Părintele Justin Pârvu, desculţ pentru Hristos la Aiud. O amintire despre dragostea frăţească întru Mântuitorul nostru evocată de regretatul Grigore Caraza

Posted on 21 martie 201521 martie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

„Stăteam îngropaţi în temniţă la Aiud, unii de câţiva ani, alţii de zece, iar o parte, cei mai bătuţi de soartă, atinseseră chiar douăzeci de ani. Dacă au fost perioade mai puţin grele când ne mai puteam vedea în timpul programului de dimineaţă sau de seară, la plimbarea de 20 de minute, o dată de două ori pe săptmână, era o mare bucurie. (…)

De părintele Iustin am auzit încă de la începutul “periplului” meu prin închisori, mă întâlneam cu oameni care mă întrebau de mănăstirea Durău, unde slujise, de munţii Neamţului care sunt împânziţi de biserici şi mănăstiri, de chilii cu pustnici, de peşteri. Şi eu eram mândru de locurile de unde veneam (…)

Dar l-am întâlnit pe părintele Iustin la Aiud, unde ne aflam împreună ca „voluntari în slujba neamului”. Părintele, încă de pe atunci, se bucura de o aureolă, de un halou în jurul fiinţei dânsului. Era cunoscut de multă lume ca „preot cu har”.

Mi-e dificil să aleg întâmplări individualizate, din multele amintiri pe care le am din acea vreme, pentru că trăiam ca fiinţele încolţite de pericole, de foame, de frig şi prima raţiune era supravieţuirea.

Dar vreau să reţin un fapt deosebit din viaţa Părintelui în închisoarea de la Aiud. Într-o iarnă deosebit de riguroasă, anul nu mi-l mai amintesc, părintele rămăsese aproape dezbrăcat. Dacă în privinţa hainelor mai mergea cum mai mergea problema cea mai gravă era a bocancilor. Administraţia închisorii nu ne mai asigura nimic, nu erau fonduri. De asta, în loc de încălţări părintele a primit o carte poştală de la administraţia închisorii, să scrie acasă, să-i trimită bocanci. În câteva săptămâni bocancii au ajuns, erau noi, nouţi, numai buni să înfrunte iarna. În celula părintelui însă fusese adus, în acele zile, un deţinut nou care târa după dânsul nişte bocanci care aveau numai feţele, tălpile lipseau, aşa că bietul băiat avea picioarele numai răni şi la fiecare pas scotea câte un geamăt. Fără să ezite părintele şi-a scos bocancii săi şi i-a dat tânărului, spunându-i: „Iată, măi frate, ţine această încălţăminte şi bucură-te de ea, că mie nu-mi mai trebuieşte, eu sunt mai vechi aici şi mă descurc…!”. În celulă s-a făcut linişte adâncă, în timp ce cei doi se îmbrăţişau vărsând lacrămi fierbinţi: „Frate, frate…!”.

Numai cu asemenea gesturi ne-am întărit şi am reuşit să ne salvăm, omenia şi caracterul au reuşit să încălzească şi să înnobileze chiar şi acel loc în care ne-au împins istoria şi trădările din sânul neamului românesc.”

(Grigore Caraza, Aiud însângerat, Editura Conta, p. 366-368)

Sursa: Doxologia via Parintele Justin Parvu Ro

Video: Grigore Caraza in dialog cu Parintele Justin

„Împotrivirea Părintelui Justin faţă de noile acte biometrice cu cip a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt”. Mărturisirea ucenicului Gurie

Posted on 21 februarie 201521 februarie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea” – Cântarea Cântărilor, 2:4

Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

Dacă e să-l priveşti ca monah-nevoitor, îţi stârneşte uimirea pentru că eu, deşi tânăr ca vârstă şi în plină sănătate trupească, nu puteam să mă ţin de programul lui zilnic. Dragostea lui pentru asceză îl arunca în noi lupte duhovniceşti duse dincolo de limitele fiinţei umane. Cu duhul era atât de osârduitor încât trupul abia mai făcea faţă la cerinţele mari ale duhului.

Ca om iubitor şi pătruns de iubirea divină, nu stă în puterea iscusinţei mele să transmit ce am văzut la el. Iar jertfa lui, la tot şi la toate din dorul său pentru Hristos, închide gura oricărui cititor.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra lucrării sale de mărturisitor, după cum a fost numit în icoană. Şi de ce anume la acest aspect? Pentru că întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de duhul mărturisirii. Deşi era iubitor de linişte şi rugăciune, el nu a sacrificat adevărul pentru a-şi păstra liniştea cea mult dorită şi căutată. Fiind înzestrat cu o minte ageră şi pătruns de duhul înţelepciunii, şi-a dat seama că este timpul mărturisirii.

Dumnezeu cerea mai mult de la el decât mersul la slujbe, rugăciunea de chilie, cântarea la strană, ascultarea şi celelalte lucrări călugăreşti care îşi au menirea şi timpul lor. Ştim prea bine admiraţia călugărilor din mănăstirile prin care a trecut. La M-rea Secu, de exemplu, avea cinci ascultări şi în acelaşi timp îngrijea şi de părintele Antim Găină. La Bistriţa avea ascultarea de a vorbi cu oamenii care adeseori îl aduceau la epuizare. Iar în închisoare a fost supus faţă de regimul de muncă al închisorii, revoltânduse împotriva lui doar atunci când contravenea credinţei şi idealului său. A fost foarte atent şi a putut citi vremurile. Iar duhul său treaz a ştiut să discearnă exact până unde merge ascultarea faţă de ierarhie şi faţă de stareţ.

Parintle Justin si schimonah GurieNu şi-a adăpostit conştiinţa la umbra răcoroasă a ascultării înşelătoare. Iar când timpul a cerut-o a ieşit în arşiţa mărturisirii, ştiind prea bine care sunt urmările pentru cel care mărturiseşte adevărul.

Mântuitorul ne arată scara care ne urcă spre Dumnezeu sau ne duce la asemănarea cu Dumnezeu, expunând-o în nouă trepte, numite de El Însuşi Fericiri. În treptele a opta şi a noua ale acestei scări, Mântuitorul ne spune: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…” şi „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră minţind din pricina Mea” (Mt. 5:10-11). Da, dar dacă nu vorbeşti, nu te prigoneşte nimeni. Desigur, el ar fi putut să tacă precum unii dintre aşa-numiţii mari duhovnici, căci inteligenţa şi spiritul său diplomatic i-ar fi adus mare succes şi încredere din partea puterii statului, însă dragostea sa pentru Hristos şi adevăr l-au făcut să îmbrace haina mărturisirii.

Din păcate, acum, cei mai mulţi ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi s-au ascuns sub aşa-zisa ascultare, preferând să calce în picioare credinţa şi adevărul şi pe cei care mărturisesc credinţa, spunând că fac ascultare. Dar dacă ar fi tăcut părintele Justin şi miile de mărturisitori mucenici, ce s-ar fi ales din Biserica, ţara şi neamul nostru?

Este adevărat, ascultarea este o virtute, chiar una dintre cele mai mari virtuţi pe care ne-a transmis-o sau am învăţat-o de la Însuşi Mântuitorul Hristos: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2:8). Ascultarea este o virtute foarte mare, o coloană, un stâlp. Credinţa, însă, nu este o virtute, ci este temelia virtuţilor. Temelia este locul pe care se aşează şi se înalţă coloanele de susţinere ale unei case, adică toate virtuţile, ca să se clădească casa sufletului nostru şi doar aşa se va sălăşlui Dumnezeu, Treimea cea sfântă înlăuntrul nostru. Femeii păcătoase din casa fariseului Simon, îi laudă iubirea cu care Îl iubea pe Mântuitorul Hristos, dar la sfârşitul pericopei îi laudă credinţa, spunând: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” (Lc. 8:37-50). Vedem că totul se bazează pe credinţă.

Întreaga sa viaţă a fost o mărturisire. A început cu regimul comunist şi deşi a fost pedepsit cu 16 ani de temniţă pentru împotrivirea lui dârză faţă de regim, trecând prin focul temniţelor comuniste, nu s-a potolit după cum aşteptau puternicii timpului, ci s-a aruncat în a mărturisi credinţa şi idealul său împotriva ecumenismului şi a dictaturii biometrice. Dacă împotriva ecumenismului a avut ca susţinere anumite canoane ale Sfinţilor Părinţi care demonstrează că ecumenismul este erezie, împotrivirea sa faţă de noile acte biometrice cu cip, a avut-o ca descoperire directă de la Duhul Sfânt, lucru susţinut şi de părintele Mihai Valică: „Şi vă mărturisesc că ceea ce eu am studiat ca teolog la Freiburg şi mă refer la tehnica RFID şi la biometrie, părintele Justin a primit prin viziune dumnezeiască” (Atitudini nr. 34/ 2014). Desigur problema fiind foarte importantă şi de foarte puţini înţeleasă, a fost descoperită

celor care se află în strânsă legătură cu harul Duhului Sfânt. Îmi amintesc că de câte ori îmi zicea să predic fie la mănăstirea de maici, fie la cea de călugări şi nu spuneam ceva împotriva ecumenismului sau a cipului, îmi zicea: „Ai pierdut timpul în zadar”. Puteam să explic lumii lucrarea tainică a harului sau să vorbesc pe înţelesul tuturor despre lumina necreată, dacă nu spuneam să se ferească de ecumenism şi de cip, totul era egal cu zero. De ce? Pentru că sunt problemele esenţiale cu care trebuie să ne preocupăm acum. Nu laşi să ţi se surpe temelia casei, iar tu te apuci să dai pereţii cu var sau schimbi geamurile cu cele de termopan pentru că ai auzit că sunt mai bune.

Desigur sunt probleme care incomodează şi cer un gram şi soi de nebunie. Pentru părintele nu a contat nimic. Prin dragostea sa mare pentru popor el a vrut să lase un popor liber şi după ce va pleca din această lume. Ştia că nu va ajunge să fie constrâns să accepte actele biometrice cu cip, dar s-a gândit la generaţiile viitoare. A vrut să lase o Românie liberă şi ferită de noua dictatură la care este supusă. Mai ales că peste tot se aşterne o tăcere cu mirosul morţii. Fiecăruia dintre cei ce i-au păşit pragul chiliei sale, părintele a încercat să-i transmită o parte din duhul său, din sufletul şi din iubirea sa. Nouă ni se cuvine să transmitem mai departe ceea ce am primit de la el. Să nu uităm că va veni o zi – şi negreşit că va veni – când va trebui să ne întâlnim cu el şi privirile noastre se vor întâlni.

Cu dragoste întru Hristos Domnul,
Schimonahul Gurie, mănăstirea Sf. Sava, Palestina
articol publicat în nr. 35 al revistei ATITUDINI

Sursa: ParinteleJustinParvu.ro

O mare minune a Părintelui Justin Pârvu trăită de Părintele Hariton Negrea, actualul stareţ de la Petru Vodă. 10 Februarie – Ziua Părintelui Justin

Posted on 10 februarie 201510 februarie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

De Ziua Parintelui Justin, 10 Februarie, când Duhovnicul Neamului ar fi împlinit 96 de ani, am ales să vă prezentăm o relatare emoţionantă a stareţului lăsat de bunul Părinte Justin la Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea:

Relaţia cu Părintele Justin a fost cea mai puternică relaţie cu un om din viaţa mea. Am cunoscut părinţii care m-au crescut, am cunoscut părinţi duhovniceşti atunci cînd eram la studii în Bucureşti, printre care şi Părintele Galeriu un mare duhovnic, Părintele Vasile Gavrilă, duhovnicul la care eu mă spovedeam în zilele acelea; am cunoscut pe Părintele Sofian Boghiu, un mare duhovnic în momentul acela din Bucureşti şi alţi preoţi de calitate şi cu experienţa de viaţa duhovnicească care erau în Bucureşti în anii după 1990. Relaţia cu Părintele Justin a fost şi este cu totul specială, era prezent tot timpul în obştea pe care o supraveghea în calitate de stareţ. Mă spovedeam de două ori pe săptămînă, uneori şi de trei ori pe săptămînă la Părintele Justin. Primeam răspunsuri la problemele de viaţa duhovnicească şi implicit şi pentru viaţa prietenilor mei, a părinţilor, a rudelor mele, răspunsuri impecabile. Am cunoscut pe Părintele Justin în tot cît ne-a putut rîndui Dumnezeu să descopăr la Sfinţia Sa, viaţa şi trăirile pe care ni le prezenta ca exemplu.

Consider că Părintele Justin a fost pe lîngă un mare duhovnic şi un mare psiholog. Nu-mi amintesc niciodată să mă fi certat cu ceva. Nu-mi amintesc să nu fi greşit eu cu ceva. Ştiam că greşesc şi că fac erori, dar Părintele Justin a avut suficient tact, atîta experienţă duhovnicească încît să îndrepte lucrurile fără ca cineva să-l fi influenţat în privinţa asta. Relaţia cu Părintele Justin decurgea încontinuu dintr-o situaţie îmbunătăţită într-o situaţie şi mai îmbunătăţită. Consider că am fost, ca şi ceilalţi călugări din Petru Vodă, cei mai favorizaţi oameni de pe faţa pămîntului. Am văzut cu ochii mei minunile lui pe care nimeni nu poate să mi le şteargă vreodată.

Am trecut prin toate ascultările pe care Părintele Justin mi le-a oferit şi nu-mi aduc aminte să fi fost vreo ascultare pe care să nu o fi făcut şi eu. Poate că ascultările prin care m-a trecut Părintele Justin nu le-am realizat practic cum trebuie, dar părintele a avut în vedere să mă pună la orice ascultare din mănăstire. Consider că mai mult m-a ţinut la ascultarea de la brutărie, ascultarea de la prescurarie, ascultarea de la pangar, ascultarea de la paracliserie, la oi, am fost şi la vite, am fost şi la ocolul pădurii, am fost şi la fîn, am lucrat şi la curăţenia din cadrul mănăstirii. Dar la aceste ascultări m-a ţinut ceva mai mult decît la celelalte. Nu am căutat o explicaţie, dar în toate mi-am găsit pacea şi liniştea. Niciodată nu m-a lăsat să fac un lucru pe măsura puterilor mele, ci întotdeauna mi-a spus că înainte de toate să-mi fac rînduielile de rugăciune călugăreşti şi apoi să împlinesc lucrul mîinilor mele. Dacă împlineam un lucru din cadrul ascultării şi nu-mi împlineam rînduielile mele de rugăciune, ziua aceea nu era considerată ca fiind realizată. De aceea, ne preciza înainte de a începe o ascultare, cît efort trebuie să depunem în aşa fel încît rugăciunea să nu ne lipsească, şi biserica şi slujbele, la fel, să nu ne lipsească.

Cand eram calugar cu ascultarea la brutarie, imi aduc aminte, ca eram cu Parintele Teodosie, un calugar de acolo, mai eram si cu alti parinti cu care faceam paine si imi aduc aminte ca intr-o primavara, aproape de vara, am ramas fara faina la manastire. Noi acolo ne foloseam de painea pe care oamenii o aduceau ca ofranda bisericii si din acea faina noi framantam si coceam la cuptor si ofeream pelerinilor care veneau acolo la manastire pentru inchinare si rugaciune si sfaturi duhovnicesti de la Parintele Justin. Asa s-a intamplat in momentul acela cand lazile noastre cu faina s-au golit. Oameni multi erau in manastire si cand ne-am dus la Parintele Justin si i-am spus ca am ramas fara faina in lazile noastre, Parintele Justin, mi-aduc aminte, ‘prefacut’ fiind, ne-a zis ca-l mintim. „Voi ma mintiti ca nu mai este faina in lazi si eu stiu ca faina este in lazile de la manastire.” Si ne-am intrebat chiar unii cu altii daca fiecare a vazut bine lucrul acesta. Cand Parintele Justin ne-a dat porunca sa ne mai uitam inca o data daca este faina in lazile de acolo, cand ne-am dus, a fost minunea ca lazile erau pline cu faina pentru paine. N-o sa poata nimeni sa-mi stearga lucrul acesta din amintire. Era un moment de exceptie.

Călugări contemporani sau călugării aceştia tineri din secolul nostru nu au întîlnit o astfel de experienţă şi o astfel de trăire. De aceea consider că noi am fost privilegiaţi de Dumnezeu pentru că noi am văzut cu ochii noştri acest lucru. Cine poate să-l şteargă vreodată? Cînd Părintele Justin va trece la cele veşnice, consider, după părerea mea, că moartea Părintelui Justin produce jumătate din moartea mea, deci atît de greu va fi de suportat.

Extras din interviul acordat de Părintele Hariton Negrea scriitoarei Graţia Lungu Constantineanu, 2008

Ascultaţi relatarea Părintelui Hariton, de la conferirea Cetăţeniei de Onoare Post-Mortem a oraşului Baia Sprie Părintelui Justin, 2013, a unei alte minuni, asemănătoare, săvârşite de Duhovnicul Neamului

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă via Părintele Justin Pârvu.Ro

O minune la Mormântul Părintelui Justin şi alte mărturii despre o minune a Sf. Nectarie şi dragostea sfinţilor mărturisitori Justin Pârvu şi Gheorghe Calciu dincolo de hotarele ţării

Posted on 28 ianuarie 201528 ianuarie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.

Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.

Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”

În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.

Integral pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă

Totodată, revista Familia Ortodoxă ne-a permis republicarea unui foarte emoţionant interviu despre dragostea pentru români a sfinţilor mărturisitori Justin Părvu şi Gheorghe Calciu peste hotarele ţării, îngrijirea Sfântului Spiridon şi o mare minune a Sfântului Nectarie pentru familia binecuvântată a unor creştini-ortodocşi din Statele Unite ale Americii:

Viaţa de creştin ortodox în America

„Dumnezeu nu dă cu jumătate de măsură”

Credinţa, nădejde, dragoste… Aşa s-ar caracteriza, pe scurt, familia Dianei din America, o familie care a înţeles că, oriunde te-ai afla, dacă Îl cauţi din tot sufletul pe Hristos, Îl găseşti; a înţeles că numai dacă Îl pui pe Hristos pe primul loc în inima ta poţi avea totul, poţi avea acea fericire şi mulţumire sufletească despre care ne vorbesc Părinţii cu viaţă sfântă.

În povestea despre felul cum îşi creşte cei patru copii împreună cu soţul ei, Cristian, impresionează atât minunile pe care le-a trăit şi felul în care Domnul i-a purtat de grijă, cât şi vieţile oamenilor pe care i-a întâlnit, unele demne de a fi puse într-un „pateric” al mirenilor…

– Diana, foarte mulţi dintre noi avem impresia că America este echivalentul unei vieţi uşoare şi consumiste – şi totuşi există creştini ortodocşi şi aici care-şi trăiesc puternic credinţa, fără compromisuri. Cum ai caracteriza Ortodoxia din America?

Continue reading→

VIDEO: Părintele Justin citind Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. La Mulţi Ani 2015!

Posted on 1 ianuarie 20151 ianuarie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

Cuvântul Părintelui Justin Pârvu către Români la Naşterea Domnului. VIDEO: „Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim”

Posted on 25 decembrie 201426 decembrie 2018 by Marturisitorul

Dati mai departe

Cuvantul Parintelui Justin Parvu catre romani la Nasterea Domnului

Părintele Justin: „Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim”

“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.

De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.

Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.

Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.

Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.

De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.

Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.

În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.

Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.

Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.

Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.

Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.

Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”

Sursa: Parintele Justin Parvu Ro

Parintele Justin Parvu despre tinerii mucenici

Vedeti si VIDEO: La căpătâiul Părintelui Justin în noaptea de Crăciun, când “Hristos, Mântuitorul nostru, a luat trup omenesc, dar nu a încetat să rămână ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat”

Ceremonia de decernare a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Neamţ pentru Părintele Justin Pârvu. FOTO/VIDEO

Posted on 24 septembrie 201425 decembrie 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Părintele Justin Pârvu a fost desemnat joi, 28 August 2014, cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț. Inițiativă a aparţinut consilierului local Valeriu Bârsan. Inițiativa alesului local, care a fost discutată în ședințele comisiilor de specialitate ale legislativului târgnemțean, a devenit proiect de hotărâre, fiind supus aprobării aleşilor târgnemţeni în şedinţa de joi după-amiază. La propunerea consilierului a aderat și primarul Daniel Vasile Harpa, care a argumentat justificarea acestei propuneri prin faptul că Părintele Justin Pârvu a fost și rămâne o personalitate marcantă a neamului românesc, fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării.

„Părintele Justin Pârvu nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare, pentru că a fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc și o personalitate marcantă care a influențat zona și credincioșii. Este o bucurie și în același timp o onoare pentru noi ca să-l avem pe Părintele Justin Pârvu cetățean de onoare al orașului nostru. Sunt sigur că și târgnemțenii și nu numai sunt de acord cu această propunere” a spus edilul. Pe lângă Părintele Justin Pârvu, un alt duhovnic al neamului românesc care a primit cu această ocazie titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț a fost și Părintele Ilie Cleopa. (C.T. STURZU)

Cu ajutorul Mesagerului de Neamţ şi al Mănăstirii Petru Vodă va prezentăm imagini de la şedinţa Consiliului Local Tîrgu Neamţ, care a aprobat acordarea cetăţeniei de onoare Părintelui Justin, cât şi de la ceremonia de decernerare a distincţiei, care a avut loc la sărbătorirea Zilelor oraşului:

Iniţiativa oraşulul Târgu Neamţ o completează pe aceea a municipiului Piatra Neamţ, care i-a acordat acest titlu Duhovnicului Neamului, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, in luna iunie , cu ocazia zilelelor oraşului moldav, transmite Mănăstirea Petru Vodă, lăcaşul ctitorit de fostul deţinut politic anticomunist spre pomenirea martirilor şi sfinţilor închisorilor. Părintele Justin Pârvu a mai primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, anterior primind titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, in ciuda opozitiei unui institut-fantoma ce poarta numele unui impostor al holocaustului. In acelasi timp, şi Comuna Belceşti din judeţul Iaşi, i-a acordat acest titlu Parintele, tot in august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. De asemenea, Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.

Info: ParinteleJustinParvu.Ro

O fotografie cu Părintele Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului pe coperta revistei THE ORTHODOX WORD. O Viaţă de Dragoste Jertfelnică. A Life of Sacrificial Love. The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu: One in Christ

Posted on 15 august 201416 august 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Două din cele mai recente numere ale prestigioasei reviste din Statele Unite ale Americii The Orthodox Word („Cuvântul Ortodox”), publicată din 1965 de Saint Herman Press, o lucrare publicistică duhovnicească a obştii Mănăstirii Sf. Gherman din Alaska, aflată în Platina, California, au fost dedicate vieţii şi învăţăturilor bunului Părinte Justin Pârvu de la Petru Vodă. Materialul, scris de Simona Irime, a fost publicat într-o prezentare fără precedent, în două numere consecutive ale revistei, consacrate integral reliefării personalităţii marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti, fost deţinut politic anticomunist timp de aproape 16 ani. Fotografia cu Parintele Justin de pe coperta celui de-al doilea număr al revistei The Orthodox Word a fost realizată de Cristina Nichituş Roncea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2009, la Mănăstirea Petru Vodă, şi este cuprinsă şi în Albumul de fotografii şi vorbe de duh „Părintele Justin Mărturisitorul„. Publicăm mai jos un extras din concluziile materialului omagial-memorialistic scris de Simona Irime pentru The Orthodox Word, însoţit de fotografii de la acelaşi moment, al slujbei susţinute de Părintele Justin împreună cu un sobor de preoţi, la Adormirea şi Înălţarea Maicii Domnului 2009.

From this day, from this hour,
from this minute, let us strive to love God
above all, and fulfill His holy will.
—St. Herman of Alaska

THE ORTHODOX WORD

For the Mission of True Orthodox Christianity
Established with the blessing of St. John Maximovitch, Archbishop and Wonderworker of Shanghai and San Francisco.

Vol. 49, No. 6 (293) November–December, 2013 ISSN: 0030-5839

Front cover: Archimandrite Justin Pârvu blessing the people. This photograph, as well as those on pages 286 and 287, is courtesy of Cristina Nichituș Roncea, from her book Părintele Justin Mărturisitorul (Father Justin the Confessor) (Bucharest: Mica Valahie, 2013).

A Life of Sacrificial Love

The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu

By Simona Irime

PART II (Conclusion)
Continued from The Orthodox Word, no. 292

10. The Exalted Spiritual Academy

The sixteen years of living “hand in hand with death” in prisons and labor camps—such as those in Suceava, Aiud, Sighet, Baia Sprie, Pitesti, Jilava, Periprava, and the Danube-Black Sea Canal—had been for Fr. Justin and many others a unique spiritual academy.
Reflecting on his prison years, Fr. Justin said, “There couldn’t have been a more profitable place for living an authentic monastic life as there. In prison I knew meekness, true humility, and the bodily detachment that can be attained only when you’re aware that there’s no escape. You would daily see your life drawing to an end, and the moment of death…. Prison forced you to learn asceticism, fasting, and prayer, as well as communion with, and love for, your neighbor.”1 There they experienced God’s constant presence in their midst: “God was closer to us in prison than in other situations. We saw His signs and miracles all the time. In prison, prayer seemed to receive a quicker answer. God was
there, with us. God was chased into prison by an institutional society that intended to exist without God.”2

That Fr. Justin greatly benefited from his time in prison can be seen from his own words:

“All that spiritual preparation made me earnestly determine
the rule of my monastic life, so that we [Fr. Justin and his brotherhood]
might be a true light, in union and oneness against the rulers of the
darkness of this world (Eph. 6:12), as the Holy Apostle Paul says.”3
Fr. Justin had been called to be a priest—a father for those cast into the
dark Communist prisons—and the governing regime could not make him
deny his calling. He decided to keep silent and descend into the depths of
humility and suffering for his brothers, especially the ill. He began to hear
their confessions, first of those in his own cell, mostly during the fasting
periods. Then he started to confess the people in other cells using Morse
code, since “everyone knew how to communicate by tapping on the wall.
We couldn’t talk with ease, especially when a conversation would be stirred
up by informers, who would record it and then use it against you.”4
Nothing could stop him from laboring for the salvation of others. Fr.
Justin felt responsible for helping them to transfigure their spiritual lives.
He said that this “became the fundamental joy of my life. Personally I
didn’t feel [physical] pain anymore. I was living according to my own vocation,
and was more joyful than I had been when I was free in the world.
This was also because our spiritual life deepened much more during imprisonment.
Those were extraordinary and unique days of sacrifice and
renunciation. It was painful to see a man dying before your eyes. This was
real suffering…. Those were days of light and joy, and life was abundant in
those moments. The prison was the best place for religious education….
The prisons formed character and taught people ethics.”5

The prisons were true universities of life. They enabled the prisoners to learn a great deal from each other in different disciplines, especially theology. As Fr. Justin recalled,

“We all learned from each other. That was how we kept the flame of life burning,
that was how we stayed alive…. We believed wholeheartedly that it was absolutely
wrong not to resist together, not to fulfill our duty—a sacrificial one.”6

Their youth, zeal, prayer, and love for God and neighbor helped the prisoners survive the dreadful circumstances they found themselves in. In the words of Fr. Justin,

“The [prison] cell was my kellion, in which I was able to conduct my
monastic rule in stillness. In a cell containing five to six people, prayer
went on without ceasing. We recited prayers and Akathists we knew by
heart. We memorized one Gospel in a week, and knew it as well as we
knew the Lord’s Prayer.”7

Since books were totally forbidden in prison, some were smuggled in, hidden in the seams of coats. Reading and learning a few pages or a chapter at a time, while tucking the book under a blanket so the guards would not notice anything during their rounds—which took place every ten minutes—gave the prisoners unspeakable nourishment, strength, patience, steadfastness, and endurance. Thus they knew the New Testament, the Psalter, and even the Philokalia by heart, and were able to remain human, to be truly free, even while behind bars.

Fueled by love and the grace of the Holy Spirit, Fr. Justin would serve the Divine Liturgy on his own chest, or on the chest of the gravely ill, as often as he could. A small piece of bread weighing less than an ounce, which he would tuck into the seams of his coat, was enough to prepare Holy Communion for a hundred people. When necessary, Holy Communion would be either hidden at a latrine or given in secret when someone passed by his cell. The hiding place would be communicated using Morse code. Physical suffering was not an obstacle in his continuous labor for others. As he recalled:

„For some time I had suffered from hepatitis, and I ended up in the
infirmary. I had consumed my last little particle of Holy Communion,
and didn’t have even a single fragment left. Constantin Șerban,
a twenty-eight-year-old man, with a wife and two kids at home, was
in the same cell with us. He was suffering from cirrhosis and was beginning
to decompose. He screamed, moaned, and wept, day in and
day out. He hadn’t received Holy Communion in four years. He was
spiritually burdened. What could I do? I confessed him at night or
early in the morning, between 4 and 5 am, for five minutes at a time.
The guards would check on us through the peephole while making
their rounds, peeking into each cell to see if you were on your knees
or if you were trying to pray over someone.
We were witnessing the degradation of our own bodies, their process
of dying. There was a point when we would become unable to feel
anything, except our spine. There was a deep peace…. Going beyond
this point would make us expect death and prepare for it. Constantly
living this reality and having it always before your eyes was a frightful
thing. You would not be astonished when your colleague in the next
bed didn’t respond to your call. He could have reposed. Many deaths
occurred that quickly.
Due to the advanced level of starvation, our bodies began to swell all
over: our legs, fingers, and head. We wondered why we were becoming so
fat. The doctors among us explained that when a body loses its normal
ability to function, it is unable to eliminate the water retained in its tissues.
If you pressed a spot on your skin with your finger, a hole would
form, and the skin couldn’t recede. This state meant death was a matter
of hours away. We were all very young, twenty-two to thirty-five years
old. When you entered that state there was a chance you would lose your
self-mastery and not know what you were saying or doing.
So, what did I do to commune in time this young man with
cirrhosis? I said to the others, “Boys, we have to ask to be seen by
the doctor. Since we’re so weak, we have the right to get some wine.”
And it was given to us. Then, in a corner, out of sight, I served the
Divine Liturgy alone, with a small piece of bread I had and all the
prayers I knew. This was how I served the Divine Liturgy whenever I
could. Thus, I was able to give Holy Communion to that man, who
died three days later.8

Something similar happened in the infirmary at the Gherla prison, where Fr. Justin served the Liturgy on a dying man’s body. As he recalled:

„I never served a Liturgy—wearing all my vestments and doing
everything according to the Typikon—with more fervent prayer than
I served there, on that body. I finished reading as much as I could from
the Psalms and the prayers, and we communed the more gravely ill
ones, holding a towel to their neck. The most grievously ill man was
all puffed up due to cirrhosis, and died two hours later. The other
three died that week…. While serving, I truly felt the warmth, the
fervor, of the Spirit.
There are many similar cases. People sacrificed themselves even
there. Their sacrificial state surpassed the magnitude of [their own]
suffering. If a sick man in your cell was in agony, living his last
moments, you would give him two or three spoonfuls from your ration
to get him back on his feet. There were healthy and strong men who
would give up their food [as Fr. Justin often did], fasting for two or
three days. Thus they saved other people’s lives…. The prisons taught
us one thing: that we’re one in Christ! It didn’t matter if you were
an intellectual or a simple man.9

(…)”

Full version at / Integral la The Orthodox Word (293), Editia electronica, care poate fi comandata de aici sau Editia print, care poate fi comandata de aici. Primul numar despre Părintele Justin (292) poate fi comandat de aici.

Note:

1 Florin Stuparu, Justin (Bucharest: Scara Press, 2009), pp. 10–11.
2 Graţia Lungu Constantineanu, Părintele Iustin Pârvu, Viața și învățăturile unui
mărturisitor (Fr. Justin Pârvu: The life and teachings of a confessor) (Iași: Ediția a doua,
2007), pp. 117–18.
3 Ibid., pp. 137–38.
4 Ibid., pp. 120–21.
5 Ibid., pp. 12, 128.
6 Ibid., p. 127.
7 Ibid., p. 138.
8 Ibid., pp. 90–91.
9 Ibid., pp. 118-20.

Source/ Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

THE ORTHODOX WORD is published bimonthly (except for a combined January–April issue) by the St. Herman of Alaska Brotherhood (www.sainthermanpress.com). Periodical postage paid at Platina, California. $4.00 per issue, $7.00 per double issue. Subscriptions: $19 for one year, $33 for two years, $46 for three years. Student subscriptions: $16 for one year, $29 for two years, $41 for three years. Foreign subscription rates: $30 for one year, $54 for two years, $75 for three years. Foreign student subscriptions: $25 for one year, $48 for two years, $67 for three years. Digital subscriptions: $16 for one year. Office of publication: 10 Beegum Gorge Road, Platina, California. Copies of some back issues available from St. Herman Press at www.theorthodoxword.com. Copies of back issues and of individual articles available from National Archive Publishing Co., P. O. Box 998, Ann Arbor, Michigan 48106-0998. Copyright 2013 by the St. Herman of Alaska Brotherhood. POSTMASTER: Send address changes to THE ORTHODOX WORD, P. O. Box 70, Platina, California 96076–0070.

O biografie a Părintelui Justin Pârvu scrisă de Monahul Filotheu Bălan şi prezentată cu documente şi fotografii inedite

Posted on 27 iulie 201416 august 2014 by Marturisitorul

Dati mai departe

Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din judeţul Neamţ, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinţii săi, Gheorghe şi Ana, l-au botezat cu numele de Iosif.

În anul 1936 a intrat în obştea Mănăstirii Durău. A fost călugărit în anul 1939 la aceeaşi mănăstire.

Între 1938-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lîngă Bucureşti).

În anul 1941, desfiinţîndu-se Seminarul de la Cernica, a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iaşilor).

Între 1941-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte (parte din Brigada 4 Munte şi apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date pînă Don şi în Crimeea, la răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent.

După capitularea şi schimbarea regimului politic de la 23 August 1944, Părintele Justin Pârvu s-a retras din armată şi în toamna lui 1944 s-a înscris la Seminarul de la Rîmnicu Vîlcea, pentru a-şi încheia studiile.

În anul 1946 s-a mutat la Seminarul din oraşul Roman. Aici a fost arestat, în ultimul an de studii, cu doar cîteva săptămîni înainte de bacalaureat, la 15 Mai 1948, pentru “instigare şi activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Era şeful Frăţiei de Cruce din seminar.

A fost condamnat prin sentinţa 307 din 14 Martie 1949 la 12 ani de închisoare şi muncă silnică, pentru “crima de uneltire contra ordinei sociale”. A trecut prin următoarele închisori:

Suceava: 1948 – August 1949
Aiud: August 1949 – Septembrie 1950
Baia Sprie: Septembrie 1950 – Martie 1954
Gherla: Martie 1954 – Iunie 1955
Aiud: Iunie 1955 – Februarie 1959

Înainte de a fi eliberat, la 10 Ianuarie 1959, a primit abuziv, fără judecată, prin ordinul M.A.I. nr. 10.041, 36 de luni de muncă silnică, pe care i-a executat în:

Jilava: Martie 1959
Colonia Culmea (Dobrogea): Martie 1959 – Septembrie 1960
Periprava: Septembrie 1960 – Decembrie 1962

Prin ordinul M.A.I. nr. 10.097 din 6 Decembrie 1961 sentinţa i-a fost prelungită abuziv cu alte 36 de luni de muncă silnică, executate la Periprava, pînă la eliberare, în 6 Mai 1964.

După eliberare, a lucrat ca muncitor pe şantier la Borca, pînă în 1965, şi ca muncitor forestier lîngă Mănăstirea Horaiţa (unde s-a spovedit la arhiereul Eugen Laiu) pînă în Februarie 1967.

Din 1967 a fost primit în obştea Mănăstirii Secu, unde a slujit ca preot, cîntăreţ la strană şi duhovnic.

Aflat la un hram al Mănăstirii Secu, la 29 August 1972, episcopul Nestor Vornicescu, fost stareţ al Mănăstirii Neamţ, iar acum episcop vicar la Mitropolia Craiovei, ştiind nevoinţele monahale ale duhovnicului nostru, în semn de preţuire îl hiroteseşte protosinghel pe Părintele Justin.

Între 1975-1990 părintele a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa lîngă Piatra Neamţ, cu aceleaşi ascultări.

Parintele Ioanichie + Parintele Justin la Manastirea Bistrita

În 1990 s-a întors înapoi la Mănăstirea Secu, apoi în toamna lui 1991 a întemeiat Schitul Petru Vodă, dependent de acea mănăstire, însoţit de doi ucenici. Cu mare entuziasm, sătenii din Petru Vodă au contribuit cu tot ce au avut la ridicarea primelor clădiri. În toamna lui 1992 biserica mănăstirii a fost gata şi au început slujbele zilnice. Părintele Justin a fost pentru fraţii care veneau la mănăstire şi stareţ, şi duhovnic, şi profesor de dogmatică, liturgică, tipic, muzică, etc. Fiii săi duhovniceşti din lume l-au cercetat la noua mănăstire, la care au contribuit cu toată inima. Împreună cu Părintele Justin şi cu monahii călugăriţi aici, ei sînt ctitorii de facto ai Mănăstirii Petru Vodă.

Pe lîngă prezenţa la slujbele zilnice şi pravila sa de monah şi de preot, zi şi noapte, între 12 şi 18 ore pe zi, cu timp şi fără de timp, Părintele Justin a primit în continuu credincioşi din România şi din întreaga lume şi i-a povăţuit spre mîntuire, chemîndu-i pe toţi la o renaştere duhovnicească atît de necesară pentru creştinii de pretutindeni. Lucrarea sa apostolică, misionară, a fost neegalată de vreunul din marii sfinţi duhovnici ai Ortodoxiei din ultimele sute de ani. Dumnezeu, în iubirea Sa de oameni, va arăta la plinirea vremii roadelor ostenelilor neîncetate ale cuviosului duhovnic.

În 1994 Sinodul B.O.R. a dispus schimbarea statutului schitului în cel de mănăstire, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Din 1999 a început editarea de carte şi construirea unui schit de maici pe locul actualei Mănăstiri Paltin. Acolo, surorile şi maicile au purtat grijă de femeile şi bătrînele bolnave care veneau în căutarea rugăciunilor Părintelui Justin, iar din anul 2000 s-a ridicat şi un mic internat pentru copii, unde au fost educaţi şi îngrijiţi 20-30 de copii anual. Majoritatea copiilor erau din familii care îşi doreau o educaţie mai bună şi mai atentă pentru ei.

Începînd cu anul 2003, la iniţiativa Părintelui Justin, Mănăstirea Petru Vodă a publicat un săptămînal, “Glasul monahilor”. El se distribuia gratuit miilor de pelerini care veneau în fiecare săptămînă la Părintele Justin. Săptămînalul a fost preluat în anul 2004 de Mănăstirea Paltin, transformat în lunar şi apoi în acelaşi an şi-a încheiat apariţia. Din vara lui 2008 a fost înlocuit de bilunarul “Atitudini”, care apare încă la Mănăstirea Paltin.

În ziua de hram a Mănăstirii Petru Vodă, la pomenirea Sfinţilor Arhangheli din anul 2005, Mitropolitul Daniel Ciobotea al Iaşilor a sfinţit biserica acestei mănăstiri.

În anul 2007, la Mănăstirea Paltin a început construcţia unui spital-azil, care a fost gata şi a intrat în funcţiune un an mai tîrziu. Spitalul a fost dotat de Părintele Justin cu 14 camere de azil, un cabinet de medicină generală şi de boli interne, un cabinet stomatologic şi un cabinet de fizio-terapie pentru bătrînele din azil, avînd ca anexă un laborator de plante medicinale.

La 13 Iulie 2008, noul mitropolit al Iaşilor, Teofan Savu, a sfinţit un paraclis cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului şi un corp de chilii a căror construcţie începuse în anul 2006 la Mănăstirea Petru Vodă.
În anul 2008 Mănăstirea Paltin a fost recunoscută de Sinodul B.O.R., iar la 2 Noiembrie 2008, P.S. Calinic Dumitriu, episcop vicar al Iaşilor, l-a hirotesit arhimandrit pe Părintele Justin şi a sfinţit biserica şi spitalul Mănăstirii Paltin, împlinind astfel o decizie a aceluiaşi sinod.

În 14 Ianuarie 2009 Părintele Justin a lansat un apel către toată suflarea românească să refuze orice fel de acte de identitate electronice, atrăgînd atenţia asupra sfinţeniei identităţii creştine pecetluite de Sfîntul Botez. Campania de informare a continuat vreme de şase luni de zile prin conferinţe, interviuri, scrierea, editarea şi tipărirea de articole şi cărţi pe acest subiect, strîngerea a unui milion de semnături şi intervenţii în Parlamentul României şi la Preşedenţia României. Deşi puţin luată în seamă la nivel legislativ, acţiunea sfinţiei sale a avut darul să trezească foarte multe conştiinţe creştine, atît în România, cît şi în toate ţările ortodoxe.

Din luna Mai 2010, Părintele Justin a locuit în Mănăstirea Paltin, unde aerul este mai puţin umed, pentru a-şi trata o boală de plămîni căpătată în închisoare şi pentru a ajuta la organizarea obştii şi la construcţia clădirilor necesare acestui lăcaş.

În Martie 2013, la iniţiativa Părintelui Justin s-a organizat la Bucureşti un miting împotriva actelor electronice la care au participat cîteva mii de oameni.

Începînd cu luna Aprilie 2013, părintele nu a mai putut să mănînce nimic şi a acceptat să fie dus la spital pentru un control medical. La spitalul de oncologie din Cluj a fost diagnosticat cu cancer la stomac. Printr-o primă intervenţie chirurgicală pe cale orală i s-a deschis din nou stomacul şi a putut să mănînce. Deoarece în urma investigaţiilor făcute s-a spus că nu a putut fi determinat cît de extins este cancerul, fără să fie încă elucidat pînă astăzi cum, şi mai ales de ce, părintele a acceptat să primească o a doua intervenţie chirurgicală, deşi la vîrsta pe care o avea, 93 de ani, astfel de operaţii nu se fac nicăieri în lume, iar şansele reuşitei unei intervenţii care să poată să înlăture tumoarea erau aproape nule. Acceptînd această intervenţie, riscul morţii devenea iminent. La deschiderea abdomenului s-a constatat că nu doar stomacul, ci mai multe organe interne îi sînt afectate, şi s-a renunţat la orice altă operaţie. Din păcate, tăietura provocată nu s-a mai refăcut vreodată, iar doctorii l-au trimis înapoi în mănăstire, pentru a muri acasă.

La 21 Mai 2013 Părintele Justin a fost adus de un elicopter la Mănăstirea Paltin. S-a făcut zilnic slujba Sfîntului Maslu şi toţi călugării şi maicile l-au purtat pe părinte în rugăciunile lor, pentru a se însănătoşi cît mai grabnic.

Voia lui Dumnezeu a fost, însă, alta. Refacerea tăieturii chirurgicale nu s-a produs niciodată şi au apărut complicaţii, fiind nevoie de încă două intervenţii pentru a fi eliminată infecţia ce era la un pas de a degenera în peritonită. În urma ultimei astfel de intervenţii chirurgicale, făcută pe viu, fără anestezie, în ziua de Vineri, 14 Iunie 2013, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutăţit foarte tare. În ziua de Duminică, 16 Iunie, după ce a avut cîteva ore un puls foarte ridicat (permanent oscilînd între 80 şi 160 de bătăi pe minut), la care s-a adăugat o insuficienţă respiratorie acută, avînd permanent senzaţia că se sufocă din lipsa aerului, pe la ora 15, epuizat, a căzut în comă. Seara, la ora 22, a trecut din lumea aceasta spre una mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

În ziua de 31 Mai 2013, după o slujbă a Sfîntului Maslu la care a slujit însuşi Mitropolitul Teofan, Părintele Justin Pârvu a spus tuturor că doreşte să lase stareţ al Mănăstirii Petru Vodă pe Părintele Hariton Negrea, fiu duhovnicesc al sfinţiei sale, călugărit în mănăstirea noastră în anul 1998 şi hirotonit în acelaşi an. Părintele Hariton şi-a primit ascultarea de stareţ la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin.

În 20 Iunie 2013, la înmormîntarea părintelui au fost prezenţi aproximativ 25.000 de oameni, în cele trei zile premergătoare venind să i se închine cam tot atîţia fii duhovniceşti şi oameni pe care i-a cunoscut. Tot drumul spre mănăstire a fost blocat de mulţimea autoturismelor celor veniţi la înmormîntare (pe lîngă cei 5 km din sat pînă la mănăstire, coada maşinilor parcate s-a întins pe alţi 6 km pînă la intrarea în sat). Întreaga suflare românească l-a jelit pe cel pe care l-au considerat, în ultimii 20 de ani, părinte duhovnicesc al poporului român.

Să avem parte de rugăciunile sfinţiei sale!

Consemnare de monahul Filotheu Bălan

O altă consemnare, panegirică: Biografia unei biruinţe

Manastirea Petru Voda / Parintele Justin Parvu

Părintele Justin Pârvu, Cetățean de Onoare şi la Piatra Neamț. Fotografii de la decernare şi referatul către Primărie

Posted on 21 iulie 201431 ianuarie 2015 by Marturisitorul

Dati mai departe

Directorul executiv al Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, a propus primarului şi consilierilor locali ai municipiului Piatra Neamţ ca Părintele Iustin Pârvu să devină Cetăţean de onoare post-mortem al oraşului de la poalele Ceahlăului, ceea ce s-a şi întâmplat, în Şedinţa festivă a Consiliului Local dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ din 27 iunie a.c., transmite Mănăstirea Petru Vodă.

ActiveNews publică referatul scriitorului nemţean Adrian Alui Gheorghe:

“Către Primăria Piatra Neamţ;

Către Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ;

Domnule Primar, domnilor consilieri,

Vă rugăm să analizaţi şi să luaţi în discuţie propunerea noastră de a-i fi conferit titlul de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, a vieţii publice din România, model de sacrificiu în folosul semenilor şi a societăţii.

Între meritele deosebite ale personalităţii Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu trebuie reţinute: realizarea unui aşezământ monahal, unul dintre cele mai cunoscute din România; realizarea unui centru social-medical în localitatea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, unde sunt îngrijite persoane aflate în dificultate, bătrâni şi copii; calitatea de martor a unei perioade dramatice a istoriei noastre despre care a mărturisit fără patimă, dar cu demnitate şi înţelepciune. Legătura cu Municipiul Piatra Neamţ a Părintelui Iustin Pârvu este una temeinică şi se întinde pe o perioadă îndelungată.

Ca monah la Mănăstirea Bistriţa, Părintele Iustin Pârvu a acordat asistenţă religioasă, a asigurat susţinere morală unui număr impresionant de cetăţeni ai municipiului în perioada 1970-1989. După anul 1990, Părintele Iustin Pârvu a fost prezent la numeroase evenimente din Piatra Neamţ, a îndrumat şi susţinut pe foarte mulţi dintre pietrenii care i s-au adresat.

În acţiunea iniţiată de Televiziunea Română întitulată „Mari români”, numele Părintelui Iustin a fost trecut pe o listă impresionantă, alături de personalităţi din toate timpurile.

Într-o preconizată „Casă a oamenilor de seamă” din municipiul Piatra Neamţ şi judeţ, personalitatea Părintelui Iustin Pârvu va fi bine reprezentată. Considerăm că revine Municipiului Piatra Neamţ cinstea, în calitate de reşedinţă de judeţ, de a conferi acest titlu de Cetăţean de Onoare post-mortem, îmbogăţind patrimoniul spiritual al zonei cu încă un reper important.

Interpretările tendenţioase care l-au situat pe părintele arhimandrit Iustin Pârvu în mijlocul mai multor discuţii în viaţa publică din socieatea românească, în ultimii ani, nu îşi au nici o acoperire, numele său a fost folosit de către persoane care fie au fost rău intenţionate, fie nu au realizat situaţia la care îl expun pe cel care a fost considerat unul din „stâlpii ortodoxiei” româneşti şi europene.

Sfinţia Sa a militat în tot ce a făcut pentru respectarea valorilor creştine şi morale, pentru promovarea valorilor tradiţionale, pentru propăşirea neamului românesc, în acord cu principiile moralei creştine. Dialogurile din volumul „Părintele Iustin Pârvu, o misiune creştină şi românească”, apărut la Editura Doxologia, sub autoritatea Mitropoliei Modovei, explică personalitatea Sfinţiei Sale, fără rugozităţile istoriei, fără patimile revanşarde care i se atribuie.

Considerăm că prin acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu în municipiul Piatra Neamţ, aici unde amintirea Sfinţiei Sale este prezentă în mintea şi inima majorităţii cetăţenilor, Primăria şi Consiliul Local aduc ele însele onoare comunităţii nemţene.

Anexăm o prezentare generală a personalităţii şi operei creştine şi sociale a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, realizată de preotul profesor Vasile Păvăleanu.

Dr. Adrian Alui Gheorghe, Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Director-Manager al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ”.

În ciuda contestaţiilor Institutului “Elie Wiesel”, Părintele Justin Pârvu, cunoscut şi ca “Duhovnicul Neamului”, trecut la cele sfinte în urmă cu un an, la 16 iunie, a mai primit titlul de Cetătean de Onoare post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013, pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea de la Aiud, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, titlul de cetăţean de onoare al Comunei Belceşti, judeţul Iaşi în august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei cât şi al Comunei Poiana Teiului, încă din timpul vieţii.

Foto: Manastirea Paltin Petru Voda