Cum l-a intalnit Maica Justina pe Parintele Justin si mica poveste a “manastirii de la vale” din Petru Voda

Dati mai departe

MARTURII DESPRE PARINTELE JUSTIN

Mica poveste a “manastirii de la vale” din Petru Voda (azi denumita Manastirea Paltin)

de Anomismi

Eu am ajuns prima oara la manastirea de maici de la Petru voda in toamna lui 2009 . Povestea scurta a “intalnirii” mele cu “manastirea de la vale” am scris-o pe blog (link aici). Pentru mine, ramanerea mea acolo pentru o zi si o noapte, in octombrie 2009, a avut si o semnificatie personala majora, pe care am inteles-o insa mai tarziu… In noaptea ramanerii mele acolo am participat si la maslul slujit inclusiv de Parintele Justin Parvu, la manastirea de calugari de la Petru voda, afara in curte. O seara, o noapte si apoi o dimineata de neuitat. Nu usoare, nu dulci. O intalnire aspra si covarsitoare, cu Dumnezeu, cu mine, cu adancimile fiintei…

Am intalnit-o atunci, in octombrie 2009,  pentru prima oara pe Maica Mariami, cea care se ingrijeste de copiii din asezamantul pentru copii orfani si nevoiasi de la manastirea de maici. Mi s-a parut ca figura ei are o lumina si un zambet nepamantene, si nu a fost doar o impresie de moment, s-a repetat la fiecare noua revedere pe care am avut-o cu dumneaei. Rareori am vazut revarsandu-se belsug de bunatate si bunavointa pe fata unui om, si chiar mai rar ca acestea sa inunde lumina incat si privitorul o primeste fara a o cere, fara a fi pregatit sa primeasca. Povestea manastirii de maici am aflat-o, partial, dupa descrierile oferite de Parintele Justin Parvu  insusi, asa cum sunt surprinse in cartea Gratiei Lungu Constantineanu, “Părintele Iustin Pârvu, Viaţa si învăţăturile unui mărturisitor”. Insa poate ca partea si mai vibranta a povestii se poate afla de la insasi tanara care a devenit maica ctitora, alaturi de Parintele Justin, si stareta acestei manastiri,  Maica Iustina. Aceasta poveste apare detaliata in cartea “Justin” (avand subtitlul modest “Putine insemnari adunate de Florin Stuparu“, Ed. Scara, 2009), la capitolul “Manastirea de la vale”. Voi face aici o mica sinteza a povestii din aceasta ultima carte, care este in fapt un dialog al autorului cu Maica Iustina insasi, care rememoreaza inceputurile…

Ianuarie 1998: Maica Iustina era pe atunci studenta la medicina, in anul V; a ajuns la Manastirea Petru voda pentru o vizita oarecare si nu tinea neaparat la a vorbi cu Parintele Justin, depre care stia doar ca-i batran si intelept, ci la a lua o binecuvantare pe unde l-o intalni: in biserica, in curte… Ea voia sa ajunga la manastirea din munte, despre care i se spusese ca-i departe, sus, si ca iarna se ajunge foarte greu sau deloc… Era atrasa de munte si-si dorea o casuta intr-un varf de munte. Nu-si dorea sa devina un doctor iscusit prin vreun oras al tarii. A intrat la Parintele Justin in chilie, doar fiindca a fost “impinsa de la spate” de o fata intalnita in arhondaricul manastirii. “Atunci, pe vremea aia – in ianuarie 1998, erau putini la usa; era chiar un singur om, care atunci iesea. Si am intrat. Parintele, cand m-a vazut, a inceput sa zambeasca asa frumos. Parca il cunosteam dintotdeauna. M-am asezat… M-a intrebat: De unde esti? I-am zis ca sunt din Barlad, dar studenta in Iasi, la inceputul anului V. Aa, la medicina! – zice. Zic: Da, la Medicina! Dar eu, cu o zi inainte de a intra la Parintele Justin, ma uitam pe dealul de vis-a-vis de manastire, si i-am zis cuiva: Aici as vrea sa-mi fac eu casa! Casa pe care o visam eu din anul intai de facultate. Inca nu intrasem la Parintele Justin si ziceam: Aici e locul care imi place. […] Ei, si i-am spus parintelui: Eu nu vreau sa fac cariera medicala, vreau sa-mi fac un cabinet pe un munte, viata asta o vreau! Pai, stii ceva? – zice – iti faci un cabinet asa ca o chilie de maica. Si imi arata pe geam locul unde as fi vrut sa-mi fac casa. Vezi acolo? – zice. Aici o sa fac un spital. Uita-te acolo bine! Acolo fac eu un spital. Nu mai pierzi timpul, vii direct aici! Si, culmea! In primii trei ani ai mei de calugarie, cabinetul a fost in chilia mea.”

Dupa aceasta prima intalnire, Maica Iustina, pe atunci studenta, a inceput sa vina tot mai des la Petru voda. Licenta si-a facut-o stand chiar la manastirea Petru voda, si scriind-o pe calculatorul monahului Filoteu. Cu doua luni inainte de a termina facultatea, Parintele Justin a hotarat sa o rasoforeasca pe studenta la medicina… Era in 1999, chiar dupa Pasti, cand Parintele Justin insotit de Parintele Ioan Sismanian au hotarat si locul unde sa inalte manastirea pentru maici (la 2km mai la vale fata de manastirea de calugari). Licenta si-a sustinut-o maica, imbracata deja rasofora. Apoi au inceput lucrarile la azil (vechiul azil a ars)  si la casa unde sunt laboratorul si paraclisul. Ambele deja in incinta manastirii de maici care se construia. In vremea aceasta, a primelor constructii,  maica a vietuit sus, la manastirea de calugari. Intre timp s-au mai adunat 2-3-4 maici…  In noiembrie-decembrie 1999 s-au mutat aceste prime maici (in numar de 4-5) la manastirea de la vale.

“Nu se uscase inca lutul pe pereti. Atunci ne-am cunoscut noi (autorul – care povesteste in acest pasaj, cu Maica Iustina), cand m-a adus Filoteu. Si ne-ati primit foarte bucuroase, tu si Apolinaria-Pelaghia. Era inainte de Nasterea Domnului si ne-ati cantat colinde intr-o chiliuta cu peretii umezi de lut. Si eu ma uitam la lutul acesla care nu se uscase pe pereti si nici nu avea cum sa se usuce curand. Pentru ca era decembrie. Nu se tencuieste in decembrie.”

“…. Bine, ca in prima mea chilie a fost si paraclis, si cabinet, au fost mai multe… Aici se tineau slujbele, adica Cele Sapte Laude. Acolo au fost primele demonizate… La inceput, erau patru-cinci demonizate si una nebuna. Alta in pat, paralizata, cu bunica ei… Si inca trei mai intregi. Deci asta era obstea. Si, bineinteles, nu aveam preot, ce preot sa vina aici?! Nu aveam paznic, n-aveam lumina. Cand incepeau slujbele, incepeau si crizele. Trebuia sa le tinem. Erau in chilia mea: una sarea pe geam, una imi bloca usa, una facea criza afara… (rade amuzata si intelegatoare).  Era ca in filmele de groaza!“

Incet-incet manastirea de maici a luat chipul unui sanatoriu si trupesc si duhovnicesc: “unde nu se mai stie care e drept nebun, care e indracit, sau care are tot felul de boli trupesti groaznice – cancere si altele.” […] “Parintele Justin a avut inca din puscarie gandul asta: sa tamaduiesti omul. Acolo a facut si Sfanta Liturghie, dar Maslu nu. Dar pentru trup nu aveau nimic. Si trupul, desi e de lasat, nu e de dispretuit. Asa a ajuns Alexandru Stefanescu unul dintre ‘doctorii inchisorilor’. In puscarie si dupa aceea, el a tamaduit oamenii de tot felul de betesuguri. Parintele Justin a avut gandul acesta de a tamadui omul, si trupeste, el nefiind bolnav niciodata cu adevarat.”

Maica Iustina afirma ca Parintele avea o mila extraordinara! Si a vrut, in afara de Maslu, care se facea (probabil inca se face)  de trei ori pe saptamana sus la manasirea de calugari, sa faca si un spital-spital. Maslul se savarsea ca nicaieri altundeva atat de des:  miercuri, joi si vineri. Joia se savarsesete noaptea, de cele mai multe ori afara, fie vara fie iarna, cand oamenii vin cu sutele. Joia noaptea de obicei slujea Parintele Justin (personal, la prima mea sedere la petru voda, am participat la un asemenea maslu, facnd drumul de la vale la deal, la calugari).

Spitalul, initial gandit a fi asezat la manastirea de calugari, a fost apoi repozitionat la cea de maici. Maica Iustina aduce marturie ca multe demonizate s-au vindecat. Insa, “nu spectaculos, adica nu deodata”. Vindecarea a durat… Si in cazul altor boli grave vindecarea s-a produs lent. Insa nu toate cazurile au fost sau sunt vindecabile. Maica mai spune ca “zicem ca e manastire de indapatate… Daca in alta parte nu s-au adaptat, trebuiau sa vina la Petru Voda!” […] “Iar la noi totul e un mare azil, nu numai schitul. Daca va uitati prin chilii, una nu are o vertebra, una are o placuta de argint la cap….”

La manastirea din vale, lumina a ajuns abia dupa un an si jumatate de vietuire deja acolo. Maica Iustina spunea: “Si mie mi-a parut rau de asta. Pentru ca inainte stiam cand rasare Luna, cand e Luna plina, cand rasare Soarele, cand sunt stele… Era asa o legatura cu cerul, extraordinara…” Vietuirea a fost grea de la inceput, caci treburile gospodaresti pentru mana de maici era covarsitoare, insa au avut ceva ajutor de la cativa Parinti. Aveau de hranit 50 de guri – munictori ce ridicau azilul, parinti si frati ce contribuiau la constructii. Imediat dupa incheierea constructiei azilului, au inceput sa vina batranele, desi inca nu aveau aprobare. Duminica le carau la slujba, biserica (la manastirea de calugari), cu o duba. Iar maicile au mers noapte de noapte “la deal” (mai bine de 2 km pe jos), dus si apoi intors, vreme de 4 ani. “Plecam la unu si jumatate noaptea si ne intorceam la cinci dimineata acasa, oricum era vremea. Si ajungeam la deal odihnite, ne trezeam pe drum. O porneam asa, cate doua, cate trei – pe ploaie, pe frig. Cel mai greu era cand tuna si fulgera. Ca ne era frica, stii? Si atunci te rugai pana la deal sa nu te loveasca un fulger. Se intampla sa cada pomi de-a latul drumului, chiar aproape de noi, dar n-am patit niciodata nimic. Nu ne-au mancat lupii, nu ne-a rapit nimeni, nu a patit nimeni nimic: sa se imbolnaveasca, sa raceasca, nimic  nimic. Si ganditi-va ca niciodata nu am avut paznic aici si nu avem nici acum. A mai nimerit pe aici cate un nebun, dar l-am luat frumos asa: Uite, du-te la deal sau ia-o la vale! Am vorbit frumos cu el, si s-a dus. Nici hoti nu au fost. Dar ce e interesant aici e ca la noi se intampla foarte multe lucruri intr-o zi. Parca e spital de urgente! M-am dus si in alte parti, in vizita, doua-trei zile. Si nu s-a intamplat nimic. Totul mergea frumos, linistit. Cand am ajuns acasa am primit lista: s-a imbolnavit vaca, cutare maica nu stiu ce-a patit… Deci era o lista de vreo 3 pagini cu ce se intamplase in zilele respective. Nu ai timp sa te plictisesti, toate se intampla foarte repede.”

Acest crampei de poveste ilustraza abia o infima parte din marea  si uimitoarea poveste a manastirii de maici de la Petru voda. In ultimii mai bine de trei ani de viata pamanteasca, Parintele Justin insusi a ales sa vietuiasca aici, coborand de la manastirea din deal si asezandu-se intr-o camera de la etaj in azilul-spital pentru batrane. Aici, la Manastirea de maici,  a trecut si pragul spre Dincolo, in seara tarzie de 16 iunie 2013… Manastirile surori de la Petru voda (cea de maici adapostind azi cam 150 de maici) sunt atipice. Atat de atipice incat este nevoie de timp ca sa intelegi – timp, asa cum a fost si este nevoie pentru tramaduirile minunate la care a fost martora si contributoare Maica stareta Iustina…

Anomismi via ParinteleJustinParvu.RoUnde puteţi găsi Albumul „Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea