Noi minuni ale Părintelui Justin: O profesoară ridică o şcoală ortodoxă după ce Părintele îi răspunde la gândul nerostit şi un monah al Părintelui, Eftimie Mitra, istoriseşte alte minuni

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Album Cristina 01-47_Layout 1„Părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la  părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească.” – Ieromonahul Eftimie Mitra

„Şi să faci şcoala aceea!” – a spus Părintele

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin Pârvu

de

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin PârvuPeste 200 de copii, olimpici sau corijenţi laolaltă, sunt meditaţi de profesori voluntari în cadrul Centrului Educaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“ din Bârlad, înfiinţat în 2013. Proiectul se desfăşoară în incinta a două biserici şi într-un laborator al unui liceu din oraş.

Înfiinţarea unei şcoli ortodoxe în Bârlad a plecat de la visul unei tinere care a avut şansa de a urma un doctorat în matematică în Statele Unite ale Americii. Cristina Cânepă a pus bazele acestei instituţii la îndemnul duhovnicului său şi cu sprijinul foştilor dascăli şi al unor preoţi din municipiu.
Aşa s-a născut, în primăvara anului trecut, Centrul Eduaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“, proiect care se derulează în incinta bisericilor „Sfânta Ecaterina“ şi „Sfântul Spiridon“ din
Bârlad, precum şi în laboratorul de informatică al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“. Iarna este folosit mai mult spaţiul de la demisolul Bisericii „Sfânta Ecaterina“, deoarece doar aici este căldură.

Iniţial, s-au înscris doar 30 de copii şi câţiva profesori care i-au meditat. Impactul asupra comunităţii a fost neaşteptat şi, la un an de la înfiinţare, numărul copiilor care vin la biserică pentru meditaţii este de şapte ori mai mare. La fel şi numărul dascălilor voluntari. Solicitările sunt mult mai multe, dar lipsa spaţiului împiedică dezvoltarea proiectului.

UN VIS ÎNCURAJAT DE IUSTIN PÂRVU

„Îmi doream de mult timp să pun bazele unei şcoli ortodoxe, dar mi se părea că este imposibil. Simţeam că şcoala nu oferă copiilor opţiuni de viaţă. Simţeam că nu-i călăuzeşte pe drumul corect. În biserică sunt orientaţi mult mai bine. Li se oferă acea linişte de care au atâta nevoie, acea încredere şi înţelegere ce lipseşte în şcolile de stat, din păcate“, spune Cristina Cânepă.

Ideea tinerei a început să prindă contur în primele zile ale anului trecut, când aceasta se afla la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. „Acolo am vorbit cu preotul Iustin Pârvu, duhovnicul meu. După slujbă, am avut o discuţie, dar nu i-am pomenit nimic despre visul meu. La plecare, mi-a spus pur şi simplu să mă ocup de acest proiect“, povesteşte iniţiatoarea şcolii ortodoxe bârlădene.

Imediat după ce s-a întors în Bârlad, l-a căutat pe profesorul de matematică Dumitru Mihalache, dascălul care i-a insuflat în vremea copilăriei dragostea pentru această materie. Alături de el a pus bazele proiectului pe care apoi l-au prezentat Episcopiei Huşilor pentru a primi acordul de a desfăşura activităţi în biserică.

„Au fost încântaţi de idee şi ne-au dat binecuvântarea pentru a face meditaţii în biserică. Preotul Petru Giuşcă ne-a întâmpinat cu braţele deschise şi ne-a oferit primul spaţiu. Mi-am dorit ca şcoala ortodoxă să aibă un spaţiu al ei. Terenul din spatele Bisericii «Sf. Ecaterina» a fost donat comunităţii de boierii de altădată şi a fost lăsat în paragină. Ar fi o reparaţie morală să folosim acest teren pentru ridicarea unei şcoli“, relatează Cristina Cânepă.

OLIMPICI ŞI STUDENŢI LA OXFORD

Primele meditaţii în cadrul şcolii ortodoxe bârlădene au fost date în aprilie 2013. Câţiva liceeni care se apropiau de Bacalaureat au profitat de această oportunitate. Unii erau olimpici, alţii mai aveau multă materie de recuperat.

„Eu zic că am făcut o treabă foarte bună! Copiii meditaţi anul trecut mi-au oferit mari satisfacţii. De exemplu, Maria Roşca a intrat la Oxford, alţi elevi au intrat la facultăţi din ţară cu nota 10. Dragoş Simion e student la Facultatea de Informatică Iaşi, iar un alt fost elev, Bogdan Dumitru, e la Automatizări şi Calculatoare, la Bucureşti“, susţine mândru Dumitru Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ din Bârlad.

Meditaţiile au continuat şi în vacanţa de vară cu elevi care aveau de dat corijenţe. Şi rezultatele acestor copii au fost surprinzătoare, iar odată cu noul an şcolar, 2013-2014, cererile s-au înmulţit. Acum sunt peste 200 de copii din Bârlad, elevi de şcoală primară, ciclu gimnazial şi liceal, care s-au înscris la şcoala ortodoxă.

FĂRĂ CONDIŢII

30 de învăţători şi profesori voluntari îi pregătesc la diferite materii: matematică, limba română, istorie, limba engleză, geografie, pictură şi informatică. Biserica nu se închide decât după ora 20.00, când se termină ultimele meditaţii.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ce-am reuşit să facem! Activăm ca un «after school», doar că suntem găzduiţi de biserică. Nu impunem nicio condiţie copiilor, nu-i selectăm după rezultatele de la şcoală, după starea materială a părinţilor ori după alte criterii. Pe unii îi pregătim pentru olimpiade şi pentru Bacalaureat, pe alţii îi ajutăm să ia corijenţele. Sunt mândru de fiecare dintre ei. Singurul lucru pe care îl impunem este să vină îmbrăcaţi decent şi să aibă credinţă în Dumnezeu“, mai spune profesorul Mihalache.

„E MAI BINE DECÂT LA ŞCOALĂ“

Copiii vin cu drag şi nu privesc orele petrecute cu profesorii ca pe o corvoadă. Meditaţiile încep cu o rugăciune şi tot aşa se şi încheie.

„E mai bine decât la şcoală. Aici înţeleg altfel, îmi explică tot ce nu am înţeles. La şcoală suntem peste 30 de copii în clasă şi nici nu se aude bine ce ne spune doamna profesoară. La meditaţii nu ridică nimeni tonul, nu râde nimeni de mine dacă înţeleg mai greu“, mărturiseşte Mihăiţă, elev în clasa a VI-a, unul dintre copiii meditaţi.

Alina este în clasa a XII-a şi face meditaţii la matematică şi la informatică: „Mă pregătesc pentru Bacalaureat şi vreau să-l iau cu notă cât mai mare pentru că o să conteze la admiterea la facultate. Părinţii mei nu-şi permit să plătească un meditator şi nici nu e nevoie. Am găsit aici profesori cum nu am întâlnit la şcoală. Ne ascultă, le pasă cu adevărat de noi“.

Şi părinţii celor care vin la meditaţii în biserică au fost surprinşi de rezultate. „Am fost sceptică la început. Nu mi-a surâs ideea pentru că biserica şi-a pierdut calea dreaptă în ultimii ani. Fetiţa mea a insistat să meargă şi bine a făcut. S-a schimbat radical, învaţă din plăcere, are numai note foarte bune şi este mai sociabilă. Se simte iubită de profesorii voluntari şi abia aşteaptă zilele când are meditaţii“, afirmă Elena Oprea, mama unei eleve meditate la Centrul Educaţio-nal Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“.

30 de profesori şi învăţători voluntari dau meditaţii copiilor care vin la Centrul Educaţional Ortodox înfiinţat de Cristina Cânepă.

Doar dascăli cu vocaţie au acceptat să facă voluntariat în cadrul acestui proiect. O parte dintre ei sunt pensionari şi vin la meditaţii din dragoste pentru meseria pe care au făcut-o o viaţă.

Gheorghe Petcu, profesor de matematică pensionar, nu concepe viaţa fără copii în jurul lui: „Fac voluntariat şi la Complexul de Servicii Comunitare din Bârlad, şi aici, la biserică. Nu pot sta departe de activitatea profesională. Cât timp voi fi sănătos, iar copiii îmi vor cere ajutorul, o voi face necondiţionat“.

Orele de meditaţii sunt solicitante pentru dascăli deoarece lucrează simultan cu elevi de la şcoli diferite şi de la clase diferite. Sunt ore care se desfăşoară cu doi-trei elevi, atunci când sunt pregătiţi pentru olimpiade, sunt ore la care participă şi câte 15 copii.

Printre voluntari sunt şi profesori tineri: Bogdan Cânepă (fratele fondatoarei), Gabi Ghidoveanu şi Cristina Chiriţescu – matematică, Laurenţia Oatu şi Gabriela Cotae – limba română, Jenica Bolea – desen, Ioan Grădinaru – informatică, Maria Marin – istorie, Veronica Silvestru – geografie, Daniel Chiriac – limba engleză, Silviu Creangă – teologie şi cor.

În cadrul şcolii ortodoxe se desfăşoară şi activităţi recreative. Copiii au posibilitatea de a se întâlni pentru ore de desen, muzică ori îndeletniciri practice. O parte dintre ele sunt coordonate de Petru Giuşcă, preotul paroh al Bisericii „Sf. Ecaterina“. „Profesorii fac voluntariatul cu mare dragoste. Sunt foarte ataşaţi de copii, sunt dascăli adevăraţi cum vedem din ce în ce mai rar. Copiii au început să vină cu drag. Unii dintre ei vin şi la slujbe“, spune preotul Petru Giuşcă.

PREOŢII, ADEVĂRAŢI PĂRINŢI SPIRITUALI

Preotul Petru Giuşcă menţionează că, în fiecare joi, la biserică se organizează o seară duhovnicească cu elevi şi cu profesori. În cadrul acestor întâlniri discută despre tot felul de lucruri, cum ar fi muzica sau pictura.

„Se fac ore de abilităţi practice, chiar am organizat o expoziţie cu lucrările lor. Pictăm linguri împreună, avem un cor cu 20 de copii mici. Preasfinţitul Corneliu de la Episcopia Huşilor ne-a dat binecuvântarea să găzduim în biserică meditaţiile pentru copii şi celelalte activităţi destinate micuţilor. În plus, a sponsorizat pelerinaje pentru profesori şi o vacanţă în Deltă pentru copii“, mai spune preotul.

Obiectele artizanale realizate de micuţi – linguri pictate, icoane şi ouă încondeiate – au fost expuse în biserică şi au fost vândute enoriaşilor. Banii adunaţi au fost folosiţi pentru a cumpăra alte materiale necesare confecţionării acestora.

Proiecte similare, dar nu de asemenea amploare, sunt derulate şi în alte biserici din Bârlad. Tot mai mulţi copii găsesc în Casa Domnului ceea ce nu primesc acasă sau la şcoală. De cele mai multe ori se desfăşoară activităţi cu caracter social, sunt implicaţi în acţiuni caritabile, ori manifestări care le dezvoltă partea artistică şi spiritul civic.

Povestea călugărului Părintelui Justin Pârvu şi a mănăstirii ridicate la poalele cetăţii Sarmizegetusa Regia

de

Manastirea Sfintii Români - Sarmisegetuza Regia. FOTO Daniel GuţăO mănăstire unde vieţuiesc patru măicuţe şi un duhovnic a fost ridicată în inima vechii Dacii, la poalele Sarmizegetusei Regia. Eftimie Mitra, cel care conduce aşezământul monahal din Valea Rea, a fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ortodoxiei în România. Călugărul a ajuns aici în urma unor întâmplări care i-au zdruncinat soarta.

Mai puţin de zece kilometri despart, peste munte, aşezarea monahală din Valea Rea de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Ultimii cinci kilometri ai drumului spre Schitul „Sfinţii Români”, unde vieţuiesc patru călugăriţe şi un duhovnic, traversează o pădure deasă, ce acoperă văile. Drumul forestier trece pe lângă mai multe case părăsite, şerpuieşte la fel ca pârâul care îl mărgineşte când pe de o parte, când pe cealaltă şi se opreşte în faţa unor construcţii din lemn simple, care abia pot fi zărite din afara gardului împrejmuitor.

În acel loc, unde se unesc cele două ivoare care curg prin Valea Rea, a fost ridicată mănăstirea „Sfinţii Români”. Povestea schitului unde vieţuiesc părintele Eftimie Mitra şi cele patru măicuţe a început înainte de anul 1990. O familie care locuieşte în satul de la poalele cetăţii dacice a avut încă de atunci iniţiativa de a construi mănăstirea din sălbăticie, însă demersurilor acesteia i s-a împotrivit regimul comunist. Demersurile au continuat şi după Revoluţie. Maria, o săteancă din Grădiştea de munte, a donat terenul, pentru ca aici să fie ridicat aşezământul monahal. Familia hunedorencei şi-a îndeplinit visul, iar din 2008 construcţia schitului a început.

Lăcaşul a fost ridicat într-un timp scurt, fiind construit din lemnul adus din pădurile care îl înconjoară. Oamenii din satele învecinate au contribuit cu donaţii şi mai ales cu forţă de muncă, pentru ca lucrările să poată fi realizate. Călugăriţele din schit au ajutat la rândul lor, la montarea faianţei şi la amenajările dependinţelor. Au lucrat cot la cot cu duhovnicul Eftimie Mitra, cel care de trei ani are grijă de mănăstire.

În apropiere de locul binecuvântat, aşa cum îi spun oamenii din Grădiştea de Munte, în anii trecuţi au fost descoperite mai multe comori dacice. Sătenii povestesc despre farmecele aurului îngropat în munte şi despre tezaurele ascunse de stăpânii din trecut ai acestor ţinuturi. „Pe o stâncă a versantului din Valea Rea într-o noapte, am văzut lucind scânteile deasupra pădurii. Îmi părea că ardeau copacii, dar fără să scoată fum, însă nu erau decât scânteile strălucitoare. Mai apoi, după ce şi alţi localnici au aflat de această întâmplare, am auzit că în aceeaşi zonă unii au săpat după comori şi au găsit aur şi bijuterii. Se spunea că acolo era ascunsă comoara lui Decebal”, a povestit o localnică. Câteva relicve dacice au fost găsite şi în timpul săpăturilor la fundaţia schitului. Mai multe cioburi de vase vechi din lut au fost păstrate la schit, pentru a fi arătate vizitatorilor.

Prima minune de la mănăstire

Părintele Mitra este cel care face onorurile de primire a pelerinilor. Eftimie Mitra are o poveste aparte. A fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre reprezentanţii de seamă ai ortodoxiei, la mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, însă apoi viaţa lui a luat o turnură neaşteptată. Duhovnicul a ajuns în 1998 în Bihor şi a ridicat din temelii un schit, la Huta. În urmă cu câţiva ani s-a certat însă cu episcopul Sofronie al Oradiei şi, povesteşte el, a fost nevoit să plece.

Şi-a găsit refugiu în inima Daciei, în schitul de la poalele Sarmizegetusei Regia, iar mulţi dintre bihorenii cărora le era duhovnic au rămas aproape de el. „De sărbători, ei ajung aici în număr mare. Vin cu autocarele la mănăstire. Pe unii dintre credincioşi îi poţi vedea cum pregătesc sarmale celorlalţi pelerini care ajung aici. Mulţi dintre ei ne-au ajutat la ridicarea schitului, alături de hunedoreni”, povesteşte călugărul. În bisericuţa de lemn unde au loc slujbele, Eftimie Mitra păstrează moaştele unor preoţi care au sfârşit în urma supliciilor din închisorile comuniste. „Anul trecut, de Crăciun, măicuţele au cântat un colind, al lui Radu Gyr, iar în acele momente întreaga încăpere s-a înmiresmat cu un parfum provenit de la moaşte”, a povestit duhovnicul.

Minunile Părintelui Iustin

Eftimie Mitra este încredinţat de minunile pe care le-a trăit de-alungul vieţii sale. Unele dintre acestea, spune el, sunt legate de viaţa părintelui Iustin Pârvu, cel care l-a călugărit. L-a vizitat în ultimele sale zile dinaintea morţii şi a rămas cu amintiri puternice legat de acesta.

„Odată, mi-a venit rândul la păzitul oilor mănăstirii. Vine părintele Iustin şi ne spune: alegeţi-mi şi mie un berbecaş care să îl avem aici, în turma noastră. Am ales un berbec alb, frumos, căruia i-am pus o fundiţă la gât, l-am pieptănat, l-am răsfăţat. Peste câteva zile apare păintele Iustin şi ne întreabă care e berbecaşul. I l-am arătat cu mândrie, însă ne-a spus, măi, nu e ăla. La un moment dat apare un berbecaş mic, negru, amărât, care a început să plângă la picioarele părintelui. Pe acela l-a ales părintele, iar când a crescut berbecaşul, ne-am mirat cât de mare şi frumos a ajuns. Altă dată părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la  părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească”, relatează duhovnicul.

Eftimie Mitra este încredinţat că vorbele atribuite părintelui care l-a călugărit, despre faptul că după o perioadă de 12 luni de linişte va urma „urgia” sunt reale. „Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Ucraina”, spune duhovnicul.

Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, la acea vreme comuna Călugăreni, Neamţ. În 1939, s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, iar între 1942 şi 1944 a participat ca preot misionar pe Frontul de Est. A urmat, apoi, cursurile Seminarului Roman, pe care l-a absolvit în 1945, iar în 1948 a fost arestat politic şi a făcut 16 ani de închisoare. După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier, iar între 1966 şi 1975 a fost reprimit în monahism, ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (Neamţ) şi, apoi, al Mănăstirii Bistriţa (1975-1991). În toamna lui 1991, a pus piatra de temelie a Mănăstirii „Petru Vodă“, iar din 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin. Din 2006, nu a mai fost stareţ la „Petru Vodă“, la cererea sa, şi, înainte de a muri, în 16 iunie 2013, l-a numit ca viitor stareţ pe ieromonahul Hariton Negrea.

Surse: Adevarul de Vaslui si Adevarul de Hunedoara

Preluare: ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeti si: Petru-Voda.Ro: Minunile săvîrşite de Părintele Justin Pârvu

Astazi: Pomenirea de 9 luni a Părintelui Justin – Sîmbătă, 15 Martie 2014

Album Cristina 01-47_Layout 1

8 luni de la moartea Parintelui Justin. 7 fotografii realizate de Marius Caraman si un cuvant cu valoare testamentara citit de Monahul Filotheu. FOTO/VIDEO

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

In cadrul inregistrarii de mai jos, realizata la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui Justin Parvu si a Parintelui Ioanichie Balan, 10 februarie a.c., veti putea asculta un cuvant cu valoare testamentara al Duhovnicului Neamului, citit de Monahul Filotheu Balan. Multumim fotografului Marius Caraman pentru foto-marturiile sale cu Parintele Justin, pe care le publicam aici, In Memoriam, la exact opt luni de la trecerea la Ceruri a blandului si dreptului Batran de la poalele Ceahlaului.

Monahul Filotheu – Omilie la Sfîntul Haralambie şi la plăcuţii săi (2014) de Manastirea Petru Voda

1997 Parintele Justin Parvu Ro 1 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 2 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 3 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 4 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 5 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 6 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 7 foto Marius CaramanSursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Sursa Video: Petru-Voda.Ro

Nu uitati: Părintele Justin: „Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”

Prima înregistrare din 18 Martie 2009:

Părintele Justin: – Dragii mei, dumneavoastră aţi auzit despre cipuri? Se vorbeşte [despre ele] mai mult decît orice la ora actuală. Nu se vorbeşte despre Maica Domnului, despre Sfîntul Ioann Gură de Aur, despre Sfîntul Vasilie, despre Sfinţii Arhangheli şi aşa mai departe. De cip se vorbeşte. De unde am ajuns la cipu’ ăsta? Tocmai din cauza acestor lipsuri, aceste goluri, de care noi, care ne numeam creştini adevăraţi, nu ne-am interesat. De Viaţa Sfîntului Ioann, de Viaţa Sfîntului Nicolae, de Viaţa Sfîntului Grigorie, de Viaţa Maicii Domnului, de Patimile Mîntuitorului Iisus Hristos nu ne-am interesat. Dacă nu ne-am interesat, iaca a venit peste noi altă grijă. Iaca nu ne-aşteptam să ajungă la noi grija asta mare.

Dar să ştiţi că cipurile astea îşi au şi ele rostul lor bun. Dar dacă vrăjmaşul le-a transferat dincolo, le-a transferat la rău… Ca şi ţigara: buruiana asta a tutunului era bună, dar cînd omul se apăra [cu ea] de ţînţari. Se apăra de ţînţari, de aceea şi se făcea tizicul acela pe la ţară, din gunoi: se usca bine gunoiul ăsta şi se făcea vara fum, ca să poată să se odihnească omul cînd năvălesc ţînţarii peste el. Nu era sistemul acesta de acum de diferite chimicale de la combinat… acuma dai de trei ori cu prafuri şi s-a terminat. Dar nici viaţa ta nu mai rămîne aceeaşi.

Aşa încît, viaţa de toate zilele este complicîndu-se din ce în ce mai mult, că vrăjmaşul n-are de lucru. Cînd n-are de lucru omul, îi dă să inventeze, să construiască, să facă, să lase cele bune. De pildă, atomul: cînd a apărut epoca asta a atomului, are atîtea binefaceri în medicină, în tehnică, peste tot, mari binefaceri. O carte care trebuia să lucrezi la ea cîte doi ani, trei ani de zile, acum, în patru ore, gata: citeşti, legată tot, aranjată, pusă în rînduială. E o binefacere! Radioul acesta, televizorul, vedeţi dumneavoastră cum a scos omul acesta lucruri extraordinare? Dar dacă ar fi folosite numai în bine… dar sînt folosite în rău. Îs folosite rău, acuma. Vedeţi dumneavoastră, nu se mai uită nimeni la o conferinţă, la o predică bisericească, la o slujbă. Nu se mai uită nimeni! Se uită la toate năzdrăvăniile, la orice, dar la astea nu se uită. Iar cînd vine dinspre partea aceasta atomică din care s-au făcut atîtea lucruri bune… dar omul a făcut bomba, măi. Cînd au dat bomba aceea la japonezi, cică inventatorul a şi înnebunit cînd a văzut grozăveniile acestei bombe. Şi cît de multe alte aberaţii duse la rău împotriva omului!…

Şi acum a venit şi perioada, timpu’ ăsta al cipului, care e bun el, de altfel, că îl pune în industrie, îl pune în comerţ, îl pune în afaceri, îl pune în lucrări extraordinare. Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănîncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!

Dar întîi, ca să ajungă omul la această desfiinţare, la această anulare, a ajuns să spună că omul nu e creaţia lui Dumnezeu. Măi, nu e creaţia lui Dumnezeu… N-a zis omul că “a luat lut, a pus şi a suflat asupra lui şi i-a dat duh de viaţă” (Facere “:7); nu i-a dat nici un duh de viaţă!… Nu e.

Şi aici este originea omului: creaţia lui Dumnezeu. Omul, omul lui Dumnezeu. Că tot ce a făcut Dumnezeu în cele cinci zile şi a zidit pe om în ziua a şasea, a dat omul denumire la toate păsările, la toate animalele, la tot, la bogăţia aceasta frumoasă a creaturii lui Dumnezeu. I-a dat această putere omului, să numească el pe cel care va urma să fie stăpînit. De aceea acum a venit diavolul şi i-a zis lui Dumnezeu: “Nu mai e nevoie de om să mai facă nume. Îi dăm un număr!” Şi în felul acesta ne-a desfiinţat. Nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-au pus acolo Sfîntul Mir pe frunte şi l-au pecetluit – “pecetea Darului Duhului Sfînt” – acuma vine cipul şi i-l pune acolo. Îl pune pe vrăjmaş acolo, în locul lui Hristos, să-L înlocuiască pe Hristos. Şi iată acum trăim aceste vremuri grele. De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.

Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cît îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată cîştiga cît mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfîntul Ioann Gură de Aur cînd a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vînează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfîntul Ioann Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.

Şi acum de pildă această vînătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, sîntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfînt, [păcat] de la care nu este mîntuire. Şi cum vine, de plidă? Prin lucrurile cel mai esenţiale:

Pe student îl ia la carnetul de masă, îi pune acolo: “N-ai cipuşor, nu poţi intra acolo”.

Omule, tu trebuie să mergi cu o maşină, să te duci, să te deplasezi, să duci un bolnav, aduci o femeie de la spital, aduci un mort, aduci un om. Cîte greutăţi nu sînt în viaţa unui om?!… Că dacă mai întîrzie vreo oră sau juma’ de oră, moare omul. Acuma vine şi îţi spune drăcuşorul: “Ia să-ţi pui pe carnetul ăsta pe care îl faci de conducere, să-ţi pun un cipuşor acolo”. Aşa. Şi tocmai de aceea, unde e nevoie, unde sînt mai strigătoare, mai stringente lucrurile, vine şi ţi-l pune acolo. Mai poţi tu lua carnetul acela? Nu-l mai poţi [lua]. Pentru că te-ai lepădat de Hristos, asta înseamnă cipuşorul acesta: căderea în păcatul împotriva Duhului Sfînt. Şi de aceea nu numai creştinul este [afectat].

Acest cipuşor pe care tu îl ai în buzunar, apăi acela merge cu tine oriunde te găseşti tu. Că ţi-l pune, ia, aşa, într-un colţ de haină, ţi-l pune colea, aşa, şi tu de unde să ştii că îl ai pe drăcuşor? Şi în casă: în casă omul mai vorbeşte, mai se ceartă, mai suduie, mai… păi de acuma te ştie toată lumea – ce ai făcut tu în casă, pe ce parte dormi, dacă ai sforăit, şi cît ai sforăit, de cîte ori te-ai întors, că drăcuşorul e tocmai acolo sus, la înălţimea de 20 de kilometri, care controlează fiecare om. Are acolo… pentru că acuma Biblia, vă puteţi imagina, cartea aceasta mare, vă puteţi imagina, se poate pune pe o unghie, se poate scrie, aşa de iscusită este tehnica aceasta. Aşa că Europa e nimica, îţi intră într-un carneţel de nimica, toată, aşa ţi-l pune. Apasă pe un buton, şi gata, pe individul din Pîrîul Cîrjei îl ştie acolo unde este, ce a făcut astă noapte, unde a fost, cît a stat, unde a băut, şi ce a înjurat, ce a petrecut.

Aici este pericolul mare. Că a fost intrat cipul în comerţ, că a fost în industrie, că a fost în fabrici, ţi-l pune orişiunde. Dar cînd a ajuns la bietul animal şi pe om, s-a terminat cu toate. De aceea nu mai este nume, că n-are nevoie să-l pună în cămaşă, are un număr. Atît, numărul! Omul este un număr, nu mai e făptura lui Dumnezeu, nu mai este Duhul Sfînt, nu mai este creaţie. I-a pus acolo…

Nu vedeţi că au pus pe buletine, în locul, acolo unde se pune Mirul, unde îl pecetluieşte, au pus “CARD” acolo şi deasupra au pus pecetea. Şi asta este, de altfel, şi situaţia asta grea, perioada pe care o avem. Şi de aceea, această formă care… Nu vedeţi că face în judeţe sondaje? Se duce în Ialomiţa. Din Ialomiţa se duce în Cernăuţi. Se duce la Chişinău. Se duce de acolo în Tecuci. Se duce de acolo în Dobrogea. Măi, dacă este vorba despre ceva corect şi cinstit, păi, domnule, dau trei zile, o săptămînă la ziare, şi spun “Domnule, se schimbă buletinele. Forma buletinelor este acolo, arătată în fotografie” şi vede fiecare om şi se prezintă la primărie. Cum te duci…

Era altă dată, cînd m-am dus eu să-mi fac buletinul, după ce am ieşit din puşcărie după şaişpe ani n-aveam buletin. M-am dus la secretar. Nu era nimeni în primărie. Ei!… “Păi, domnul Motoc – aşa-i spunea – [aş vrea] un buletin”. “Apăi stai părinte, colea, ia loc.” Şi se întinde pe o etajeră acolo la spate, şi ia buletinul şi în cinci minute a fost gata: “Ia, părinte, buletinul”. Ăsta, domnule, stat democratic! Da’apăi acuma nu! Buletinul trebuie să meargă la prefectură, de la prefectură – la Bucureşti. Şi la Bucureşti… e o săptămînă! Un paşaport trebuie să-l faci luni, şi luni aştepţi paşaport. Dacă ai dat şpagă, cumva mai merge mai repejor, dacă nu, stai.

O credincioasă: – Şi cum să ne ferim?

O altă credincioasă: – Părinte, cum trebuie să ne păzim?

PJ: – Crucea mare, că-i dracul bătrîn. Faci cruce mare: “Înapoia mea, satano!”, aşa să zici. Îl laşi acolo de unde l-ai … [primit].

O credincioasă: – Nu putem scăpa…

O altă credincioasă: – Grele zile!

PJ: – O să vină! O să vină zile şi mai grele. Ăsta e numai un început. O să vină zile şi mai anevoioase, cînd o să vină să ţi-l pună… să-ţi pună fierul cum pui la oaie primăvara şi-o dai la turmă, sau cînd dai vaca. Îţi pune fierul acolo, pe cap. Şi dacă nu vrei, mucenică eşti! Aşa! Să-ţi ajute Dumnezeu! Şi cam asta este în mare istoria, istoria asta a cipului.

Credincioşii: – Să ne trăiţi, părinte!

*

A doua înregistrare din 18 Martie 2009:

Apologet: – Prea-cuvioase părinte, blagosloviţi!

Părintele Justin: – Domnul să binecuvinteze!

Apologet: – Părinte, prigoana creştinilor se pare că a început. Sînt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

Părintele Justin: – Mă bucur că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi. Îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sînul Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfîrşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte Ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi supăraţi cînd am vedea că toată lumea aceasta, fără excepţii, s-ar îndrepta spre cădere, spre prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători – că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi -, după cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei de la care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai Adevărului, au lăsat să meargă oile înainte.

În principiul de război, cînd se făceau luptele acestea de cîmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe pînă la ultimul ostaş.

Şi găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cît priveşte lupta aceasta a Creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întîi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm şi să murim pentru el şi Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Apologet: – Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

Părintele Justin: – Asta este lucrarea Duhului Sfînt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic, dragii mei, şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm. Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră – ferească Dumnezeu! – ca ce spun astăzi, să spun mîine invers. Aşa de altfel se pot întîmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mîine, cu iscusinţa lor, nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decît ai vorbit ieri. Şi se introduce un haos în rîndul credincioşilor, să nu mai ştie ce să creadă… Pericolul al doilea să nu fie mai rău decît cel de la început!

Apologet: – Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să rezistăm mîine.

Părintele Justin: – Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”.

Maica Fotini: – Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

Părintele Justin: – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a Ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la Judecată, împreună vor merge acolo, cît au fost în sfîrşit, aici pe pămînt, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decît bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările grele sau bune pe care le-a avut creştinul, şi cît a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decît cea curată, a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul Judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea Judecăţii înfricoşate.

Vedeti Video la: Petru-Voda.Ro

Cititi: Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor cu cip (14 Ian. 2009)

Ziua Parintelui Justin Marturisitorul. Astazi, 10 februarie, Parintele Justin Parvu ar fi implinit 95 de ani. FOTO IN MEMORIAM

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Album Cristina 01-47_Layout 1

Album Cristina 01-47_Layout 1

Album Cristina 01-47_Layout 1

Album Cristina 01-47_Layout 1

Parintele Justin Parvu, de ziua lui, 10 februarie 2013Fotografiile sunt realizate de ziua Parintelui, 10 februarie 2013

Cititi:

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul a zeci de mii de români

“Mergi înainte!” – câteva întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu: „Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră”

De ziua de naştere a Părintelui Justin

Omilie la Sfîntul Haralambie şi la prietenii Sfîntului Haralambie

Mesaj al Părintelui Justin către fiii săi care nu au putut veni să-i ureze “La mulţi ani”

Alte Fotografii:

De ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

Ziua Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. Ultima aniversare. Fotografii inedite In memoriam

Video:

Parintele-Justin-Parvu-Marturisitorul-la-ultima-aniversare-pe-pamant-10-Februarie-2012-94-de-ani-Foto-Cristina-Nichitus-Roncea-bw

Noi minuni ale Parintelui Justin Parvu. Salvarea unei Biserici si alte relatari inedite insotite de 7 fotografii de arhiva

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituMinunea de a crede

Istoria recentă a multora dintre noi a fost sensibil marcată de personalitatea Părintelui Iustin Pârvu, discuțiile cu referire directă la sfinția sa fiind mereu marcate de istorisiri ce relevă inițierea, harul, bunătatea și înțelepciunea cuvintelor pe care le rostea. Pe de altă parte, părintele Calciu pomenește în testamentul său, scris la București, în Spitalul Militar, de perspectiva atribuirii de legende și minuni, nu doar la adresa sa, ci și la cei asemenea lui, îndemnând la înțelepciune și credință în Domnul și nicidecum în pământeni. Referitor la Părintele Iustin Pârvu s-au spus și scris multe. În cele ce urmează, ne propunem să relatăm fapte, povestite de oameni direct implicați, care se detașează din spectrul normalității și care considerăm că merită a fi cunoscute pentru o completare a imaginii personalității Părintelui Iustin, pe care o considerăm ca fiind de execepție. Documentarea în ceea ce privește materialele ce vor urma nu ne permite o distribuție ordonată în timp, ci ele vor fi relatate funcție de momentele în care au fost înregistrate, ulterior dacă vor permite condițiile se va încerca o ordonare într-o lucrare mai amplă.

Poiana Largului, 27 februarie 2011

Flăcări uriașe înghit lăcașul bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”, monument istoric ridicat în 1833, lăsând obștea îngrozită în fața forței lor nimicitoare. Semn? Accident? Act premeditat? Greu de zis. Cert este că obștea s-a trezit în fața unui eveniment tulburător, pentru că unul din locurile sacre căzuse pradă urgiei. ”Unde o să ne rugăm de acum înainte?” Părintele paroh Mihai Ursache, care a avut amabilitatea să se ne evoce evenimentele, povestește de lacrimi în ochii celor vârstnici, ca și cum o parte din ei ar fi fost distrusă prin dispariția lăcașului de cult. Șocul momentului nu a mocnit doar în vatra satului, ci a iradiat în regiune, stârnind fie compasiune, fie amplificând teama că este un semn al pedepsei divine.

În vremea aceea…

la așezământul monahal de la Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu nu era în deplinătatea forțelor fizice, o afecține moștenită din anii de detenție făcându-i deplasarea dificilă. La auzul nenorocirii ce s-a abătut asupra obștei din Poiana Largului, părintele găsește resurse și coboară în mijlocul obștei tulburată de eveniment, îndemnând la calm și credință. Parohul Ursache își amintește că Părintele Iustin l-a sfătuit să privească evenimentul ca pe o încercare venită de la Domnul și nu ca pe o pedeapsă. ”Părintele ne-a îndemnat să fim uniți și să nu ne pierdem nădejdea, că nu suntem părăsiți de Dumnezeu și nici oropsiți. Ne-a dat curajul de a depăși grozăvia evenimentului și încrederea că putem să ridicăm un alt locaș care să servească ca loc de rugăciune pentru obște.”

Mai mult…

cuvintele sale au fost însoțite de fapte, Părintele Iustin donând pentru demararea lucrărilor o sumă apreciabilă de bani. ”Dumneavoastră ce ați spune dacă cineva acum vine și vă dă 20000 de dolari, ca să începeți să clădiți ceva la care doar vă gândeați?” Sigur, gestul Părintelui a fost unul din elementele de încredere, dar evoluția ulterioară a dovedit că nu a fost un gest singular sau unul care să șocheze. Perioada următoare a dovedit implicarea Părintelui în coagularea eforturilor pentru ridicarea unui nou edificiu de cult. Demersurile sale au contribuit la rezolvarea hățișului de acte și norme necesare scoaterii de sub incidența atributului de monument istoric a lăcașului distrus și obținerea avizelor necesare pentru ridicarea unui nou lăcaș, care să păstreze hramul și să continue tradiția locului. Frecventele vizite ale părintelui Ursache la Petru Vodă erau finalizate cu vorbele Părintelui Iustin: ”Măi, stai liniștit, că totul se va rezolva și o să fie mai bine de cum era.”

Și chiar așa se și petrecea…

Proiectul a devenit realitate, oamenii s-au adunat în jurul parohului și se vedea că lucrurile vorbite deveneau fapte. Unitatea invocată de Părintele Iustin nu a fost doar un slogan, iar obștea a pus umărul la treabă. Numai că în orice construcție pot apărea momente în care socoteala din casă nu se potrivește cu cea din târg. Aflat într-un impas financiar, proiectul noii biserici nu îl lasă indiferent pe Părintele Iustin, care-i dă un nou suflu în 2012, în valoare de 2 miliarde de lei vechi. Și astfel fundația și demisolul proiectat pentru servicii conexe rânduielilor bisericești au fost duse la bun sfârșit. Trecerea la cele veșnice a Părintelui nu a stopat derularea lucrărilor și astăzi proiectul este în derulare, eforturile obștei fiind marcate de exemplul celui ce le-a inițiat, la rândul lui ctitor de lăcaș.

L-am întrebat

pe preotul Ursache ce a însemnat pentru dânsul implicarea Părintelui Iustin și i-am cerut să nu facă neapărat un laudatio in memoriam. Părintele inspira încredere, și nu neapărat încredere în ceva exterior, cât mai ales încredere în puterea de a face. În plus ”dacă la început, ca proapsăt absolvent, și la început de drum credeam în ceea ce fac doar prin prisma serviciului în care eram investit, întâlnirea cu Părintele m-a făcut să cred cu toată ființa și să fiu conștient de misia pe care o am de dus la capăt. Tăria cuvintelor și faptelor sale m-au făcut conștient că este ceva mult mai mult decât un simplu serviciu și harul sfinției sale s-a revărsat și asupra mea.”

Fapta…

descrisă de parohul Ursache de la Poiana Largului relevă valoare de reper pe care Părintele Iustin o are pentru cei din zona Petru Vodă, prezența sa în miezul evenimentelor având rolul de a uni cugete și mijloace pentru a se depăși cât mai bine acel moment. De asemenea, experiența sa de ctitor de lăcaș s-a văzut în toate etapele construcției, când îi explica preotului Ursache ce și cum să facă. Și lucrările s-au derulat întocmai. Donațiile Părintelui, considerate de majoritatea ca fiind minuni, dată fiind consistența lor, a dovedit că Sfinția sa avea o capacitate aparte de a articula resursele, astfel încât să se poată duce la bun sfârșit orice lucrare. Spirit practic, simț gospodăresc, eficiență managerială. Admitem că sunt câteva din multele calități dovedite pe timpul traiului la Mănăstirea de la Petru Vodă, ca să nu mai pomenim de limpezimea gândirii unui om trecut de 90 de ani, cu sănătatea șubrezită de anii detenției și persecuția regimului de după 1947. Așadar, la o analiză succintă, oare câți semeni pot să fie astfel ca stare și funcțiune, la o vârstă înaintată și cu edificiul corporal la limită? Răspunsul vă aparține și suntem convinși că veți admite și perspectiva unei minuni și/ sau de o dimensiune foarte înaltă a verbului a crede.

George PĂTRĂUCEAN / Mesagerul de Neamț

Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

– Puteți evoca o întâmplare care v-a marcat și în care să fie implicat Părintele Iustin Pârvu?– În afara actelor povestite și care au o însemnătate uriașă pentru noi, vă îndrum spre un om care a fost părtaș unei fapte pe care vă las să o interpretați cum doriți:

Contactată telefonic, sursa indicată de preotul Ursache ne povestește cum, în timpul unui pelerinaj la Petru Vodă, la coada de la chilia Părintelui s-a așezat o tânără din Cluj, a cărei mamă dispăruse de acasă de câteva luni de zile, timp în care nici poliția, nici alte organisme abilitate social în rezolvarea acestei probleme nu a dus la vreun rezultat. Auzind de existența ”unui sfânt” la Petru Vodă, persoana vine aici și se așează la rând, ca toți ceilalți care sperau ca Părintele să le arate calea. Cu lacrimi în ochi, tânăra se apucă să povestească despre tragedia din viața familiei ei celor răbdători din coada amintită. Părintele iese din chilie și o remarcă pe tânără, se duce la ea și o îndeamnă să nu mai plângă. Începe să-i relateze povestea ei, iar părintele îi pune mâna pe umăr și-i zice: „Măi, stai liniștită că mama ta mai are un pic și trebe să ajungă aici”. În jumătate de oră, mama fetei de care facem vorbire o îmbrățișa, după o perioadă în care familia ei s-a gândit la tot ceea ce putea fi mai rău.

– Si o alta minune a Parintelui Justin:

Anul 2002 a zguduit comunitatea Mănăstirii Agapia. O tânără maică este găsită moartă în chilia ei, cauzele fiind neelucidate, însă versiunea oficială povestește despre o intoxicație letală cu o substanță folosită în tratamente fitosanitare. O altă maică, a cărei identitate dorim să o protejăm, apropiată de cea dispărută, începe să fie tulburată de apariții stranii ale decedatei, în diferite ipostaze. O nălucă, care se ivea pe nepusă masă și care determina o imensă tulburare psihică pentru Maica N., care a recurs la duhovnicul său pentru a elucida această stare. Rugăciunile, deschiderile de cărți, slujbele și toate rânduielile pentru o asemenea stare s-au dovedit ineficiente. Timp de un an de zile, Maica N. s-a chinuit cu aparițiile defunctei. Până la vizita de la Petru Vodă. Întrevederea cu Părintele Iustin Pârvu și relatarea stării de fapt a fost un punct de cotitură. Părintele i-a zis ”Mergi înapoi la mănăstire și fii liniștită, că maica nu ți se va mai arăta”. De atunci, calvarul maicii a încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal.Am întrebat-o pe Maica N. despre ce a trăit la întâlnirea cu Părintele. ”Am intrat în chilia sfinției sale cu emoții puternice, pentru că mă aflam înaintea unui om despre care auzisem multe relatări și care se spunea că are un mare har. Din momentul în care l-am văzut, orice emoție a dispărut și am simțit o imensă stare de bine și liniște. Părintele iradia bunătate și blândețe. Nu am simțit așa ceva în preajma nimănui. Am ieșit din chilia sa liniștită și cu sufletul împăcat. Mi-am dat seama că ceea ce spunea lumea despre sfinția sa era cât se poate de adevărat. Nu știu dacă e potrivit să-l denumim sfânt, dar eu am simțit harul său că s-a pogorât asupra mea.”

ParinteleJustinParvu.Ro

De la Doamna Vasilica Dulama, fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, publicam noi fotografii realizate pe film

Cititi de la Mesagerul de Neamt si A doua prigonire a părintelui Calciu

Parintele Justin la slujba la Petru Voda - de Vasilica Dulama - ParinteleJustinParvu.Ro

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu la Petru Voda de Vasilica Dulama 1 ParinteleJustinParvu.Ro

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 2

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 3

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 4

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 5

Boboteaza cu Parintele Justin Parvu de Vasilica Dulama 6

O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 1

La sase luni de la plecarea Parintelui nostru Justin Parvu la fratii sai, Sfintii inchisorilor, publicam spre bucuria privitorilor si cititorilor acestui site dedicat Duhovnicului Neamului o serie de fotografii de arhiva cu Voievodul Ortodoxiei Romanesti. Realizate de-a lungul anilor de doamna Vasilica Dulama, o fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, fotografiile prezinta imagini de la Manastirea Petru Voda, de la ctitorirea acesteia si pana la inaltarea chiliilor si pictarea Bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, inchinata mucenicilor si martirilor pentru Hristos din inchisori. Privind fotografiile de mai jos si comparand imaginile cu ce se afla astazi pe plaiurile de la poalele Ceahlaului veti intelege ce munca fizica titanica a dus parintele impreuna cu fiii sai, calugarii de la Petru Voda, pe langa slujbele si rugaciunile neincetate pentru mantuirea neamului nostru. Majoritatea celor 30 de fotografice inedite, publicate acum pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro, nu au nevoie de nici o explicatie, insa sunt de mentionat ca il veti vedea pe celebrul Misu, motanul Parintelui, pe Parintele ca nas de schivnicie pentru parintele Ioan, cat si pe Maica Nina din Alaska si bordeiul de la pustie unde s-a nevoit sa traduca in engleza Patericul Romanesc. Avandu-l pe bunul duhovnic in centrul lucrarii, crampeiele de amintiri foto nu pot decat sa ne incante si sa ne aduca aminte de bunatatea si puterea ziditoare a Parintelui Justin, aparatorul nostru din Ceruri. Ne aducem aminte de puterile sale dumnezeiesti si publicand un articol despre una din simplele sale minuni, asa cum am trait si noi, alaturi de multi altii, prin grija si cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Justin, inteleptul si marturisitorul. Dumnezeu sa-i aline in Ceruri ranile de pe pamant si sa-i ierte pe dusmanii sai si ai neamului romanesc care nu l-au lasat sa-si traiasca in pace nici sfanta batranete! Multumim tuturor celor care se straduiesc pentru a pastra vie memoria Parintelui si va asteptam cu noi marturii, inregistrari si fotografii, spre incantarea tuturor romanilor si invatatura generatiilor viitoare. Doamne ajuta!

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 2

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 3

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 4

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 5

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 6

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 A

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 B

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 8

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 9

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 10

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 11

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 12

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 13

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 14

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 15

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 16

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 17

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 18

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 19

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 20

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 21

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 22

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 23

Parintele Ioan si Maica Nina din Alaska pe dealurile de la Petru Voda - Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 26

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 24

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 25

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 27

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 28

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”

Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.

”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.

Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.

O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.

Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George Pătrăucen / Mesagerul de Neamt:

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Scriitorul Grid Modorcea despre Albumul Cristinei Nichitus Roncea si viata Parintelui Justin Marturisitorul: „Părintele Justin Parvu face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUltimii creştini

Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea la Gaudeamus 2013La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.

Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.

Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.

Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.

Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.

Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.

Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.

În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.

În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!

Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.

Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.

În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Noiembrie 2013

Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia „Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.

Albumul poate fi comandat AICI

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro via ISSUU

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea 09

Poeta Mariana Gurza despre Parintele Iubirii si Albumul Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Poeta Mariana Gurza

Poeta Mariana Gurza

Albumul Foto Părintele Justin – Mărturisitorul purtând semnătura Cristinei Nichituș Roncea,  Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2013, este o adevărată şi frumoasă mărturie de credinţă ortodoxă.

Prefaţat de doamna Aspazia Otel Petrescu cu ,,sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească”, răsfoindu-l, surprinzi frumuseţea divină, imagini unice a ,,locului” unde Părintele Justin ne-a dăruit şi încă ne mai dăruieşte har .

Doamna Cristina Nichitus Roncea surprinde din nou, viul prin imagini de excepţie, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, un loc de pace şi smerenie, unde însăşi autoarea a avut parte de trăiri binecuvântate.

Mângâi acest Album, unde IUBIREA Părintelui Justin se face simţită pentru cei care l-au cunoscut, pentru Neamul Romanesc. Vorbele de duh ale Părintelui îndulcesc firea noastră zbuciumată.

File de Pateric Romanesc… Vă recomand acest album ca pe un mic îndreptar spre cunoaşterea mirifică a frumuseţii ortodoxiei romaneşti, prin imagini şi cuvânt de folos.

Pentru ,,Buni”, pentru noi toţi, acest dar făcut de doamna Cristina Nichituș Roncea, ne conştientizează că,  ,,avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singura credință şi cu ea vom merge în faţa Judecăţii”. (Părintele Justin Pârvu)

Credinţa, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie mărturisitoare şi nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Pentru doamna Cristina Nichitus Roncea, fapta este revelatoare.

,,Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinți.” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Cu bucurie vă împărtăşesc aceste gânduri, fiind convinsă de puterea IUBIRII. “…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3.18).

Cristina Nichituș Roncea prin fapta sa ziditoare, ne-a adus acest dar…

Părintele Justin – Mărturisitorul, va rămâne în inimile românilor, un rugător în ceruri pentru Neamul Românesc… dar şi pentru toată omenirea.

Mariana Gurza

Timişoara, 16. 10. 2013

ParinteleJustinParvu.Ro