi iubească satul, judeţul, ţara. Pentru că acesta-i neamul nostru, aceasta este Ortodoxia, pentru noi care simţim, care vorbim aceeaşi limbă, care ne închinăm în aceeaşi credinţă; acesta este neamul. Fiecare suntem responsabili de bunul mers al acestui popor.

În etapa următoare, lumea va cădea mereu printr-o lovitură puternică, din lumea aceasta eretică, ca să nu spun direct păgână. Da, vor urma o serie întreagă de dispersări din lumea noastră, o slăbire din ce în ce mai mult a adevărului ortodox, un amestec tot mai mare în lumea noastră creştină al influenţelor străine. Ar mai fi nişte lucruri, dar noi trebuie să le privim cu dragoste, să le privim cu răbdare, să le privim cu seninătate, pentru că nu sunt noutăţi. Creştinismul nu înseamnă avantaje, lucruri satisfăcătoare ale limuzinelor şi ale vieţii noastre tehnice. În creştinismul nostru nu este îngăduit să umbli cu orice preţ după pâine. Nu! Noi ar trebui să ne regăsim, aici în sărăcia noastră, în lucrarea acestui pământ pentru care s-au jertfit cu sângele lor strămoşii noştri, să ne coborâm la simplitate, la o modestie de viaţă în care să lepădăm cu adevărat lumescul acesta cu toată tehnica lui care vine şi aduce peste tot numai moarte şi distrugerea vieţii noastre şi morale şi spirituale şi biologice.

(Fragment dintr-un interviu din anul 2008)

Sursa: Pr. Justin: “România, ţara care de la Apostolul Andrei până în secolul XXI mereu naşte sfinţi”

Preluare: PărinteleJustinPârvu.Ro

Despre Sfântul Justin Martirul şi Filosoful la DOXOLOGIA şi LUMINA

Pr. Justin Parvu 2003.08.30

Părintele Justin: Pe 14 Mai 1991 am pus la Petru Vodă piatra de temelie a mănăstirii tuturor celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste. „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit…”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Pr. Justin Parvu 2003.08.30Cuvînt de ctitor – Părintele Justin la Sfinţirea bisericii Mănăstirii Petru Vodă (2005)

Înalt-Preasfinţia voastră, Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Duhului Sfînt, cu binecuvîntarea Înalt Prea-Sfinţitului Părinte Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul şi munca multor binecredincioşi creştini s-a înălţat această sfîntă mănăstire cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, spre slava lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi spre mîntuirea şi sporirea duhovnicească a tuturor iubitorilor de Hristos.

Motivele ridicării acestei mănăstiri pe aceste meleaguri sunt următoarele:

1 În copilărie colindînd pe aceste meleaguri natale visam şi doream ridicarea aici a unui sălaş sihăstresc. După 1964, după decretul de amnistie a deţinuţilor politici, am revenit pe aceste meleaguri natale şi din nou a reînviat în sufletul meu visul copilăriei şi al tinereţii mele. În 1977 am făcut un pelerinaj la Sfîntul Munte Athos şi mi-am dorit ca rînduielile athonite să se pună în lucrare şi într-o mănăstire de la noi. După 1990 realizarea unei asemenea dorinţe se arătă la orizont.

2 Un al doilea motiv pentru ridicarea acestei mănăstiri a fost acela de a menţine şi întări pe valea Bistriţei duhul evlaviei şi al trăirii ortodoxe aşa cum merită locuitorii din această zonă, ca unii ce au venit din Ardeal în urma prigoanei pentru uniaţie a lui Bukow de după anul 1761, şi şi-au părăsit locurile natale avînd ca singură dorinţă păstrarea credinţei celei drepte ortodoxe.

3 În al treilea rînd am dorit ca această mănăstire să fie înălţată pentru comemorarea tuturor celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste, ştiuţi şi neştiuţi, pentru păstrarea fiinţei naţionale româneşti şi a credinţei strămoşeşti nealterate, precum şi pentru pomenirea tuturor eroilor neamului căzuţi în toate timpurile şi locurile.

Astfel, cu Binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel, pe 14 Mai 1991 s-a pus piatra de temelie a bisericii din incintă şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Sfinţilor Arhangheli, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, am purces la ridicarea bisericii şi a cîtorva chilii în jur. Tot cu binecuvîntarea Înalt Prea-Sfinţitului Mitropolit Daniel, pe 8 Noiembrie 1994 am început să slujim în noua biserică. Au continuat lucrările de pictură, de construire a cîtorva corpuri de chilii, de amenajare a curţii, a drumului de acces, etc.

Între timp, numărul vieţuitorilor din obşte s-a ridicat la 80 de părinţi şi de fraţi, şi împreună ne-am străduit să ţinem rînduielile de slujbă asemenea celor de la Sfîntul Munte, dar în acelaşi timp să fim o mănăstire misionară, deschisă pentru toate nevoile, necazurile şi suferinţele oamenilor.

În acest context s-a impus necesitatea înfiinţării unui azil pentru bătrîni, bolnavi şi oameni însinguraţi, precum şi a unui orfelinat pentru copiii nimănui. Un grup de maici venite din alte mănăstiri sau închinoviate la noi, majoritatea cu studii superioare, s-au oferit spre slujirea aproapelui în cadrul acestor două aşezăminte, aşezate la 2 km mai jos de aici, unde tot cu binecuvîntarea Înalt Prea-Sfinţitului Mitropolit Daniel s-a ridicat o bisericuţă, deoarece era greu şi pentru maici şi pentru bătrîni şi pentru copii să se deplaseze la slujbe la biserica din deal mai ales în timpul iernii şi al nopţii.

Mai sunt multe alte lucruri de făcut sau de terminat, însă nădăjduim să se ducă toate la un bun sfîrşit.

Sfinţirea Mănăstirii Petru Vodă constituie o încununare a strădaniilor obştii şi a fiilor noştri duhovniceşti, şi, în ceea ce mă priveşte mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele rînduite de El în viaţa mea, pentru că mi-am văzut un vis împlinit; şi pot spune şi eu ca Sfîntul Apostol Pavel care zice: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvîrşit, credinţa am păzit…” (II Timotei, 4,7), iar „cununa dreptăţii” să o rînduiască Dumnezeu tuturor acelora ce-L iubesc pe El.

Înalt Prea-Sfinţia Voastră, ca într-un tablou votiv închinăm această mănăstire lui Dumnezeu prin Înalt Prea-Sfinţia Voastră care reprezentaţi „Biserica Dumnezeului Celui viu, stîlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3,15), mulţumindu-vă din adîncul sufletului pentru înalta binecuvîntare prin care aţi consacrat mănăstirea noastră ca spaţiu al slujirii sfinte a lui Dumnezeu.

Mulţumesc de asemenea tuturor acelora care ne-au ajutat să realizăm multiplele lucrări de la această Sfîntă Mănăstire şi Bunul Dumnezeu să-i numere între ctitorii de locaşuri sfinte ca pe un neam de voievozi şi numele lor să fie înscrise în Cartea Vieţii.

Ca un testament sfînt, doresc ca în mănăstirea noastră pentru totdeauna rînduiala slujbelor şi a vieţii de obşte să fie după acrivia cu care deja ne-am obişnuit şi în al doilea rînd vă asigurăm că am fost, suntem şi dorim să fim sub ascultarea arhipăstorului nostru.

Stareţ, Protos. Justin Pârvu

Mănăstirea Petru Vodă

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro