O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 1

La sase luni de la plecarea Parintelui nostru Justin Parvu la fratii sai, Sfintii inchisorilor, publicam spre bucuria privitorilor si cititorilor acestui site dedicat Duhovnicului Neamului o serie de fotografii de arhiva cu Voievodul Ortodoxiei Romanesti. Realizate de-a lungul anilor de doamna Vasilica Dulama, o fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, fotografiile prezinta imagini de la Manastirea Petru Voda, de la ctitorirea acesteia si pana la inaltarea chiliilor si pictarea Bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, inchinata mucenicilor si martirilor pentru Hristos din inchisori. Privind fotografiile de mai jos si comparand imaginile cu ce se afla astazi pe plaiurile de la poalele Ceahlaului veti intelege ce munca fizica titanica a dus parintele impreuna cu fiii sai, calugarii de la Petru Voda, pe langa slujbele si rugaciunile neincetate pentru mantuirea neamului nostru. Majoritatea celor 30 de fotografice inedite, publicate acum pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro, nu au nevoie de nici o explicatie, insa sunt de mentionat ca il veti vedea pe celebrul Misu, motanul Parintelui, pe Parintele ca nas de schivnicie pentru parintele Ioan, cat si pe Maica Nina din Alaska si bordeiul de la pustie unde s-a nevoit sa traduca in engleza Patericul Romanesc. Avandu-l pe bunul duhovnic in centrul lucrarii, crampeiele de amintiri foto nu pot decat sa ne incante si sa ne aduca aminte de bunatatea si puterea ziditoare a Parintelui Justin, aparatorul nostru din Ceruri. Ne aducem aminte de puterile sale dumnezeiesti si publicand un articol despre una din simplele sale minuni, asa cum am trait si noi, alaturi de multi altii, prin grija si cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Justin, inteleptul si marturisitorul. Dumnezeu sa-i aline in Ceruri ranile de pe pamant si sa-i ierte pe dusmanii sai si ai neamului romanesc care nu l-au lasat sa-si traiasca in pace nici sfanta batranete! Multumim tuturor celor care se straduiesc pentru a pastra vie memoria Parintelui si va asteptam cu noi marturii, inregistrari si fotografii, spre incantarea tuturor romanilor si invatatura generatiilor viitoare. Doamne ajuta!

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 2

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 3

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 4

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 5

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 6

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 A

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 7 B

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 8

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 9

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 10

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 11

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 12

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 13

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 14

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 15

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 16

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 17

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 18

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 19

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 20

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 21

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 22

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 23

Parintele Ioan si Maica Nina din Alaska pe dealurile de la Petru Voda - Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 26

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 24

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 25

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 27

Parintele Justin Parvu Ro - Manastirea Petru Voda - Foto Arhiva 28

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”

Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.

”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.

Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.

O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.

Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George Pătrăucen / Mesagerul de Neamt:

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

VIDEO: Actorii Vasile Muraru si Mitica Popescu despre jertfa Parintelui Justin Parvu si ultimul cuvant lasat de Duhovnicul Neamului: UNITATE!

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Actorul Vasile Muraru despre Parintele Justin Parvu Marturisitorul - Foto Roncea

Actorul Mitica Popescu despre Parintele Justin Parvu Marturisitorul - Grafica Dinu Lazar

Surse: ParinteleJustinParvu,Ro, Manastirea Petru-Voda.Ro, Ziaristi Online TV

Grafica: Dinu Lazar / Fotografu.Ro

Vedeti si: Unde puteţi găsi Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea

Actorul Vasile Muraru la Parintele Justin Parvu in chilie

Cititi si: Vasile Muraru: „Când merg la biserică prima lumânare este de mulţumire pentru tot ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi pentru toţi ai mei”

Părintele Justin Pârvu Marturisitorul despre Libertate: Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit / Elder Justin Pârvu the Confessor about Freedom: To live outside of sin – that is spiritual freedom: one`s sinlessness

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCuviosul Părinte (Elder) Justin Pârvu:

– A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.

Being Romanian means to die for Romania. Romanian, in my opinion, equals saint.

– Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit.

To live outside of sin – that is spiritual freedom: one`s sinlessness.

– Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernămîntul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Sufletul pe cruce cîştigă adevărata libertate.

Freedom does not mean doing one`s will because many times that will is the devil`s. Freedom is proven in a man`s discernment, one`s capability to choose between good and bad. Man must be aware of the fact that only in Truth one can live free, for in this world there is also much untruth, which he must shun. On the cross the soul earns the true freedom.

– Sînt un om liber. Nu mă tem de oameni.

I am a free man. I am not afraid of people.

– Dacă nu era cartea, cărţile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare? Ne-ar fi supus cu forţa, ne-ar fi dezumanizat. Aşa am respirat libertate prin cărţi, am văzut lumea de dincolo de gratii prin intermediul cărţilor. Despre ce am fi vorbit între noi, dacă n-am fi avut cărţile, dacă n-am fi avut amintirea lor, educaţia şi răbdarea pe care ni le-au conferit? Oamenii fără cultură, fără amintiri, fără o cultivare a răbdării nu pot rezista în condiţii extreme.

Had there been no book, the books, what would have happened with us in prison? They would have submitted us by force, they would have dehumanized us. But so, it was through books that we were breathing freedom, we could see the world outside of the bars. What would we have talked amongst ourselves, hadn`t we had the books and their memory, the education and the patience which they conferred? Cultureless people, with no memories, without the fostering of patience, cannot stand in extreme conditions.

– Omul trebuie să trăiască precum pasărea, unde este libertate deplină. Aşa cum pasărea din înălţimi vede nimicnicia pământului, la fel şi omul în libertate poate să-şi vadă păcătoşenia.

Man must live like a bird, where there is full freedom. Just as a bird from the heights sees the smallness of the earth, so too man in freedom is able to see his own sinfulness.

– Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist? Dragii mei, nu este nici o diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia – prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Do you believe there is any difference between this [modern] prison and the communist one? My dears, there is no difference. There could be communism or neo-communism, under Ceauşescu or under Iliescu, or under any other, a prisoner remains a prisoner. Thus we see that this art and wit at which these masters of the world have arrived, got to transpose within our minds communism as democracy, censorship as liberty, so that they managed to perfect this demonic art, the art of lying. We live in the era of lies and deceit, nothing is authentic anymore, neither us as persons, nor the plants or the food we eat, all is modified and unnatural. They work with information and disinformation to such a degree, that you don`t know which is the real side of things. To distinguish truth from lies today is hard even to the spiritually steadfast; great attention and awakefulness are needed to know the enemy in front of us. He is the father of lies himself and he is gathering in the laboratory of lies all the tools through which he works and which he ceaselessly compromises. They use these techniques for a very important purpose: to induce confusion. Through doubt and confusion everything is annulled, even the very base upon which an entire civilization was fundamented, meaning there is both such a moral and a spiritual decay of man, that he no longer lives as a human being, but rather in a depersonalization of his being. This is their purpose, to bring manking in a state of faithlessness. The devil, man`s death enemy, succeeded to disinherit man of all the qualities with which man was endowed in heaven.

– Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii “superiori”, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr. Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt.

If other political systems subdued people`s rights, this dictatorial electronic system will subdue the soul, human thought. They want us to become some numbers, like we used to wear in prison, in order to abolish inter-human relations and man`s relation to God. It`s a robotisation of society, out of which normal man will slowly disappear, and who will remain are the robots supervised by “superior” men who run the world. In his blindness, the citizen of today does not realize the situation he`s in, and the fact that he accepts like cattle his own destruction. We must crush this electronic system from its inception, and do everything we can not to accept this new electronic order, this virtual civilization on the internet. We are witnessing man`s decline from person to number. Man is according to the image of God and has withing himself all the resources to remain in the divine Grace and not to fall into the extremely deceiving trap by which we sell our freedom and our right to be like the Lord.

– Istoria se face cu jertfă şi curaj, şi avem modele destule în acest neam. Noi nu am luptat împotriva unei armate. Lupta noastră nu a fost „împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”(Efes. 6:12). Am luptat împotriva unui satanism cu care ne luptăm şi astăzi, şi care a pătruns în viaţa noastră creştină prin aceste cipuri care vor permite desfiinţarea noastră ca personalitate, ca demnitate şi ca libertate pe care ni le-a dăruit Marele Creator: să gândim liber, să trăim liber, să ne manifestăm după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

History is made with sacrifice and courage and we have plenty of models in this nation. We did not fight agains an army. Our fight was not against the body and the blood, but against the powers and dominions and the rulers of darkness of this time, against the spirits of evil who are in the sky” (Eph. 6:12). We fought against a satanism that we are fighting today as well, and that sneaks into our christian life through these microchips that will enable the disintegration of our personality, dignity and liberty that the Great Creator gave us: to think freely, to live freely, and to manifest according to the image and likeness of God.

– Dacă am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pământul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cântări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii.

If we would know how to use our freedom, we would be on this earth like angels, all of us. There would be only songs of praise, Christmas carols all the time and happy life in joys.

– Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei.

Truth sets us free, does not “microchip” us. This is the proof that the society we live in is deceiving and enemy to the Gospel.

– Acum persecuţia Bisericii îmbracă o altă formă, forma diplomaţiei politice; acum vin cu „drepturile omului”, cu „principiul egalităţii”, cu „libertatea de gândire” – lucruri care în fond ascund multă imoralitate şi mârşăvie. Problemă scoaterii icoanelor de pe pereţii şcolilor pare minoră, dar nu este deloc aşa. Ţinta este alta, de distrugere a neamului, şi de aceea se atacă ce are mai profund în el: credinţa strămoşească. Mâine scot icoanele, poimâine troiţele, şi mai urmează bisericile… Acesta e scopul lor.

Now the persecuting the Church has a different form, that of political diplomacy, now they come with human rights, the principle of equality, or the freedom of thought, – things that in depth hide much immorality and lowliness. The issue of removing icons from schools seems minor, but it is not so at all. The target is another, to destroy the nation, and that is why what is more profound is attacked: our ancient faith. Tomorrow they remove the icons, the day after, the triptychs, and next, the churches… This is their goal.

– Ortodoxia noastră românească, alături de celelalte popoare ortodoxe mai apropiate sau mai îndepărtate este în același cuget ortodox de a apăra fiinţa şi libertatea umană în faţa celui mai aprig atac îndreptat asupra vieţii noastre creştine, prin implementarea forțată a cipurilor electronice în actele noastre de identitate. Este un atentat asupra libertăţii umane, dăruită de Dumnezeu în actul creației. Nici o forță din lume nu are dreptul sa atenteze sau să anihileze această libertate a omului, care este de origine divină. Vrem să fim tratați ca fii ai lui Dumnezeu, liberi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar nu ca infractori sau ca niște mașini, după chipul şi asemănarea omului modern, a omului satanizat. Nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conştiinţei. Pentru că nouă în conştiinţă ne vorbeşte Dumnezeu.

Our Romanian Orthodoxy, together with all other orthodox peoples, near and far, is in the same orthodox thought to defend human being and human liberty in the face of the most fierce enemy of our christian life through forced implementation of electronic microchips in our ID papers. It is an offence to human liberty, granted by God through the act of creation. No force in the world has the right to breach or annihilate this liberty which is of divine origin. We wish to be treated as God`s children, free, according to His image and likeness, and not as criminals or machines, according to the image and likeness of satanized modern man. We do not need their democratic freedom, we need total freedom of conscience. For in the conscience God speaks to us.

– Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

Freedom is hard to bear for those who do not live during their lifetime, and our christians arrive hard from past to present.

– Vocea noastră, puternică şi netemătoare, va fi un îndemn permanent pentru cei încă slabi de fire, pentru cei gata să se plece în faţa celor dornici să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi pe care mulţi dintre noi am trăit-o în anii comunismului, va fi un reazem în lupta pentru libertatea de credinţă şi pentru dreptul nostru la viaţă creştină: Domnul să vă binecuvânteze şi să vă aibă în paza Lui!

Our strong and fearless voice shall be a permanent urge for those still weak by nature, for those ready to bow to the willing to put us all in the state of detainees that many of us lived in the communist years, our voice shall be a support in the fight for the freedom of faith and for our right to a Christian life. May the Lord bless you and guard you!

Cititi mai mult / Read more at Petru-Voda.Ro: Cugetări despre libertate ale Sfinţilor din închisori / Meditations on Freedom by the Saints of the Atheist-Communist Prisons

Life of Father Justin Parvu

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Father Justin Parvu was one of the greatest Elders of Romania, being known as a renowned confessor and abbot of the Monastery of Petru Voda.

He was born on 10 February 1919, in the village of Poiana Largului of Neamt County.

In 1936, the zealous young man at only 17 years of age entered the Monastery of Durău.

After only one year, in 1937, he entered the Theological Seminary at the Monastery of Cernica.

From 1938-1940 he was an active member of the Legionary Movement.

In 1940 he was tonsured a monastic, and a year later he was ordained priest. He received ordination at the age of 22.

Between 1942-1944, Father Justin Parvu was a missionary priest and called to the Eastern Front, from Neamt to Odessa. He participated, along with „Fourth Mountain Division”, in the Second World War, reaching the Don. After his discharge, he continued his studies at the Romanian Seminary. He graduated Seminary in 1948, and then the persecution by the Bolsheviks began.

Father Justin Parvu was arrested on political grounds and sentenced to 12 years in prison. He passed through several prisons of the country: Suceava, Vacaresti, Jilava Gherla Periprava and Aiud. Then came the hard labor in the mines at Baia Sprie, then „re-education” in Pitesti prison. In 1960, Father Justin was sentenced to another four years in prison for failing to renounce his faith.

Father Justin was released in 1964, along with all the others convicted based on „political” reasons who were still alive. Because of difficulties he encountered after his release, he worked as a forestry worker.

After a while Father Justin was received into the brotherhood of Secu Monastery. Thus, between 1966-1974, he served as a priest and confessor in the Monastery.

Between 1974 and 1989, Father was a priest-monk at Bistrita Monastery, where he took up residence under forced supervision by the communists.

In 1976, by the grace of God, Father Justin visited the monasteries of Mount Athos.

After 1990, with the Revolution, when the political regime changed, Father Justin Parvu returned to Secu Monastery for about a year, serving as priest and confessor. After this he retired to a hermitage, thinking to spend the rest of his days in prayer and fasting.

God’s arrangement with Father Justin was different. Thus, between 1991-1992, with two other monks, Father Justin arrived in the village of Petru Voda. Here, he founded Petru Voda Monastery in Neamt County, which venerates the Romanian martyrs of the communist prisons.

The Monastery church is dedicated to the Holy Archangels Michael and Gabriel. At some distance from the Monastery, Father Justin Parvu layed the foundation of a monastery for nuns in 1999. A nursing home and an orphanage for children also were established. Not long after there began construction of a hospital.

Besides all these labors and toils, Father Justin Parvu claimed other convents and monasteries, such as the Huta in Bihar, Sub Piatra, Alba Iulia, Cave of St. John Cassian, Cave of St. Andrew and the Monastery of St. John Cassian in Dobrogea.

In 2003, he established a monthly publication to teach the Orthodox mindset and way of life called „Monastic Voice”. In 2008 he established another publication called „RESPECT”.

In 2008, on November 2, he was elevated to the rank of Archimandrite.

On February 10, 2013 he reached the age of 94 years.

Archimandrite Justin Parvu reposed in the Lord on Sunday evening, June 16, at 10:40 PM, after a prolonged illness. The Funeral Service was be celebrated at Petru Voda Monastery on Thursday, June 20.

God rest his soul in peace.

Sayings of Father Justin Parvu

1. A brother asked: „Father, Abba Barsanuphios says that there were only three men left with power from God. If this was 550 years after Christ, how many are there today?”

Fr. Justin said to the brother: „Three hundred. For in the end times the saints will do signs and wonders, but will be unknown due to humility.”

2. „The burdens that God puts on our shoulders, if they are carried with wisdom, in time, they can clean and sanctify our souls. Facing difficulties, the person then stops complicating things with nonsense and runs through the barriers of time.”

Source: Mystagogy

PărinteleJustinPârvu.Ro

Unde puteţi găsi Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea

Where can you find the Photo Album „Father Justin the Confessor”, by Cristina Nichitus Roncea

Cum l-a intalnit Maica Justina pe Parintele Justin si mica poveste a “manastirii de la vale” din Petru Voda

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituMARTURII DESPRE PARINTELE JUSTIN

Mica poveste a “manastirii de la vale” din Petru Voda (azi denumita Manastirea Paltin)

de Anomismi

Eu am ajuns prima oara la manastirea de maici de la Petru voda in toamna lui 2009 . Povestea scurta a “intalnirii” mele cu “manastirea de la vale” am scris-o pe blog (link aici). Pentru mine, ramanerea mea acolo pentru o zi si o noapte, in octombrie 2009, a avut si o semnificatie personala majora, pe care am inteles-o insa mai tarziu… In noaptea ramanerii mele acolo am participat si la maslul slujit inclusiv de Parintele Justin Parvu, la manastirea de calugari de la Petru voda, afara in curte. O seara, o noapte si apoi o dimineata de neuitat. Nu usoare, nu dulci. O intalnire aspra si covarsitoare, cu Dumnezeu, cu mine, cu adancimile fiintei…

Taina Sfantului Maslu la Petru Voda cu Parintele Justin Marturis

Am intalnit-o atunci, in octombrie 2009,  pentru prima oara pe Maica Mariami, cea care se ingrijeste de copiii din asezamantul pentru copii orfani si nevoiasi de la manastirea de maici. Mi s-a parut ca figura ei are o lumina si un zambet nepamantene, si nu a fost doar o impresie de moment, s-a repetat la fiecare noua revedere pe care am avut-o cu dumneaei. Rareori am vazut revarsandu-se belsug de bunatate si bunavointa pe fata unui om, si chiar mai rar ca acestea sa inunde lumina incat si privitorul o primeste fara a o cere, fara a fi pregatit sa primeasca. Maica Mariami si copiii de la Manastirea Petru Voda - ParintelePovestea manastirii de maici am aflat-o, partial, dupa descrierile oferite de Parintele Justin Parvu  insusi, asa cum sunt surprinse in cartea Gratiei Lungu Constantineanu, “Părintele Iustin Pârvu, Viaţa si învăţăturile unui mărturisitor”. Insa poate ca partea si mai vibranta a povestii se poate afla de la insasi tanara care a devenit maica ctitora, alaturi de Parintele Justin, si stareta acestei manastiri,  Maica Iustina. Aceasta poveste apare detaliata in cartea “Justin” (avand subtitlul modest “Putine insemnari adunate de Florin Stuparu“, Ed. Scara, 2009), la capitolul “Manastirea de la vale”. Voi face aici o mica sinteza a povestii din aceasta ultima carte, care este in fapt un dialog al autorului cu Maica Iustina insasi, care rememoreaza inceputurile…

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituIanuarie 1998: Maica Iustina era pe atunci studenta la medicina, in anul V; a ajuns la Manastirea Petru voda pentru o vizita oarecare si nu tinea neaparat la a vorbi cu Parintele Justin, depre care stia doar ca-i batran si intelept, ci la a lua o binecuvantare pe unde l-o intalni: in biserica, in curte… Ea voia sa ajunga la manastirea din munte, despre care i se spusese ca-i departe, sus, si ca iarna se ajunge foarte greu sau deloc… Era atrasa de munte si-si dorea o casuta intr-un varf de munte. Nu-si dorea sa devina un doctor iscusit prin vreun oras al tarii. A intrat la Parintele Justin in chilie, doar fiindca a fost “impinsa de la spate” de o fata intalnita in arhondaricul manastirii. “Atunci, pe vremea aia – in ianuarie 1998, erau putini la usa; era chiar un singur om, care atunci iesea. Si am intrat. Parintele, cand m-a vazut, a inceput sa zambeasca asa frumos. Parca il cunosteam dintotdeauna. M-am asezat… M-a intrebat: De unde esti? I-am zis ca sunt din Barlad, dar studenta in Iasi, la inceputul anului V. Aa, la medicina! – zice. Zic: Da, la Medicina! Dar eu, cu o zi inainte de a intra la Parintele Justin, ma uitam pe dealul de vis-a-vis de manastire, si i-am zis cuiva: Aici as vrea sa-mi fac eu casa! Casa pe care o visam eu din anul intai de facultate. Inca nu intrasem la Parintele Justin si ziceam: Aici e locul care imi place. […] Ei, si i-am spus parintelui: Eu nu vreau sa fac cariera medicala, vreau sa-mi fac un cabinet pe un munte, viata asta o vreau! Pai, stii ceva? – zice – iti faci un cabinet asa ca o chilie de maica. Si imi arata pe geam locul unde as fi vrut sa-mi fac casa. Vezi acolo? – zice. Aici o sa fac un spital. Uita-te acolo bine! Acolo fac eu un spital. Nu mai pierzi timpul, vii direct aici! Si, culmea! In primii trei ani ai mei de calugarie, cabinetul a fost in chilia mea.”

Parintele Filotheu, Manastirea Petru Voda

Dupa aceasta prima intalnire, Maica Iustina, pe atunci studenta, a inceput sa vina tot mai des la Petru voda. Licenta si-a facut-o stand chiar la manastirea Petru voda, si scriind-o pe calculatorul monahului Filoteu. Cu doua luni inainte de a termina facultatea, Parintele Justin a hotarat sa o rasoforeasca pe studenta la medicina… Era in 1999, chiar dupa Pasti, cand Parintele Justin insotit de Parintele Ioan Sismanian au hotarat si locul unde sa inalte manastirea pentru maici (la 2km mai la vale fata de manastirea de calugari). Licenta si-a sustinut-o maica, imbracata deja rasofora. Apoi au inceput lucrarile la azil (vechiul azil a ars)  si la casa unde sunt laboratorul si paraclisul. Ambele deja in incinta manastirii de maici care se construia. In vremea aceasta, a primelor constructii,  maica a vietuit sus, la manastirea de calugari. Intre timp s-au mai adunat 2-3-4 maici…  In noiembrie-decembrie 1999 s-au mutat aceste prime maici (in numar de 4-5) la manastirea de la vale.

Parintele Justin Parvu si Maica Justina pe terenul actualei Manastiri Paltin - Petru Voda - Foto Arhiva

Nu se uscase inca lutul pe pereti. Atunci ne-am cunoscut noi (autorul – care povesteste in acest pasaj, cu Maica Iustina), cand m-a adus Filoteu. Si ne-ati primit foarte bucuroase, tu si Apolinaria-Pelaghia. Era inainte de Nasterea Domnului si ne-ati cantat colinde intr-o chiliuta cu peretii umezi de lut. Si eu ma uitam la lutul acesla care nu se uscase pe pereti si nici nu avea cum sa se usuce curand. Pentru ca era decembrie. Nu se tencuieste in decembrie.”

“…. Bine, ca in prima mea chilie a fost si paraclis, si cabinet, au fost mai multe… Aici se tineau slujbele, adica Cele Sapte Laude. Acolo au fost primele demonizate… La inceput, erau patru-cinci demonizate si una nebuna. Alta in pat, paralizata, cu bunica ei… Si inca trei mai intregi. Deci asta era obstea. Si, bineinteles, nu aveam preot, ce preot sa vina aici?! Nu aveam paznic, n-aveam lumina. Cand incepeau slujbele, incepeau si crizele. Trebuia sa le tinem. Erau in chilia mea: una sarea pe geam, una imi bloca usa, una facea criza afara… (rade amuzata si intelegatoare).  Era ca in filmele de groaza!

Incet-incet manastirea de maici a luat chipul unui sanatoriu si trupesc si duhovnicesc: “unde nu se mai stie care e drept nebun, care e indracit, sau care are tot felul de boli trupesti groaznice – cancere si altele.” […] “Parintele Justin a avut inca din puscarie gandul asta: sa tamaduiesti omul. Acolo a facut si Sfanta Liturghie, dar Maslu nu. Dar pentru trup nu aveau nimic. Si trupul, desi e de lasat, nu e de dispretuit. Asa a ajuns Alexandru Stefanescu unul dintre ‘doctorii inchisorilor’. In puscarie si dupa aceea, el a tamaduit oamenii de tot felul de betesuguri. Parintele Justin a avut gandul acesta de a tamadui omul, si trupeste, el nefiind bolnav niciodata cu adevarat.”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituMaica Iustina afirma ca Parintele avea o mila extraordinara! Si a vrut, in afara de Maslu, care se facea (probabil inca se face)  de trei ori pe saptamana sus la manasirea de calugari, sa faca si un spital-spital. Maslul se savarsea ca nicaieri altundeva atat de des:  miercuri, joi si vineri. Joia se savarsesete noaptea, de cele mai multe ori afara, fie vara fie iarna, cand oamenii vin cu sutele. Joia noaptea de obicei slujea Parintele Justin (personal, la prima mea sedere la petru voda, am participat la un asemenea maslu, facnd drumul de la vale la deal, la calugari).

Spitalul, initial gandit a fi asezat la manastirea de calugari, a fost apoi repozitionat la cea de maici. Maica Iustina aduce marturie ca multe demonizate s-au vindecat. Insa, “nu spectaculos, adica nu deodata”. Vindecarea a durat… Si in cazul altor boli grave vindecarea s-a produs lent. Insa nu toate cazurile au fost sau sunt vindecabile. Maica mai spune ca “zicem ca e manastire de indapatate… Daca in alta parte nu s-au adaptat, trebuiau sa vina la Petru Voda!” […] “Iar la noi totul e un mare azil, nu numai schitul. Daca va uitati prin chilii, una nu are o vertebra, una are o placuta de argint la cap….”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

La manastirea din vale, lumina a ajuns abia dupa un an si jumatate de vietuire deja acolo. Maica Iustina spunea: “Si mie mi-a parut rau de asta. Pentru ca inainte stiam cand rasare Luna, cand e Luna plina, cand rasare Soarele, cand sunt stele… Era asa o legatura cu cerul, extraordinara…” Vietuirea a fost grea de la inceput, caci treburile gospodaresti pentru mana de maici era covarsitoare, insa au avut ceva ajutor de la cativa Parinti. Aveau de hranit 50 de guri – munictori ce ridicau azilul, parinti si frati ce contribuiau la constructii. Imediat dupa incheierea constructiei azilului, au inceput sa vina batranele, desi inca nu aveau aprobare. Duminica le carau la slujba, biserica (la manastirea de calugari), cu o duba. Iar maicile au mers noapte de noapte “la deal” (mai bine de 2 km pe jos), dus si apoi intors, vreme de 4 ani. “Plecam la unu si jumatate noaptea si ne intorceam la cinci dimineata acasa, oricum era vremea. Si ajungeam la deal odihnite, ne trezeam pe drum. O porneam asa, cate doua, cate trei – pe ploaie, pe frig. Cel mai greu era cand tuna si fulgera. Ca ne era frica, stii? Si atunci te rugai pana la deal sa nu te loveasca un fulger. Se intampla sa cada pomi de-a latul drumului, chiar aproape de noi, dar n-am patit niciodata nimic. Nu ne-au mancat lupii, nu ne-a rapit nimeni, nu a patit nimeni nimic: sa se imbolnaveasca, sa raceasca, nimic  nimic. Si ganditi-va ca niciodata nu am avut paznic aici si nu avem nici acum. A mai nimerit pe aici cate un nebun, dar l-am luat frumos asa: Uite, du-te la deal sau ia-o la vale! Am vorbit frumos cu el, si s-a dus. Nici hoti nu au fost. Dar ce e interesant aici e ca la noi se intampla foarte multe lucruri intr-o zi. Parca e spital de urgente! M-am dus si in alte parti, in vizita, doua-trei zile. Si nu s-a intamplat nimic. Totul mergea frumos, linistit. Cand am ajuns acasa am primit lista: s-a imbolnavit vaca, cutare maica nu stiu ce-a patit… Deci era o lista de vreo 3 pagini cu ce se intamplase in zilele respective. Nu ai timp sa te plictisesti, toate se intampla foarte repede.”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Acest crampei de poveste ilustraza abia o infima parte din marea  si uimitoarea poveste a manastirii de maici de la Petru voda. In ultimii mai bine de trei ani de viata pamanteasca, Parintele Justin insusi a ales sa vietuiasca aici, coborand de la manastirea din deal si asezandu-se intr-o camera de la etaj in azilul-spital pentru batrane. Aici, la Manastirea de maici,  a trecut si pragul spre Dincolo, in seara tarzie de 16 iunie 2013… Manastirile surori de la Petru voda (cea de maici adapostind azi cam 150 de maici) sunt atipice. Atat de atipice incat este nevoie de timp ca sa intelegi – timp, asa cum a fost si este nevoie pentru tramaduirile minunate la care a fost martora si contributoare Maica stareta Iustina…

Anomismi via ParinteleJustinParvu.RoUnde puteţi găsi Albumul „Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea

O nouă carte minunată despre Părintele Justin Pârvu: „Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Coperta Invataturi Minuni Parintele Justin - Fundatia Petru VodaCarte Document: „Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin”, editată de Fundația Justin Pârvu

Această carte, editată prin osârdia maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, conţine în prima parte sfaturi esenţiale din învăţătura Părintelui Justin ce privesc următoarele teme: Dreapta Credinţă, Neamul românesc, Dictatura biometrică, Cinstirea Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste, Viaţa în familie, Cuvinte către tineri, Sfaturi duhovnicești. În partea a doua a cărţii sunt incluse minuni săvârșite de Preacuviosul Părinte Justin Pârvu, atât din timpul vieţii cât și după adormirea sa întru Domnul, minuni adunate din relatările credincioșilor, ne informeaza portalul revistei Atitudini.

Nr. pagini: 160 | Preț: 8 lei. (nu conține costul transportului)
Pentru comenzi accesați această pagină.

Alte volume importante: Apariție editorială la Fundația Justin Pârvu: Ne vorbeşte Părintele JUSTIN si “Ne vorbește Părintele Justin”, vol. II

Vedeti si: Ofertă specială de revistă şi carte

Cuvânt Înainte – de Aspazia Oţel Petrescu: „Albumul Cristinei Nichituş Roncea este un elogiu adus frumuseţii divine, capabil să înfioare orice inimă”

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

dna Aspazia Otel - Petrescu - foto Cristina Nichitus RonceaCuvânt Înainte

„Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.

Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă.

Cred ca ar fi o nechibzuinţă din partea mea să încep să desfăşor o analiză a imaginilor prezentate în Album, din care se detaşează chipul şi aura Duhovnicului. Albumul, în tot cuprinsul său, este un univers care se cere contemplat. Este cât se poate de explicit şi nu are nevoie de exegeze. Admiraţi-l simplu şi direct. Şi veţi desluşi frumuseţile lui multiple şi mirifice.

Mi-aş permite, totuşi, o remarcă: cred că nu este întâmplător (pentru că în lumea guvernată de Iisus nimic nu este întâmplător) faptul că autoarea a insistat mai mult pe imagini luate din Sfânta Mănăstire a Arhanghelilor, de la Petru Vodă. Aici, cu adevărat, ţie, care ai urcat până aici cu mari speranţe în suflet, ţi se deschide o uşă spre Cer. Dincolo de această uşă te aşteaptă acel păstor blând care-şi pune viaţa pentru oile ce au nevoie de îndrumare, de sfat şi de mângâiere. Vei afla nemijlocit că ai intrat în “tainica pustie a mântuirii” unde bunul Părinte Justin îşi aşterne ca pe o jertfă vindecătoare, de toate relele şi toate grele tale, întreaga sa viaţă. Şi o face fără timp şi fără odihnă, ca tu să te întorci în babilonul tău cu totul altul decât cel care-ai venit. Vei afla prin dragostea Părintelui unde-ai greşit şi care e calea pe care trebuie să-ţi îndrumi paşii ca să treci cu succes testele de iubire ce se vor ivi de aici înainte în drumul tău spre mântuire. Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.

Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”

Aspazia Oţel Petrescu
6 Iulie 2013

PărinteleJustinPârvu.Ro
Unde puteţi găsi Albumul „Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Părintele Justin Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului. Postfaţa Albumului

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Postfaţa

Părintele Justin – Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului

Când am ajuns prima oară la Petru Vodă ningea ca-n basme. Ninsoarea începuse pe măsură ce ne apropiam, prin munţi, pe drumul şerpuit şi deja îngheţat, de raiul de la poalele Ceahlăului. Fulgi imenşi coborau din ceruri peste ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinţilor Arhistrategi şi mucenicilor anticomunişti din temniţele bolşevice. Era vreo patru dimineaţa şi Părintele lăsase un vajnic monah, fost jandarm, acum student la Teologie, să ne întâmpine. Era o linişte de puteai să auzi neaua căzând. Admiram cu răsuflarea tăiată albul şi pacea mirifică din curtea mănăstirii. Deodată, se deschide uşa unei chilii şi izvorăşte o pală de lumină caldă, de candelă, de lumânare. Din aburul chiliei iese un bătrân cu barba albă şi părul lung, de nea, fluturându-i în aerul dimineţii o dată cu camilafca-i. O aură imensă îl inconjura şi totul era atât de clar, se petrecea chiar sub ochii noştri uimiţi. Era Moş Crăciun! Fără nici o îndoială! Peste straiele călugăreşti, avea o vestă neagră, de piele, încinsă cu o centură lată şi o cataramă lucitoare cu monograma Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nişte ochi calzi, care străluceau în lumina ce nu ştiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne îmbrăţişa. “Aţi ajuns, baieţi? Voi mergeţi să vă odihniţi, eu trebuie să purced la un Sfânt Maslu!”. Era Părintele Justin, Duhovnicul Neamului, aşa cum fusese supranumit de popor, spre care ne îndreptase Părintele Ioanichie luptătorul, ştiind probabil că el va rămâne ultimul arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor.

Mergând spre 90 de ani, bătrânul, fost preot militar voluntar pe Frontul de Est şi deţinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul său şi al generaţiei sale, în Mişcarea Legionară şi învierea Neamului Românesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe gheţuşurile Moldovei în ajutorarea unor creştini. Sunt sigur că a mers cu o sanie mare şi frumoasă, purtat de îngerii Domnului, pentru că a ajuns cu bine înapoi, spre bucuria noastră.

Apoi, la un alt Crăciun, am mers cu viitoarea mea soţie să-i cântăm colinde la uşa aceleiaşi chilii, sub o altă ninsoare mirifică, însoţind obştea de măicuţe inimoase şi sârguincioase din Mănăstirea de la vale, Paltin-Petru Vodă, unde se afla şi azilul de bătrâni şi căminul de copii. Când s-a deschis uşa, a ieşit, cu un zâmbet radios, cel despre care, şi soţia mea, când i-a facut prima fotografie, cea aflată la începutul acestui Album, a simţit acelaşi lucru: că era Moş Crăciun în persoană. Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Părintele şi în această privinţă, a binecuvântărilor, chiar ascultărilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum în cer, aşa şi pe pământ“… Să nu uităm şi mustrările, spre smerirea noastră…

Zilele acestea, o tânără care nu a ajuns niciodată la Petru Vodă, a exclamat privind fotografiile cu Părintele: “Parcă este Însuşi Dumnezeu… şi Moş Crăciun în acelaşi timp! Cel putin aşa mi l-am imaginat eu întotdeauna pe Dumnezeu…”. “Părintele Justin este Sfântul lui Dumnezeu pe pământ. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca să ni mai mângâie pe noi…”, ne spunea apăsat, cu mare credinţă şi evlavie, un ţăran poate la fel de bătrân ca Părintele, pe care l-am luat cu maşina la Mănăstire chiar în ziua care avea să devină ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la împlinirea a 94 de ani, pe 10 februarie 2013.

Atunci, din cauza noastră, dar practic datorită dorinţei sale foarte mari de a ne mărturisi cât mai multe, ştiind cu siguranţă ce va urma, aproape nici nu a mai reuşit să mănânce. Era ziua sa, Părintele slujise de dimineaţă şi primise sute de credincioşi, ierarhi, preoţi, monahi şi monahii, pustnici coborâţi din munţi, dar nu apucase se mănânce un colţ de pâine. Se făcuse deja aproape zece seara când ultimul pelerin i-a cântat cu toata familia sa un “Mulţi ani trăiască!” viguros şi apoi ne-am aşezat noi în genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se întâmplă Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi României. A fost o discuţie lungă, de două ore, din care am redat o parte pe portalul Ziaristi Online, în ceea ce avea să devină ultimul interviu ce ni l-a acordat. Şi-uite aşa, masa pregătită cu dragoste de bravele măicuţe se răcea, dar Părintele le făcea din când în când câte un semn discret să ne mai lase. Până la urmă noi am fost cei care am decis să ne întrerupem – deşi nu ne-am fi dorit-o deloc -, când ne-am dat seama că după ora 12 nu mai putea mânca aceleaşi preparate: era deja o zi de post! Şi aşa a trecut ziua Părintelui: tot trăind pentru alţii, trăind pentru noi.

Pentru cei care nu au reuşit să-l cunoască pe Părintele, dar s-au numărat printre zecile de mii de creştini care au venit să se plece la capul celui mai iubit dintre români, în zilele de după ridicarea sa spre Ceruri, şi să îi sărute dreapta, când i-au atins cu buzele mâna caldă şi frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii săi ştiau demult, trăindu-i minunile, zi de zi: Părintele a fost un Sfânt. Părintele este Sfânt! Nu există nici o îndoială. Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a văzut timp de 94 de ani, cât l-au ţinut pe Părintele pe pământ românesc, pentru a ne salva. Ceea ce înseamnă a ne mântui.

Ultima oară când l-am văzut pe Părintele a fost chiar în ziua aceea tristă în care a fost nevoit să plece de la Mănăstire, pentru a se interna şi a-şi prelungi viaţa, pentru ucenicii săi, şi suferinţa, pentru Mântuitor, întrebându-se şi întrebându-ne: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Eram în postul Paştelui, pe care ne doream să-l sărbătorim, ca şi in alţi ani, acasă, la Petru Vodă. Părintele ţinuse să slujească şi “la vale”, la maici, şi “la deal”, la călugări. Dar şi să meargă să ţină un sfânt Maslu, undeva, lângă Măgura Tazlăului!…

Dumnezeu, prin trimişii Săi pe pământ, ne-au înlesnit să ajungem la Părintele după ce ne blocasem în cateva rânduri în ispite cotidiene şi piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seară înainte ne-am bucurat împreună, în chilia sa, întărindu-ne şi oferindu-ne o nouă dovadă a minunilor sale. Părintele era însă slab cum nu-l mai văzusem nicicând. Dar radios. Era atâta dragoste în el… Acum, duminică, îl aşteptam înainte de slujbă pentru a stabili “ce şi cum”, după cum ne dăduse ascultarea. Eram în holul de la căminul-spital al Mănăstirii, doar noi doi, când Părintele a ieşit, sprijinindu-se uşor de cel de-al treilea braţ al său din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie, care îi completa pe Părintele Justinel şi pe Maica stareţă Justina. Părintele, deşi avea dureri îngrozitoare la stomac, nu se încovoia; stătea drept ca un brad. I-am sărutat dreapta şi am rămas în acest plan, îmbrăţişându-i cu mâinile şi privirea mâna expresivă, cu care binecuvântase poate milioane de români, şi uitându-mă de la nivelul meu, de jos, în sus, la Părintele, de la mână, de-a lungul dulamei simple acoperită de barba ninsă, spre ochii Părintelui. Mi-au venit imediat în minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca nişte păduri…”.

Şi-aşa ne-am despărţit de Părintele… rămânând cu El. După ce se nevoise la un Sfânt Maslu, aşa cum îl şi întâlnisem, alergând să mai mângâie nişte trupuri frânte şi suflete chinuite, în ciuda stării sale de sănătate, acum îi urmăream îngrijorat maşina grăbindu-se cu ucenicii săi spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Vodă.

Toată viaţa sa Părintele a salvat suflete. Şi o face şi acum, când ne-a lăsat drept literă de lege, de pe patul de moarte, îndemnurile care reies şi din apelul său contra cipurilor biometrice, apel care a strans un milion de semnături, un număr record în istoria României: “Să nu primeasca nimeni! Luptaţi-vă fiecare, oricât veţi putea! Nu vă lepădaţi!”

Asemenea Mântuitorului în poemul lui Radu Gyr – mărturisitor creştin-ortodox care acum veghează, şi el, prin moaştele sale, aproape de căpătâiul Părintelui – Duhovnicul Neamului şi-a întins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libărci, lăsând în urmă miros de mir şi trandafir şi vindecându-ne de bolile trupului şi sufletului. Părintele Justin se aseamană şi cu Sfântul Justin Martirul şi Filosoful – nerenunţând cu nici un preţ si sub nici un chin, în temniţele comuniste, la Adevărul revelat – dar şi cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, mângâietorul şi binefăcătorul atât de iubit de români – cu care şi seamănă, după părerea mea, la înfăţişare.

Dar mai presus de toate, rămâne pentru noi toţi, celor cărora ni s-a făcut acest dar îngeresc de a-l cunoaşte, chemându-ne la el, Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul şi Biruitorul, care nu s-a împiedicat niciodată de mai marii nici unei administraţii de pe acest pământ şi de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist şi “post-comunist”, pentru a rosti Adevărul, proorocind vremurile de cumpănă ce au venit. Părintele rămâne să ne apere din ceruri, ca un adevărat Arhanghel al  românismului.

Acum, chiar la pragul Pomenirii de 40 de zile a Sfântului de la Petru Vodă, când se săvârşeşte această lucrare, aş vrea să amintesc şi cum l-am visat pe Părintele, cât se poate de viu, într-o dimineaţă, după plecarea lui. Eram fericit că Părintele e în viaţă şi încântat de ceea ce în vis consideram că a fost un truc hazliu al Părintelui aşa că îl întrebam, fără reţineri, cum a făcut, tehnic, să iasă din mormânt. Emiteam şi ipoteze, în sinea mea: a ieşit după ce l-au pus în groapă sau înainte? În vis îmi apărea acum cât se poate de clar de ce Părintele fusese tot timpul cald, la înmormantare: de fapt, nu murise nici o clipă. Părintele era ca o floare, cu un zâmbet larg, şugubăţ cum îl ştiam, când îl chestionam asupra „trucului”. Am coborât cu Părintele de pe dealul de la cimitir, însoţindu-l vesel spre curtea Mănăstirii de „taici”. Mergând pe lângă chilia lui, înainte de a ajunge la biserică, l-am intrebat ce crede că o sa zică acum ucenicii şi toţi călugării când o să apară în mijlocul lor. Şi mi-a zis – eram deja brusc în pridvorul chiliilor de la etaj, uitându-ne de sus la curte şi la Biserică -, şi mi-a zis: „Dar crezi că o să mă vadă toţi?…”.

Să nu uităm, niciodată, cuvintele de foc ale Părintelui Justin – Mărturistorul! Şi nici avertismentul Duhovnicului: Nu vă jucaţi cu Sfinţii Închisorilor!

Dragule Părinte, iartă-ne! Prea bunule Părinte Justin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!

Victor Roncea

Nota: Acest Album nu ar fi putut să apară dacă nu ar fi existat ideea şi sprijinul generos al unor tineri foşti “ascorişti”, astăzi unul dintre ei preot de mir şi al doilea un adevărat apostol al zilelor noastre, propovăduitor neobosit al Culturii Vieţii. Le mulţumim deosebit. Dar, mai presus de toate, Albumul nu s-ar fi împlinit fără binecuvântarile duhovnicului nostru, caruia îi închinăm aceasta lucrare, arhanghelul românismului, Părintele Justin – Mărturisitorul. Îţi sărutăm dreapta, în veşnicie, Părinte!

Cristina Nichituş Roncea şi Victor Roncea

PărinteleJustinPârvu.Ro
Unde puteţi găsi Albumul „Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea

Cristina si Victor Roncea cu Parintele Justin Parvu la nunta lor de la Petru Voda

Biografia unei biruinţe. Viaţa şi lupta Părintelui Justin Parvu, „Sfântul lui Dumnezeu” de la Petru Vodă

Dati mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Parintele Justin Parvu in anul 1945 - ParinteleJustinParvu RoBiografia unei biruinţe

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.

Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.

Începând cu 1946 îşi continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale, şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi. Perioada acelor ani i-a fost zăvorârea cu care a început arderea sa de tot pentru Dumnezeu, şi pecetluirea unei taine sufleteşti de o măreţie care s-a văzut mai ales prin minunile săvârşite de Dumnezeu prin el şi în anii libertăţii, cu oblăduirea Maicii Domnului căreia i-a închinat eforturile sale de ctitor.

Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi prin felurile de experienţe pe care le-a putut transforma, din teribile şi demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această lume. A fost torturat şi anchetat până în August 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. Aici a rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale: „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. N-ar fi putut îndura despărţirea de fraţii săi întru Hristos pe care Dumnezeu i-a chemat prin mucenicie la Sine, dacă nu i s-ar fi descoperit de la Maica Domnului că are de împlinit încă o lucrare până ce va primi şi el un sfârşit de mucenic. Această lucrare este redeşteptarea conştiinţei muceniceşti şi mărturisitoare a tuturor creştinilor, a cărei biruinţă se vede astăzi prin înrâurirea sa în întreaga lume creştină. Un aspect la fel de important al acestei lucrări este cea privitoare la monahism, în care a adus reînvierea chipului de chinovie vasiliană şi pahomiană, care îmbină laturile filantropică, catehetică şi duhovnicească.

Propovăduirea pocăinţei şi apropierea venirii Domnului şi a sfârşitului lumii sunt identic acelaşi mesaj pe care prorocii, apostolii, toţi sfinţii, şi Însuşi Mântuitorul l-a adus pe pământ, iar părintele dimpreună cu Cuvântul lui Dumnezeu a rostit neobosit, mai ales în ultimii ani, acelaşi îndemn către pocăinţă. Ortodoxia învăţăturilor părintelui, (fie cele direct adresate poporului, fie cele transmise cu binecuvântarea sa prin ucenici), este la fel de fără prihană ca şi nobleţea jertfei sale pentru neam, astfel ca mulţimea celor ce l-au vrăjmăşit să amuţească înaintea unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu, neaflând cusur în cuvintele şi faptele sale.

La întoarcerea în casa părintească, după 14 Mai 1964 când a fost eliberat, mama părintelui, Ana, despre care el însuşi spunea că „era o sfântă”, la scurtă vreme s-a mutat la Domnul, şi este cinstită şi azi de biserica locului. Apoi, fiindcă i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire până în 1966, părintele a lucrat ca muncitor forestier, an când chiar la iniţiativa ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină, un preacuvios şi sfânt ce în vara anului 1974 a răposat în braţele Părintelui Justin, care mereu l-a dat pe duhovnicul său pildă de cea mai autentică şi mai înaltă viaţă monahală.

După ce în 1975 a reuşit să primească aprobarea regimului să călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că, deşi i s-a sugerat să rămână acolo, a preferat să se întoarcă în ţară, autorităţile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ. Aici, împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de bună-starea duhovnicească şi de educaţia creştină şi naţională a tuturor creştinilor care l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales de atunci calea monahismului sau a preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe, şi nu a încetat să sporească de atunci.

În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, să pună temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.

În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului român, fac din această mănăstire testamentul limpede al Voii lui Dumnezeu propovăduite şi împlinite de părintele stareţ Justin. S-a sârguit mai presus de orice să prindă în noi chip Hristos, uniţi prin frăţietatea aceluiaşi părinte duhovnicesc. Iubirea părintelui Justin pentru noi, ucenicii, este chip al asemănării iubirii Domnului pentru sfinţia sa.

În toate ctitoriile şi slujirile sale părintele a avut o deosebită grijă să fie făcute după rânduiala şi cu binecuvântarea Bisericii. Ca finanţare a folosit numai donaţiile credincioşilor, în integralitatea lor, aşa încât la ridicarea mănăstirilor sale a participat întreaga ţară, ca un simbol al biruinţei Duhului Sfânt şi al unităţii duhovniceşti şi liturgice al cărei păstor iubitor este. Părintele s-a implicat activ atât în cele mai de detaliu, cât şi în cele mai înalt-conceptuale aspecte ale vieţii ortodoxe româneşti. Aceasta a făcut-o mai ales ca duhovnic, dar şi ca ctitor al multor schituri, mănăstiri şi biserici de mir din toată ţara. Mănăstirea Sf. Iustin Filosoful şi sfinţiţilor mucenici români, ctitorită împreună cu alţi 3 supravieţuitori ai temniţei de atunci pe locul lagărului de muncă de la Poarta Albă (Canal), unde au pierit atâţia preoţi, i-a adus cea mai înaltă mulţumire sufletească, ca astfel şi România să-şi poată cinsti cum se cuvine mucenicii.

Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe măsură ce mănăstirea a devenit cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete, a devenit şi un centru de propovăduire a cuvântului ortodox, prin lucrul la cărţi patristice şi publicaţii apologetice, precum revista Atitudini

S-a silit în tot chipul mărturisit de Paterice şi în fiecare clipă şi către Împărăţia Cerurilor dinlăuntrul său şi din al fiecărei persoane pe care o întâlnea, fie faţă către faţă, fie pentru care se ruga. A preţuit mai mult ca orice curăţia credinţei trăită prin curăţia inimii, nedespărţind niciodată cugetarea cea dreaptă de vieţuirea cea sfântă, astfel ca toată viaţa sa să se facă adeverire a Evangheliei lui Dumnezeu-Cuvântul. A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ, programul zilnic al părintelui era:

– prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie,

– între 14 şi 18 ore pe zi (!) slujirea credincioşilor veniţi din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit leac

– aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină hrană

– citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi

– odihna 2-3 ceasuri pe noapte

Minunile dumnezeieşti arătate prin părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere şi înainte-vedere. Mărturiile acestor minuni abia de acum înainte pot fi notate şi publicate, ştiută fiind desăvârşita smerenie a părintelui, care nu suferea să audă despre sine vreun cuvânt de laudă cât era încă în trup, însă care acum cu siguranţă şi-ar dori ca prin cunoaşterea lor să fie slăvit Numele lui Dumnezeu, spre bucuria tuturor.

Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de o evlavie populară întocmai cu cea către marii sfinţi ai Bisericii, cât şi o înrâurire de unitate şi de întărire întru credinţă asupra ţării şi a neamului românesc precum marii şi drept-credincioşii voievozi. Chipul cuvios şi pătruns de Duhul Sfânt al sfinţiei sale va rămâne veşnic în inimile celor ce l-au cunoscut drept cea mai sublimă şi mai sfântă persoană cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam.

Ca duhovnic, urmând cu mare rafinament pilda Învăţătorului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a îngrijit cu o fără cusur dreaptă-socoteală şi negrăită milostivire desăvârşita libertate a fiilor săi, nepunând pe nimeni în vreun şablon, ci a observat cu precizie ipostasul sufletului şi chemarea celui de sub patrafir şi s-a luptat să pună în sfeşnic lumina pe care Dumnezeu a aprins-o în fiecare dintre noi prin Sfântul Botez, amintind prin însăşi viaţa sa cuvântul dumnezeiesc care l-a chemat şi care şi pe noi ne cheamă: Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt Sfânt! Sfârşitul mucenicesc prin cele 40 de zile de cumplite suferinţe (timp în care a cerut să fie tuns în Marea Schimă tot cu numele Justin), l-a trăit cu o impecabilă demnitate şi plinătate de har care au mărturisit tuturor că era purtător de Dumnezeu, precum este scris: “Cel ce a devenit un singur duh cu Dumnezeu prin darul Harului, şi cel ce pătrunde dumnezeieşti taine prin dorirea de Dumnezeu a inimii lui spre iconomia comuniunii Bisericii, unul ca acesta străluceşte şi este cinstit spre slava Treimii celei de viaţă făcătoare în vecii vecilor. Amin.” (Sfântul Symeon din Muntele Minunat)

Sfinte preacuvioase părinte Justin, bucură-te, intrând în bucuria Mirelui Tău! Şi fiindcă acum ai aflat îndrăzneală de mare mucenic – căci pentru păcatele noastre ai pătimit -, roagă-te să aflăm şi noi har înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne părăsească milosârdia Lui, ci să primim vreme de pocăinţă înaintea venirii Sale celei prea-slăvite. Ci, o, grabnic-ascultătorule al celor sărmani, cere Domnului să nu ne lipsească de tine nici în cele ce vor fi în veacul acesta, nici în cel ce va să fie, ci să fim întru duhul dragostei sfinte cu toţii una, precum şi pe tine împreună cu Dumnezeu unit te-a făcut. Amin!

Au consemnat:

Monahul Filotheu pentru obştea Mănăstirii Petru Vodă

şi maica Neonila pentru obştea Mănăstirii Paltin

Petru-Voda.Ro / ParinteleleJustinParvu.Ro

Parintele Justin Parvu la Manastirea Petru Voda in 1995