Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

O nouă minune a Părintelui Justin Pârvu: viaţă pentru Maria, fiica doctoriţei Camelia Smicală, acum răpită de Finlanda

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Andreea-si-Maria-fiicele-Cameliei

Mulţi români au aflat de cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, ai cărei copii minori au fost răpiţi de Finlanda şi încarceraţi în două case diferite de „reeducare”, exact acum doi ani, în mai 2015. Dar puţini ştiu că fiica cea mică, Maria (foto mai sus împreună cu sora sa mai mare, Andreea), s-a născut numai datorită sfaturilor şi rugăciunilor Părintelui Justin, după cum veţi afla de mai jos, ceea ce ne dă mari speranţe că, tot prin grija bunului nostru Parinte Justin, cu ajutorul rugăciunile Sfinţiei Sale, de-acolo din Ceruri de unde ne ocroteşte Duhovnicul Neamului, cei doi copii se vor întoarce acasă, la mama lor şi, sperăm, şi în România lor. Rugaţi-vă pentru Maria şi Mihail!

Interior Marturia Dr Camelia Smicala si copiii

În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. După Deva şi Piatra Neamţ, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook.

Interior Miting Piatra Neamt P Hariton Negrea - Protopop Piatra Neamt

Mai jos vă prezentăm un extras din mărturia doctoriţei Camelia-Mihaela Smicală despre minunea Părintelui Justin şi doar câteva din grelele încercări prin care a trecut în străinătate în ultimii 10 ani:

„(…) Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta (i-au fost lăsate resturi de placentă în uter, care s-au infectat – n.n.), sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.

Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.

2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioarele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.

Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, Maria, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nici o complicatie).

01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na, ca toate femeile!).

In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze… (…)”

Integral la interviul publicat de ActiveNews

Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Părinte Justin, miluieşte-i şi izbăveşte-i de tot răul pe robii tăi, Maria-Alexandra, Mihail-Johan, Andreea şi Camelia-Mihaela!

Mai jos, imagini cu bunicii copiilor, demonstrând în Piatra Neamţ, şi un apel la rugaciune din partea Prea Sfinţitului Macarie Drăgoi al Europei de Nord:

Bunica Smicala

Bunicul SmicalaFoto: Vestea.net şi News Allert Ro

Sursa: Părintele Justin Pârvu Ro

Video: Episcopia Scandinaviei

FB UPDATE:

Maria Lazar Doamne Iisuse Hristoase ai mila de noi toti si de acei copilasi despartiti de mama lor.Reunestele familia.

Camelia Smicala
Camelia Smicala Parintele Iustin a facut multe minuni cu noi.Practic,cu rugaciunile lui mai suntem in viață. Si Mihai a fost salvat de Parinte.Si eu

Dana Daniela
Dana Daniela Doamne ajută! L-ați cunoscut pe părintele?

Camelia Smicala
Camelia Smicala a fost duhovnicul meu si a ținut copiii de multe ori in brațe. Maria e una dintre minunile lui ca nu avea sanse sa se nască. Maria adormea doar cu poza parintelui in brațe

Dana Daniela
Dana Daniela Atunci aveți un mare rugător în cer! Acum înțeleg de ce toate puterile răului s-au dezlănțuit împotriva dumneavoastră si a copiilor! Acum stiu cum rezistați acestor încercări, prin rugăciunea tuturor celor care vă sunt alături în duh și prin credință.Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră, pe copii și pe bunici și să vă dea răbdare și putere să luptați în continuare!

Camelia Smicala
Camelia Smicala Doamne ajută!

„Împotrivirea Părintelui Justin faţă de noile acte biometrice cu cip a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt”. Mărturisirea ucenicului Gurie

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea” – Cântarea Cântărilor, 2:4

Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

Dacă e să-l priveşti ca monah-nevoitor, îţi stârneşte uimirea pentru că eu, deşi tânăr ca vârstă şi în plină sănătate trupească, nu puteam să mă ţin de programul lui zilnic. Dragostea lui pentru asceză îl arunca în noi lupte duhovniceşti duse dincolo de limitele fiinţei umane. Cu duhul era atât de osârduitor încât trupul abia mai făcea faţă la cerinţele mari ale duhului.

Ca om iubitor şi pătruns de iubirea divină, nu stă în puterea iscusinţei mele să transmit ce am văzut la el. Iar jertfa lui, la tot şi la toate din dorul său pentru Hristos, închide gura oricărui cititor.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra lucrării sale de mărturisitor, după cum a fost numit în icoană. Şi de ce anume la acest aspect? Pentru că întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de duhul mărturisirii. Deşi era iubitor de linişte şi rugăciune, el nu a sacrificat adevărul pentru a-şi păstra liniştea cea mult dorită şi căutată. Fiind înzestrat cu o minte ageră şi pătruns de duhul înţelepciunii, şi-a dat seama că este timpul mărturisirii.

Dumnezeu cerea mai mult de la el decât mersul la slujbe, rugăciunea de chilie, cântarea la strană, ascultarea şi celelalte lucrări călugăreşti care îşi au menirea şi timpul lor. Ştim prea bine admiraţia călugărilor din mănăstirile prin care a trecut. La M-rea Secu, de exemplu, avea cinci ascultări şi în acelaşi timp îngrijea şi de părintele Antim Găină. La Bistriţa avea ascultarea de a vorbi cu oamenii care adeseori îl aduceau la epuizare. Iar în închisoare a fost supus faţă de regimul de muncă al închisorii, revoltânduse împotriva lui doar atunci când contravenea credinţei şi idealului său. A fost foarte atent şi a putut citi vremurile. Iar duhul său treaz a ştiut să discearnă exact până unde merge ascultarea faţă de ierarhie şi faţă de stareţ.

Parintle Justin si schimonah GurieNu şi-a adăpostit conştiinţa la umbra răcoroasă a ascultării înşelătoare. Iar când timpul a cerut-o a ieşit în arşiţa mărturisirii, ştiind prea bine care sunt urmările pentru cel care mărturiseşte adevărul.

Mântuitorul ne arată scara care ne urcă spre Dumnezeu sau ne duce la asemănarea cu Dumnezeu, expunând-o în nouă trepte, numite de El Însuşi Fericiri. În treptele a opta şi a noua ale acestei scări, Mântuitorul ne spune: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…” şi „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră minţind din pricina Mea” (Mt. 5:10-11). Da, dar dacă nu vorbeşti, nu te prigoneşte nimeni. Desigur, el ar fi putut să tacă precum unii dintre aşa-numiţii mari duhovnici, căci inteligenţa şi spiritul său diplomatic i-ar fi adus mare succes şi încredere din partea puterii statului, însă dragostea sa pentru Hristos şi adevăr l-au făcut să îmbrace haina mărturisirii.

Din păcate, acum, cei mai mulţi ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi s-au ascuns sub aşa-zisa ascultare, preferând să calce în picioare credinţa şi adevărul şi pe cei care mărturisesc credinţa, spunând că fac ascultare. Dar dacă ar fi tăcut părintele Justin şi miile de mărturisitori mucenici, ce s-ar fi ales din Biserica, ţara şi neamul nostru?

Este adevărat, ascultarea este o virtute, chiar una dintre cele mai mari virtuţi pe care ne-a transmis-o sau am învăţat-o de la Însuşi Mântuitorul Hristos: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2:8). Ascultarea este o virtute foarte mare, o coloană, un stâlp. Credinţa, însă, nu este o virtute, ci este temelia virtuţilor. Temelia este locul pe care se aşează şi se înalţă coloanele de susţinere ale unei case, adică toate virtuţile, ca să se clădească casa sufletului nostru şi doar aşa se va sălăşlui Dumnezeu, Treimea cea sfântă înlăuntrul nostru. Femeii păcătoase din casa fariseului Simon, îi laudă iubirea cu care Îl iubea pe Mântuitorul Hristos, dar la sfârşitul pericopei îi laudă credinţa, spunând: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” (Lc. 8:37-50). Vedem că totul se bazează pe credinţă.

Întreaga sa viaţă a fost o mărturisire. A început cu regimul comunist şi deşi a fost pedepsit cu 16 ani de temniţă pentru împotrivirea lui dârză faţă de regim, trecând prin focul temniţelor comuniste, nu s-a potolit după cum aşteptau puternicii timpului, ci s-a aruncat în a mărturisi credinţa şi idealul său împotriva ecumenismului şi a dictaturii biometrice. Dacă împotriva ecumenismului a avut ca susţinere anumite canoane ale Sfinţilor Părinţi care demonstrează că ecumenismul este erezie, împotrivirea sa faţă de noile acte biometrice cu cip, a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt, lucru susţinut şi de părintele Mihai Valică: „Şi vă mărturisesc că ceea ce eu am studiat ca teolog la Freiburg şi mă refer la tehnica RFID şi la biometrie, părintele Justin a primit prin viziune dumnezeiască” (Atitudini nr. 34/ 2014). Desigur problema fiind foarte importantă şi de foarte puţini înţeleasă, a fost descoperită

celor care se află în strânsă legătură cu harul Duhului Sfânt. Îmi amintesc că de câte ori îmi zicea să predic fie la mănăstirea de maici, fie la cea de călugări şi nu spuneam ceva împotriva ecumenismului sau a cipului, îmi zicea: „Ai pierdut timpul în zadar”. Puteam să explic lumii lucrarea tainică a harului sau să vorbesc pe înţelesul tuturor despre lumina necreată, dacă nu spuneam să se ferească de ecumenism şi de cip, totul era egal cu zero. De ce? Pentru că sunt problemele esenţiale cu care trebuie să ne preocupăm acum. Nu laşi să ţi se surpe temelia casei, iar tu te apuci să dai pereţii cu var sau schimbi geamurile cu cele de termopan pentru că ai auzit că sunt mai bune.

Desigur sunt probleme care incomodează şi cer un gram şi soi de nebunie. Pentru părintele nu a contat nimic. Prin dragostea sa mare pentru popor el a vrut să lase un popor liber şi după ce va pleca din această lume. Ştia că nu va ajunge să fie constrâns să accepte actele biometrice cu cip, dar s-a gândit la generaţiile viitoare. A vrut să lase o Românie liberă şi ferită de noua dictatură la care este supusă. Mai ales că peste tot se aşterne o tăcere cu mirosul morţii. Fiecăruia dintre cei ce i-au păşit pragul chiliei sale, părintele a încercat să-i transmită o parte din duhul său, din sufletul şi din iubirea sa. Nouă ni se cuvine să transmitem mai departe ceea ce am primit de la el. Să nu uităm că va veni o zi – şi negreşit că va veni – când va trebui să ne întâlnim cu el şi privirile noastre se vor întâlni.

Cu dragoste întru Hristos Domnul,
Schimonahul Gurie, mănăstirea Sf. Sava, Palestina
articol publicat în nr. 35 al revistei ATITUDINI

Sursa: ParinteleJustinParvu.ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

O minune la Mormântul Părintelui Justin şi alte mărturii despre o minune a Sf. Nectarie şi dragostea sfinţilor mărturisitori Justin Pârvu şi Gheorghe Calciu dincolo de hotarele ţării

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Minune Mormantul Parintelui Justin Parvu ianuarie 2015Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.

Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.

Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”

În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.

Integral pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă

Minune Mormantul Parintelui Justin ianuarie 2015

Totodată, revista Familia Ortodoxă ne-a permis republicarea unui foarte emoţionant interviu despre dragostea pentru români a sfinţilor mărturisitori Justin Părvu şi Gheorghe Calciu peste hotarele ţării, îngrijirea Sfântului Spiridon şi o mare minune a Sfântului Nectarie pentru familia binecuvântată a unor creştini-ortodocşi din Statele Unite ale Americii:

Parintele Justin Parvu si Familia Dianei si a lui Cristian la Petru Voda

Viaţa de creştin ortodox în America

„Dumnezeu nu dă cu jumătate de măsură”

Credinţa, nădejde, dragoste… Aşa s-ar caracteriza, pe scurt, familia Dianei din America, o familie care a înţeles că, oriunde te-ai afla, dacă Îl cauţi din tot sufletul pe Hristos, Îl găseşti; a înţeles că numai dacă Îl pui pe Hristos pe primul loc în inima ta poţi avea totul, poţi avea acea fericire şi mulţumire sufletească despre care ne vorbesc Părinţii cu viaţă sfântă.

În povestea despre felul cum îşi creşte cei patru copii împreună cu soţul ei, Cristian, impresionează atât minunile pe care le-a trăit şi felul în care Domnul i-a purtat de grijă, cât şi vieţile oamenilor pe care i-a întâlnit, unele demne de a fi puse într-un „pateric” al mirenilor…

– Diana, foarte mulţi dintre noi avem impresia că America este echivalentul unei vieţi uşoare şi consumiste – şi totuşi există creştini ortodocşi şi aici care-şi trăiesc puternic credinţa, fără compromisuri. Cum ai caracteriza Ortodoxia din America?

Continue reading

Magdalena Popa Buluc despre „Parintele Justin Mărturisitorul”: „Fotografiile Cristinei Nichituş Roncea sunt o invitaţie de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone
Spiritualitate şi istorie: “Părintele Justin Mărturisitorul”
de Magdalena Popa Buluc
Spiritualitate şi istorie

Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul o are în lumina monahului

Părintele Justin a fost un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui asupra asupra răului absolut.

“Tradiţiile noastre populare vestesc Naşterea lui Hristos… Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată şi o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Betleem spre a se răstigni pe Golgota ca să ia asupra sa păcatele întregii omeniri. Nu se poate vorbi de Răstignire, de Înviere, dacă nu plecăm de la Naştere. Apoi putem admira frumuseţea unei familii sfinte, a lui Iosif şi a Mariei, ca un model de vieţuire creştină”.

“În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice, de la frezele pentru rocă, şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2.30. Acesta a fost momentul când am intrat în ascensor şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol. Era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând Hristos a înviat! Apoi, am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină, în locul nostru. Am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă”.

Înarmaţi-vă cu rugăciuni

“Tocmai atunci când e vorba să nu se vorbească, să nu se ştie, să nu se spună, monahul trebuie să strige mai mult. El e împotriva firii mereu. Asta-i viaţa monahală. Monahul stă de veghe acolo la miezul nopţii. Se aude un clopot, bate o toacă, se cântă Sfânta Liturghie şi e tot timpul treaz ca un apărător al vieţii noastre creştin ortodoxe”.

Albumul Cristinei Nichituş Roncea, “Părintele Justin Mărturisitorul”, apărut în condiţii grafice excepţionale, la Editura “Mica Valahie”, prilejuieşte o călătorie prin lumea ortodoxă românească, dar şi un elogiu adus Părintelui Justin, un elogiu adus frumuseţii divine.

“Mânăstirile sunt locuri care pentru mulţi par rupte de realitate. Dar nu este deloc aşa. În mânăstiri sunt oameni bine ancoraţi în prezent şi determinaţi pentru viitor mai ales pentru că îşi cunosc trecutul. Am văzut şi am trăit minuni. Sunt călugări – stânci de credinţă, sunt măicuţe – mlădiţe ale adevărului, sunt oameni care par a fi sfinţi coborâţi pe pământ. Priviţi la chipurile lor: câtă blândeţe, câtă căldură!”

Părintele Justin Mărturisitorul

Cristina Nichituş Roncea şi-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. Fotografiile ei sunt o invitaţie aşadar de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului.

După expoziţia “Precum în cer”, deschisă la Palatul Şuţu, în care autoarea ne-a propus să trăim într-o expoziţie de fotografii ce te înalţă şi care te duc spre o lume în care cuvintele sunt de prisos, ea mărturisea: “Pentru mine, vizita la mânăstirea Petru Vodă a fost o experienţă înălţătoare, o ocazie fără precedent de a învăţa că poţi să fii mai fericit prin simplitate, străduindu-te să îndepărtezi influenţele nefaste, să te bucuri de frumuseţea din jur, pe care o găseşti în natură, dar şi în oameni. Credinţa te învaţă să fii bun şi astfel ajungi să fii fericit prin tine însuţi, fără să aştepţi neapărat ceva de la cei din jur. Dincolo de situaţia politică, de agitaţia din oraş sau de problemele personale, oamenii pot afla că monahii din mânăstirile României se roagă pentru fiecare suflet de român, că există oaze şi fortăreţe ale credinţei şi că Dumnezeu nu ne lasă. Avem tendinţa să uităm asta din cauza greutăţilor care ne apasă, însă credinţa chiar ne ajută să depăşim situaţiile dificile şi mai ales ne învaţă să-i ajutăm şi pe cei din jur, atunci când putem. A fost o minune, în primul rând. În sensul că această poartă mi-a fost deschisă de Părintele Justin, într-o seară de Crăciun, când eram la uşa chiliei sfinţiei sale alături de pelerini, maici şi călugări, cântându-i colinde. Este şi prima fotografie făcută cu Părintele, cu care de altfel am deschis expoziţia.

Părintele Justin a mers cu Evanghelia în faţă, rămânând ochiul de veghe al creştinătăţii

M-am străduit să percep cu sufletul ceea ce vedeam în jurul meu. Mă bucur că obiectivul aparatului de fotografiat a reuşit să surprindă ceea ce eu vedeam cu ochii minţii, ceea ce atingeam cu sufletul, ceea ce simţeam cu inima în acele momente”.

În acest splendid şi impresionant album cu fotografii radiind frumuseţe şi emoţie şi cu texte pline de înţelepciune îl descoperim pe Părintele Justin – Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului, care într-o dimineaţă în zori şi-a ridicat uşor capul şi bunecuvântând în văzduh a rostit cu putere şi har: “Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară, apoi a rostit a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a rostit a treia oară: Doamne, bunecuvântează această ţară, România!”.

Cristina Nichituş ne descrie biografia unei biruinţe. Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă, la 10 februarie, într-o familie de români orotdocşi foarte evlavioşi. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mânăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică, întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica. Niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi pe cele de cultură, istorie, filosofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi deplin, de o seninătate milosârdnică ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative ale spiritului creştin al acestui popor.

Iubea animalele

“Şi-a făcut un ideal de a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire, fie a Cetăţii, fie a mânăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele trupului lui Hristos, Biserica”.

A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, Părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar din 1941, la Iaşi. Este hirotonit preot de Arhiereul Valerie Moglan, Vicar al Mitropoliei Iaşilor. În 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română în care slujeşte Sfânta Liturghie. Începând cu 1946 îşi continuă studiile la Seminarul din Roman. Faptul că nu a subscris niciuneia dintre iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 1948 şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris în 2008: “Legionarismul nu a fost o sectă. El s-a supus întru totul Bisericii Apostolice…”.

Părintele Justin

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, cu toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. “Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, Părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi”. Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor. A fost torturat şi anchetat până în august ’49 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. A rămas acolo până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie, apoi la Gherla şi în alte închisori. “Nu mai eram o persoană, eram un număr: 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face şi a răspuns: “O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”.

Mânăstirea Petru Vodă a devenit în 1992 o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească.

Minunile dumnezeieşti arătate prin Părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere.

Fiecare are datoria să mărturisească după puterea lui

Adeseori, Părintele Justin mărturisea: “Creştinul n-are de ce să se teamă dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Vor veni vremuri grele asupra ortodocşilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorile ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veşnice, la dragostea Mântuitorului care ne aşteaptă să fim alături de El în ceruri, alături de toţi sfinţii mărturisitori ai adevărului Lui. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe, de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a anului 2013 a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti. Părintele Justin a fost un Luceafăr între Părinţi. A strălucit cu sufletul, cu inima, cu dragostea, cu înţelepciunea, cu cuvântul atât de mângâietor şi plin de putere al lui Dumnezeu.

Magdalena Popa Buluc / Cotidianul

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Noi minuni ale Părintelui Justin: O profesoară ridică o şcoală ortodoxă după ce Părintele îi răspunde la gândul nerostit şi un monah al Părintelui, Eftimie Mitra, istoriseşte alte minuni

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Album Cristina 01-47_Layout 1„Părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la  părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească.” – Ieromonahul Eftimie Mitra

„Şi să faci şcoala aceea!” – a spus Părintele

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin Pârvu

de

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin PârvuPeste 200 de copii, olimpici sau corijenţi laolaltă, sunt meditaţi de profesori voluntari în cadrul Centrului Educaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“ din Bârlad, înfiinţat în 2013. Proiectul se desfăşoară în incinta a două biserici şi într-un laborator al unui liceu din oraş.

Înfiinţarea unei şcoli ortodoxe în Bârlad a plecat de la visul unei tinere care a avut şansa de a urma un doctorat în matematică în Statele Unite ale Americii. Cristina Cânepă a pus bazele acestei instituţii la îndemnul duhovnicului său şi cu sprijinul foştilor dascăli şi al unor preoţi din municipiu.
Aşa s-a născut, în primăvara anului trecut, Centrul Eduaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“, proiect care se derulează în incinta bisericilor „Sfânta Ecaterina“ şi „Sfântul Spiridon“ din
Bârlad, precum şi în laboratorul de informatică al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“. Iarna este folosit mai mult spaţiul de la demisolul Bisericii „Sfânta Ecaterina“, deoarece doar aici este căldură.

Iniţial, s-au înscris doar 30 de copii şi câţiva profesori care i-au meditat. Impactul asupra comunităţii a fost neaşteptat şi, la un an de la înfiinţare, numărul copiilor care vin la biserică pentru meditaţii este de şapte ori mai mare. La fel şi numărul dascălilor voluntari. Solicitările sunt mult mai multe, dar lipsa spaţiului împiedică dezvoltarea proiectului.

UN VIS ÎNCURAJAT DE IUSTIN PÂRVU

„Îmi doream de mult timp să pun bazele unei şcoli ortodoxe, dar mi se părea că este imposibil. Simţeam că şcoala nu oferă copiilor opţiuni de viaţă. Simţeam că nu-i călăuzeşte pe drumul corect. În biserică sunt orientaţi mult mai bine. Li se oferă acea linişte de care au atâta nevoie, acea încredere şi înţelegere ce lipseşte în şcolile de stat, din păcate“, spune Cristina Cânepă.

Ideea tinerei a început să prindă contur în primele zile ale anului trecut, când aceasta se afla la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. „Acolo am vorbit cu preotul Iustin Pârvu, duhovnicul meu. După slujbă, am avut o discuţie, dar nu i-am pomenit nimic despre visul meu. La plecare, mi-a spus pur şi simplu să mă ocup de acest proiect“, povesteşte iniţiatoarea şcolii ortodoxe bârlădene.

Imediat după ce s-a întors în Bârlad, l-a căutat pe profesorul de matematică Dumitru Mihalache, dascălul care i-a insuflat în vremea copilăriei dragostea pentru această materie. Alături de el a pus bazele proiectului pe care apoi l-au prezentat Episcopiei Huşilor pentru a primi acordul de a desfăşura activităţi în biserică.

„Au fost încântaţi de idee şi ne-au dat binecuvântarea pentru a face meditaţii în biserică. Preotul Petru Giuşcă ne-a întâmpinat cu braţele deschise şi ne-a oferit primul spaţiu. Mi-am dorit ca şcoala ortodoxă să aibă un spaţiu al ei. Terenul din spatele Bisericii «Sf. Ecaterina» a fost donat comunităţii de boierii de altădată şi a fost lăsat în paragină. Ar fi o reparaţie morală să folosim acest teren pentru ridicarea unei şcoli“, relatează Cristina Cânepă.

OLIMPICI ŞI STUDENŢI LA OXFORD

Primele meditaţii în cadrul şcolii ortodoxe bârlădene au fost date în aprilie 2013. Câţiva liceeni care se apropiau de Bacalaureat au profitat de această oportunitate. Unii erau olimpici, alţii mai aveau multă materie de recuperat.

„Eu zic că am făcut o treabă foarte bună! Copiii meditaţi anul trecut mi-au oferit mari satisfacţii. De exemplu, Maria Roşca a intrat la Oxford, alţi elevi au intrat la facultăţi din ţară cu nota 10. Dragoş Simion e student la Facultatea de Informatică Iaşi, iar un alt fost elev, Bogdan Dumitru, e la Automatizări şi Calculatoare, la Bucureşti“, susţine mândru Dumitru Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ din Bârlad.

Meditaţiile au continuat şi în vacanţa de vară cu elevi care aveau de dat corijenţe. Şi rezultatele acestor copii au fost surprinzătoare, iar odată cu noul an şcolar, 2013-2014, cererile s-au înmulţit. Acum sunt peste 200 de copii din Bârlad, elevi de şcoală primară, ciclu gimnazial şi liceal, care s-au înscris la şcoala ortodoxă.

FĂRĂ CONDIŢII

30 de învăţători şi profesori voluntari îi pregătesc la diferite materii: matematică, limba română, istorie, limba engleză, geografie, pictură şi informatică. Biserica nu se închide decât după ora 20.00, când se termină ultimele meditaţii.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ce-am reuşit să facem! Activăm ca un «after school», doar că suntem găzduiţi de biserică. Nu impunem nicio condiţie copiilor, nu-i selectăm după rezultatele de la şcoală, după starea materială a părinţilor ori după alte criterii. Pe unii îi pregătim pentru olimpiade şi pentru Bacalaureat, pe alţii îi ajutăm să ia corijenţele. Sunt mândru de fiecare dintre ei. Singurul lucru pe care îl impunem este să vină îmbrăcaţi decent şi să aibă credinţă în Dumnezeu“, mai spune profesorul Mihalache.

„E MAI BINE DECÂT LA ŞCOALĂ“

Copiii vin cu drag şi nu privesc orele petrecute cu profesorii ca pe o corvoadă. Meditaţiile încep cu o rugăciune şi tot aşa se şi încheie.

„E mai bine decât la şcoală. Aici înţeleg altfel, îmi explică tot ce nu am înţeles. La şcoală suntem peste 30 de copii în clasă şi nici nu se aude bine ce ne spune doamna profesoară. La meditaţii nu ridică nimeni tonul, nu râde nimeni de mine dacă înţeleg mai greu“, mărturiseşte Mihăiţă, elev în clasa a VI-a, unul dintre copiii meditaţi.

Alina este în clasa a XII-a şi face meditaţii la matematică şi la informatică: „Mă pregătesc pentru Bacalaureat şi vreau să-l iau cu notă cât mai mare pentru că o să conteze la admiterea la facultate. Părinţii mei nu-şi permit să plătească un meditator şi nici nu e nevoie. Am găsit aici profesori cum nu am întâlnit la şcoală. Ne ascultă, le pasă cu adevărat de noi“.

Şi părinţii celor care vin la meditaţii în biserică au fost surprinşi de rezultate. „Am fost sceptică la început. Nu mi-a surâs ideea pentru că biserica şi-a pierdut calea dreaptă în ultimii ani. Fetiţa mea a insistat să meargă şi bine a făcut. S-a schimbat radical, învaţă din plăcere, are numai note foarte bune şi este mai sociabilă. Se simte iubită de profesorii voluntari şi abia aşteaptă zilele când are meditaţii“, afirmă Elena Oprea, mama unei eleve meditate la Centrul Educaţio-nal Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“.

30 de profesori şi învăţători voluntari dau meditaţii copiilor care vin la Centrul Educaţional Ortodox înfiinţat de Cristina Cânepă.

Doar dascăli cu vocaţie au acceptat să facă voluntariat în cadrul acestui proiect. O parte dintre ei sunt pensionari şi vin la meditaţii din dragoste pentru meseria pe care au făcut-o o viaţă.

Gheorghe Petcu, profesor de matematică pensionar, nu concepe viaţa fără copii în jurul lui: „Fac voluntariat şi la Complexul de Servicii Comunitare din Bârlad, şi aici, la biserică. Nu pot sta departe de activitatea profesională. Cât timp voi fi sănătos, iar copiii îmi vor cere ajutorul, o voi face necondiţionat“.

Orele de meditaţii sunt solicitante pentru dascăli deoarece lucrează simultan cu elevi de la şcoli diferite şi de la clase diferite. Sunt ore care se desfăşoară cu doi-trei elevi, atunci când sunt pregătiţi pentru olimpiade, sunt ore la care participă şi câte 15 copii.

Printre voluntari sunt şi profesori tineri: Bogdan Cânepă (fratele fondatoarei), Gabi Ghidoveanu şi Cristina Chiriţescu – matematică, Laurenţia Oatu şi Gabriela Cotae – limba română, Jenica Bolea – desen, Ioan Grădinaru – informatică, Maria Marin – istorie, Veronica Silvestru – geografie, Daniel Chiriac – limba engleză, Silviu Creangă – teologie şi cor.

În cadrul şcolii ortodoxe se desfăşoară şi activităţi recreative. Copiii au posibilitatea de a se întâlni pentru ore de desen, muzică ori îndeletniciri practice. O parte dintre ele sunt coordonate de Petru Giuşcă, preotul paroh al Bisericii „Sf. Ecaterina“. „Profesorii fac voluntariatul cu mare dragoste. Sunt foarte ataşaţi de copii, sunt dascăli adevăraţi cum vedem din ce în ce mai rar. Copiii au început să vină cu drag. Unii dintre ei vin şi la slujbe“, spune preotul Petru Giuşcă.

PREOŢII, ADEVĂRAŢI PĂRINŢI SPIRITUALI

Preotul Petru Giuşcă menţionează că, în fiecare joi, la biserică se organizează o seară duhovnicească cu elevi şi cu profesori. În cadrul acestor întâlniri discută despre tot felul de lucruri, cum ar fi muzica sau pictura.

„Se fac ore de abilităţi practice, chiar am organizat o expoziţie cu lucrările lor. Pictăm linguri împreună, avem un cor cu 20 de copii mici. Preasfinţitul Corneliu de la Episcopia Huşilor ne-a dat binecuvântarea să găzduim în biserică meditaţiile pentru copii şi celelalte activităţi destinate micuţilor. În plus, a sponsorizat pelerinaje pentru profesori şi o vacanţă în Deltă pentru copii“, mai spune preotul.

Obiectele artizanale realizate de micuţi – linguri pictate, icoane şi ouă încondeiate – au fost expuse în biserică şi au fost vândute enoriaşilor. Banii adunaţi au fost folosiţi pentru a cumpăra alte materiale necesare confecţionării acestora.

Proiecte similare, dar nu de asemenea amploare, sunt derulate şi în alte biserici din Bârlad. Tot mai mulţi copii găsesc în Casa Domnului ceea ce nu primesc acasă sau la şcoală. De cele mai multe ori se desfăşoară activităţi cu caracter social, sunt implicaţi în acţiuni caritabile, ori manifestări care le dezvoltă partea artistică şi spiritul civic.

Povestea călugărului Părintelui Justin Pârvu şi a mănăstirii ridicate la poalele cetăţii Sarmizegetusa Regia

de

Manastirea Sfintii Români - Sarmisegetuza Regia. FOTO Daniel GuţăO mănăstire unde vieţuiesc patru măicuţe şi un duhovnic a fost ridicată în inima vechii Dacii, la poalele Sarmizegetusei Regia. Eftimie Mitra, cel care conduce aşezământul monahal din Valea Rea, a fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ortodoxiei în România. Călugărul a ajuns aici în urma unor întâmplări care i-au zdruncinat soarta.

Mai puţin de zece kilometri despart, peste munte, aşezarea monahală din Valea Rea de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Ultimii cinci kilometri ai drumului spre Schitul „Sfinţii Români”, unde vieţuiesc patru călugăriţe şi un duhovnic, traversează o pădure deasă, ce acoperă văile. Drumul forestier trece pe lângă mai multe case părăsite, şerpuieşte la fel ca pârâul care îl mărgineşte când pe de o parte, când pe cealaltă şi se opreşte în faţa unor construcţii din lemn simple, care abia pot fi zărite din afara gardului împrejmuitor.

În acel loc, unde se unesc cele două ivoare care curg prin Valea Rea, a fost ridicată mănăstirea „Sfinţii Români”. Povestea schitului unde vieţuiesc părintele Eftimie Mitra şi cele patru măicuţe a început înainte de anul 1990. O familie care locuieşte în satul de la poalele cetăţii dacice a avut încă de atunci iniţiativa de a construi mănăstirea din sălbăticie, însă demersurilor acesteia i s-a împotrivit regimul comunist. Demersurile au continuat şi după Revoluţie. Maria, o săteancă din Grădiştea de munte, a donat terenul, pentru ca aici să fie ridicat aşezământul monahal. Familia hunedorencei şi-a îndeplinit visul, iar din 2008 construcţia schitului a început.

Lăcaşul a fost ridicat într-un timp scurt, fiind construit din lemnul adus din pădurile care îl înconjoară. Oamenii din satele învecinate au contribuit cu donaţii şi mai ales cu forţă de muncă, pentru ca lucrările să poată fi realizate. Călugăriţele din schit au ajutat la rândul lor, la montarea faianţei şi la amenajările dependinţelor. Au lucrat cot la cot cu duhovnicul Eftimie Mitra, cel care de trei ani are grijă de mănăstire.

În apropiere de locul binecuvântat, aşa cum îi spun oamenii din Grădiştea de Munte, în anii trecuţi au fost descoperite mai multe comori dacice. Sătenii povestesc despre farmecele aurului îngropat în munte şi despre tezaurele ascunse de stăpânii din trecut ai acestor ţinuturi. „Pe o stâncă a versantului din Valea Rea într-o noapte, am văzut lucind scânteile deasupra pădurii. Îmi părea că ardeau copacii, dar fără să scoată fum, însă nu erau decât scânteile strălucitoare. Mai apoi, după ce şi alţi localnici au aflat de această întâmplare, am auzit că în aceeaşi zonă unii au săpat după comori şi au găsit aur şi bijuterii. Se spunea că acolo era ascunsă comoara lui Decebal”, a povestit o localnică. Câteva relicve dacice au fost găsite şi în timpul săpăturilor la fundaţia schitului. Mai multe cioburi de vase vechi din lut au fost păstrate la schit, pentru a fi arătate vizitatorilor.

Prima minune de la mănăstire

Părintele Mitra este cel care face onorurile de primire a pelerinilor. Eftimie Mitra are o poveste aparte. A fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre reprezentanţii de seamă ai ortodoxiei, la mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, însă apoi viaţa lui a luat o turnură neaşteptată. Duhovnicul a ajuns în 1998 în Bihor şi a ridicat din temelii un schit, la Huta. În urmă cu câţiva ani s-a certat însă cu episcopul Sofronie al Oradiei şi, povesteşte el, a fost nevoit să plece.

Şi-a găsit refugiu în inima Daciei, în schitul de la poalele Sarmizegetusei Regia, iar mulţi dintre bihorenii cărora le era duhovnic au rămas aproape de el. „De sărbători, ei ajung aici în număr mare. Vin cu autocarele la mănăstire. Pe unii dintre credincioşi îi poţi vedea cum pregătesc sarmale celorlalţi pelerini care ajung aici. Mulţi dintre ei ne-au ajutat la ridicarea schitului, alături de hunedoreni”, povesteşte călugărul. În bisericuţa de lemn unde au loc slujbele, Eftimie Mitra păstrează moaştele unor preoţi care au sfârşit în urma supliciilor din închisorile comuniste. „Anul trecut, de Crăciun, măicuţele au cântat un colind, al lui Radu Gyr, iar în acele momente întreaga încăpere s-a înmiresmat cu un parfum provenit de la moaşte”, a povestit duhovnicul.

Minunile Părintelui Iustin

Eftimie Mitra este încredinţat de minunile pe care le-a trăit de-alungul vieţii sale. Unele dintre acestea, spune el, sunt legate de viaţa părintelui Iustin Pârvu, cel care l-a călugărit. L-a vizitat în ultimele sale zile dinaintea morţii şi a rămas cu amintiri puternice legat de acesta.

„Odată, mi-a venit rândul la păzitul oilor mănăstirii. Vine părintele Iustin şi ne spune: alegeţi-mi şi mie un berbecaş care să îl avem aici, în turma noastră. Am ales un berbec alb, frumos, căruia i-am pus o fundiţă la gât, l-am pieptănat, l-am răsfăţat. Peste câteva zile apare păintele Iustin şi ne întreabă care e berbecaşul. I l-am arătat cu mândrie, însă ne-a spus, măi, nu e ăla. La un moment dat apare un berbecaş mic, negru, amărât, care a început să plângă la picioarele părintelui. Pe acela l-a ales părintele, iar când a crescut berbecaşul, ne-am mirat cât de mare şi frumos a ajuns. Altă dată părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la  părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească”, relatează duhovnicul.

Eftimie Mitra este încredinţat că vorbele atribuite părintelui care l-a călugărit, despre faptul că după o perioadă de 12 luni de linişte va urma „urgia” sunt reale. „Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Ucraina”, spune duhovnicul.

Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, la acea vreme comuna Călugăreni, Neamţ. În 1939, s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, iar între 1942 şi 1944 a participat ca preot misionar pe Frontul de Est. A urmat, apoi, cursurile Seminarului Roman, pe care l-a absolvit în 1945, iar în 1948 a fost arestat politic şi a făcut 16 ani de închisoare. După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier, iar între 1966 şi 1975 a fost reprimit în monahism, ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (Neamţ) şi, apoi, al Mănăstirii Bistriţa (1975-1991). În toamna lui 1991, a pus piatra de temelie a Mănăstirii „Petru Vodă“, iar din 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin. Din 2006, nu a mai fost stareţ la „Petru Vodă“, la cererea sa, şi, înainte de a muri, în 16 iunie 2013, l-a numit ca viitor stareţ pe ieromonahul Hariton Negrea.

Surse: Adevarul de Vaslui si Adevarul de Hunedoara

Preluare: ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeti si: Petru-Voda.Ro: Minunile săvîrşite de Părintele Justin Pârvu

Astazi: Pomenirea de 9 luni a Părintelui Justin – Sîmbătă, 15 Martie 2014

Album Cristina 01-47_Layout 1

Noi minuni ale Parintelui Justin Parvu. Salvarea unei Biserici si alte relatari inedite insotite de 7 fotografii de arhiva

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituMinunea de a crede

Istoria recentă a multora dintre noi a fost sensibil marcată de personalitatea Părintelui Iustin Pârvu, discuțiile cu referire directă la sfinția sa fiind mereu marcate de istorisiri ce relevă inițierea, harul, bunătatea și înțelepciunea cuvintelor pe care le rostea. Pe de altă parte, părintele Calciu pomenește în testamentul său, scris la București, în Spitalul Militar, de perspectiva atribuirii de legende și minuni, nu doar la adresa sa, ci și la cei asemenea lui, îndemnând la înțelepciune și credință în Domnul și nicidecum în pământeni. Referitor la Părintele Iustin Pârvu s-au spus și scris multe. În cele ce urmează, ne propunem să relatăm fapte, povestite de oameni direct implicați, care se detașează din spectrul normalității și care considerăm că merită a fi cunoscute pentru o completare a imaginii personalității Părintelui Iustin, pe care o considerăm ca fiind de execepție. Documentarea în ceea ce privește materialele ce vor urma nu ne permite o distribuție ordonată în timp, ci ele vor fi relatate funcție de momentele în care au fost înregistrate, ulterior dacă vor permite condițiile se va încerca o ordonare într-o lucrare mai amplă.

Poiana Largului, 27 februarie 2011

Flăcări uriașe înghit lăcașul bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”, monument istoric ridicat în 1833, lăsând obștea îngrozită în fața forței lor nimicitoare. Semn? Accident? Act premeditat? Greu de zis. Cert este că obștea s-a trezit în fața unui eveniment tulburător, pentru că unul din locurile sacre căzuse pradă urgiei. ”Unde o să ne rugăm de acum înainte?” Părintele paroh Mihai Ursache, care a avut amabilitatea să se ne evoce evenimentele, povestește de lacrimi în ochii celor vârstnici, ca și cum o parte din ei ar fi fost distrusă prin dispariția lăcașului de cult. Șocul momentului nu a mocnit doar în vatra satului, ci a iradiat în regiune, stârnind fie compasiune, fie amplificând teama că este un semn al pedepsei divine.

În vremea aceea…

la așezământul monahal de la Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu nu era în deplinătatea forțelor fizice, o afecține moștenită din anii de detenție făcându-i deplasarea dificilă. La auzul nenorocirii ce s-a abătut asupra obștei din Poiana Largului, părintele găsește resurse și coboară în mijlocul obștei tulburată de eveniment, îndemnând la calm și credință. Parohul Ursache își amintește că Părintele Iustin l-a sfătuit să privească evenimentul ca pe o încercare venită de la Domnul și nu ca pe o pedeapsă. ”Părintele ne-a îndemnat să fim uniți și să nu ne pierdem nădejdea, că nu suntem părăsiți de Dumnezeu și nici oropsiți. Ne-a dat curajul de a depăși grozăvia evenimentului și încrederea că putem să ridicăm un alt locaș care să servească ca loc de rugăciune pentru obște.”

Mai mult…

cuvintele sale au fost însoțite de fapte, Părintele Iustin donând pentru demararea lucrărilor o sumă apreciabilă de bani. ”Dumneavoastră ce ați spune dacă cineva acum vine și vă dă 20000 de dolari, ca să începeți să clădiți ceva la care doar vă gândeați?” Sigur, gestul Părintelui a fost unul din elementele de încredere, dar evoluția ulterioară a dovedit că nu a fost un gest singular sau unul care să șocheze. Perioada următoare a dovedit implicarea Părintelui în coagularea eforturilor pentru ridicarea unui nou edificiu de cult. Demersurile sale au contribuit la rezolvarea hățișului de acte și norme necesare scoaterii de sub incidența atributului de monument istoric a lăcașului distrus și obținerea avizelor necesare pentru ridicarea unui nou lăcaș, care să păstreze hramul și să continue tradiția locului. Frecventele vizite ale părintelui Ursache la Petru Vodă erau finalizate cu vorbele Părintelui Iustin: ”Măi, stai liniștit, că totul se va rezolva și o să fie mai bine de cum era.”

Și chiar așa se și petrecea…

Proiectul a devenit realitate, oamenii s-au adunat în jurul parohului și se vedea că lucrurile vorbite deveneau fapte. Unitatea invocată de Părintele Iustin nu a fost doar un slogan, iar obștea a pus umărul la treabă. Numai că în orice construcție pot apărea momente în care socoteala din casă nu se potrivește cu cea din târg. Aflat într-un impas financiar, proiectul noii biserici nu îl lasă indiferent pe Părintele Iustin, care-i dă un nou suflu în 2012, în valoare de 2 miliarde de lei vechi. Și astfel fundația și demisolul proiectat pentru servicii conexe rânduielilor bisericești au fost duse la bun sfârșit. Trecerea la cele veșnice a Părintelui nu a stopat derularea lucrărilor și astăzi proiectul este în derulare, eforturile obștei fiind marcate de exemplul celui ce le-a inițiat, la rândul lui ctitor de lăcaș.

L-am întrebat

pe preotul Ursache ce a însemnat pentru dânsul implicarea Părintelui Iustin și i-am cerut să nu facă neapărat un laudatio in memoriam. Părintele inspira încredere, și nu neapărat încredere în ceva exterior, cât mai ales încredere în puterea de a face. În plus ”dacă la început, ca proapsăt absolvent, și la început de drum credeam în ceea ce fac doar prin prisma serviciului în care eram investit, întâlnirea cu Părintele m-a făcut să cred cu toată ființa și să fiu conștient de misia pe care o am de dus la capăt. Tăria cuvintelor și faptelor sale m-au făcut conștient că este ceva mult mai mult decât un simplu serviciu și harul sfinției sale s-a revărsat și asupra mea.”

Fapta…

descrisă de parohul Ursache de la Poiana Largului relevă valoare de reper pe care Părintele Iustin o are pentru cei din zona Petru Vodă, prezența sa în miezul evenimentelor având rolul de a uni cugete și mijloace pentru a se depăși cât mai bine acel moment. De asemenea, experiența sa de ctitor de lăcaș s-a văzut în toate etapele construcției, când îi explica preotului Ursache ce și cum să facă. Și lucrările s-au derulat întocmai. Donațiile Părintelui, considerate de majoritatea ca fiind minuni, dată fiind consistența lor, a dovedit că Sfinția sa avea o capacitate aparte de a articula resursele, astfel încât să se poată duce la bun sfârșit orice lucrare. Spirit practic, simț gospodăresc, eficiență managerială. Admitem că sunt câteva din multele calități dovedite pe timpul traiului la Mănăstirea de la Petru Vodă, ca să nu mai pomenim de limpezimea gândirii unui om trecut de 90 de ani, cu sănătatea șubrezită de anii detenției și persecuția regimului de după 1947. Așadar, la o analiză succintă, oare câți semeni pot să fie astfel ca stare și funcțiune, la o vârstă înaintată și cu edificiul corporal la limită? Răspunsul vă aparține și suntem convinși că veți admite și perspectiva unei minuni și/ sau de o dimensiune foarte înaltă a verbului a crede.

George PĂTRĂUCEAN / Mesagerul de Neamț

Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

– Puteți evoca o întâmplare care v-a marcat și în care să fie implicat Părintele Iustin Pârvu?– În afara actelor povestite și care au o însemnătate uriașă pentru noi, vă îndrum spre un om care a fost părtaș unei fapte pe care vă las să o interpretați cum doriți:

Contactată telefonic, sursa indicată de preotul Ursache ne povestește cum, în timpul unui pelerinaj la Petru Vodă, la coada de la chilia Părintelui s-a așezat o tânără din Cluj, a cărei mamă dispăruse de acasă de câteva luni de zile, timp în care nici poliția, nici alte organisme abilitate social în rezolvarea acestei probleme nu a dus la vreun rezultat. Auzind de existența ”unui sfânt” la Petru Vodă, persoana vine aici și se așează la rând, ca toți ceilalți care sperau ca Părintele să le arate calea. Cu lacrimi în ochi, tânăra se apucă să povestească despre tragedia din viața familiei ei celor răbdători din coada amintită. Părintele iese din chilie și o remarcă pe tânără, se duce la ea și o îndeamnă să nu mai plângă. Începe să-i relateze povestea ei, iar părintele îi pune mâna pe umăr și-i zice: „Măi, stai liniștită că mama ta mai are un pic și trebe să ajungă aici”. În jumătate de oră, mama fetei de care facem vorbire o îmbrățișa, după o perioadă în care familia ei s-a gândit la tot ceea ce putea fi mai rău.

– Si o alta minune a Parintelui Justin:

Anul 2002 a zguduit comunitatea Mănăstirii Agapia. O tânără maică este găsită moartă în chilia ei, cauzele fiind neelucidate, însă versiunea oficială povestește despre o intoxicație letală cu o substanță folosită în tratamente fitosanitare. O altă maică, a cărei identitate dorim să o protejăm, apropiată de cea dispărută, începe să fie tulburată de apariții stranii ale decedatei, în diferite ipostaze. O nălucă, care se ivea pe nepusă masă și care determina o imensă tulburare psihică pentru Maica N., care a recurs la duhovnicul său pentru a elucida această stare. Rugăciunile, deschiderile de cărți, slujbele și toate rânduielile pentru o asemenea stare s-au dovedit ineficiente. Timp de un an de zile, Maica N. s-a chinuit cu aparițiile defunctei. Până la vizita de la Petru Vodă. Întrevederea cu Părintele Iustin Pârvu și relatarea stării de fapt a fost un punct de cotitură. Părintele i-a zis ”Mergi înapoi la mănăstire și fii liniștită, că maica nu ți se va mai arăta”. De atunci, calvarul maicii a încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal.Am întrebat-o pe Maica N. despre ce a trăit la întâlnirea cu Părintele. ”Am intrat în chilia sfinției sale cu emoții puternice, pentru că mă aflam înaintea unui om despre care auzisem multe relatări și care se spunea că are un mare har. Din momentul în care l-am văzut, orice emoție a dispărut și am simțit o imensă stare de bine și liniște. Părintele iradia bunătate și blândețe. Nu am simțit așa ceva în preajma nimănui. Am ieșit din chilia sa liniștită și cu sufletul împăcat. Mi-am dat seama că ceea ce spunea lumea despre sfinția sa era cât se poate de adevărat. Nu știu dacă e potrivit să-l denumim sfânt, dar eu am simțit harul său că s-a pogorât asupra mea.”

ParinteleJustinParvu.Ro

De la Doamna Vasilica Dulama, fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, publicam noi fotografii realizate pe film

Cititi de la Mesagerul de Neamt si A doua prigonire a părintelui Calciu

Parintele Justin la slujba la Petru Voda - de Vasilica Dulama - ParinteleJustinParvu.Ro

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu la Petru Voda de Vasilica Dulama 1 ParinteleJustinParvu.Ro

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 2

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 3

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 4

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 5

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 6

O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 1

La sase luni de la plecarea Parintelui nostru Justin Parvu la fratii sai, Sfintii inchisorilor, publicam spre bucuria privitorilor si cititorilor acestui site dedicat Duhovnicului Neamului o serie de fotografii de arhiva cu Voievodul Ortodoxiei Romanesti. Realizate de-a lungul anilor de doamna Vasilica Dulama, o fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, fotografiile prezinta imagini de la Manastirea Petru Voda, de la ctitorirea acesteia si pana la inaltarea chiliilor si pictarea Bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, inchinata mucenicilor si martirilor pentru Hristos din inchisori. Privind fotografiile de mai jos si comparand imaginile cu ce se afla astazi pe plaiurile de la poalele Ceahlaului veti intelege ce munca fizica titanica a dus parintele impreuna cu fiii sai, calugarii de la Petru Voda, pe langa slujbele si rugaciunile neincetate pentru mantuirea neamului nostru. Majoritatea celor 30 de fotografice inedite, publicate acum pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro, nu au nevoie de nici o explicatie, insa sunt de mentionat ca il veti vedea pe celebrul Misu, motanul Parintelui, pe Parintele ca nas de schivnicie pentru parintele Ioan, cat si pe Maica Nina din Alaska si bordeiul de la pustie unde s-a nevoit sa traduca in engleza Patericul Romanesc. Avandu-l pe bunul duhovnic in centrul lucrarii, crampeiele de amintiri foto nu pot decat sa ne incante si sa ne aduca aminte de bunatatea si puterea ziditoare a Parintelui Justin, aparatorul nostru din Ceruri. Ne aducem aminte de puterile sale dumnezeiesti si publicand un articol despre una din simplele sale minuni, asa cum am trait si noi, alaturi de multi altii, prin grija si cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Justin, inteleptul si marturisitorul. Dumnezeu sa-i aline in Ceruri ranile de pe pamant si sa-i ierte pe dusmanii sai si ai neamului romanesc care nu l-au lasat sa-si traiasca in pace nici sfanta batranete! Multumim tuturor celor care se straduiesc pentru a pastra vie memoria Parintelui si va asteptam cu noi marturii, inregistrari si fotografii, spre incantarea tuturor romanilor si invatatura generatiilor viitoare. Doamne ajuta!

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 2

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 3

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 4

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 5

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 6

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 A

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 B

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 8

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 9

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 10

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 11

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 12

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 13

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 14

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 15

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 16

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 17

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 18

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 19

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 20

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 21

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 22

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 23

Parintele Ioan si Maica Nina din Alaska pe dealurile de la Petru Voda - Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 26

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 24

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 25

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 27

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 28

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”

Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.

”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.

Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.

O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.

Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George Pătrăucen / Mesagerul de Neamt:

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro