O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituDeşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”

Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul. Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.

Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.

Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.

Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Remember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii.

Sursa: Petru-Voda.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Cartea cu Dumnezeu – de Magda Ursache. Un Omagiu adus Părintelui Justin Pârvu, la 10 luni de la plecarea sa la Domnul

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCartea cu Dumnezeu

de Magda URSACHE

Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.

Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.

Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.

Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.

În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea  cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.

Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro

Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.

Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” „Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.

Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.

Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.

Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?

Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!

Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.

Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Vedeti si: Parintele Justin Parvu, la aniversara. Un sfant in Dosarele Securitatii: “Un temperament impulsiv si mistic”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea 09

Poeta Mariana Gurza despre Parintele Iubirii si Albumul Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Poeta Mariana Gurza

Poeta Mariana Gurza

Albumul Foto Părintele Justin – Mărturisitorul purtând semnătura Cristinei Nichituș Roncea,  Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2013, este o adevărată şi frumoasă mărturie de credinţă ortodoxă.

Prefaţat de doamna Aspazia Otel Petrescu cu ,,sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească”, răsfoindu-l, surprinzi frumuseţea divină, imagini unice a ,,locului” unde Părintele Justin ne-a dăruit şi încă ne mai dăruieşte har .

Doamna Cristina Nichitus Roncea surprinde din nou, viul prin imagini de excepţie, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, un loc de pace şi smerenie, unde însăşi autoarea a avut parte de trăiri binecuvântate.

Mângâi acest Album, unde IUBIREA Părintelui Justin se face simţită pentru cei care l-au cunoscut, pentru Neamul Romanesc. Vorbele de duh ale Părintelui îndulcesc firea noastră zbuciumată.

File de Pateric Romanesc… Vă recomand acest album ca pe un mic îndreptar spre cunoaşterea mirifică a frumuseţii ortodoxiei romaneşti, prin imagini şi cuvânt de folos.

Pentru ,,Buni”, pentru noi toţi, acest dar făcut de doamna Cristina Nichituș Roncea, ne conştientizează că,  ,,avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singura credință şi cu ea vom merge în faţa Judecăţii”. (Părintele Justin Pârvu)

Credinţa, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie mărturisitoare şi nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Pentru doamna Cristina Nichitus Roncea, fapta este revelatoare.

,,Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinți.” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Cu bucurie vă împărtăşesc aceste gânduri, fiind convinsă de puterea IUBIRII. “…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3.18).

Cristina Nichituș Roncea prin fapta sa ziditoare, ne-a adus acest dar…

Părintele Justin – Mărturisitorul, va rămâne în inimile românilor, un rugător în ceruri pentru Neamul Românesc… dar şi pentru toată omenirea.

Mariana Gurza

Timişoara, 16. 10. 2013

ParinteleJustinParvu.Ro