O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 1

La sase luni de la plecarea Parintelui nostru Justin Parvu la fratii sai, Sfintii inchisorilor, publicam spre bucuria privitorilor si cititorilor acestui site dedicat Duhovnicului Neamului o serie de fotografii de arhiva cu Voievodul Ortodoxiei Romanesti. Realizate de-a lungul anilor de doamna Vasilica Dulama, o fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, fotografiile prezinta imagini de la Manastirea Petru Voda, de la ctitorirea acesteia si pana la inaltarea chiliilor si pictarea Bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, inchinata mucenicilor si martirilor pentru Hristos din inchisori. Privind fotografiile de mai jos si comparand imaginile cu ce se afla astazi pe plaiurile de la poalele Ceahlaului veti intelege ce munca fizica titanica a dus parintele impreuna cu fiii sai, calugarii de la Petru Voda, pe langa slujbele si rugaciunile neincetate pentru mantuirea neamului nostru. Majoritatea celor 30 de fotografice inedite, publicate acum pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro, nu au nevoie de nici o explicatie, insa sunt de mentionat ca il veti vedea pe celebrul Misu, motanul Parintelui, pe Parintele ca nas de schivnicie pentru parintele Ioan, cat si pe Maica Nina din Alaska si bordeiul de la pustie unde s-a nevoit sa traduca in engleza Patericul Romanesc. Avandu-l pe bunul duhovnic in centrul lucrarii, crampeiele de amintiri foto nu pot decat sa ne incante si sa ne aduca aminte de bunatatea si puterea ziditoare a Parintelui Justin, aparatorul nostru din Ceruri. Ne aducem aminte de puterile sale dumnezeiesti si publicand un articol despre una din simplele sale minuni, asa cum am trait si noi, alaturi de multi altii, prin grija si cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Justin, inteleptul si marturisitorul. Dumnezeu sa-i aline in Ceruri ranile de pe pamant si sa-i ierte pe dusmanii sai si ai neamului romanesc care nu l-au lasat sa-si traiasca in pace nici sfanta batranete! Multumim tuturor celor care se straduiesc pentru a pastra vie memoria Parintelui si va asteptam cu noi marturii, inregistrari si fotografii, spre incantarea tuturor romanilor si invatatura generatiilor viitoare. Doamne ajuta!

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 2

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 3

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 4

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 5

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 6

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 A

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 B

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 8

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 9

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 10

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 11

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 12

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 13

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 14

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 15

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 16

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 17

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 18

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 19

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 20

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 21

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 22

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 23

Parintele Ioan si Maica Nina din Alaska pe dealurile de la Petru Voda - Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 26

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 24

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 25

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 27

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 28

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”

Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.

”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.

Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.

O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.

Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George Pătrăucen / Mesagerul de Neamt:

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Scriitorul Grid Modorcea despre Albumul Cristinei Nichitus Roncea si viata Parintelui Justin Marturisitorul: „Părintele Justin Parvu face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUltimii creştini

Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea la Gaudeamus 2013La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.

Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.

Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.

Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.

Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.

Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.

Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.

În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.

În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!

Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.

Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.

În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Noiembrie 2013

Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia „Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.

Albumul poate fi comandat AICI

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro via ISSUU

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea 09

Poeta Mariana Gurza despre Parintele Iubirii si Albumul Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus Roncea

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Poeta Mariana Gurza

Poeta Mariana Gurza

Albumul Foto Părintele Justin – Mărturisitorul purtând semnătura Cristinei Nichituș Roncea,  Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2013, este o adevărată şi frumoasă mărturie de credinţă ortodoxă.

Prefaţat de doamna Aspazia Otel Petrescu cu ,,sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească”, răsfoindu-l, surprinzi frumuseţea divină, imagini unice a ,,locului” unde Părintele Justin ne-a dăruit şi încă ne mai dăruieşte har .

Doamna Cristina Nichitus Roncea surprinde din nou, viul prin imagini de excepţie, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, un loc de pace şi smerenie, unde însăşi autoarea a avut parte de trăiri binecuvântate.

Mângâi acest Album, unde IUBIREA Părintelui Justin se face simţită pentru cei care l-au cunoscut, pentru Neamul Romanesc. Vorbele de duh ale Părintelui îndulcesc firea noastră zbuciumată.

File de Pateric Romanesc… Vă recomand acest album ca pe un mic îndreptar spre cunoaşterea mirifică a frumuseţii ortodoxiei romaneşti, prin imagini şi cuvânt de folos.

Pentru ,,Buni”, pentru noi toţi, acest dar făcut de doamna Cristina Nichituș Roncea, ne conştientizează că,  ,,avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singura credință şi cu ea vom merge în faţa Judecăţii”. (Părintele Justin Pârvu)

Credinţa, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie mărturisitoare şi nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Pentru doamna Cristina Nichitus Roncea, fapta este revelatoare.

,,Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinți.” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Cu bucurie vă împărtăşesc aceste gânduri, fiind convinsă de puterea IUBIRII. “…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3.18).

Cristina Nichituș Roncea prin fapta sa ziditoare, ne-a adus acest dar…

Părintele Justin – Mărturisitorul, va rămâne în inimile românilor, un rugător în ceruri pentru Neamul Românesc… dar şi pentru toată omenirea.

Mariana Gurza

Timişoara, 16. 10. 2013

ParinteleJustinParvu.Ro