Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele noastre ne zugrăvesc chipurile, se întipăresc pe ele precum o pecete, scriu pe chip povestea inimii noastre, făcând din el o carte deschisă, scrisă cu Lumina sau întunericul ce ne-a pătruns în sălașul sufletului. Chipul este un tablou al sufletului, o poveste a lui nerostită. Dar și sunetul cuvântului pe care îl rostim, ritmul lui și mlădierea-i, înainte de a ajunge să alcătuiască un înțeles, este el însuși un înțeles, un glas al sufletului, expresie a trăirii lui.
Să nu ne amăgim! Nu ne putem ascunde – nici de ceilalți, nici de noi înșine, nici de Dumnezeu – oricât de binevoitoare ar fi oglinzile în care ne privim, oricât de cosmetizate măștile pe care le purtăm. Clipă de clipă, chipul ne este o revelație a sufletului. (T.P.)
De pildă, în celebra „Purtare a Crucii” a lui Bosch, cugetele întunecate ale celor ce-L duc pe Hristos la moarte le schimonosesc chipurile, le strivesc, le descompun, le preschimbă în măști hidoase. O întreagă tipologie a urâtului, nu atât estetic, cât sufletesc, ți se desfășoară înaintea ochilor – de la nepăsare, la obtuzitate, egoism, la satisfacția tâmpă în fața spectacolului cruzimii, la invidie, calicie sau ura de moarte. Cugete care își devorează chipurile, le descărnează până la os, le ucid, preschimbând sufletele în fantome ce nimicesc tot ce este viu, ca în „Triumful morții” al lui Bruegel cel Bătrân.
Sau, dimpotrivă, sunt suflete ce s-au umplut de atâta Lumină, încât mângâierea lor este tămăduitoare, prezența lor, o înviere, iar privirea lor, o oglindă nemincinoasă. De aceea, a privi pe cineva în ochi nu este totdeauna un lucru ușor, pentru că ți-l descoperă întocmai, dar te și așază înaintea lui, fără putința de a păstra vreo mască pe chip.
A privi în ochi chipul dintr-o icoană îți descoperă adevărul despre rostul tău și te reașază în realitatea lumii zidite de Dumnezeu. Mai mult, a privi în ochi o icoană în carne și oase te redă ție însuți și te adună din rătăcirea prin lumea măștilor întunecate și îmbibate cu moartea.
O astfel de icoană vie este Părintele nostru Justin, mărturisitorul și nevoitorul, al cărui chip a fost zugrăvit de anii grei de mucenicie în zeghe și lanțuri, de cei peste 70 de ani de nevoință călugărească, de lacrimile și sudoarea vărsate pentru fiecare suflet venit sub epitrahilul său, de nopțile de veghe și rugăciune, de bolile și suferințe îndurate întru nădejde. Un chip pe care Hristos Și-a pus pecetea, un chip ce revarsă în afară Lumină lină.
Iar de vom căuta vreodată o cale de tămăduire a noastră ca neam, ca oameni ‒ după ce vom fi priceput, într-un sfârșit, că stratagemele psiho-socio-politice, ele singure, nu ne pot propune altceva decât să tot pudrăm cu smacuri măștile noastre schimonosite ‒ am putea începe de la a ne privi în ochi Părinții. Să ne oprim din goana noastră fără noimă și să-i privim în ochi!
Priviți-l în ochi pe Părintele Justin! Să ne așezăm o clipă înaintea lui și să-l privim în ochi! Negreșit, multe măști ne vor cădea de pe chip. Solzi opaci ni se vor desprinde de pe pleoape și vom privi lumea altfel, și viața noastră, și pe noi înșine, și unii pe alții. De aici ar putea începe o renaștere.
Spre a ne scălda ochii în privirea Părintelui Justin, Editura Doxologia ne oferă un minunat album cu 100 de portrete-icoane realizate de Cristina Nichituș Roncea, la aniversarea a 100 de la nașterea Bătrânului.
„Stând în mănăstire, alături de Părintele Justin, ne-am întrebat de multe ori cum să surprindem frumusețea și dumnezeirea de zi cu zi, cum să păstrezi cea mai bună mărturie despre sfântul pe care îl ai în fața ochilor. Am avut și noi aparat de fotografiat în mănăstire și s-au făcut poze. Dar noi n-am reușit, n-am avut atâta căldură, n-am avut atâta dragoste, n-am avut atâta uimire a unei inimi simțitoare cum a fost Cristina Nichituș Roncea. S-a impus de la sine ca fotograf oficial al mănăstirii. O femeie, nu un călugăr. Părintele aștepta pe cineva care să vadă cu ochi de fiu duhovnicesc, nu numai de artist, de profesionist, de inimă sensibilă, ci mai întâi cu ochi de fiică duhovnicească.
Fotografiile ei reușesc să vorbească despre sfințenia unui duhovnic fără să o întineze, fără să o minimalizeze sau banalizeze. Cum se poate acest lucru? Iată cum una din artele moderne, arta fotografiei, poate fi transformată în artă duhovnicească. După părerea mea, este o parte din minunea vieții Părintelui Justin. Fiecare portret surprinde o trăire, o trăire adâncă pentru țară și pentru credință. O să găsiți și ochii Părintelui. Nu lipsește nici bucuria zâmbetului Părintelui, nici umorul lui șugubăț, de care ne este atât de dor. Autoarea și-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. A reușit”.
Sub aceste cuvinte de foc lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta celebrăm Centenarul “Părintele Justin – Duhovnicul României” (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), inaugurat prin evenimentele de la începutul anului, de la Mănăstirile Paltin și Petru Vodă, ctitorite de vrednicul de pomenire Părinte.
VINERI, 14 iunie 2019, Ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași, Strada Lăpuşneanu nr. 14, are loc Conferința publică MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Editura Doxologia, 2019. Intrarea este liberă.
Participă: Maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin Petru Vodă; Arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă; Dl. Marin Răducă, fost deținut politic timp de 19 ani; Dna Magda Ursache, scriitor; Cristina Nichituș Roncea, autoarea Albumului omagial.
Moderator: Dr. Corneliu Ciucanu, istoric, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană – Academia Română, Iași.
SÂMBĂTĂ, 15 iunie 2019, va avea loc la Mănăstirea Petru Vodă slujba de pomenire a Duhovnicului Neamului, la 6 ani de la trecerea sa la Ceruri, în ceata Drepților și Sfinților Mărturisitori.
Amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).
Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.
Mai jos redăm două opinii susținute în cadrul lansării Albumului închinat Părintelui Justin de doi apologeți ai frumosului și dreptei credințe, profesorul Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei și regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste:
“Chipul Părintelui ne apare ca Moș Crăciun sau ca Bunul Dumnezeu, așa cum apăreau în lumea copilăriei noastre”
Un cuvânt sau o suită de cuvinte pot exprima cu claritate un anumit eveniment sau o anume stare.
O imagine sau o suită de imagini acționează mai difuz, mai puțin clar, se adresează în primul rând inconștientului și abia apoi se cer analizate. Puterea imaginii este foarte mare : o imagine care ne-a impresionat rămâne mult timp în memorie, se cere cercetată, contemplată și chiar îndrăgită.
Am avut odată ocazia să văd doi fotografi, cu același tip de aparat de fotografiat în fața aceluiași subiect: o persoană anume. Am constata apoi cu uimire că fotografiile celor doi fotografi au ieșit total diferite. Cum se diferențează identitatea unui fotograf față de altul? Cum poate personalitatea nunui creator să se imprime în ceea ce face?
Cristina Nichituș Roncea are harul de a crea portrete extrem de frumoase și foarte originale. În albumul ”DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu” ea ne invită la o călătorie în lumea ortodoxiei cu ajutorul Părintelui Justin. Chipul Părintelui ne apare la prima vedere ca un Moș Crăciun sau ca Bunul Dumnezeu, așa cum apăreau în lumea copilăriei noastre. Cristina știe să surprindă un unghi diferit, mai puțin obișnuit, o anumită lumină, o sclipire vie în ochi. Portretele realizate de ea cu delicatețe și cu fermitate reușesc să redea căldura și dragostea din ochii Părintelui Justin, iar la o privire mai atentă remarcăm smerenia și fermitatea credinței din chipul acestui sfânt. Portretele Părintelui Justin fixează o clipă din eternitate și ne-o redă pentru a o privi fără grabă, pentru a o contempla. Privind chipul Părintelui, cel pe care oamenii îl consideră deja un sfânt – și se simt mai apropiați de un sfânt român – simțim cum ne apropiem de Părintele Justin, cum ne primește cu înțelegere și prietenie, cum devenim, pe măsură ce îl privim, tot mai încrezători. Și oamenii simt că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atât de mare încât chiar și acum, de sus din cer, ne poate ajuta în continuare.
Sunt imagini pline de ”o bună mireasmă duhovnicească” cum remarcase regretata doamnă Aspazia Oțel Petrescu, imagini pe care dorești să le mai revezi, să le cercetezi și să-ți bucuri sufletul cu ele.
Nicolae Mărgineanu
“Datorită artei Cristinei Nichituș Roncea descoperim umanitatea din om, în fond divinitatea”
Doamna Cristina Nichituș Roncea este unul dintre cei mai importanți artiști fotografi ai epocii noastre – și îmi cântăresc foarte bine cuvintele! Dovada maiestriei sale artistice este seria de portrete pe care le-a realizat în diverse medii sociale și spirituale. Mă gândesc la portretele dedicate Maternității, cum au fost cele din expoziția și albumul “Alăptarea e Iubire”, la cele în care este evocată IA românească, la cele în care sunt prezentate unele personalități spirituale ale timpului nostru, cum este și marele Duhovnic al Ortodoxiei românești, Părintele Justin.
Esteticienii ne spun ca portretul este cea mai înaltă culme a diverselor arte. Situarea portretului pe vârfurile artelor vizuale demonstrează faptul ca arta, adevarata artă, este fie teocentrica, fie antropocentrică.
Omul este ținta eforturilor explicative a numeroase științe. Ele sunt cunoscute sub numele de științe umaniste.
Dar științele umaniste sunt foarte departe de a explica omul in integralitatea lui. Omul rămâne în continuare un mare mister. Acolo unde știintele umaniste nu reușesc să ne spună lucruri clare și definitive despre om vine arta cu excepționala ei forță evocatoare și revelatoare. Intuiția participativă a artistului spune despre om ceea ce nu reușesc să spună științele numite umaniste. Trăirea empatică a artistului și intuiția sa participativă au forța revelatoare.
Arta fotografică a doamnei Cristina Nichituș Roncea are forță revelatoare. Datorită artei sale descoperim umanitatea din om, în fond divinitatea, sub aspecte nebănuite.
Este o mare bucurie sa fim contemporanii doamnei Cristina Nichituș Roncea și admiratorii artei sale. Toți cei care cunosc arta ei trăiesc sentimentul unor revelații nebănuite. Lumina de care se folosește, unghiul de abordare, contrastele, sublinierile expresive, cadrajul, numeroase alte aspecte ale artei fotografice practicate de fotografa luminii necreate sunt rezultatul unei experiențe artistice îndelungate și binefacatoare. Așteptăm cu nerăbdare noi asemenea revelații pe care să ni le ofere grație talentului ei.
Cristina Nichituș Roncea, așa cum a spus și profesorul Ilie Bădescu, este creatoarea unei noi direcții în arta fotografică. E minunat să ne putem număra printre admiratorii artei Cristinei Nichituș Roncea. Ea reprezintă cultura română în dimensiunea ei națională și spirituală. Această artă ne face mai buni și mai demni, mai încrezatori în noi înșine. Ne dă speranță.
Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO
Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.
În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.
Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.
„Doamna Cristina Nichituș Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forța sufletului, să coboare Cerul pe pământ și să ne smulgă, fie și pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălța într-o lume purificată.”, este citatul Academicianului Florin Constantiniu prin care prezintă prestigioasa Editura Doxologia albumul Cristinei Nichituș Roncea „DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin“, apărut la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă.“Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată “tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista Atitudini editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa, după cum a transmis și ActiveNews.
„Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău și Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credință, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință în vremuri de încercare”, amintește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în evocarea sa, cuprinsă în paginile Albumului.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în paginile Albumului, citat și de România liberă.
„Părintele arhimandrit Justin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători. Părintele stareţ arhimandrit Justin Pârvu este considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote”, evocă în carte Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, preluat de portalul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Autoarea fotografiilor, Cristina Nichituș Roncea, aflată la al patrulea album de fotografie, dintre care câteva premiate de asociațiile de profil, mărturisește că fiecare portret al Părintelui exprimă o trăire a Duhovnicului Neamului pentru România și poporul român. “Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, care dedică lucrarea apărută la Doxologia cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, “tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele Justin se roagă, neîncetat”. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
„Jurnalul fericirii” Părintelui Justin Pârvu se lansează sâmbătă la Bookfest
Regizorul Nicolae Margineanu
Prof. Radu Ciuceanu si Parintele Justin
La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări „Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.
Afis Bookfest 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea la Brasov
„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.
Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.
După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate de La Pas prin Brașov, însoțite de mai multe fotografii.
Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici
„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 / YouTube Aici
Vă invităm la lansarea Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea“, publicat de Editura Doxologia la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu. ・Marți, 14 Mai, Ora 18, la BRAȘOV ・Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18 ・14 Mai este Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în urma unui proiect de lege inițiat de deputatul Daniel Gheorghe. Vor vorbi Doamna Maria Trifan și Profesor Crina Palas.
Vă așteptăm cu drag!
“Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată “tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista ATITUDINI editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.
„Doamna Cristina Nichituș Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forța sufletului, să coboare Cerul pe pământ și să ne smulgă, fie și pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălța într-o lume purificată.”, este citatul Academicianului Florin Constantiniu prin care prezintă prestigioasa Editura Doxologia albumul Cristinei Nichituș Roncea „DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin“, apărut la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă.
„Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată „tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista Atitudini editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.
„Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău și Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credință, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință în vremuri de încercare”, amintește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în evocarea sa, cuprinsă în paginile Albumului.
La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea, anunță Q Magazine.
„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa, transmite și ActiveNews.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în paginile Albumului, după cum este citat și de România liberă.
„Părintele arhimandrit Justin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători. Părintele stareţ arhimandrit Justin Pârvu este considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote”, evocă în carte Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, preluat de portalul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Autoarea fotografiilor, Cristina Nichituș Roncea, aflată la al patrulea album de fotografie, dintre care câteva premiate de asociațiile de profil, mărturisește că fiecare portret al Părintelui exprimă o trăire a Duhovnicului Neamului pentru România și poporul român. “Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, care dedică lucrarea apărută la Doxologia cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, “tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele Justin se roagă, neîncetat”. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
Despre canonizarea Părintelui Justin Pârvu și lansarea de către IPS Teofan a Albumului DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. 20 DE FOTO / VIDEO MĂRTURII
Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.
Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.
Tudorel Rusu de la Arhiepiscopia Iașilor relatează: Mulțime de credincioși au fost prezenți duminică, 10 februarie 2019 la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț. În această zi, s-a împlinit 100 de ani de la naşterea marelui duhovnic român, arhimandritul Iustin Pârvu. Părintele a fost unul dintre cei mai remarcabili pătimitori ai închisorilor din perioada comunistă, suferind 17 ani de temniță. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Au slujit alături de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei numeroși preoți de mir, precum și stareți de la mănăstirile din zona Moldovei.
După citirea Evangheliei, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un bogat cuvânt de învăţătură, în care a conturat chipul părintelui Iustin Pârvu, un chip al creștinului desăvârșit: „Oare a fost ceva mai de preț pentru părintele Iustin decât apartenența sa la Biserica lui Hristos? A fost ceva mai scump și un cer pentru care să lupte cu mai multă ardoare decât propovăduirea învățăturii Bisericii, conștiința că el aparține acesteia, că este mădular al ei, că este ramură binecuvântată altoită pe trupul Bisericii lui Hristos? Dacă apartenența părintelui Iustin la Biserica lui Hristos este prima sa convingere în legătură țelul vieții acesteia pe pământ întru dobândirea Împărăției Cerurilor, apartenența sa la poporul lui Dumnezeu și la România este de asemenea o constantă permanentă, de o valoare foarte adâncă și cuprinzătoare. Părintele Iustin a afirmat de nenumărate ori că aceste popor român, în ciuda multor slăbiciuni și păcate, este poporul lui Dumnezeu, este grădina Maicii Domnului și în interiorul acestui popor el își găsește apartenența, identitatea și, cum o numește el, «profesiunea de român»”.
A urmat slujba de pomenire, desfășurată în biserică dar și la mormântul părintelui Iustin. În cadrul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la trecerea în veșnicie a arhimandritului Iustin Pârvu, mesaj din care vă prezentăm un fragment: „Comemorarea Părintelui Justin, la împlinirea unui centenar de la nașterea sa pământească, este o datorie și o binecuvântare în același timp. Datoria este să ne amintim de înaintașii noştri, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Aduceţi-«vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa» (Evrei 13, 7). Iar binecuvântarea vine din întâlnirea cu cel pomenit în și prin rugăciune, dar şi prin evocările care se fac cu acest prilej, spre a întări și încuraja pe cei care au nevoie de sfat şi povăţuire duhovnicească. Aşadar, ne amintim în acest moment de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu ca de un adevărat luptător pentru credință, pentru dreptate, dar și un adevărat monah, a cărui preocupare principală a fost rugăciunea, la care s-au adăugat lucrul mâinilor, postul și ascultarea duhovnicească. Felicităm pe organizatorii acestui eveniment duhovnicesc, în primul rând pe Părintele Stareţ Hariton Negrea, care astăzi aniversează 20 de ani de la primirea hirotoniei întru ieromonah, pe toţi vieţuitorii din obştea Mănăstirii Petru Vodă, precum şi pe toţi credincioşii pelerini care vin cu evlavie la această mănăstire, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu! Cu sentimente de preţuire şi recunoştinţă pentru lucrarea rodnică şi îndelungată a Părintelui Justin Pârvu în ogorul Bisericii, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său împreună sfinţii, iar obştii monahale şi tuturor ucenicilor lui să le dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”.
Mesajul integral al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis la împlinirea a o sută de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (1919 – 2019), Mănăstirea Petru Vodă, duminică, 10 februarie 2019:
Un mărturisitor al credinţei în vremuri de prigoană şi un luminător de suflete în timp de libertate
Duminică, 16 iunie 2013, în perioada plină de lumină dintre praznicele împărătești Înălțarea Domnului la Cer și Pogorârea Sfântului Duh, a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, ctitor al mănăstirilor Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Adormirea Maicii Domnului – Paltin, din localitatea Petru Vodă, județul Neamț. Părintele Justin a fost un duhovnic apreciat și căutat de numeroși credincioși creștini ortodocși din țară și străinătate.
Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire duhovnicească a Mănăstirilor Durău (jud. Neamţ) și Cernica (jud. Ilfov), Părintele Justin Pârvu a îndurat, cu multă credință în Dumnezeu și speranță de viață mai liniștită, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință, în vremuri de încercare pentru Biserică și Țară.
Ca deținut politic, a fost forțat să lucreze în mină, iar apoi ca lucrător forestier, într-o perioadă în care mulți monahi erau obligați să-și părăsească mănăstirile în urma promulgării Decretului comunist 410/1959.
Trecând prin încercările și nedreptățile vremurilor de prigoană, cu multă răbdare şi speranţă, a revenit în viața monahală, slujind ca ieromonah la Mănăstirile nemţene Bistrița și Secu și alinând sufletește pe mulţi credincioşi care, îndurerați și dezorientați, îl căutau.
Din anul 1991 a ctitorit, în apropierea satului său natal, Mănăstirea Petru Vodă și, mai târziu, începând cu anul 1999, în apropierea acesteia, Mănăstirea de călugărițe Paltin, în care a organizat un cabinet medical și o casă pentru copiii săraci.
Părintele Justin Pârvu a reprezentat chipul monahului care, oriunde s-ar afla, este într-o permanentă luptă pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu și pentru a face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu celor din jurul său. Misiunea lui era aceea de a deveni lumina lumii și sarea pământului (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mântuirea oamenilor.
Iar când monahul este chemat la slujirea preoțească, el devine iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus, Domnul” (2 Corinteni 4, 5).
Prin activitatea sa jertfelnică, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a dat speranță celor aflați în suferință, pentru că el însuși a trecut prin multe suferințe, fiind deţinut vreme de şaisprezece ani, apoi, supravegheat, hărțuit și prigonit de autorităţile regimului comunist ateu.
Însă, celor care au urmat calea cea strâmtă și cu chinuri, Dumnezeu le-a făgăduit: „le voi da în casa Mea și înlăuntrul zidurilor Mele un nume și un loc mai de preț decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic și nepieritor” (Isaia 56, 5).
Privind la viața sa luminoasă și la mulțimea ucenicilor, monahi și mireni, pe care Părintele Justin Pârvu i-a îndrumat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veșnice, în urmă cu aproape șase ani, este o pierdere pentru viața și lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc și pentru mulțimea credincioșilor care l-au cunoscut, însă am dobândit un nou rugător în cer.
Preacuvioşia sa a rămas în amintirea ucenicilor un model de viață duhovnicească, o speranță de ajutor prin mijlocirile sale către Dumnezeu, precum și întărire duhovnicească prin cuvântările, sfaturile sau scrierile sale ziditoare de suflet.
Comemorarea Părintelui Justin, la împlinirea unui centenar de la nașterea sa pământească, este o datorie și o binecuvântare în același timp.
Datoria este să ne amintim de înaintașii noştri, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7).
Iar binecuvântarea vine din întâlnirea cu cel pomenit în și prin rugăciune, dar şi prin evocările care se fac cu acest prilej, spre a întări și încuraja pe cei care au nevoie de sfat şi povăţuire duhovnicească.
Aşadar, ne amintim în acest moment de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu ca de un adevărat luptător pentru credință, pentru dreptate, dar și un adevărat monah, a cărui preocupare principală a fost rugăciunea, la care s-au adăugat lucrul mâinilor, postul și ascultarea duhovnicească.
Felicităm pe organizatorii acestui eveniment duhovnicesc, în primul rând pe Părintele Stareţ Hariton Negrea, care astăzi aniversează 20 de ani de la primirea hirotoniei întru ieromonah, pe toţi vieţuitorii din obştea Mănăstirii Petru Vodă, precum şi pe toţi credincioşii pelerini care vin cu evlavie la această mănăstire, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu!
Cu sentimente de preţuire şi recunoştinţă pentru lucrarea rodnică şi îndelungată a Părintelui Justin Pârvu în ogorul Bisericii, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său împreună sfinţii, iar obştii monahale şi tuturor ucenicilor lui să le dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
ActiveNews: Interviu exclusiv cu Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă: Centenarul Părintele Justin Pârvu trebuie să ne aducă jertfa și dăruirea fraților români pentru frații români
La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.
„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:
Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?
Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de treia zi. Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.
Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa. Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu, lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.
Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?
Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale, azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii. Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.
Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?
Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni.
Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.
Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?
Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului.
Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.
Din suferințele dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?
Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român.
Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.
Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?
Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.
Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?
Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român, a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun.
Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.
Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?
Moartea Părintelui Justin a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele se jertfea și se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află, prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni.
Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.
Cum lucrează Părintele Justin azi?
Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.
Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?
Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.
„Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a dat speranță celor ce suferă, pentru că el însuși a trecut prin suferință”, spunea Patriarhul României. Sâmbătă, 16 iunie 2018, s-au împlinit cinci ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin Pârvu. La parastasul de la Mănăstirea Petru Vodă au participat mii de pelerini veniți din toate colțurile țării și chiar ale lumii. Vesnica lui pomenire!
MARTURISITORII – “Părintele Justin este viu!” – PS Calinic la pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. FOTO / VIDEO INTEGRAL de la mișcătoarea manifestare de iubire de la Mănăstirea Petru Vodă
Sâmbătă, 16 iunie 2018, s-au împlinit cinci ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin Pârvu, „ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri”, după cum consemnează Basilica, Agenția de știri a Patriarhiei, spusele Patriarhului României. Sute și sute de fii duhovnicești ai vrednicului de pomenire Duhovnic al Neamului și pelerini veniți din toată țara pentru a se împărtăși din lucrarea minunată a Părintelui Justin zămislită și din viața sa veșnică au inundat plaiurile de la Petru Vodă unde „bietul monah din Codrii Neamțului” a ctitorit două dintre mănăstirile sale. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba parastasului, au fost savârșite de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în fruntea unui sobor de zeci de preoți. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte, împreună cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, le-au vorbit credincioșilor despre viața părintelui Justin Pârvu. Redăm mai jos cuvântul ziditor al ierarhului, filmarea integrală a manifestării de credință și o serie de știri video și fotografii cât și un interviu audio de la Radio România de la 91 de ani, realizat de Isabela Aivăncesei înainte de Postul Paștelui și republicat chiar pe 16 iunie a.c.. Esența sfințeniei prea bunului Duhovnic „îngropat în popor” a cuprins-o Preasfințitul Calinic în predica sa: „Părintele Justin este viu!”. Amin!
Trinitas TV:
Doxologia:
Atitudini:
Fotografii:
„Părintele Justin este viu!”
Cinci ani de la strămutarea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013)
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători.
Foto: Magda Buftea / Doxologia
Am săvârşit slujba de parastas la împlinirea a 5 ani de la strămutarea la cele veşnice a părintelui stareţ arhimandrit Iustin Pârvu, considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote.
Până-n 1948, când a fost întemniţat, sfinţia sa s-a bucurat de dragostea părinţilor şi a fraţilor lui, precum şi de frumuseţile şi valorile spirituale ale Ortodoxiei, descoperite, parte dintre ele, ca vieţuitor la Mănăstirea Durău, la poarta căreia a bătut în 1936, când avea doar 17 ani, şi pe seama căreia a fost hirotonit preot, câţiva ani mai târziu, în 1941, de către Preasfinţitul Valeriu Moglan, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Ruperea Ardealului de Nord-Vest, a Basarabiei şi a Bucovinei de trupul patriei mame, România, l-a îndurerat nespus de mult pe tânărul slujitor, care şi-a iubit, în egală măsură, Ţara şi Biserica, două noţiuni sfinte pentru cuvioşia sa. Această dragoste de Ţară l-a determinat să se înroleze în armată, ca preot misionar, şi să participe la cel de-al doilea Război Mondial, ajungând până la Don.
Întors de pe front în 1944, 4 ani mai târziu, în 1948, părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost arestat, judecat şi condamnat pentru simplul motiv că a mers în pelerinaj cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Durău prin satele de pe Valea Bistriţei. Timp de şaisprezece ani (1948-1964), alături de mii de români condamnaţi (preoţi, călugări şi călugăriţe, profesori, doctori, ingineri, precum şi alte categorii sociale importante), a fost închis şi torturat în beciurile securităţii şi în temniţele comuniste de la Roman, Suceava, Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Gherla sau în minele de plumb de la Baia Sprie, sau în colonia de muncă infernală de la Periprava – Delta Dunării, sau în Centrul de reeducare de la Piteşti, pe motive politice şi/sau de credinţă.
În celulele închisorilor, sfinţia sa a învăţat, cum doar cei care au trecut prin astfel de încercări o ştiu, ce înseamnă foamea, frigul, tortura, bătăile, umilinţele, privarea de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Într-un cuvânt, ce înseamnă să nu mai fii persoană, ci număr.
În 1964, părintele stareţ arhimandrit Iustin Pârvu, ieşit cu zile din închisorile comuniste, s-a angajat timp de 2 ani (1966) ca muncitor forestier după care, cu îngăduinţa ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, s-a întors ca preot slujitor şi duhovnic în Mănăstirile Secu (1966-1975; 1990-1991) şi Bistriţa (1975-1990).
Odată cu Revoluţia din 1989, părintele arhimandrit Iustin Pârvu a început să-şi trăiască visul. Aşa se face că, având binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, sfinţia sa a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, lucrare finalizată în anul 2000. Da, construirea acestei mănăstiri a fost împlinirea unui vis pe care sfinţia sa l-a avut încă de pe vremea când scormonea ca deţinut măruntaiele unui munte din Baia Sprie, înainte de a gusta din suferinţele închisorii de reeducare de la Piteşti.
Tihna şi frumuseţea locului, racla cu relicvele unor oameni sfinţi care au sfârşit în închisorile comuniste, cu precădere ale celor de la Aiud, precum şi prezenţa părintelui stareţ arhimandrit Iustin Pârvu au făcut, deopotrivă, ca Mănăstirea Petru Vodă să devină, întocmai mănăstirilor de tradiţie din ţară şi străinătate, un loc de pelerinaj şi de trăire duhovnicească prin excelenţă.
Sfinţia sa a fost un părinte cu o ţinută şi o prezenţă harismatică fascinantă, rupt fiind parcă din frescele lui Grigorescu. Era un tradiţionalist şi un pravilist prin excelenţă, întocmai marilor noştri duhovnici, un postitor şi un rugător neîntrecut, toate acestea fiind susţinute de o smerenie autentică, niciodată convenţională. Nu era un extremist şi nici un exclusivist, deşi uneori lăsa o astfel de impresie. Atitudinea sfinţiei sale, categorică în anumite momente sensibile pentru Biserică, a fost binevenită şi chiar apreciată şi respectată.
Ca duhovnic, părintele stareţ arhimandrit Iustin Pârvu a realizat marea performanţă a duhovnicului de a nu fi doar un simplu confesor, ci şi un prieten al fiecăruia dintre fiii săi duhovniceşti. Nu încălca şi nu constrângea niciodată voinţa ucenicilor săi, convins fiind de faptul că o supunere din constrângere nu are, evident, nici o valoare spirituală. Cerea penitenţilor ascultare liber consimţită. În aceste condiţii, cel care se spovedea la sfinţia sa trăia în dialogul cu el sentimentul redescoperirii sale, al aflării vocaţiei sale autentice. Altfel spus, sfinţia sa nu era decât un instrument al lui Dumnezeu, sub epitrahilul căruia s-au format şi au crescut duhovniceşte nenumărate suflete, s-au dezlegat mulţime de păcate şi s-au călăuzit purtătorii Crucii lui Hristos spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Chilia sfinţiei sale, de doar 4 pe 4 metri, era transformată într-un paraclis al Duhului – duhovnicul fiind prin excelenţă un purtător al Duhului Sfânt – în care se dădeau sfaturi, se îndreptau paşii oamenilor pe calea mântuirii, se deschideau inimile împovărate, se tămăduiau răni ascunse, se mângâiau sufletele tulburate, se descifrau, atât cât era cu putinţă, multe dintre tainele vieţii veşnice. Rândul credincioşilor de la uşa sfinţiei sale nu se sfârşea decât târziu în noapte. Din spusele ucenicilor săi, părintele spovedea şi câte 17 ore fără întrerupere.
Deşi nu-şi mai aparţinea sieşi în cea mai mare parte a timpului, totuşi, în puţinul timp care îi mai rămânea, medita, se ruga, citea şi scria. Nu avea studii teologice superioare, ci doar liceale, începute în 1937 la Seminarul de la Cernica, continuate la cel de la Râmnicu-Vâlcea şi finalizate după ce s-a întors de pe front, în 1944, la Seminarul de la Roman. Cu toate acestea, sfinţia sa era o persoană cu capacităţi intelectuale de excepţie. Se pare că cei 16 ani de temniţă petrecuţi în anturajul unor personalităţi de marcă ale neamului nostru au însemnat mult mai mult pentru sfinţia sa decât dacă ar fi absolvit cursurile vreunei facultăţi. Aşa se şi explică faptul că, pe la sfârşitul anilor 1960, când a ieşit pentru scurt timp din detenţie, sfinţia sa preda seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ dogmatică, greacă veche, franceză şi germană.
Personalitatea unui astfel de om ar putea fi sintetizată astfel: teolog de excepţie, duhovnic prin excelenţă, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist, gospodar, un om care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine şi a iubirii de neam şi de ţară. Vocaţia şi rostul său în viaţă au fost să împodobească şi să înnoiască suflete şi biserici, icoane şi oameni; să săvârşească cele sfinte, să înveţe, să mângâie pe cei întristaţi, să aline suferinţele şi să aducă speranţă acolo unde era deznădejde.
Mărturie în acest sens stau mănăstirile Petru Vodă – una pentru monahi şi alta pentru monahii, Urecheni, Rădeni, Blaj, capela de la Râpa Robilor de la Aiud, troiţele construite în amintirea celor morţi pe câmpurile de luptă, precum cele de la Ţiganca – Basarabia, Moţca – Codrii Paşcanilor sau cea de pe dealul Bobeica – Nemţişor, precum şi azilul de bătrâni, şcoala pentru copii şi laboratorul pentru plante medicinale, alături de nenumăratele gesturi caritabile pe care le-a făcut în timpul vieţii sfinţiei sale.
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători.
Părintele stareţ arhimandrit Iustin Pârvu nu a murit şi nu va muri niciodată, ci va trăi în noi şi va vorbi prin noi. De asemenea, el va dura în amintirea noastră prin viaţa lui exemplară, prin modul lui de a se fi rugat şi prin toate scrierile şi ctitoriile sfinţiei sale.
Aşadar, iubiţii mei, la acest ceas de pomenire, când toţi deopotrivă ne înfrăţim în rugăciune la mormântul sfinţiei sale, cea mai vie recunoştinţă pe care i-o putem aduce acum, la împlinirea celor 5 ani de la strămutarea sa la cele veşnice, este să-i urmăm pilda vieţii şi să ne însuşim Testamentul înscris pe cele patru coloane ale baldachinului ce-i protejează mormântul, lăsat ca un Memento peste timp: Unitate, Ascultare, Rugăciune şi Pocăinţă.
Arhimandritul Justin Pârvu a fost omagiat sâmbătă, 10 februarie 2018, la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă din judeţul Neamţ, printr-un simpozion. Manifestarea a fost urmată de un pelerinaj la mormântul marelui duhovnic, unde s-a oficiat slujba Parastasului.
Ziua de prăznuire a Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, sâmbătă, 10 februarie 2018, a constituit pentru Mănăstirea Petru Vodă şi pentru Mănăstirea Paltin din judeţul Neamţ un prilej de pioasă aducere-aminte şi emoţionantă evocare a vrednicului de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. În această zi, s-au împlinit 99 de ani de la naşterea marelui duhovnic al neamului românesc, ctitorul şi povăţuitorul celor două binecunoscute mănăstiri nemţene. După cum ne-a relatat părintele profesor Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, la Mănăstirea Paltin, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Grupul psaltic al măicuţelor a oferit răspunsurile liturgice. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a adresat un bogat cuvânt de învăţătură, în care a subliniat că doar prin smerenie ne facem cu adevărat următori ai pildei de vieţuire a vrednicului de pomenire arhimandrit Justin Pârvu: „Trăirea şi mărturisirea a tot ceea ce a lăsat moştenire părintele Justin trebuie trăite foarte smerit. Dacă este smerenie, va da roade. Dimpotrivă, dacă moştenirea sa va fi folosită cu mândrie, nu aduce roade şi nici cinste părintelui”.
„Iubirea de neam şi de ţară a părintelui Justin”
A urmat slujba de pomenire, agapa frăţească şi o vizită la chilia unde părintele Justin a petrecut ultimii ani ai vieţii pământeşti şi unde şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. În a doua parte a zilei, s-a desfăşurat simpozionul „Părintele Justin – simbol al unităţii naţionale şi apologet al credinţei neamului românesc”, în contextul celebrării centenarului Marii Uniri. În cadrul simpozionului au luat cuvântul: PS Ignatie, stavrofora Justina Bujor, stareţa Mănăstirii Paltin (foto), pr. prof. Vasile Păvăleanu, arhimandritul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, Cornelia Anichitei, nepoata părintelui Dimitrie Bejan, mărturisitor al temniţelor comuniste, lt. comandor(r) Aurelian Chirica, regizorul Andrei Negoiţă, ucenicul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, şi alţi invitaţi. „Toate evocările au scos în evidenţă iubirea de neam şi de ţară a părintelui Justin, precum şi rolul Ortodoxiei în păstrarea unităţii naţionale”, a amintit părintele profesor Vasile Păvăleanu, care a subliniat că testamentul marelui duhovnic, înscris pe baldachinul mormântului său -„unitate, ascultare, pocăinţă, rugăciune” -, sintetizează toate cele expuse în cadrul întâlnirii, deoarece unitatea etnică şi credinţa ortodoxă sunt pilonii de identitate şi dăinuire în istorie a poporului roman. În fapt de seară, toţi cei prezenţi, pelerini mulţi şi soborul de măicuţe au purces în pelerinaj de la Mănăstirea Paltin spre Mănăstirea Petru Vodă, unde, la mormântul părintelui, împreună cu obştea de aici, s-a săvârşit slujba Parastasului. „Oamenii au plecat de la Petru Vodă cu nădejdea într-o reînviere duhovnicească a neamului nostru, pentru care părintele Justin a fost un truditor şi veghetor neobosit al valorilor Bisericii Ortodoxe”, a mai adăugat părintele Vasile Păvăleanu.
Predică susținută de Prea Sfințitul Igantie al Hușilor în biserica Mănăstirii Paltin, 10 februarie 2018, în cadrul simpozionului “Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței creștine”
Monahul Filotheu – omilie la Sf. Mc. Haralambie, 10 Februarie 2018, la naşterea Părintelui Justin (1919), în biserica Mănăstirii Petru Vodă, dând citire unor cuvinte de folos ale Părintelui Justin din diferite domenii ale vieţii creştine:
Mărturia Doamnei Oana Maria Smoc, medic stomatolog din Iași:
„La pomenirea “celui mai iubit dintre sfinţii români”, vedem împlinit cuvîntul care tălmăceşte cauza iubirii noastre dumnezeieşti către Părintele Justin: “pentru că el ne-a iubit întîi” (cf. I In. 4:19). Şi a iubit mai blînd şi mai aprig decît toţi voievozii noştri. Unitatea, pe care a propovăduit-o cu fapta, şi milostenia pentru care a suferit atît, se oglindesc în inimile tuturor celor care cunosc pe Dumnezeu prin cuvintele şi pentru faptele, lacrimile şi rugăciunile apostolului, mucenicului, mărturisitorului Justin cel Mare de la Petru Vodă. A iubit România pentru raţiunea pentru care a creat-o Dumnezeu, aşa cum a creat toate neamurile, pe fiecare cu sublimul şi rostul său, care se va vedea limpede în Ziua cea mare şi aşteptată a Cuvîntului Dumnezeiesc ce va să vie. A iubit Biserica, în care se cuprind ca într-un singur sîn părintesc toate neamurile, de la Adam la ultimul om ce se va naşte şi va primi chipul şi asemănarea Făcătorului lumii. A iubit pe cuvîntătorii de Dumnezeu, de la Moisi la Ioan Botezătorul şi de la Andrei Apostolul la Ioan al Apocalipsei, de la Iustin Filosoful la marii mucenici ai prigoanei secolului din urmă. Iubirea, prin care via întru el Hristos dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt Cel ce Se purta deasupra apelor înainte de facerea lumii, este pecetea frumuseţii veşnice a chipului Părintelui Justin, cel care înaintea Sfintei Treimi veghează asupra mîntuirii tuturor celor ce primesc cu inimă dreaptă, cu cuget curat, cu vitejie de şoim român, cu smerenie de răstignit, cu strălucire de înviat, cu biruinţă de înălţat, cu plinătate de Duh, credinţa cea revelată a Ziditorului. Iubeşte acum şi pururea, Părinte, fără hotar, “fără spiţă de neam” (Evr. 7:3), fără gratii, fără lacăt, fără paznici, “fără pată şi zbârcitură” (Efes. 5:27), fără întristare şi suspin, fără timp, fără sfîrşit, în bunătatea cea preasfîntă a Domnului Iisus pe Care ni L-ai arătat în ochii tăi cei plînşi şi dragi, în mîinile tale izbăvitoare de păcat şi străpunse de dureri, în zîmbetul tău în care regăseam fericirea Raiului, în vorba ta adîncă şi tare, în care Dacii renăşteau în văzduhul cel liber de odinioară şi de mîine. Amin.”
Ziarul Lumina: Patru ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Justin Pârvu
În jur de 1.000 de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 10 iunie 2017, la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, cu prilejul pomenirii marelui duhovnic român arhimandritul Justin Pârvu, care a trecut la Domnul la data de 16 iunie 2013.
Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului au fost oficiate de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat că a cunoscut personal una din virtuţile marelui duhovnic – iertarea vrăjmaşilor: „Unul dintre mărturisitorii perioadei comuniste este părintele Justin Pârvu, înmormântat la această mănăstire, cel pe care dumneavoastră îl cinstiţi ca pe un adevărat mărturisitor al credinţei creştine. Părintele Justin a mărturisit prin cuvânt şi prin pilda vieţii sale. După ce a ieşit din închisoare, l-am întâlnit la Secu; nu mi-a rostit nici un cuvânt de critică, de ură, faţă de cei care l-au chinuit. Am mers la Bistriţa şi acolo am stat împreună câteva luni şi, de asemenea, nu am auzit de la el nici un cuvânt împotriva vrăjmaşilor credinţei. În cele din urmă, s-a retras aici, la Petru Vodă, şi a făcut ceea ce vedem, şi a spus ceea ce aţi auzit şi v-a dat pildă de trăire creştină şi trăire călugărească”.
De asemenea, actualul stareţ de la Petru Vodă, părintele arhimandrit Hariton Negrea, a precizat că părintele Justin Pârvu a fost „omul lui Dumnezeu”:
„Părintele Justin, părintele nostru duhovnicesc, iubitor de Dumnezeu, iubitor de ţară, iubitor de români. Se spune că părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să ştiţi că el a primit pe orice om care i-a bătut la uşă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne-a privit pe noi toţi ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne-a învăţat iscusinţa duhovnicească şi dragostea faţă de Dumnezeu, apoi faţă de oameni. Să nu se înţeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanţat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu şi un om al poporului român”.
Părintele Justin a fost unul dintre cei mai remarcabili pătimitori ai închisorilor din perioada comunistă, suferind aproximativ 17 ani de temniţă. După 1990, a întemeiat aşezământul monahal din comuna Petru Vodă, judeţul Neamţ, devenit loc de pelerinaj pentru nenumăraţi credincioşi din întreaga ţară. (Reluat şi înDoxologia, cu mai multe fotografii)
Trinitas TV şi Atitudini: Pomenirea de 4 ani a Părintelui Justin
Mulţi români au aflat de cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, ai cărei copii minori au fost răpiţi de Finlanda şi încarceraţi în două case diferite de „reeducare”, exact acum doi ani, în mai 2015. Dar puţini ştiu că fiica cea mică, Maria (foto mai sus împreună cu sora sa mai mare, Andreea), s-a născut numai datorită sfaturilor şi rugăciunilor Părintelui Justin, după cum veţi afla de mai jos, ceea ce ne dă mari speranţe că, tot prin grija bunului nostru Parinte Justin, cu ajutorul rugăciunile Sfinţiei Sale, de-acolo din Ceruri de unde ne ocroteşte Duhovnicul Neamului, cei doi copii se vor întoarce acasă, la mama lor şi, sperăm, şi în România lor. Rugaţi-vă pentru Maria şi Mihail!
În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. După Deva şi Piatra Neamţ, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook.
Mai jos vă prezentăm un extras din mărturia doctoriţei Camelia-Mihaela Smicală despre minunea Părintelui Justin şi doar câteva din grelele încercări prin care a trecut în străinătate în ultimii 10 ani:
„(…) Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta (i-au fost lăsate resturi de placentă în uter, care s-au infectat – n.n.), sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.
Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.
2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioarele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.
Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, Maria, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nici o complicatie).
01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na, ca toate femeile!).
In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze… (…)”
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Părinte Justin, miluieşte-i şi izbăveşte-i de tot răul pe robii tăi, Maria-Alexandra, Mihail-Johan, Andreea şi Camelia-Mihaela!
Mai jos, imagini cu bunicii copiilor, demonstrând în Piatra Neamţ, şi un apel la rugaciune din partea Prea Sfinţitului Macarie Drăgoi al Europei de Nord:
Camelia Smicalaa fost duhovnicul meu si a ținut copiii de multe ori in brațe. Maria e una dintre minunile lui ca nu avea sanse sa se nască. ❤Maria adormea doar cu poza parintelui in brațe
Dana DanielaAtunci aveți un mare rugător în cer! Acum înțeleg de ce toate puterile răului s-au dezlănțuit împotriva dumneavoastră si a copiilor! Acum stiu cum rezistați acestor încercări, prin rugăciunea tuturor celor care vă sunt alături în duh și prin credință.Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră, pe copii și pe bunici și să vă dea răbdare și putere să luptați în continuare!
„Prin hotărârea 30 / 31 Ianuarie 2017 a Consiliului Local Tîrgu Neamţ, privitoare la acordarea de denumiri unor noi străzi apărute prin extinderea oraşului Târgu Neamţ, una dintre străzi, în lungime de 1356 metri, primeşte numele Părintelui Justin Pârvu, stareţul şi duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin”, anunţă Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din codrii Neamţului. Părintele Justin este cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ din luna August 2014.
„Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii sale lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale, în care caută să facă cunoscută jertfa unei întregi generaţii”, se scrie în motivarea Primăriei şi Consiliului Local al orasului Târgu Neamţ.
„Fie ca această iniţiativă să sporească credinţa şi iubirea de neam şi în sufletele altor români din această ţară!
Pentru rugăciunile Părintelui Justin, Dumnezeu să le răsplătească evlavia domnilor consilieri, care au votat această hotărîre în unanimitate!”, transmite Mănăstirea Petru Vodă.
Între cei cinstiţi prin atribuirea numelor lor unor străzi din Târgu Neamţ se mai află Domnitorul Petru Muşat, Părintele Vasile Ignătescu (foto) şi academicianul eminescolog Constantin Ciopraga (foto dreapta jos la bustul lui Eminescu de la Putna).
„Din anul 1964, Părintele Vasile Ignătescu a condus Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ şi parohia de Nemţişor, pe care o reconstruieşte, pictând-o şi dotând-o cu mobilier nou. I se acordă în trei rânduri Crucea Patriarhală pentru merite deosebite în slujba Bisericii Ortodoxe Române, timp de 56 de ani de preoţie, şi pentru vocaţia sa binecuvântată de ziditor de Biserici”, publică Ziarul de Târgu Neamţ.
Constantin Ciopraga a fost un model, fiind format în „umbra” unor personalităţi prestigioase din perioada interbelică. Născut la Paşcani, la 12 mai 1916, Ciopraga a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi în 1942, cu o licenţă în filologie modernă. În acelaşi an a fost luat prizonier de trupele sovietice. Până în 1946, când va fi eliberat, traversează o experienţă extrem de dură, ale cărei învăţăminte le va sintetiza, peste ani, în romanul „Nisipul”. La începutul anilor 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi director onorific al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”. „În timpul unei convorbiri (n-aveam de unde şti atunci că e ultima), Ciopraga a ţinut să sublinieze repetat dragostea lui nemărginită faţă de Eminescu şi şi-a amintit de eforturile pe care le făcea „pe timpul caznelor comuniste” pentru ca importanta sărbătoare de 15 ianuarie, efectuată alături de studenţii Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cărora le-a fost profesor, să fie cât mai reuşită”, se scrie într-un articol din Jurnalul Naţional.
Dumnezeu să-i ierte pe marii noştri înaintaşi şi să-i răsplătească pe edilii oraşului Târgu Neamţ pentru respectul lor faţă de adevăratele personalităţi romăneşti, faţă de cultura naţională şi credinţa strămoşească!
