Părintele Justin Pârvu, un an în Cer. 36 de fotografii de la pomenirea de un an de la Petru Voda cu IPS Teofan al Moldovei si Bucovinei

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUn an în Cer

Părintele acestui popor obidit, pe care l-a plâns şi l-a binecuvântat cu ultimele sale puteri de pe patul unei cumplite suferinţe, s-a mutat la cele cereşti acum un an. Fiii săi nu au rămas singuri, ci au câștigat îndrăzneţ mijlocitor în ceruri, un biruitor asupra păcatului şi a înşelăciunii acestui veac, care şi-a pus sufletul pentru Evanghelie şi pentru popor. Ca un voievod, Părintele Justin Pârvu a stat drept, a stat bine, a stat cu luare aminte şi din inima plină a revărsat râuri de apă vie – dragostea părintească a Părintelui Ceresc. Ne-a lăsat tuturor moştenire Adevărul Ortodoxiei şi nădejdea mântuirii.

A fost mai întâi Sfântul Mucenic Iustin Filosoful. Apoi Sfântul Justin Popovici Mărturisitorul. Cu multă evlavie cinstind pe amândoi şi urmându-le pilda faptelor bune, Părintele Justin Pârvu Teoforul a lăsat testament scris în inimile tuturor celor pentru care s-a rugat – Noul şi veşnicul Testament, scris cu lacrima iubirii lui îndumnezeite prin jertfă şi Har. Iubind pe Dumnezeu-Cuvântul a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit şi s-a împlinit cuvântul care zice: Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dînsul ne vom face (Ioan 14:23).

Avem, fiecare român şi fiecare creştin-ortodox, responsabilitatea faţă de Dumnezeu pe care Părintele Justin a reînviat-o şi înflorit-o în fiecare clipă a vieţii sale în sufletul fiecăruia. Jertfa sa, chip şi asemănare a jertfei Celui pe Care L-a urmat, să ne fie spre întărirea inimilor slăbite de dor. Să ne întrebăm: Ce am răsplătit, ce a rodit întru nemurire viaţa şi moartea şi, iată, veşnicia fericită, a Părintelui Justin, care s-a adus pe sine prinos pentru noi toţi, poporul român şi neamul creştinesc? Cum ne vom întâmpina cu el şi unii pe alţii în Ziua Judecăţii, când Sfinţii vor judeca lumea, împreună cu Nemitarnicul Judecător?

Pomenirea Părintelui Justin va fi din neam în neam, pentru că ne-a iubit şi a ales să moară pentru Adevăr şi pentru noi, înțelegând şi ştiind că Darul părinţiei (Efeseni 3:14-15) de la Tatăl-Părintele ceresc s-a pus în inimile celor ce I s-au făcut Lui fii, Dar minunat pe care l-a lucrat până la propria sa moarte de martir.

Mărturisitor şi mucenic al prigoanei materialismului secolului XX, stă alături de ceata miilor de rugători împreună-pătimitori în temniţele atee, întrecând cu neprihănirea cugetului inimii lor măreţia faptelor mucenicilor oricăror alte prigoane. Iar după eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu îndelunga-răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia Duhului Sfânt.

Mulţi dintre mărturisitorii împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între cei ce strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca nişte eroi ai demnităţii, numai în el s-a arătat o putere de polarizare voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată, Părintele Justin a avut şi viziune dumnezeomenească, şi cuprindere a dragostei, ca şi cum prin ochii săi albaştri privea cu milă şi bună mustrare Însuşi Domnul, pe Care atât L-a iubit.

Adevărul de credinţă şi tăria iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit, printr-un secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de impecabilă trăire şi de jertfă hristoforă, sfinţenia. De aceea pomenirea sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului, pe vecie.

Îţi mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, că ne-ai învrednicit pe noi a ne bucura o clipă lângă sfeşnicul Tău cel ales, de iubirea căruia nu ne despărţi, ca să fim cu Tine una precum şi cu el ai binevoit a Te uni, spre slava Numelui Tău şi prin smeritul nostru popor, căruia dăruieşte-i, Doamne, mântuirea Ta, ocrotirea, adumbrirea, povăţuirea şi înveşnicirea prin Tine, amin.

Cele 36 de fotografii pot fi vazute la Manastirea Petru Voda

Un an fara Parintele Justin Parvu - Foto Manastirea Petru Voda

Revoluţia Părintelui Justin – de pr. Ioan Valentin Istrati

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituAcum, cand ne apropiem de pomenirea de un an a bunului nostru Parinte Justin, va aducem aminte cum a fost la momentul trecerii sale la cele sfinte:

Revoluţia Părintelui Justin

de pr. Ioan Valentin Istrati

A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă.

A plecat la Domnul Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.

Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.

Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Justin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea la Doxologia

Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire.  E bucuria care rodeşte multe  lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşeşte după curţile Domnului.

Doxologia / ParinteleJustinParvu.Ro

 

14 Iunie 2014: Pomenirea de un an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu in 2009 Petru-Voda.RoZiua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său suntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii.

Manastirea Petru Voda

Vedeti si Florile de la Mormantul Parintelui Justin Parvu in cele patru anotimpuri. 60 de FOTOGRAFII plus VIDEO