Duhovnicul-100-de-ani-cu-Parintele-Justin-Parvu-100-de-portrete-de-Cristina-Nichitus-Roncea-Doxologia-2019

Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Afis Parintele Justin Parvu Duhovnicul Conferinta P Hariton M Justina M Raduca M Ursache Cristina Nichitus Roncea Iasi 2019“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE”

Sub aceste cuvinte de foc lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta celebrăm Centenarul “Părintele Justin – Duhovnicul României” (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), inaugurat prin evenimentele de la începutul anului, de la Mănăstirile Paltin și Petru Vodă, ctitorite de vrednicul de pomenire Părinte.

După conferințele avute în țară de maica stareță de la Paltin și părintele stareț de la Petru Vodă, alături de alți mărturisitori, și de lansările de  la Brașov, de Ziua Cinstirii Martirilor din Temnițele bolșevice și de la Bookfest, de ziua Sfântului Justin Martirul și Filosoful, continuăm:

VINERI, 14 iunie 2019, Ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași, Strada Lăpuşneanu nr. 14, are loc Conferința publică MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Editura Doxologia, 2019. Intrarea este liberă.

Participă: Maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin Petru Vodă; Arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă; Dl. Marin Răducă, fost deținut politic timp de 19 ani; Dna Magda Ursache, scriitor; Cristina Nichituș Roncea, autoarea Albumului omagial.

Moderator: Dr. Corneliu Ciucanu, istoric, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană – Academia Română, Iași.

SÂMBĂTĂ, 15 iunie 2019, va avea loc la Mănăstirea Petru Vodă slujba de pomenire a Duhovnicului Neamului, la 6 ani de la trecerea sa la Ceruri, în ceata Drepților și Sfinților Mărturisitori.

Vă așteptăm!, transmit organizatorii.

Înscrierile la evenimentul creat pe Facebook, aici – Moștenirea Părintelui Justin – Conferință Iași – Pomenirea de 6 ani

Amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).

Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.

Mai jos redăm două opinii susținute în cadrul lansării Albumului închinat Părintelui Justin de doi apologeți ai frumosului și dreptei credințe, profesorul Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei și regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste:

“Chipul Părintelui ne apare ca Moș Crăciun sau ca Bunul Dumnezeu, așa cum apăreau în lumea copilăriei noastre”

Un cuvânt sau o suită de cuvinte pot exprima cu claritate un anumit eveniment sau o anume stare.

O imagine sau o suită de imagini acționează mai difuz, mai puțin clar, se adresează în primul rând inconștientului și abia apoi se cer analizate. Puterea imaginii este foarte mare : o imagine care ne-a impresionat rămâne mult timp în memorie, se cere cercetată, contemplată și chiar îndrăgită.

Am avut odată ocazia să văd doi fotografi, cu același tip de aparat de fotografiat în fața aceluiași subiect: o persoană anume. Am constata apoi cu uimire că fotografiile celor doi fotografi au ieșit total diferite. Cum se diferențează identitatea unui fotograf față de altul? Cum poate personalitatea nunui creator să se imprime în ceea ce face?

Cristina Nichituș Roncea are harul de a crea portrete extrem de frumoase și foarte originale. În albumul ”DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu” ea ne invită la o călătorie în lumea ortodoxiei cu ajutorul Părintelui Justin. Chipul Părintelui ne apare la prima vedere ca un Moș Crăciun sau ca Bunul Dumnezeu, așa cum apăreau în lumea copilăriei noastre. Cristina știe să surprindă un unghi diferit, mai puțin obișnuit, o anumită lumină, o sclipire vie în ochi. Portretele realizate de ea cu delicatețe și cu fermitate reușesc să redea căldura și dragostea din ochii Părintelui Justin, iar la o privire mai atentă remarcăm smerenia și fermitatea credinței din chipul acestui sfânt. Portretele Părintelui Justin fixează o clipă din eternitate și ne-o redă pentru a o privi fără grabă, pentru a o contempla. Privind chipul Părintelui, cel pe care oamenii îl consideră deja un sfânt – și se simt mai apropiați de un sfânt român – simțim cum ne apropiem de Părintele Justin, cum ne primește cu înțelegere și prietenie, cum devenim, pe măsură ce îl privim, tot mai încrezători. Și oamenii simt că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atât de mare încât chiar și acum, de sus din cer, ne poate ajuta în continuare.

Sunt imagini pline de ”o bună mireasmă duhovnicească” cum remarcase regretata doamnă Aspazia Oțel Petrescu, imagini pe care dorești să le mai revezi, să le cercetezi și să-ți bucuri sufletul cu ele.

Nicolae Mărgineanu

“Datorită artei Cristinei Nichituș Roncea descoperim umanitatea din om, în fond divinitatea”

Doamna Cristina Nichituș Roncea este unul dintre cei mai importanți artiști fotografi ai epocii noastre – și îmi cântăresc foarte bine cuvintele! Dovada maiestriei sale artistice este seria de portrete pe care le-a realizat în diverse medii sociale și spirituale. Mă gândesc la portretele dedicate Maternității, cum au fost cele din expoziția și albumul “Alăptarea e Iubire”, la cele în care este evocată IA românească, la cele în care sunt prezentate unele personalități spirituale ale timpului nostru, cum este și marele Duhovnic al Ortodoxiei românești, Părintele Justin.

Esteticienii ne spun ca portretul este cea mai înaltă culme a diverselor arte. Situarea portretului pe vârfurile artelor vizuale demonstrează faptul ca arta, adevarata artă, este fie teocentrica, fie antropocentrică.

Omul este ținta eforturilor explicative a numeroase științe. Ele sunt cunoscute sub numele de științe umaniste.

Dar științele umaniste sunt foarte departe de a explica omul in integralitatea lui. Omul rămâne în continuare un mare mister. Acolo unde știintele umaniste nu reușesc să ne spună lucruri clare și definitive despre om vine arta cu excepționala ei forță evocatoare și revelatoare. Intuiția participativă a artistului spune despre om ceea ce nu reușesc să spună științele numite umaniste. Trăirea empatică a artistului și intuiția sa participativă au forța revelatoare.

Arta fotografică a doamnei Cristina Nichituș Roncea are forță revelatoare. Datorită artei sale descoperim umanitatea din om, în fond divinitatea, sub aspecte nebănuite.

Este o mare bucurie sa fim contemporanii doamnei Cristina Nichituș Roncea și admiratorii artei sale. Toți cei care cunosc arta ei trăiesc sentimentul unor revelații nebănuite. Lumina de care se folosește, unghiul de abordare, contrastele, sublinierile expresive, cadrajul, numeroase alte aspecte ale artei fotografice practicate de fotografa luminii necreate sunt rezultatul unei experiențe artistice îndelungate și binefacatoare. Așteptăm cu nerăbdare noi asemenea revelații pe care să ni le ofere grație talentului ei.

Cristina Nichituș Roncea, așa cum a spus și profesorul Ilie Bădescu, este creatoarea unei noi direcții în arta fotografică. E minunat să ne putem număra printre admiratorii artei Cristinei Nichituș Roncea. Ea reprezintă cultura română în dimensiunea ei națională și spirituală. Această artă ne face mai buni și mai demni, mai încrezatori în noi înșine. Ne dă speranță.

Mihail Diaconescu

Ziaristi Online

Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.

În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.

 
Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.

„Doamna Cristina Nichituș Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forța sufletului, să coboare Cerul pe pământ și să ne smulgă, fie și pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălța într-o lume purificată.”, este citatul Academicianului Florin Constantiniu prin care prezintă prestigioasa Editura Doxologia albumul Cristinei Nichituș Roncea „DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin“, apărut la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă.“Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată “tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista Atitudini editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa, după cum a transmis și ActiveNews.

„Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău și Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credință, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință în vremuri de încercare”, amintește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în evocarea sa, cuprinsă în paginile Albumului.

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în paginile Albumului, citat și de România liberă.

„Părintele arhimandrit Justin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători. Părintele stareţ arhimandrit Justin Pârvu este considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote”, evocă în carte Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, preluat de portalul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Autoarea fotografiilor, Cristina Nichituș Roncea, aflată la al patrulea album de fotografie, dintre care câteva premiate de asociațiile de profil, mărturisește că fiecare portret al Părintelui exprimă o trăire a Duhovnicului Neamului pentru România și poporul român. “Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, care dedică lucrarea apărută la Doxologia cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, “tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele Justin se roagă, neîncetat”. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

Lucrarea poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI

Un extras PDF AICI: Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu – 100 de Portrete de Cristina Nichituș Roncea – Doxologia, 2019

Mai multe foto de la lansare, aici:

Cititi si Icoanele părintelui Justin prin obiectivul foto

si Prof. Ilie Bădescu: „Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

ParinteleJustinParvu.Ro

 

Hristos a Inviat! Sfintele Pasti cu Parintele Justin Parvu Marturisitorul. FOTO/VIDEO

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Marturisitorul despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos - Cristina Nichitus RonceaHristos a Înviat!

„Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc!”

„În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2:30. Acela a fost momentul când am intrat în ascensor, şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând „Hristos a Înviat!”. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă.”

ParinteleJustinParvu.Ro

Parintele Justin Marturisitorul despre SFintele Pasti in inchisoare la Mina de la Baia Sprie - Cristina Nichitus Roncea

De Sfintele Pasti cu Parintele Justin Parvu la Petru Voda

Cartea cu Dumnezeu – de Magda Ursache. Un Omagiu adus Părintelui Justin Pârvu, la 10 luni de la plecarea sa la Domnul

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCartea cu Dumnezeu

de Magda URSACHE

Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.

Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.

Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.

Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.

În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea  cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.

Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro

Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.

Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” „Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.

Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.

Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.

Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?

Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!

Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.

Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Vedeti si: Parintele Justin Parvu, la aniversara. Un sfant in Dosarele Securitatii: “Un temperament impulsiv si mistic”

O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 1

La sase luni de la plecarea Parintelui nostru Justin Parvu la fratii sai, Sfintii inchisorilor, publicam spre bucuria privitorilor si cititorilor acestui site dedicat Duhovnicului Neamului o serie de fotografii de arhiva cu Voievodul Ortodoxiei Romanesti. Realizate de-a lungul anilor de doamna Vasilica Dulama, o fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, fotografiile prezinta imagini de la Manastirea Petru Voda, de la ctitorirea acesteia si pana la inaltarea chiliilor si pictarea Bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, inchinata mucenicilor si martirilor pentru Hristos din inchisori. Privind fotografiile de mai jos si comparand imaginile cu ce se afla astazi pe plaiurile de la poalele Ceahlaului veti intelege ce munca fizica titanica a dus parintele impreuna cu fiii sai, calugarii de la Petru Voda, pe langa slujbele si rugaciunile neincetate pentru mantuirea neamului nostru. Majoritatea celor 30 de fotografice inedite, publicate acum pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro, nu au nevoie de nici o explicatie, insa sunt de mentionat ca il veti vedea pe celebrul Misu, motanul Parintelui, pe Parintele ca nas de schivnicie pentru parintele Ioan, cat si pe Maica Nina din Alaska si bordeiul de la pustie unde s-a nevoit sa traduca in engleza Patericul Romanesc. Avandu-l pe bunul duhovnic in centrul lucrarii, crampeiele de amintiri foto nu pot decat sa ne incante si sa ne aduca aminte de bunatatea si puterea ziditoare a Parintelui Justin, aparatorul nostru din Ceruri. Ne aducem aminte de puterile sale dumnezeiesti si publicand un articol despre una din simplele sale minuni, asa cum am trait si noi, alaturi de multi altii, prin grija si cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Justin, inteleptul si marturisitorul. Dumnezeu sa-i aline in Ceruri ranile de pe pamant si sa-i ierte pe dusmanii sai si ai neamului romanesc care nu l-au lasat sa-si traiasca in pace nici sfanta batranete! Multumim tuturor celor care se straduiesc pentru a pastra vie memoria Parintelui si va asteptam cu noi marturii, inregistrari si fotografii, spre incantarea tuturor romanilor si invatatura generatiilor viitoare. Doamne ajuta!

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 2

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 3

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 4

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 5

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 6

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 A

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 B

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 8

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 9

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 10

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 11

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 12

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 13

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 14

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 15

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 16

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 17

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 18

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 19

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 20

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 21

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 22

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 23

Parintele Ioan si Maica Nina din Alaska pe dealurile de la Petru Voda - Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 26

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 24

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 25

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 27

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 28

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”

Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.

”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.

Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.

O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.

Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George Pătrăucen / Mesagerul de Neamt:

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Scriitorul Grid Modorcea despre Albumul Cristinei Nichitus Roncea si viata Parintelui Justin Marturisitorul: „Părintele Justin Parvu face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUltimii creştini

Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea la Gaudeamus 2013La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.

Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.

Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.

Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.

Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.

Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.

Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.

În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.

În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!

Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.

Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.

În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Noiembrie 2013

Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia „Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.

Albumul poate fi comandat AICI

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro via ISSUU