Părintele Justin Pârvu a fost desemnat joi, 28 August 2014, cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț. Inițiativă a aparţinut consilierului local Valeriu Bârsan. Inițiativa alesului local, care a fost discutată în ședințele comisiilor de specialitate ale legislativului târgnemțean, a devenit proiect de hotărâre, fiind supus aprobării aleşilor târgnemţeni în şedinţa de joi după-amiază. La propunerea consilierului a aderat și primarul Daniel Vasile Harpa, care a argumentat justificarea acestei propuneri prin faptul că Părintele Justin Pârvu a fost și rămâne o personalitate marcantă a neamului românesc, fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării.
„Părintele Justin Pârvu nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare, pentru că a fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc și o personalitate marcantă care a influențat zona și credincioșii. Este o bucurie și în același timp o onoare pentru noi ca să-l avem pe Părintele Justin Pârvu cetățean de onoare al orașului nostru. Sunt sigur că și târgnemțenii și nu numai sunt de acord cu această propunere” a spus edilul. Pe lângă Părintele Justin Pârvu, un alt duhovnic al neamului românesc care a primit cu această ocazie titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț a fost și Părintele Ilie Cleopa. (C.T. STURZU)
Cu ajutorul Mesagerului de Neamţ şi al Mănăstirii Petru Vodă va prezentăm imagini de la şedinţa Consiliului Local Tîrgu Neamţ, care a aprobat acordarea cetăţeniei de onoare Părintelui Justin, cât şi de la ceremonia de decernerare a distincţiei, care a avut loc la sărbătorirea Zilelor oraşului:
Iniţiativa oraşulul Târgu Neamţ o completează pe aceea a municipiului Piatra Neamţ, care i-a acordat acest titlu Duhovnicului Neamului, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, in luna iunie, cu ocazia zilelelor oraşului moldav, transmite Mănăstirea Petru Vodă, lăcaşul ctitorit de fostul deţinut politic anticomunist spre pomenirea martirilor şi sfinţilor închisorilor. Părintele Justin Pârvu a mai primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, anterior primind titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, in ciuda opozitiei unui institut-fantoma ce poarta numele unui impostor al holocaustului. In acelasi timp, şi Comuna Belceşti din judeţul Iaşi, i-a acordat acest titlu Parintele, tot in august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. De asemenea, Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Info: ParinteleJustinParvu.Ro
One Comment