Magdalena Popa Buluc despre „Parintele Justin Mărturisitorul”: „Fotografiile Cristinei Nichituş Roncea sunt o invitaţie de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului”

Posted on 22 aprilie 201422 aprilie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Spiritualitate şi istorie: “Părintele Justin Mărturisitorul”

de Magdalena Popa Buluc

Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul o are în lumina monahului

Părintele Justin a fost un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui asupra asupra răului absolut.

“Tradiţiile noastre populare vestesc Naşterea lui Hristos… Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată şi o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Betleem spre a se răstigni pe Golgota ca să ia asupra sa păcatele întregii omeniri. Nu se poate vorbi de Răstignire, de Înviere, dacă nu plecăm de la Naştere. Apoi putem admira frumuseţea unei familii sfinte, a lui Iosif şi a Mariei, ca un model de vieţuire creştină”.

“În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice, de la frezele pentru rocă, şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2.30. Acesta a fost momentul când am intrat în ascensor şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol. Era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând Hristos a înviat! Apoi, am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină, în locul nostru. Am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă”.

Înarmaţi-vă cu rugăciuni

“Tocmai atunci când e vorba să nu se vorbească, să nu se ştie, să nu se spună, monahul trebuie să strige mai mult. El e împotriva firii mereu. Asta-i viaţa monahală. Monahul stă de veghe acolo la miezul nopţii. Se aude un clopot, bate o toacă, se cântă Sfânta Liturghie şi e tot timpul treaz ca un apărător al vieţii noastre creştin ortodoxe”.

Albumul Cristinei Nichituş Roncea, “Părintele Justin Mărturisitorul”, apărut în condiţii grafice excepţionale, la Editura “Mica Valahie”, prilejuieşte o călătorie prin lumea ortodoxă românească, dar şi un elogiu adus Părintelui Justin, un elogiu adus frumuseţii divine.

“Mânăstirile sunt locuri care pentru mulţi par rupte de realitate. Dar nu este deloc aşa. În mânăstiri sunt oameni bine ancoraţi în prezent şi determinaţi pentru viitor mai ales pentru că îşi cunosc trecutul. Am văzut şi am trăit minuni. Sunt călugări – stânci de credinţă, sunt măicuţe – mlădiţe ale adevărului, sunt oameni care par a fi sfinţi coborâţi pe pământ. Priviţi la chipurile lor: câtă blândeţe, câtă căldură!”

Părintele Justin Mărturisitorul

Cristina Nichituş Roncea şi-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. Fotografiile ei sunt o invitaţie aşadar de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului.

După expoziţia “Precum în cer”, deschisă la Palatul Şuţu, în care autoarea ne-a propus să trăim într-o expoziţie de fotografii ce te înalţă şi care te duc spre o lume în care cuvintele sunt de prisos, ea mărturisea: “Pentru mine, vizita la mânăstirea Petru Vodă a fost o experienţă înălţătoare, o ocazie fără precedent de a învăţa că poţi să fii mai fericit prin simplitate, străduindu-te să îndepărtezi influenţele nefaste, să te bucuri de frumuseţea din jur, pe care o găseşti în natură, dar şi în oameni. Credinţa te învaţă să fii bun şi astfel ajungi să fii fericit prin tine însuţi, fără să aştepţi neapărat ceva de la cei din jur. Dincolo de situaţia politică, de agitaţia din oraş sau de problemele personale, oamenii pot afla că monahii din mânăstirile României se roagă pentru fiecare suflet de român, că există oaze şi fortăreţe ale credinţei şi că Dumnezeu nu ne lasă. Avem tendinţa să uităm asta din cauza greutăţilor care ne apasă, însă credinţa chiar ne ajută să depăşim situaţiile dificile şi mai ales ne învaţă să-i ajutăm şi pe cei din jur, atunci când putem. A fost o minune, în primul rând. În sensul că această poartă mi-a fost deschisă de Părintele Justin, într-o seară de Crăciun, când eram la uşa chiliei sfinţiei sale alături de pelerini, maici şi călugări, cântându-i colinde. Este şi prima fotografie făcută cu Părintele, cu care de altfel am deschis expoziţia.

Părintele Justin a mers cu Evanghelia în faţă, rămânând ochiul de veghe al creştinătăţii

M-am străduit să percep cu sufletul ceea ce vedeam în jurul meu. Mă bucur că obiectivul aparatului de fotografiat a reuşit să surprindă ceea ce eu vedeam cu ochii minţii, ceea ce atingeam cu sufletul, ceea ce simţeam cu inima în acele momente”.

În acest splendid şi impresionant album cu fotografii radiind frumuseţe şi emoţie şi cu texte pline de înţelepciune îl descoperim pe Părintele Justin – Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului, care într-o dimineaţă în zori şi-a ridicat uşor capul şi bunecuvântând în văzduh a rostit cu putere şi har: “Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară, apoi a rostit a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a rostit a treia oară: Doamne, bunecuvântează această ţară, România!”.

Cristina Nichituş ne descrie biografia unei biruinţe. Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă, la 10 februarie, într-o familie de români orotdocşi foarte evlavioşi. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mânăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică, întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica. Niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi pe cele de cultură, istorie, filosofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi deplin, de o seninătate milosârdnică ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative ale spiritului creştin al acestui popor.

Iubea animalele

“Şi-a făcut un ideal de a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire, fie a Cetăţii, fie a mânăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele trupului lui Hristos, Biserica”.

A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, Părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar din 1941, la Iaşi. Este hirotonit preot de Arhiereul Valerie Moglan, Vicar al Mitropoliei Iaşilor. În 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română în care slujeşte Sfânta Liturghie. Începând cu 1946 îşi continuă studiile la Seminarul din Roman. Faptul că nu a subscris niciuneia dintre iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 1948 şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris în 2008: “Legionarismul nu a fost o sectă. El s-a supus întru totul Bisericii Apostolice…”.

Părintele Justin

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, cu toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. “Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, Părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi”. Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor. A fost torturat şi anchetat până în august ’49 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. A rămas acolo până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie, apoi la Gherla şi în alte închisori. “Nu mai eram o persoană, eram un număr: 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face şi a răspuns: “O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”.

Mânăstirea Petru Vodă a devenit în 1992 o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească.

Minunile dumnezeieşti arătate prin Părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere.

Fiecare are datoria să mărturisească după puterea lui

Adeseori, Părintele Justin mărturisea: “Creştinul n-are de ce să se teamă dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Vor veni vremuri grele asupra ortodocşilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorile ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veşnice, la dragostea Mântuitorului care ne aşteaptă să fim alături de El în ceruri, alături de toţi sfinţii mărturisitori ai adevărului Lui. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe, de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a anului 2013 a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti. Părintele Justin a fost un Luceafăr între Părinţi. A strălucit cu sufletul, cu inima, cu dragostea, cu înţelepciunea, cu cuvântul atât de mângâietor şi plin de putere al lui Dumnezeu.

Magdalena Popa Buluc / Cotidianul

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Hristos a Inviat! Sfintele Pasti cu Parintele Justin Parvu Marturisitorul. FOTO/VIDEO

Posted on 19 aprilie 201419 aprilie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Hristos a Înviat!

„Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc!”

„În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2:30. Acela a fost momentul când am intrat în ascensor, şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând „Hristos a Înviat!”. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă.”

ParinteleJustinParvu.Ro

De Sfintele Pasti cu Parintele Justin Parvu la Petru Voda

Cartea cu Dumnezeu – de Magda Ursache. Un Omagiu adus Părintelui Justin Pârvu, la 10 luni de la plecarea sa la Domnul

Posted on 16 aprilie 201414 mai 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Cartea cu Dumnezeu

de Magda URSACHE

Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.

Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.

Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.

Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.

Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.

În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.

Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.

Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.

Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” „Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.

Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.

Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.

Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.

Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?

Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!

Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.

Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeti si: Parintele Justin Parvu, la aniversara. Un sfant in Dosarele Securitatii: “Un temperament impulsiv si mistic”

Florile de la Mormantul Parintelui Justin Parvu in cele patru anotimpuri. 60 de FOTOGRAFII plus VIDEO

Posted on 28 martie 201428 martie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Continue reading→

Noi minuni ale Părintelui Justin: O profesoară ridică o şcoală ortodoxă după ce Părintele îi răspunde la gândul nerostit şi un monah al Părintelui, Eftimie Mitra, istoriseşte alte minuni

Posted on 14 martie 201415 martie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

„Părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească.” – Ieromonahul Eftimie Mitra

„Şi să faci şcoala aceea!” – a spus Părintele

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin Pârvu

de Sabina Ghiorghe

Peste 200 de copii, olimpici sau corijenţi laolaltă, sunt meditaţi de profesori voluntari în cadrul Centrului Educaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“ din Bârlad, înfiinţat în 2013. Proiectul se desfăşoară în incinta a două biserici şi într-un laborator al unui liceu din oraş.

Înfiinţarea unei şcoli ortodoxe în Bârlad a plecat de la visul unei tinere care a avut şansa de a urma un doctorat în matematică în Statele Unite ale Americii. Cristina Cânepă a pus bazele acestei instituţii la îndemnul duhovnicului său şi cu sprijinul foştilor dascăli şi al unor preoţi din municipiu.
Aşa s-a născut, în primăvara anului trecut, Centrul Eduaţional Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“, proiect care se derulează în incinta bisericilor „Sfânta Ecaterina“ şi „Sfântul Spiridon“ din
Bârlad, precum şi în laboratorul de informatică al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“. Iarna este folosit mai mult spaţiul de la demisolul Bisericii „Sfânta Ecaterina“, deoarece doar aici este căldură.

Iniţial, s-au înscris doar 30 de copii şi câţiva profesori care i-au meditat. Impactul asupra comunităţii a fost neaşteptat şi, la un an de la înfiinţare, numărul copiilor care vin la biserică pentru meditaţii este de şapte ori mai mare. La fel şi numărul dascălilor voluntari. Solicitările sunt mult mai multe, dar lipsa spaţiului împiedică dezvoltarea proiectului.

UN VIS ÎNCURAJAT DE IUSTIN PÂRVU

„Îmi doream de mult timp să pun bazele unei şcoli ortodoxe, dar mi se părea că este imposibil. Simţeam că şcoala nu oferă copiilor opţiuni de viaţă. Simţeam că nu-i călăuzeşte pe drumul corect. În biserică sunt orientaţi mult mai bine. Li se oferă acea linişte de care au atâta nevoie, acea încredere şi înţelegere ce lipseşte în şcolile de stat, din păcate“, spune Cristina Cânepă.

Ideea tinerei a început să prindă contur în primele zile ale anului trecut, când aceasta se afla la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. „Acolo am vorbit cu preotul Iustin Pârvu, duhovnicul meu. După slujbă, am avut o discuţie, dar nu i-am pomenit nimic despre visul meu. La plecare, mi-a spus pur şi simplu să mă ocup de acest proiect“, povesteşte iniţiatoarea şcolii ortodoxe bârlădene.

Imediat după ce s-a întors în Bârlad, l-a căutat pe profesorul de matematică Dumitru Mihalache, dascălul care i-a insuflat în vremea copilăriei dragostea pentru această materie. Alături de el a pus bazele proiectului pe care apoi l-au prezentat Episcopiei Huşilor pentru a primi acordul de a desfăşura activităţi în biserică.

„Au fost încântaţi de idee şi ne-au dat binecuvântarea pentru a face meditaţii în biserică. Preotul Petru Giuşcă ne-a întâmpinat cu braţele deschise şi ne-a oferit primul spaţiu. Mi-am dorit ca şcoala ortodoxă să aibă un spaţiu al ei. Terenul din spatele Bisericii «Sf. Ecaterina» a fost donat comunităţii de boierii de altădată şi a fost lăsat în paragină. Ar fi o reparaţie morală să folosim acest teren pentru ridicarea unei şcoli“, relatează Cristina Cânepă.

OLIMPICI ŞI STUDENŢI LA OXFORD

Primele meditaţii în cadrul şcolii ortodoxe bârlădene au fost date în aprilie 2013. Câţiva liceeni care se apropiau de Bacalaureat au profitat de această oportunitate. Unii erau olimpici, alţii mai aveau multă materie de recuperat.

„Eu zic că am făcut o treabă foarte bună! Copiii meditaţi anul trecut mi-au oferit mari satisfacţii. De exemplu, Maria Roşca a intrat la Oxford, alţi elevi au intrat la facultăţi din ţară cu nota 10. Dragoş Simion e student la Facultatea de Informatică Iaşi, iar un alt fost elev, Bogdan Dumitru, e la Automatizări şi Calculatoare, la Bucureşti“, susţine mândru Dumitru Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ din Bârlad.

Meditaţiile au continuat şi în vacanţa de vară cu elevi care aveau de dat corijenţe. Şi rezultatele acestor copii au fost surprinzătoare, iar odată cu noul an şcolar, 2013-2014, cererile s-au înmulţit. Acum sunt peste 200 de copii din Bârlad, elevi de şcoală primară, ciclu gimnazial şi liceal, care s-au înscris la şcoala ortodoxă.

FĂRĂ CONDIŢII

30 de învăţători şi profesori voluntari îi pregătesc la diferite materii: matematică, limba română, istorie, limba engleză, geografie, pictură şi informatică. Biserica nu se închide decât după ora 20.00, când se termină ultimele meditaţii.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ce-am reuşit să facem! Activăm ca un «after school», doar că suntem găzduiţi de biserică. Nu impunem nicio condiţie copiilor, nu-i selectăm după rezultatele de la şcoală, după starea materială a părinţilor ori după alte criterii. Pe unii îi pregătim pentru olimpiade şi pentru Bacalaureat, pe alţii îi ajutăm să ia corijenţele. Sunt mândru de fiecare dintre ei. Singurul lucru pe care îl impunem este să vină îmbrăcaţi decent şi să aibă credinţă în Dumnezeu“, mai spune profesorul Mihalache.

„E MAI BINE DECÂT LA ŞCOALĂ“

Copiii vin cu drag şi nu privesc orele petrecute cu profesorii ca pe o corvoadă. Meditaţiile încep cu o rugăciune şi tot aşa se şi încheie.

„E mai bine decât la şcoală. Aici înţeleg altfel, îmi explică tot ce nu am înţeles. La şcoală suntem peste 30 de copii în clasă şi nici nu se aude bine ce ne spune doamna profesoară. La meditaţii nu ridică nimeni tonul, nu râde nimeni de mine dacă înţeleg mai greu“, mărturiseşte Mihăiţă, elev în clasa a VI-a, unul dintre copiii meditaţi.

Alina este în clasa a XII-a şi face meditaţii la matematică şi la informatică: „Mă pregătesc pentru Bacalaureat şi vreau să-l iau cu notă cât mai mare pentru că o să conteze la admiterea la facultate. Părinţii mei nu-şi permit să plătească un meditator şi nici nu e nevoie. Am găsit aici profesori cum nu am întâlnit la şcoală. Ne ascultă, le pasă cu adevărat de noi“.

Şi părinţii celor care vin la meditaţii în biserică au fost surprinşi de rezultate. „Am fost sceptică la început. Nu mi-a surâs ideea pentru că biserica şi-a pierdut calea dreaptă în ultimii ani. Fetiţa mea a insistat să meargă şi bine a făcut. S-a schimbat radical, învaţă din plăcere, are numai note foarte bune şi este mai sociabilă. Se simte iubită de profesorii voluntari şi abia aşteaptă zilele când are meditaţii“, afirmă Elena Oprea, mama unei eleve meditate la Centrul Educaţio-nal Creştin-Ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“.

30 de profesori şi învăţători voluntari dau meditaţii copiilor care vin la Centrul Educaţional Ortodox înfiinţat de Cristina Cânepă.

Doar dascăli cu vocaţie au acceptat să facă voluntariat în cadrul acestui proiect. O parte dintre ei sunt pensionari şi vin la meditaţii din dragoste pentru meseria pe care au făcut-o o viaţă.

Gheorghe Petcu, profesor de matematică pensionar, nu concepe viaţa fără copii în jurul lui: „Fac voluntariat şi la Complexul de Servicii Comunitare din Bârlad, şi aici, la biserică. Nu pot sta departe de activitatea profesională. Cât timp voi fi sănătos, iar copiii îmi vor cere ajutorul, o voi face necondiţionat“.

Orele de meditaţii sunt solicitante pentru dascăli deoarece lucrează simultan cu elevi de la şcoli diferite şi de la clase diferite. Sunt ore care se desfăşoară cu doi-trei elevi, atunci când sunt pregătiţi pentru olimpiade, sunt ore la care participă şi câte 15 copii.

Printre voluntari sunt şi profesori tineri: Bogdan Cânepă (fratele fondatoarei), Gabi Ghidoveanu şi Cristina Chiriţescu – matematică, Laurenţia Oatu şi Gabriela Cotae – limba română, Jenica Bolea – desen, Ioan Grădinaru – informatică, Maria Marin – istorie, Veronica Silvestru – geografie, Daniel Chiriac – limba engleză, Silviu Creangă – teologie şi cor.

În cadrul şcolii ortodoxe se desfăşoară şi activităţi recreative. Copiii au posibilitatea de a se întâlni pentru ore de desen, muzică ori îndeletniciri practice. O parte dintre ele sunt coordonate de Petru Giuşcă, preotul paroh al Bisericii „Sf. Ecaterina“. „Profesorii fac voluntariatul cu mare dragoste. Sunt foarte ataşaţi de copii, sunt dascăli adevăraţi cum vedem din ce în ce mai rar. Copiii au început să vină cu drag. Unii dintre ei vin şi la slujbe“, spune preotul Petru Giuşcă.

PREOŢII, ADEVĂRAŢI PĂRINŢI SPIRITUALI

Preotul Petru Giuşcă menţionează că, în fiecare joi, la biserică se organizează o seară duhovnicească cu elevi şi cu profesori. În cadrul acestor întâlniri discută despre tot felul de lucruri, cum ar fi muzica sau pictura.

„Se fac ore de abilităţi practice, chiar am organizat o expoziţie cu lucrările lor. Pictăm linguri împreună, avem un cor cu 20 de copii mici. Preasfinţitul Corneliu de la Episcopia Huşilor ne-a dat binecuvântarea să găzduim în biserică meditaţiile pentru copii şi celelalte activităţi destinate micuţilor. În plus, a sponsorizat pelerinaje pentru profesori şi o vacanţă în Deltă pentru copii“, mai spune preotul.

Obiectele artizanale realizate de micuţi – linguri pictate, icoane şi ouă încondeiate – au fost expuse în biserică şi au fost vândute enoriaşilor. Banii adunaţi au fost folosiţi pentru a cumpăra alte materiale necesare confecţionării acestora.

Proiecte similare, dar nu de asemenea amploare, sunt derulate şi în alte biserici din Bârlad. Tot mai mulţi copii găsesc în Casa Domnului ceea ce nu primesc acasă sau la şcoală. De cele mai multe ori se desfăşoară activităţi cu caracter social, sunt implicaţi în acţiuni caritabile, ori manifestări care le dezvoltă partea artistică şi spiritul civic.

Povestea călugărului Părintelui Justin Pârvu şi a mănăstirii ridicate la poalele cetăţii Sarmizegetusa Regia

de Daniel Guţă

O mănăstire unde vieţuiesc patru măicuţe şi un duhovnic a fost ridicată în inima vechii Dacii, la poalele Sarmizegetusei Regia. Eftimie Mitra, cel care conduce aşezământul monahal din Valea Rea, a fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ortodoxiei în România. Călugărul a ajuns aici în urma unor întâmplări care i-au zdruncinat soarta.

Mai puţin de zece kilometri despart, peste munte, aşezarea monahală din Valea Rea de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Ultimii cinci kilometri ai drumului spre Schitul „Sfinţii Români”, unde vieţuiesc patru călugăriţe şi un duhovnic, traversează o pădure deasă, ce acoperă văile. Drumul forestier trece pe lângă mai multe case părăsite, şerpuieşte la fel ca pârâul care îl mărgineşte când pe de o parte, când pe cealaltă şi se opreşte în faţa unor construcţii din lemn simple, care abia pot fi zărite din afara gardului împrejmuitor.

În acel loc, unde se unesc cele două ivoare care curg prin Valea Rea, a fost ridicată mănăstirea „Sfinţii Români”. Povestea schitului unde vieţuiesc părintele Eftimie Mitra şi cele patru măicuţe a început înainte de anul 1990. O familie care locuieşte în satul de la poalele cetăţii dacice a avut încă de atunci iniţiativa de a construi mănăstirea din sălbăticie, însă demersurilor acesteia i s-a împotrivit regimul comunist. Demersurile au continuat şi după Revoluţie. Maria, o săteancă din Grădiştea de munte, a donat terenul, pentru ca aici să fie ridicat aşezământul monahal. Familia hunedorencei şi-a îndeplinit visul, iar din 2008 construcţia schitului a început.

Lăcaşul a fost ridicat într-un timp scurt, fiind construit din lemnul adus din pădurile care îl înconjoară. Oamenii din satele învecinate au contribuit cu donaţii şi mai ales cu forţă de muncă, pentru ca lucrările să poată fi realizate. Călugăriţele din schit au ajutat la rândul lor, la montarea faianţei şi la amenajările dependinţelor. Au lucrat cot la cot cu duhovnicul Eftimie Mitra, cel care de trei ani are grijă de mănăstire.

În apropiere de locul binecuvântat, aşa cum îi spun oamenii din Grădiştea de Munte, în anii trecuţi au fost descoperite mai multe comori dacice. Sătenii povestesc despre farmecele aurului îngropat în munte şi despre tezaurele ascunse de stăpânii din trecut ai acestor ţinuturi. „Pe o stâncă a versantului din Valea Rea într-o noapte, am văzut lucind scânteile deasupra pădurii. Îmi părea că ardeau copacii, dar fără să scoată fum, însă nu erau decât scânteile strălucitoare. Mai apoi, după ce şi alţi localnici au aflat de această întâmplare, am auzit că în aceeaşi zonă unii au săpat după comori şi au găsit aur şi bijuterii. Se spunea că acolo era ascunsă comoara lui Decebal”, a povestit o localnică. Câteva relicve dacice au fost găsite şi în timpul săpăturilor la fundaţia schitului. Mai multe cioburi de vase vechi din lut au fost păstrate la schit, pentru a fi arătate vizitatorilor.

Prima minune de la mănăstire

Părintele Mitra este cel care face onorurile de primire a pelerinilor. Eftimie Mitra are o poveste aparte. A fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre reprezentanţii de seamă ai ortodoxiei, la mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, însă apoi viaţa lui a luat o turnură neaşteptată. Duhovnicul a ajuns în 1998 în Bihor şi a ridicat din temelii un schit, la Huta. În urmă cu câţiva ani s-a certat însă cu episcopul Sofronie al Oradiei şi, povesteşte el, a fost nevoit să plece.

Şi-a găsit refugiu în inima Daciei, în schitul de la poalele Sarmizegetusei Regia, iar mulţi dintre bihorenii cărora le era duhovnic au rămas aproape de el. „De sărbători, ei ajung aici în număr mare. Vin cu autocarele la mănăstire. Pe unii dintre credincioşi îi poţi vedea cum pregătesc sarmale celorlalţi pelerini care ajung aici. Mulţi dintre ei ne-au ajutat la ridicarea schitului, alături de hunedoreni”, povesteşte călugărul. În bisericuţa de lemn unde au loc slujbele, Eftimie Mitra păstrează moaştele unor preoţi care au sfârşit în urma supliciilor din închisorile comuniste. „Anul trecut, de Crăciun, măicuţele au cântat un colind, al lui Radu Gyr, iar în acele momente întreaga încăpere s-a înmiresmat cu un parfum provenit de la moaşte”, a povestit duhovnicul.

Minunile Părintelui Iustin

Eftimie Mitra este încredinţat de minunile pe care le-a trăit de-alungul vieţii sale. Unele dintre acestea, spune el, sunt legate de viaţa părintelui Iustin Pârvu, cel care l-a călugărit. L-a vizitat în ultimele sale zile dinaintea morţii şi a rămas cu amintiri puternice legat de acesta.

„Odată, mi-a venit rândul la păzitul oilor mănăstirii. Vine părintele Iustin şi ne spune: alegeţi-mi şi mie un berbecaş care să îl avem aici, în turma noastră. Am ales un berbec alb, frumos, căruia i-am pus o fundiţă la gât, l-am pieptănat, l-am răsfăţat. Peste câteva zile apare păintele Iustin şi ne întreabă care e berbecaşul. I l-am arătat cu mândrie, însă ne-a spus, măi, nu e ăla. La un moment dat apare un berbecaş mic, negru, amărât, care a început să plângă la picioarele părintelui. Pe acela l-a ales părintele, iar când a crescut berbecaşul, ne-am mirat cât de mare şi frumos a ajuns. Altă dată părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească”, relatează duhovnicul.

Eftimie Mitra este încredinţat că vorbele atribuite părintelui care l-a călugărit, despre faptul că după o perioadă de 12 luni de linişte va urma „urgia” sunt reale. „Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Ucraina”, spune duhovnicul.

Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, la acea vreme comuna Călugăreni, Neamţ. În 1939, s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, iar între 1942 şi 1944 a participat ca preot misionar pe Frontul de Est. A urmat, apoi, cursurile Seminarului Roman, pe care l-a absolvit în 1945, iar în 1948 a fost arestat politic şi a făcut 16 ani de închisoare. După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier, iar între 1966 şi 1975 a fost reprimit în monahism, ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (Neamţ) şi, apoi, al Mănăstirii Bistriţa (1975-1991). În toamna lui 1991, a pus piatra de temelie a Mănăstirii „Petru Vodă“, iar din 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin. Din 2006, nu a mai fost stareţ la „Petru Vodă“, la cererea sa, şi, înainte de a muri, în 16 iunie 2013, l-a numit ca viitor stareţ pe ieromonahul Hariton Negrea.

Surse: Adevarul de Vaslui si Adevarul de Hunedoara

Preluare: ParinteleJustinParvu.Ro

Vedeti si: Petru-Voda.Ro: Minunile săvîrşite de Părintele Justin Pârvu

Astazi: Pomenirea de 9 luni a Părintelui Justin – Sîmbătă, 15 Martie 2014

8 luni de la moartea Parintelui Justin. 7 fotografii realizate de Marius Caraman si un cuvant cu valoare testamentara citit de Monahul Filotheu. FOTO/VIDEO

Posted on 16 februarie 201416 februarie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

In cadrul inregistrarii de mai jos, realizata la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui Justin Parvu si a Parintelui Ioanichie Balan, 10 februarie a.c., veti putea asculta un cuvant cu valoare testamentara al Duhovnicului Neamului, citit de Monahul Filotheu Balan. Multumim fotografului Marius Caraman pentru foto-marturiile sale cu Parintele Justin, pe care le publicam aici, In Memoriam, la exact opt luni de la trecerea la Ceruri a blandului si dreptului Batran de la poalele Ceahlaului.

Monahul Filotheu – Omilie la Sfîntul Haralambie şi la plăcuţii săi (2014) de Manastirea Petru Voda

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Sursa Video: Petru-Voda.Ro

Nu uitati: Părintele Justin: „Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”

Prima înregistrare din 18 Martie 2009:

Părintele Justin: – Dragii mei, dumneavoastră aţi auzit despre cipuri? Se vorbeşte [despre ele] mai mult decît orice la ora actuală. Nu se vorbeşte despre Maica Domnului, despre Sfîntul Ioann Gură de Aur, despre Sfîntul Vasilie, despre Sfinţii Arhangheli şi aşa mai departe. De cip se vorbeşte. De unde am ajuns la cipu’ ăsta? Tocmai din cauza acestor lipsuri, aceste goluri, de care noi, care ne numeam creştini adevăraţi, nu ne-am interesat. De Viaţa Sfîntului Ioann, de Viaţa Sfîntului Nicolae, de Viaţa Sfîntului Grigorie, de Viaţa Maicii Domnului, de Patimile Mîntuitorului Iisus Hristos nu ne-am interesat. Dacă nu ne-am interesat, iaca a venit peste noi altă grijă. Iaca nu ne-aşteptam să ajungă la noi grija asta mare.

Dar să ştiţi că cipurile astea îşi au şi ele rostul lor bun. Dar dacă vrăjmaşul le-a transferat dincolo, le-a transferat la rău… Ca şi ţigara: buruiana asta a tutunului era bună, dar cînd omul se apăra [cu ea] de ţînţari. Se apăra de ţînţari, de aceea şi se făcea tizicul acela pe la ţară, din gunoi: se usca bine gunoiul ăsta şi se făcea vara fum, ca să poată să se odihnească omul cînd năvălesc ţînţarii peste el. Nu era sistemul acesta de acum de diferite chimicale de la combinat… acuma dai de trei ori cu prafuri şi s-a terminat. Dar nici viaţa ta nu mai rămîne aceeaşi.

Aşa încît, viaţa de toate zilele este complicîndu-se din ce în ce mai mult, că vrăjmaşul n-are de lucru. Cînd n-are de lucru omul, îi dă să inventeze, să construiască, să facă, să lase cele bune. De pildă, atomul: cînd a apărut epoca asta a atomului, are atîtea binefaceri în medicină, în tehnică, peste tot, mari binefaceri. O carte care trebuia să lucrezi la ea cîte doi ani, trei ani de zile, acum, în patru ore, gata: citeşti, legată tot, aranjată, pusă în rînduială. E o binefacere! Radioul acesta, televizorul, vedeţi dumneavoastră cum a scos omul acesta lucruri extraordinare? Dar dacă ar fi folosite numai în bine… dar sînt folosite în rău. Îs folosite rău, acuma. Vedeţi dumneavoastră, nu se mai uită nimeni la o conferinţă, la o predică bisericească, la o slujbă. Nu se mai uită nimeni! Se uită la toate năzdrăvăniile, la orice, dar la astea nu se uită. Iar cînd vine dinspre partea aceasta atomică din care s-au făcut atîtea lucruri bune… dar omul a făcut bomba, măi. Cînd au dat bomba aceea la japonezi, cică inventatorul a şi înnebunit cînd a văzut grozăveniile acestei bombe. Şi cît de multe alte aberaţii duse la rău împotriva omului!…

Şi acum a venit şi perioada, timpu’ ăsta al cipului, care e bun el, de altfel, că îl pune în industrie, îl pune în comerţ, îl pune în afaceri, îl pune în lucrări extraordinare. Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănîncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!

Dar întîi, ca să ajungă omul la această desfiinţare, la această anulare, a ajuns să spună că omul nu e creaţia lui Dumnezeu. Măi, nu e creaţia lui Dumnezeu… N-a zis omul că “a luat lut, a pus şi a suflat asupra lui şi i-a dat duh de viaţă” (Facere “:7); nu i-a dat nici un duh de viaţă!… Nu e.

Şi aici este originea omului: creaţia lui Dumnezeu. Omul, omul lui Dumnezeu. Că tot ce a făcut Dumnezeu în cele cinci zile şi a zidit pe om în ziua a şasea, a dat omul denumire la toate păsările, la toate animalele, la tot, la bogăţia aceasta frumoasă a creaturii lui Dumnezeu. I-a dat această putere omului, să numească el pe cel care va urma să fie stăpînit. De aceea acum a venit diavolul şi i-a zis lui Dumnezeu: “Nu mai e nevoie de om să mai facă nume. Îi dăm un număr!” Şi în felul acesta ne-a desfiinţat. Nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-au pus acolo Sfîntul Mir pe frunte şi l-au pecetluit – “pecetea Darului Duhului Sfînt” – acuma vine cipul şi i-l pune acolo. Îl pune pe vrăjmaş acolo, în locul lui Hristos, să-L înlocuiască pe Hristos. Şi iată acum trăim aceste vremuri grele. De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.

Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cît îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată cîştiga cît mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfîntul Ioann Gură de Aur cînd a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vînează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfîntul Ioann Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.

Şi acum de pildă această vînătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, sîntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfînt, [păcat] de la care nu este mîntuire. Şi cum vine, de plidă? Prin lucrurile cel mai esenţiale:

Pe student îl ia la carnetul de masă, îi pune acolo: “N-ai cipuşor, nu poţi intra acolo”.

Omule, tu trebuie să mergi cu o maşină, să te duci, să te deplasezi, să duci un bolnav, aduci o femeie de la spital, aduci un mort, aduci un om. Cîte greutăţi nu sînt în viaţa unui om?!… Că dacă mai întîrzie vreo oră sau juma’ de oră, moare omul. Acuma vine şi îţi spune drăcuşorul: “Ia să-ţi pui pe carnetul ăsta pe care îl faci de conducere, să-ţi pun un cipuşor acolo”. Aşa. Şi tocmai de aceea, unde e nevoie, unde sînt mai strigătoare, mai stringente lucrurile, vine şi ţi-l pune acolo. Mai poţi tu lua carnetul acela? Nu-l mai poţi [lua]. Pentru că te-ai lepădat de Hristos, asta înseamnă cipuşorul acesta: căderea în păcatul împotriva Duhului Sfînt. Şi de aceea nu numai creştinul este [afectat].

Acest cipuşor pe care tu îl ai în buzunar, apăi acela merge cu tine oriunde te găseşti tu. Că ţi-l pune, ia, aşa, într-un colţ de haină, ţi-l pune colea, aşa, şi tu de unde să ştii că îl ai pe drăcuşor? Şi în casă: în casă omul mai vorbeşte, mai se ceartă, mai suduie, mai… păi de acuma te ştie toată lumea – ce ai făcut tu în casă, pe ce parte dormi, dacă ai sforăit, şi cît ai sforăit, de cîte ori te-ai întors, că drăcuşorul e tocmai acolo sus, la înălţimea de 20 de kilometri, care controlează fiecare om. Are acolo… pentru că acuma Biblia, vă puteţi imagina, cartea aceasta mare, vă puteţi imagina, se poate pune pe o unghie, se poate scrie, aşa de iscusită este tehnica aceasta. Aşa că Europa e nimica, îţi intră într-un carneţel de nimica, toată, aşa ţi-l pune. Apasă pe un buton, şi gata, pe individul din Pîrîul Cîrjei îl ştie acolo unde este, ce a făcut astă noapte, unde a fost, cît a stat, unde a băut, şi ce a înjurat, ce a petrecut.

Aici este pericolul mare. Că a fost intrat cipul în comerţ, că a fost în industrie, că a fost în fabrici, ţi-l pune orişiunde. Dar cînd a ajuns la bietul animal şi pe om, s-a terminat cu toate. De aceea nu mai este nume, că n-are nevoie să-l pună în cămaşă, are un număr. Atît, numărul! Omul este un număr, nu mai e făptura lui Dumnezeu, nu mai este Duhul Sfînt, nu mai este creaţie. I-a pus acolo…

Nu vedeţi că au pus pe buletine, în locul, acolo unde se pune Mirul, unde îl pecetluieşte, au pus “CARD” acolo şi deasupra au pus pecetea. Şi asta este, de altfel, şi situaţia asta grea, perioada pe care o avem. Şi de aceea, această formă care… Nu vedeţi că face în judeţe sondaje? Se duce în Ialomiţa. Din Ialomiţa se duce în Cernăuţi. Se duce la Chişinău. Se duce de acolo în Tecuci. Se duce de acolo în Dobrogea. Măi, dacă este vorba despre ceva corect şi cinstit, păi, domnule, dau trei zile, o săptămînă la ziare, şi spun “Domnule, se schimbă buletinele. Forma buletinelor este acolo, arătată în fotografie” şi vede fiecare om şi se prezintă la primărie. Cum te duci…

Era altă dată, cînd m-am dus eu să-mi fac buletinul, după ce am ieşit din puşcărie după şaişpe ani n-aveam buletin. M-am dus la secretar. Nu era nimeni în primărie. Ei!… “Păi, domnul Motoc – aşa-i spunea – [aş vrea] un buletin”. “Apăi stai părinte, colea, ia loc.” Şi se întinde pe o etajeră acolo la spate, şi ia buletinul şi în cinci minute a fost gata: “Ia, părinte, buletinul”. Ăsta, domnule, stat democratic! Da’apăi acuma nu! Buletinul trebuie să meargă la prefectură, de la prefectură – la Bucureşti. Şi la Bucureşti… e o săptămînă! Un paşaport trebuie să-l faci luni, şi luni aştepţi paşaport. Dacă ai dat şpagă, cumva mai merge mai repejor, dacă nu, stai.

O credincioasă: – Şi cum să ne ferim?

O altă credincioasă: – Părinte, cum trebuie să ne păzim?

PJ: – Crucea mare, că-i dracul bătrîn. Faci cruce mare: “Înapoia mea, satano!”, aşa să zici. Îl laşi acolo de unde l-ai … [primit].

O credincioasă: – Nu putem scăpa…

O altă credincioasă: – Grele zile!

PJ: – O să vină! O să vină zile şi mai grele. Ăsta e numai un început. O să vină zile şi mai anevoioase, cînd o să vină să ţi-l pună… să-ţi pună fierul cum pui la oaie primăvara şi-o dai la turmă, sau cînd dai vaca. Îţi pune fierul acolo, pe cap. Şi dacă nu vrei, mucenică eşti! Aşa! Să-ţi ajute Dumnezeu! Şi cam asta este în mare istoria, istoria asta a cipului.

Credincioşii: – Să ne trăiţi, părinte!

A doua înregistrare din 18 Martie 2009:

Apologet: – Prea-cuvioase părinte, blagosloviţi!

Părintele Justin: – Domnul să binecuvinteze!

Apologet: – Părinte, prigoana creştinilor se pare că a început. Sînt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

Părintele Justin: – Mă bucur că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi. Îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sînul Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfîrşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte Ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi supăraţi cînd am vedea că toată lumea aceasta, fără excepţii, s-ar îndrepta spre cădere, spre prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători – că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi -, după cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei de la care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai Adevărului, au lăsat să meargă oile înainte.

În principiul de război, cînd se făceau luptele acestea de cîmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe pînă la ultimul ostaş.

Şi găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cît priveşte lupta aceasta a Creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întîi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm şi să murim pentru el şi Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Apologet: – Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

Părintele Justin: – Asta este lucrarea Duhului Sfînt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic, dragii mei, şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm. Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră – ferească Dumnezeu! – ca ce spun astăzi, să spun mîine invers. Aşa de altfel se pot întîmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mîine, cu iscusinţa lor, nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decît ai vorbit ieri. Şi se introduce un haos în rîndul credincioşilor, să nu mai ştie ce să creadă… Pericolul al doilea să nu fie mai rău decît cel de la început!

Apologet: – Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să rezistăm mîine.

Părintele Justin: – Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”.

Maica Fotini: – Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

Părintele Justin: – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a Ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la Judecată, împreună vor merge acolo, cît au fost în sfîrşit, aici pe pămînt, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decît bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările grele sau bune pe care le-a avut creştinul, şi cît a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decît cea curată, a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul Judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea Judecăţii înfricoşate.

Vedeti Video la: Petru-Voda.Ro

Cititi: Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor cu cip (14 Ian. 2009)

Ziua Parintelui Justin Marturisitorul. Astazi, 10 februarie, Parintele Justin Parvu ar fi implinit 95 de ani. FOTO IN MEMORIAM

Posted on 10 februarie 201411 februarie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Fotografiile sunt realizate de ziua Parintelui, 10 februarie 2013

Cititi:

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul a zeci de mii de români

“Mergi înainte!” – câteva întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu: „Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră”

De ziua de naştere a Părintelui Justin

Omilie la Sfîntul Haralambie şi la prietenii Sfîntului Haralambie

Mesaj al Părintelui Justin către fiii săi care nu au putut veni să-i ureze “La mulţi ani”

Alte Fotografii:

De ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

Ziua Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. Ultima aniversare. Fotografii inedite In memoriam

Video:

Ziua Parintelui Justin Parvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013). Ultima aniversare de pe pamant. Adevaruri tulburatoare despre viata, moarte, jertfa si inviere. VIDEO/FOTO

Sfaturi ale Părintelui Justin Pârvu către maici într-o scrisoarea olografă şi un Simpozion de ziua Cuviosului Mărturisitor de la Petru Vodă

Posted on 8 februarie 20148 februarie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Părintele Justin către maici:

Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu. Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui. Rugăciunile călugăreşti sau cele şapte laude obligatorii pt. orice vieţuitor de mănăstire: spun Sfinţii Părinţi: dacă nu-şi face Ceasurile, este ca un câine şi n-are voie să participe la masă cu fraţii, în ziua aceea. Nimic nu leagă mai puternic pe fraţi decât rugăciunea şi ascultarea. Purtaţi-vă cuviincios, smerite şi cu evlavie una faţă de alta. Duhovnicul este omul îndumnezeit şi nu obiect de artă, aşa cum se ia în anumite împrejurări. Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră.

„Cine nu are biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată” [Sfîntul Cyprian al Cartaginei]. Gândiţi-vă şi răspundeţi cu frică de Dumnezeu la chemarea frăţiilor voastre. Nu aveţi nici o grijă de ordin material, cum au mirenii, măcar aveţi grijă de suflete şi nu vă leneviţi la chemarea clopotului. Dacă nu daţi ascultare la cele spuse, n-aş vrea să vin cu asprime şi să vă schimb cu călugări.
Părăsiţi năravurile din lume şi cutremuraţi-vă, în locul sfânt [în care] vă aflaţi. Dobândiţi timpul. Pierderea timpului este pierderea sufletului.
Domnul să vă binecuvânteze şi mântuire deplină.

Protos. Justin, 4 sept. 2000

Dacă încetează Psaltirea din citirea ei, încetaţi şi frăţiile voastre de a mai rămâne în mănăstire. Rugaţi-vă să se îndepărteze ceaţa lenei din frăţiile voastre.

Protos. Justin

Material preluat de la Petru-Voda.Ro si din revista Atitudini, nr. 31

10 februarie – Simpozion în memoria Părintelui Justin

În memoria vrednicului de pomenire şi mult iubitului nostru Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă are bucuria de a vă invita să participaţi alături de noi şi de alţi distinşi invitaţi, la simpozionul duhovnicesc „In memoriam – Părintele Justin Pârvu”, ce va avea loc luni, 10 februarie, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie.

Ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte atât pentru ucenicii Părintelui Justin cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau – ziua de prăznuire a naşterii Părintelui nostru drag. Cu toţii ştim ce prăznuire luminată era şi câte harice binecuvântări şi bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui Justin peste aceste meleaguri din Petru Vodă şi către credincioşii care-i păşeau pragul smeritei sale chilii. Dorim ca această prăznuire să lumineze şi mai departe, ca cinstirea memoriei sale să nu se stingă vreodată.

Programul acestui eveniment comemorativ se va desfăşura după cum urmează:

7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Sf. Mc. Haralambie şi Sfânta Liturghie, în biserica Adormirii Maicii Domnului din m-rea Paltin – Petru Vodă;
11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
13.00 – 14.00: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
14.00 – 14.30: moment artistic susţinut de corul copiilor din căminul Mănăstirii Paltin şi corul din Suceava
14.30 – 18.00: Simpozion duhovnicesc dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, unde vor lua cuvântul preoţi, monahi şi ucenici ai Părintelui, care s-au împărtăşit din experienţa sa duhovnicească, dar şi medici care au vegheat la căpătâiul Părintelui până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.
18.00: Pornire în procesiune, cu făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Noi minuni ale Parintelui Justin Parvu. Salvarea unei Biserici si alte relatari inedite insotite de 7 fotografii de arhiva

Posted on 18 ianuarie 201418 ianuarie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Minunea de a crede

Istoria recentă a multora dintre noi a fost sensibil marcată de personalitatea Părintelui Iustin Pârvu, discuțiile cu referire directă la sfinția sa fiind mereu marcate de istorisiri ce relevă inițierea, harul, bunătatea și înțelepciunea cuvintelor pe care le rostea. Pe de altă parte, părintele Calciu pomenește în testamentul său, scris la București, în Spitalul Militar, de perspectiva atribuirii de legende și minuni, nu doar la adresa sa, ci și la cei asemenea lui, îndemnând la înțelepciune și credință în Domnul și nicidecum în pământeni. Referitor la Părintele Iustin Pârvu s-au spus și scris multe. În cele ce urmează, ne propunem să relatăm fapte, povestite de oameni direct implicați, care se detașează din spectrul normalității și care considerăm că merită a fi cunoscute pentru o completare a imaginii personalității Părintelui Iustin, pe care o considerăm ca fiind de execepție. Documentarea în ceea ce privește materialele ce vor urma nu ne permite o distribuție ordonată în timp, ci ele vor fi relatate funcție de momentele în care au fost înregistrate, ulterior dacă vor permite condițiile se va încerca o ordonare într-o lucrare mai amplă.

Poiana Largului, 27 februarie 2011

Flăcări uriașe înghit lăcașul bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”, monument istoric ridicat în 1833, lăsând obștea îngrozită în fața forței lor nimicitoare. Semn? Accident? Act premeditat? Greu de zis. Cert este că obștea s-a trezit în fața unui eveniment tulburător, pentru că unul din locurile sacre căzuse pradă urgiei. ”Unde o să ne rugăm de acum înainte?” Părintele paroh Mihai Ursache, care a avut amabilitatea să se ne evoce evenimentele, povestește de lacrimi în ochii celor vârstnici, ca și cum o parte din ei ar fi fost distrusă prin dispariția lăcașului de cult. Șocul momentului nu a mocnit doar în vatra satului, ci a iradiat în regiune, stârnind fie compasiune, fie amplificând teama că este un semn al pedepsei divine.

În vremea aceea…

la așezământul monahal de la Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu nu era în deplinătatea forțelor fizice, o afecține moștenită din anii de detenție făcându-i deplasarea dificilă. La auzul nenorocirii ce s-a abătut asupra obștei din Poiana Largului, părintele găsește resurse și coboară în mijlocul obștei tulburată de eveniment, îndemnând la calm și credință. Parohul Ursache își amintește că Părintele Iustin l-a sfătuit să privească evenimentul ca pe o încercare venită de la Domnul și nu ca pe o pedeapsă. ”Părintele ne-a îndemnat să fim uniți și să nu ne pierdem nădejdea, că nu suntem părăsiți de Dumnezeu și nici oropsiți. Ne-a dat curajul de a depăși grozăvia evenimentului și încrederea că putem să ridicăm un alt locaș care să servească ca loc de rugăciune pentru obște.”

Mai mult…

cuvintele sale au fost însoțite de fapte, Părintele Iustin donând pentru demararea lucrărilor o sumă apreciabilă de bani. ”Dumneavoastră ce ați spune dacă cineva acum vine și vă dă 20000 de dolari, ca să începeți să clădiți ceva la care doar vă gândeați?” Sigur, gestul Părintelui a fost unul din elementele de încredere, dar evoluția ulterioară a dovedit că nu a fost un gest singular sau unul care să șocheze. Perioada următoare a dovedit implicarea Părintelui în coagularea eforturilor pentru ridicarea unui nou edificiu de cult. Demersurile sale au contribuit la rezolvarea hățișului de acte și norme necesare scoaterii de sub incidența atributului de monument istoric a lăcașului distrus și obținerea avizelor necesare pentru ridicarea unui nou lăcaș, care să păstreze hramul și să continue tradiția locului. Frecventele vizite ale părintelui Ursache la Petru Vodă erau finalizate cu vorbele Părintelui Iustin: ”Măi, stai liniștit, că totul se va rezolva și o să fie mai bine de cum era.”

Și chiar așa se și petrecea…

Proiectul a devenit realitate, oamenii s-au adunat în jurul parohului și se vedea că lucrurile vorbite deveneau fapte. Unitatea invocată de Părintele Iustin nu a fost doar un slogan, iar obștea a pus umărul la treabă. Numai că în orice construcție pot apărea momente în care socoteala din casă nu se potrivește cu cea din târg. Aflat într-un impas financiar, proiectul noii biserici nu îl lasă indiferent pe Părintele Iustin, care-i dă un nou suflu în 2012, în valoare de 2 miliarde de lei vechi. Și astfel fundația și demisolul proiectat pentru servicii conexe rânduielilor bisericești au fost duse la bun sfârșit. Trecerea la cele veșnice a Părintelui nu a stopat derularea lucrărilor și astăzi proiectul este în derulare, eforturile obștei fiind marcate de exemplul celui ce le-a inițiat, la rândul lui ctitor de lăcaș.

L-am întrebat

pe preotul Ursache ce a însemnat pentru dânsul implicarea Părintelui Iustin și i-am cerut să nu facă neapărat un laudatio in memoriam. Părintele inspira încredere, și nu neapărat încredere în ceva exterior, cât mai ales încredere în puterea de a face. În plus ”dacă la început, ca proapsăt absolvent, și la început de drum credeam în ceea ce fac doar prin prisma serviciului în care eram investit, întâlnirea cu Părintele m-a făcut să cred cu toată ființa și să fiu conștient de misia pe care o am de dus la capăt. Tăria cuvintelor și faptelor sale m-au făcut conștient că este ceva mult mai mult decât un simplu serviciu și harul sfinției sale s-a revărsat și asupra mea.”

Fapta…

descrisă de parohul Ursache de la Poiana Largului relevă valoare de reper pe care Părintele Iustin o are pentru cei din zona Petru Vodă, prezența sa în miezul evenimentelor având rolul de a uni cugete și mijloace pentru a se depăși cât mai bine acel moment. De asemenea, experiența sa de ctitor de lăcaș s-a văzut în toate etapele construcției, când îi explica preotului Ursache ce și cum să facă. Și lucrările s-au derulat întocmai. Donațiile Părintelui, considerate de majoritatea ca fiind minuni, dată fiind consistența lor, a dovedit că Sfinția sa avea o capacitate aparte de a articula resursele, astfel încât să se poată duce la bun sfârșit orice lucrare. Spirit practic, simț gospodăresc, eficiență managerială. Admitem că sunt câteva din multele calități dovedite pe timpul traiului la Mănăstirea de la Petru Vodă, ca să nu mai pomenim de limpezimea gândirii unui om trecut de 90 de ani, cu sănătatea șubrezită de anii detenției și persecuția regimului de după 1947. Așadar, la o analiză succintă, oare câți semeni pot să fie astfel ca stare și funcțiune, la o vârstă înaintată și cu edificiul corporal la limită? Răspunsul vă aparține și suntem convinși că veți admite și perspectiva unei minuni și/ sau de o dimensiune foarte înaltă a verbului a crede.

George PĂTRĂUCEAN / Mesagerul de Neamț

Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

– Puteți evoca o întâmplare care v-a marcat și în care să fie implicat Părintele Iustin Pârvu?– În afara actelor povestite și care au o însemnătate uriașă pentru noi, vă îndrum spre un om care a fost părtaș unei fapte pe care vă las să o interpretați cum doriți:

Contactată telefonic, sursa indicată de preotul Ursache ne povestește cum, în timpul unui pelerinaj la Petru Vodă, la coada de la chilia Părintelui s-a așezat o tânără din Cluj, a cărei mamă dispăruse de acasă de câteva luni de zile, timp în care nici poliția, nici alte organisme abilitate social în rezolvarea acestei probleme nu a dus la vreun rezultat. Auzind de existența ”unui sfânt” la Petru Vodă, persoana vine aici și se așează la rând, ca toți ceilalți care sperau ca Părintele să le arate calea. Cu lacrimi în ochi, tânăra se apucă să povestească despre tragedia din viața familiei ei celor răbdători din coada amintită. Părintele iese din chilie și o remarcă pe tânără, se duce la ea și o îndeamnă să nu mai plângă. Începe să-i relateze povestea ei, iar părintele îi pune mâna pe umăr și-i zice: „Măi, stai liniștită că mama ta mai are un pic și trebe să ajungă aici”. În jumătate de oră, mama fetei de care facem vorbire o îmbrățișa, după o perioadă în care familia ei s-a gândit la tot ceea ce putea fi mai rău.

– Si o alta minune a Parintelui Justin:

Anul 2002 a zguduit comunitatea Mănăstirii Agapia. O tânără maică este găsită moartă în chilia ei, cauzele fiind neelucidate, însă versiunea oficială povestește despre o intoxicație letală cu o substanță folosită în tratamente fitosanitare. O altă maică, a cărei identitate dorim să o protejăm, apropiată de cea dispărută, începe să fie tulburată de apariții stranii ale decedatei, în diferite ipostaze. O nălucă, care se ivea pe nepusă masă și care determina o imensă tulburare psihică pentru Maica N., care a recurs la duhovnicul său pentru a elucida această stare. Rugăciunile, deschiderile de cărți, slujbele și toate rânduielile pentru o asemenea stare s-au dovedit ineficiente. Timp de un an de zile, Maica N. s-a chinuit cu aparițiile defunctei. Până la vizita de la Petru Vodă. Întrevederea cu Părintele Iustin Pârvu și relatarea stării de fapt a fost un punct de cotitură. Părintele i-a zis ”Mergi înapoi la mănăstire și fii liniștită, că maica nu ți se va mai arăta”. De atunci, calvarul maicii a încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal.Am întrebat-o pe Maica N. despre ce a trăit la întâlnirea cu Părintele. ”Am intrat în chilia sfinției sale cu emoții puternice, pentru că mă aflam înaintea unui om despre care auzisem multe relatări și care se spunea că are un mare har. Din momentul în care l-am văzut, orice emoție a dispărut și am simțit o imensă stare de bine și liniște. Părintele iradia bunătate și blândețe. Nu am simțit așa ceva în preajma nimănui. Am ieșit din chilia sa liniștită și cu sufletul împăcat. Mi-am dat seama că ceea ce spunea lumea despre sfinția sa era cât se poate de adevărat. Nu știu dacă e potrivit să-l denumim sfânt, dar eu am simțit harul său că s-a pogorât asupra mea.”

ParinteleJustinParvu.Ro

De la Doamna Vasilica Dulama, fiica duhovniceasca a Parintelui Justin, publicam noi fotografii realizate pe film

Vedeti de aceiasi autori si O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

Cititi de la Mesagerul de Neamt si A doua prigonire a părintelui Calciu