O biografie a Părintelui Justin Pârvu scrisă de Monahul Filotheu Bălan şi prezentată cu documente şi fotografii inedite

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din judeţul Neamţ, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinţii săi, Gheorghe şi Ana, l-au botezat cu numele de Iosif.

În anul 1936 a intrat în obştea Mănăstirii Durău. A fost călugărit în anul 1939 la aceeaşi mănăstire.

Între 1938-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lîngă Bucureşti).

În anul 1941, desfiinţîndu-se Seminarul de la Cernica, a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iaşilor).

Între 1941-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte (parte din Brigada 4 Munte şi apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date pînă Don şi în Crimeea, la răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent.

Părintele Justin Pârvu la instrucţia militară, la plecarea pe front, 1942

După capitularea şi schimbarea regimului politic de la 23 August 1944, Părintele Justin Pârvu s-a retras din armată şi în toamna lui 1944 s-a înscris la Seminarul de la Rîmnicu Vîlcea, pentru a-şi încheia studiile.

În anul 1946 s-a mutat la Seminarul din oraşul Roman. Aici a fost arestat, în ultimul an de studii, cu doar cîteva săptămîni înainte de bacalaureat, la 15 Mai 1948, pentru “instigare şi activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Era şeful Frăţiei de Cruce din seminar.

A fost condamnat prin sentinţa 307 din 14 Martie 1949 la 12 ani de închisoare şi muncă silnică, pentru “crima de uneltire contra ordinei sociale”. A trecut prin următoarele închisori:

Suceava: 1948 – August 1949
Aiud: August 1949 – Septembrie 1950
Baia Sprie: Septembrie 1950 – Martie 1954
Gherla: Martie 1954 – Iunie 1955
Aiud: Iunie 1955 – Februarie 1959

Înainte de a fi eliberat, la 10 Ianuarie 1959, a primit abuziv, fără judecată, prin ordinul M.A.I. nr. 10.041, 36 de luni de muncă silnică, pe care i-a executat în:

Jilava: Martie 1959
Colonia Culmea (Dobrogea): Martie 1959 – Septembrie 1960
Periprava: Septembrie 1960 – Decembrie 1962

Scrisoare din lagărul de la Periprava, 1961.12.8. Singura scrisoare ce i s-a dat voi să scrie în 16 ani de închisoare. Scrisoarea nu a ajuns la destinaţie niciodată, iar familia l-a crezut mort.

Prin ordinul M.A.I. nr. 10.097 din 6 Decembrie 1961 sentinţa i-a fost prelungită abuziv cu alte 36 de luni de muncă silnică, executate la Periprava, pînă la eliberare, în 6 Mai 1964.

După eliberare, a lucrat ca muncitor pe şantier la Borca, pînă în 1965, şi ca muncitor forestier lîngă Mănăstirea Horaiţa (unde s-a spovedit la arhiereul Eugen Laiu) pînă în Februarie 1967.

Pagina 7 din dosarul I 210833

Din 1967 a fost primit în obştea Mănăstirii Secu, unde a slujit ca preot, cîntăreţ la strană şi duhovnic.

Aflat la un hram al Mănăstirii Secu, la 29 August 1972, episcopul Nestor Vornicescu, fost stareţ al Mănăstirii Neamţ, iar acum episcop vicar la Mitropolia Craiovei, ştiind nevoinţele monahale ale duhovnicului nostru, în semn de preţuire îl hiroteseşte protosinghel pe Părintele Justin.

Între 1975-1990 părintele a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa lîngă Piatra Neamţ, cu aceleaşi ascultări.

Parintele Ioanichie + Parintele Justin la Manastirea Bistrita

În 1990 s-a întors înapoi la Mănăstirea Secu, apoi în toamna lui 1991 a întemeiat Schitul Petru Vodă, dependent de acea mănăstire, însoţit de doi ucenici. Cu mare entuziasm, sătenii din Petru Vodă au contribuit cu tot ce au avut la ridicarea primelor clădiri. În toamna lui 1992 biserica mănăstirii a fost gata şi au început slujbele zilnice. Părintele Justin a fost pentru fraţii care veneau la mănăstire şi stareţ, şi duhovnic, şi profesor de dogmatică, liturgică, tipic, muzică, etc. Fiii săi duhovniceşti din lume l-au cercetat la noua mănăstire, la care au contribuit cu toată inima. Împreună cu Părintele Justin şi cu monahii călugăriţi aici, ei sînt ctitorii de facto ai Mănăstirii Petru Vodă.

Pe lîngă prezenţa la slujbele zilnice şi pravila sa de monah şi de preot, zi şi noapte, între 12 şi 18 ore pe zi, cu timp şi fără de timp, Părintele Justin a primit în continuu credincioşi din România şi din întreaga lume şi i-a povăţuit spre mîntuire, chemîndu-i pe toţi la o renaştere duhovnicească atît de necesară pentru creştinii de pretutindeni. Lucrarea sa apostolică, misionară, a fost neegalată de vreunul din marii sfinţi duhovnici ai Ortodoxiei din ultimele sute de ani. Dumnezeu, în iubirea Sa de oameni, va arăta la plinirea vremii roadelor ostenelilor neîncetate ale cuviosului duhovnic.

Parintele Justin în mijlocul credincioşilor

În 1994 Sinodul B.O.R. a dispus schimbarea statutului schitului în cel de mănăstire, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Din 1999 a început editarea de carte şi construirea unui schit de maici pe locul actualei Mănăstiri Paltin. Acolo, surorile şi maicile au purtat grijă de femeile şi bătrînele bolnave care veneau în căutarea rugăciunilor Părintelui Justin, iar din anul 2000 s-a ridicat şi un mic internat pentru copii, unde au fost educaţi şi îngrijiţi 20-30 de copii anual. Majoritatea copiilor erau din familii care îşi doreau o educaţie mai bună şi mai atentă pentru ei.

Începînd cu anul 2003, la iniţiativa Părintelui Justin, Mănăstirea Petru Vodă a publicat un săptămînal, “Glasul monahilor”. El se distribuia gratuit miilor de pelerini care veneau în fiecare săptămînă la Părintele Justin. Săptămînalul a fost preluat în anul 2004 de Mănăstirea Paltin, transformat în lunar şi apoi în acelaşi an şi-a încheiat apariţia. Din vara lui 2008 a fost înlocuit de bilunarul “Atitudini”, care apare încă la Mănăstirea Paltin.

În ziua de hram a Mănăstirii Petru Vodă, la pomenirea Sfinţilor Arhangheli din anul 2005, Mitropolitul Daniel Ciobotea al Iaşilor a sfinţit biserica acestei mănăstiri.

Hram 2005

În anul 2007, la Mănăstirea Paltin a început construcţia unui spital-azil, care a fost gata şi a intrat în funcţiune un an mai tîrziu. Spitalul a fost dotat de Părintele Justin cu 14 camere de azil, un cabinet de medicină generală şi de boli interne, un cabinet stomatologic şi un cabinet de fizio-terapie pentru bătrînele din azil, avînd ca anexă un laborator de plante medicinale.

La 13 Iulie 2008, noul mitropolit al Iaşilor, Teofan Savu, a sfinţit un paraclis cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului şi un corp de chilii a căror construcţie începuse în anul 2006 la Mănăstirea Petru Vodă.
În anul 2008 Mănăstirea Paltin a fost recunoscută de Sinodul B.O.R., iar la 2 Noiembrie 2008, P.S. Calinic Dumitriu, episcop vicar al Iaşilor, l-a hirotesit arhimandrit pe Părintele Justin şi a sfinţit biserica şi spitalul Mănăstirii Paltin, împlinind astfel o decizie a aceluiaşi sinod.

În 14 Ianuarie 2009 Părintele Justin a lansat un apel către toată suflarea românească să refuze orice fel de acte de identitate electronice, atrăgînd atenţia asupra sfinţeniei identităţii creştine pecetluite de Sfîntul Botez. Campania de informare a continuat vreme de şase luni de zile prin conferinţe, interviuri, scrierea, editarea şi tipărirea de articole şi cărţi pe acest subiect, strîngerea a unui milion de semnături şi intervenţii în Parlamentul României şi la Preşedenţia României. Deşi puţin luată în seamă la nivel legislativ, acţiunea sfinţiei sale a avut darul să trezească foarte multe conştiinţe creştine, atît în România, cît şi în toate ţările ortodoxe.

Din luna Mai 2010, Părintele Justin a locuit în Mănăstirea Paltin, unde aerul este mai puţin umed, pentru a-şi trata o boală de plămîni căpătată în închisoare şi pentru a ajuta la organizarea obştii şi la construcţia clădirilor necesare acestui lăcaş.

În Martie 2013, la iniţiativa Părintelui Justin s-a organizat la Bucureşti un miting împotriva actelor electronice la care au participat cîteva mii de oameni.

Începînd cu luna Aprilie 2013, părintele nu a mai putut să mănînce nimic şi a acceptat să fie dus la spital pentru un control medical. La spitalul de oncologie din Cluj a fost diagnosticat cu cancer la stomac. Printr-o primă intervenţie chirurgicală pe cale orală i s-a deschis din nou stomacul şi a putut să mănînce. Deoarece în urma investigaţiilor făcute s-a spus că nu a putut fi determinat cît de extins este cancerul, fără să fie încă elucidat pînă astăzi cum, şi mai ales de ce, părintele a acceptat să primească o a doua intervenţie chirurgicală, deşi la vîrsta pe care o avea, 93 de ani, astfel de operaţii nu se fac nicăieri în lume, iar şansele reuşitei unei intervenţii care să poată să înlăture tumoarea erau aproape nule. Acceptînd această intervenţie, riscul morţii devenea iminent. La deschiderea abdomenului s-a constatat că nu doar stomacul, ci mai multe organe interne îi sînt afectate, şi s-a renunţat la orice altă operaţie. Din păcate, tăietura provocată nu s-a mai refăcut vreodată, iar doctorii l-au trimis înapoi în mănăstire, pentru a muri acasă.

La 21 Mai 2013 Părintele Justin a fost adus de un elicopter la Mănăstirea Paltin. S-a făcut zilnic slujba Sfîntului Maslu şi toţi călugării şi maicile l-au purtat pe părinte în rugăciunile lor, pentru a se însănătoşi cît mai grabnic.

Voia lui Dumnezeu a fost, însă, alta. Refacerea tăieturii chirurgicale nu s-a produs niciodată şi au apărut complicaţii, fiind nevoie de încă două intervenţii pentru a fi eliminată infecţia ce era la un pas de a degenera în peritonită. În urma ultimei astfel de intervenţii chirurgicale, făcută pe viu, fără anestezie, în ziua de Vineri, 14 Iunie 2013, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutăţit foarte tare. În ziua de Duminică, 16 Iunie, după ce a avut cîteva ore un puls foarte ridicat (permanent oscilînd între 80 şi 160 de bătăi pe minut), la care s-a adăugat o insuficienţă respiratorie acută, avînd permanent senzaţia că se sufocă din lipsa aerului, pe la ora 15, epuizat, a căzut în comă. Seara, la ora 22, a trecut din lumea aceasta spre una mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

În ziua de 31 Mai 2013, după o slujbă a Sfîntului Maslu la care a slujit însuşi Mitropolitul Teofan, Părintele Justin Pârvu a spus tuturor că doreşte să lase stareţ al Mănăstirii Petru Vodă pe Părintele Hariton Negrea, fiu duhovnicesc al sfinţiei sale, călugărit în mănăstirea noastră în anul 1998 şi hirotonit în acelaşi an. Părintele Hariton şi-a primit ascultarea de stareţ la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin.

În 20 Iunie 2013, la înmormîntarea părintelui au fost prezenţi aproximativ 25.000 de oameni, în cele trei zile premergătoare venind să i se închine cam tot atîţia fii duhovniceşti şi oameni pe care i-a cunoscut. Tot drumul spre mănăstire a fost blocat de mulţimea autoturismelor celor veniţi la înmormîntare (pe lîngă cei 5 km din sat pînă la mănăstire, coada maşinilor parcate s-a întins pe alţi 6 km pînă la intrarea în sat). Întreaga suflare românească l-a jelit pe cel pe care l-au considerat, în ultimii 20 de ani, părinte duhovnicesc al poporului român.

Inmormintarea.Parintelui.Justin.Parvu_DSC8778

Să avem parte de rugăciunile sfinţiei sale!

*

Consemnare de monahul Filotheu Bălan

O altă consemnare, panegirică: Biografia unei biruinţe

Manastirea Petru Voda / Parintele Justin Parvu

8 luni de la moartea Parintelui Justin. 7 fotografii realizate de Marius Caraman si un cuvant cu valoare testamentara citit de Monahul Filotheu. FOTO/VIDEO

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

In cadrul inregistrarii de mai jos, realizata la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui Justin Parvu si a Parintelui Ioanichie Balan, 10 februarie a.c., veti putea asculta un cuvant cu valoare testamentara al Duhovnicului Neamului, citit de Monahul Filotheu Balan. Multumim fotografului Marius Caraman pentru foto-marturiile sale cu Parintele Justin, pe care le publicam aici, In Memoriam, la exact opt luni de la trecerea la Ceruri a blandului si dreptului Batran de la poalele Ceahlaului.

Monahul Filotheu – Omilie la Sfîntul Haralambie şi la plăcuţii săi (2014) de Manastirea Petru Voda

1997 Parintele Justin Parvu Ro 1 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 2 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 3 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 4 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 5 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 6 foto Marius Caraman 1997 Parintele Justin Parvu Ro 7 foto Marius CaramanSursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Sursa Video: Petru-Voda.Ro

Nu uitati: Părintele Justin: „Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”

Prima înregistrare din 18 Martie 2009:

Părintele Justin: – Dragii mei, dumneavoastră aţi auzit despre cipuri? Se vorbeşte [despre ele] mai mult decît orice la ora actuală. Nu se vorbeşte despre Maica Domnului, despre Sfîntul Ioann Gură de Aur, despre Sfîntul Vasilie, despre Sfinţii Arhangheli şi aşa mai departe. De cip se vorbeşte. De unde am ajuns la cipu’ ăsta? Tocmai din cauza acestor lipsuri, aceste goluri, de care noi, care ne numeam creştini adevăraţi, nu ne-am interesat. De Viaţa Sfîntului Ioann, de Viaţa Sfîntului Nicolae, de Viaţa Sfîntului Grigorie, de Viaţa Maicii Domnului, de Patimile Mîntuitorului Iisus Hristos nu ne-am interesat. Dacă nu ne-am interesat, iaca a venit peste noi altă grijă. Iaca nu ne-aşteptam să ajungă la noi grija asta mare.

Dar să ştiţi că cipurile astea îşi au şi ele rostul lor bun. Dar dacă vrăjmaşul le-a transferat dincolo, le-a transferat la rău… Ca şi ţigara: buruiana asta a tutunului era bună, dar cînd omul se apăra [cu ea] de ţînţari. Se apăra de ţînţari, de aceea şi se făcea tizicul acela pe la ţară, din gunoi: se usca bine gunoiul ăsta şi se făcea vara fum, ca să poată să se odihnească omul cînd năvălesc ţînţarii peste el. Nu era sistemul acesta de acum de diferite chimicale de la combinat… acuma dai de trei ori cu prafuri şi s-a terminat. Dar nici viaţa ta nu mai rămîne aceeaşi.

Aşa încît, viaţa de toate zilele este complicîndu-se din ce în ce mai mult, că vrăjmaşul n-are de lucru. Cînd n-are de lucru omul, îi dă să inventeze, să construiască, să facă, să lase cele bune. De pildă, atomul: cînd a apărut epoca asta a atomului, are atîtea binefaceri în medicină, în tehnică, peste tot, mari binefaceri. O carte care trebuia să lucrezi la ea cîte doi ani, trei ani de zile, acum, în patru ore, gata: citeşti, legată tot, aranjată, pusă în rînduială. E o binefacere! Radioul acesta, televizorul, vedeţi dumneavoastră cum a scos omul acesta lucruri extraordinare? Dar dacă ar fi folosite numai în bine… dar sînt folosite în rău. Îs folosite rău, acuma. Vedeţi dumneavoastră, nu se mai uită nimeni la o conferinţă, la o predică bisericească, la o slujbă. Nu se mai uită nimeni! Se uită la toate năzdrăvăniile, la orice, dar la astea nu se uită. Iar cînd vine dinspre partea aceasta atomică din care s-au făcut atîtea lucruri bune… dar omul a făcut bomba, măi. Cînd au dat bomba aceea la japonezi, cică inventatorul a şi înnebunit cînd a văzut grozăveniile acestei bombe. Şi cît de multe alte aberaţii duse la rău împotriva omului!…

Şi acum a venit şi perioada, timpu’ ăsta al cipului, care e bun el, de altfel, că îl pune în industrie, îl pune în comerţ, îl pune în afaceri, îl pune în lucrări extraordinare. Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănîncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!

Dar întîi, ca să ajungă omul la această desfiinţare, la această anulare, a ajuns să spună că omul nu e creaţia lui Dumnezeu. Măi, nu e creaţia lui Dumnezeu… N-a zis omul că “a luat lut, a pus şi a suflat asupra lui şi i-a dat duh de viaţă” (Facere “:7); nu i-a dat nici un duh de viaţă!… Nu e.

Şi aici este originea omului: creaţia lui Dumnezeu. Omul, omul lui Dumnezeu. Că tot ce a făcut Dumnezeu în cele cinci zile şi a zidit pe om în ziua a şasea, a dat omul denumire la toate păsările, la toate animalele, la tot, la bogăţia aceasta frumoasă a creaturii lui Dumnezeu. I-a dat această putere omului, să numească el pe cel care va urma să fie stăpînit. De aceea acum a venit diavolul şi i-a zis lui Dumnezeu: “Nu mai e nevoie de om să mai facă nume. Îi dăm un număr!” Şi în felul acesta ne-a desfiinţat. Nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-au pus acolo Sfîntul Mir pe frunte şi l-au pecetluit – “pecetea Darului Duhului Sfînt” – acuma vine cipul şi i-l pune acolo. Îl pune pe vrăjmaş acolo, în locul lui Hristos, să-L înlocuiască pe Hristos. Şi iată acum trăim aceste vremuri grele. De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.

Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cît îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată cîştiga cît mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfîntul Ioann Gură de Aur cînd a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vînează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfîntul Ioann Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.

Şi acum de pildă această vînătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, sîntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfînt, [păcat] de la care nu este mîntuire. Şi cum vine, de plidă? Prin lucrurile cel mai esenţiale:

Pe student îl ia la carnetul de masă, îi pune acolo: “N-ai cipuşor, nu poţi intra acolo”.

Omule, tu trebuie să mergi cu o maşină, să te duci, să te deplasezi, să duci un bolnav, aduci o femeie de la spital, aduci un mort, aduci un om. Cîte greutăţi nu sînt în viaţa unui om?!… Că dacă mai întîrzie vreo oră sau juma’ de oră, moare omul. Acuma vine şi îţi spune drăcuşorul: “Ia să-ţi pui pe carnetul ăsta pe care îl faci de conducere, să-ţi pun un cipuşor acolo”. Aşa. Şi tocmai de aceea, unde e nevoie, unde sînt mai strigătoare, mai stringente lucrurile, vine şi ţi-l pune acolo. Mai poţi tu lua carnetul acela? Nu-l mai poţi [lua]. Pentru că te-ai lepădat de Hristos, asta înseamnă cipuşorul acesta: căderea în păcatul împotriva Duhului Sfînt. Şi de aceea nu numai creştinul este [afectat].

Acest cipuşor pe care tu îl ai în buzunar, apăi acela merge cu tine oriunde te găseşti tu. Că ţi-l pune, ia, aşa, într-un colţ de haină, ţi-l pune colea, aşa, şi tu de unde să ştii că îl ai pe drăcuşor? Şi în casă: în casă omul mai vorbeşte, mai se ceartă, mai suduie, mai… păi de acuma te ştie toată lumea – ce ai făcut tu în casă, pe ce parte dormi, dacă ai sforăit, şi cît ai sforăit, de cîte ori te-ai întors, că drăcuşorul e tocmai acolo sus, la înălţimea de 20 de kilometri, care controlează fiecare om. Are acolo… pentru că acuma Biblia, vă puteţi imagina, cartea aceasta mare, vă puteţi imagina, se poate pune pe o unghie, se poate scrie, aşa de iscusită este tehnica aceasta. Aşa că Europa e nimica, îţi intră într-un carneţel de nimica, toată, aşa ţi-l pune. Apasă pe un buton, şi gata, pe individul din Pîrîul Cîrjei îl ştie acolo unde este, ce a făcut astă noapte, unde a fost, cît a stat, unde a băut, şi ce a înjurat, ce a petrecut.

Aici este pericolul mare. Că a fost intrat cipul în comerţ, că a fost în industrie, că a fost în fabrici, ţi-l pune orişiunde. Dar cînd a ajuns la bietul animal şi pe om, s-a terminat cu toate. De aceea nu mai este nume, că n-are nevoie să-l pună în cămaşă, are un număr. Atît, numărul! Omul este un număr, nu mai e făptura lui Dumnezeu, nu mai este Duhul Sfînt, nu mai este creaţie. I-a pus acolo…

Nu vedeţi că au pus pe buletine, în locul, acolo unde se pune Mirul, unde îl pecetluieşte, au pus “CARD” acolo şi deasupra au pus pecetea. Şi asta este, de altfel, şi situaţia asta grea, perioada pe care o avem. Şi de aceea, această formă care… Nu vedeţi că face în judeţe sondaje? Se duce în Ialomiţa. Din Ialomiţa se duce în Cernăuţi. Se duce la Chişinău. Se duce de acolo în Tecuci. Se duce de acolo în Dobrogea. Măi, dacă este vorba despre ceva corect şi cinstit, păi, domnule, dau trei zile, o săptămînă la ziare, şi spun “Domnule, se schimbă buletinele. Forma buletinelor este acolo, arătată în fotografie” şi vede fiecare om şi se prezintă la primărie. Cum te duci…

Era altă dată, cînd m-am dus eu să-mi fac buletinul, după ce am ieşit din puşcărie după şaişpe ani n-aveam buletin. M-am dus la secretar. Nu era nimeni în primărie. Ei!… “Păi, domnul Motoc – aşa-i spunea – [aş vrea] un buletin”. “Apăi stai părinte, colea, ia loc.” Şi se întinde pe o etajeră acolo la spate, şi ia buletinul şi în cinci minute a fost gata: “Ia, părinte, buletinul”. Ăsta, domnule, stat democratic! Da’apăi acuma nu! Buletinul trebuie să meargă la prefectură, de la prefectură – la Bucureşti. Şi la Bucureşti… e o săptămînă! Un paşaport trebuie să-l faci luni, şi luni aştepţi paşaport. Dacă ai dat şpagă, cumva mai merge mai repejor, dacă nu, stai.

O credincioasă: – Şi cum să ne ferim?

O altă credincioasă: – Părinte, cum trebuie să ne păzim?

PJ: – Crucea mare, că-i dracul bătrîn. Faci cruce mare: “Înapoia mea, satano!”, aşa să zici. Îl laşi acolo de unde l-ai … [primit].

O credincioasă: – Nu putem scăpa…

O altă credincioasă: – Grele zile!

PJ: – O să vină! O să vină zile şi mai grele. Ăsta e numai un început. O să vină zile şi mai anevoioase, cînd o să vină să ţi-l pună… să-ţi pună fierul cum pui la oaie primăvara şi-o dai la turmă, sau cînd dai vaca. Îţi pune fierul acolo, pe cap. Şi dacă nu vrei, mucenică eşti! Aşa! Să-ţi ajute Dumnezeu! Şi cam asta este în mare istoria, istoria asta a cipului.

Credincioşii: – Să ne trăiţi, părinte!

*

A doua înregistrare din 18 Martie 2009:

Apologet: – Prea-cuvioase părinte, blagosloviţi!

Părintele Justin: – Domnul să binecuvinteze!

Apologet: – Părinte, prigoana creştinilor se pare că a început. Sînt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

Părintele Justin: – Mă bucur că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi. Îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sînul Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfîrşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte Ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi supăraţi cînd am vedea că toată lumea aceasta, fără excepţii, s-ar îndrepta spre cădere, spre prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători – că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi -, după cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei de la care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai Adevărului, au lăsat să meargă oile înainte.

În principiul de război, cînd se făceau luptele acestea de cîmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe pînă la ultimul ostaş.

Şi găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cît priveşte lupta aceasta a Creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întîi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm şi să murim pentru el şi Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Apologet: – Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

Părintele Justin: – Asta este lucrarea Duhului Sfînt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic, dragii mei, şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm. Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră – ferească Dumnezeu! – ca ce spun astăzi, să spun mîine invers. Aşa de altfel se pot întîmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mîine, cu iscusinţa lor, nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decît ai vorbit ieri. Şi se introduce un haos în rîndul credincioşilor, să nu mai ştie ce să creadă… Pericolul al doilea să nu fie mai rău decît cel de la început!

Apologet: – Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să rezistăm mîine.

Părintele Justin: – Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”.

Maica Fotini: – Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

Părintele Justin: – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a Ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la Judecată, împreună vor merge acolo, cît au fost în sfîrşit, aici pe pămînt, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decît bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările grele sau bune pe care le-a avut creştinul, şi cît a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decît cea curată, a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul Judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea Judecăţii înfricoşate.

Vedeti Video la: Petru-Voda.Ro

Cititi: Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor cu cip (14 Ian. 2009)